O să încep cu o scurtă poveste care mi-a rămas fixată în creier deși a trecut aproape jumătate de veac de-atunci.
Anii ’90 au fost crunți. Deși scăpasem de comunism, România era o țară săracă și sărăcită, oamenii nu aveau bani, clasă de mijloc nu exista, cei mai mulți se chinuiau doar să subziste.
În aceste condiții, în Vâlcea mea, de exemplu, restaurantele erau aproape goale tot timpul, indiferent de ziua săptămânii. Atunci când intrai în câte un restaurant, în puținele care mai supraviețuiau, găseai una, două, maximum trei mese ocupate. Repet, indiferent că făceau asta într-o miercuri sau într-o sâmbătă.
De-aia am avut un soc când, prin ’93 sau ’94, am ajuns la Târgu Mureș pentru un weekend și-am vrut să mănânc la restaurant. Am intrat în vreo trei-patru, dar, ce să vezi, oriunde intram era full. Nu-mi venea să cred, nu înțelegeam de ce e plin peste tot. Repet, la Vâlcea nu vedeai restaurante pline decât dacă erau închiriate pentru nunți sau botezuri.
În acel weekend la Târgu Mureș am descoperit plăcintele cu varză. Erau cașcarabete din alea pe stradă unde se vindeau merdenele, cornuri, pateuri sau plăcinte cu diverse umpluturi.
Ca un neanderthalian desăvârșit, era cât pe ce să-mi cumpăr ceva cu brânză sau cu carne, dar a intervenit domnișoara care mă ademenise la Târgu Mureș decisă să profite de trupul meu superb de Adonis costeliv (da, da, nu m-am născut gras) și mi-a zis atât: ia-ți plăcintă cu varză.
De prisos să vă spun că nu mai mâncasem vreodată așa ceva, oltenii nu fac plăcinte cu varză, nici în București nu văzusem.
Trei zile cât am stat acolo doar cu plăcinte cu varză m-am hrănit. De altfel, a rămas produsul meu de patiserie preferat, dacă ajung în vreun loc unde se vând plăcinte cu varză, să fiți siguri că-mi comand în secunda doi.
Așa, acum revenim la restaurantele care erau pline. Mi-am exprimat uimirea vizavi de acest fenomen, iar domnișoara care mă ademenise mi-a înțeles pe deplin uimirea, tot vâlceancă fiind. Mi-a explicat că așa e obiceiul acolo, la sfârșit de săptămână toată lumea iese și mănâncă la restaurant.
Ani mai târziu aveam să înțeleg că Târgu Mureșul era mai spre vest și că, pe măsură ce te îndrepți spre vestul Europei, descoperi că oamenii au obiceiul de a mânca la restaurant, treabă care era valabilă chiar și în vestul României sărace a acelor ani.
Nu știu dacă de la asta mi se trage, posibil să fi rămas cu sechele, cert este că una dintre marile mele plăceri a fost, este și va fi să mănânc la restaurant. Dacă ar fi după mine, aș mânca zilnic, doar că nu știu de ce naiba marele premiu la loto întârzie să se arate. Poate contează că nu joc? Nfine…
Dar chiar dacă mi-aș permite să merg zilnic la restaurant, tot n-aș avea cum s-o fac. Știți de ce?
Pentru că în zona în care locuiesc eu nu există niciun restaurant, cât de cât decent, care să se afle la walking distance. Nicio cârciumă, niciun bistro, niciun restaurant, nici măcar un fucking McDonald’s nu am aici. Treabă care mă enervează teribil.
Nu vreau să mă urc în mașină de fiecare dată când am chef să nu mănânc acasă. Mi-aș dori să pot să fac asta mergând pe jos, dar mă refer la câteva sute metri, maximum un kilometru, nu să trebuiască să parcurg câte un semi-maraton de fiecare dată când am chef de mâncat la cârciumă.
C-așa pe jos poți să ajungi oriunde, a ajuns el Badea Cârțan la Viena, dar nu despre asta e vorba.
Tot orașul ăsta e plin de localuri și restaurante, doar aici la mine nu există nimic.
Mi-aș dori să am aproape o cârciumă din aia de cartier, cum am văzut cu sutele în Spania. În vreo câteva am și mâncat, iar două dintre ele or să-mi rămână pentru totdeauna în cap: una din Madrid, cealaltă din Barcelona.
Despre Jai-Ca din Barcelona, am și scris, pentru c-am mâncat fenomenal acolo. Paranteză, au trecut trei ani de la articol și încă primesc mesaje de mulțumire de la oameni care ajung la Jai-ca pentru că am scris despre el. Am închis paranteza.
Ce n-am povestit niciodată despre același Jai-ca este că în fiecare dimineață când am fost acolo, am rămas cu gura căscată când am văzut că e plin de bătrâni din cartier, care veniseră să-și ia micul dejun și să-și citească ziarul.
Da, da, ziare de hârtie, nu mai văzusem unul de aproape de mulți ani, nici nu mai știam prea bine cum arată. Ei, oamenii ăia erau fiecare cu ziarul lui în mână, la micul dejun.
Dar lumea mi-a fost dată complet peste cap atunci când am constatat, cu stupoare, că măcar jumătate dintre ei veniseră cu mâncarea de acasă.
Vă dau cuvântul meu de onoare că nu glumesc și că nu fac mișto. Oamenii veniseră la cârciuma lor de acolo, din cartier, cu omletă sau cu sendvișuri cu jamon făcute de acasă. Își scoteau mâncarea tacticoși din caserole, iar ospătarul le aducea doar farfurie, tacâmuri și, cel mult, o cafea.
Ne uitam fascinați la ei (eu și Mara), nu ne venea să credem că e posibil așa ceva, Și nu doar că e posibil, dar eram uimiți că nu se enervează nimeni.
Imaginați-vă scena asta într-un local din România, imaginați-vă cum intră clientul cu mâncarea lui de acasă și îl roagă pe ospătar să-i aducă doar farfurie și tacâmuri. Este că pleacă bătut de-acolo?
Ulterior aveam să aflăm că obiceiul ăsta cu micul dejun adus de acasă este destul de des întâlnit prin Spania. De-aia am și ținut să vă povestesc, pentru că mi s-a părut foarte mișto și pentru că n-am auzit să se mai întâmple așa ceva prin alte țări.
Cealaltă cârciumă de cartier care mi-a rămas în minte era în Madrid, la câțiva zeci de metri de hotelul în care stăteam când am fost la El Clasico.
M-a luat foamea într-o seară, după ce bătusem tot Madridul ăla la picior, și-am zis că să nu mănânc în centru, lasă că sigur găsesc ceva și pe lângă hotel.
Evident c-am găsit, la maximum 200 de metri era un restaurant cu o terasă imensă, cu câteva zeci de mese, bașca ce mai avea la interior.
Doar că, așa mare cum era, n-aveam unde să mă așez, absolut toate mesele erau ocupate de oameni de acolo, din cartier, care veniseră să mănânce de seară cu tot familionul, cu cățel, cu purcel.
Era o atmosferă senzațională, pentru că toți oamenii ăia se știau între ei, vorbeau tare de la o masă la alta, râdeau, comentau, pur și simplu se simțeau ca acasă, iar eu mă uitam fermecat la ei și nu-mi venea să plec, deși mi-era foarte limpede că n-am unde să mă așez.
Și bine am făcut că n-am plecat, că m-a văzut o ospătăriță cum mă uit fascinat la oamenii ăia, m-a luat de-o aripă și m-a așezat la masa pe care o folosea personalul, undeva într-un colț mai retras.
Acolo am stat și-am mâncat, acolo am rămas multă vreme după ce terminasem, pentru că nu mă înduram să mă ridic și să plec. Tot ce voiam era să stau acolo să mă mai uit la oamenii ăia care, deși erau acolo în fiecare seară, se bucurau și se veseleau de parcă nu se mai văzuseră cu anii.
Vă zic, doar în Spania poți să vezi așa ceva. Cel puțin așa cred.
Ei, un restaurant de genul ăsta mi-aș dori să am și eu pe lângă casă, doar că, din păcate, nu cred că se va întâmpla vreodată câtă vreme voi locui în zonă.
Acestea fiind zise, acum o să vă întreb niște trebi.
Cât de des mâncați la restaurant?
Aveți restaurante de cartier prin zonele pe unde locuiți? Dacă da, mâncați vreodată acolo?
Când ieșiți la restaurant ce preferați, să descoperiți un loc nou? Sau vă duceți undeva unde știți deja că vă place?
Sunt extrem de curios de răspunsuri, inclusiv ale acelora dintre voi care nu locuiți în România.
sursa foto: freepik.com
Aproape deloc nu ma duc la restaurant si nu pentru ca sunt in domeniu. Dar ai punctat foarte corect ideea cu carciuma de cartier care opune accent pe utilitate si nu pe fite. Si pe la noi, in general in Cluj, nu doar la mine in cartier ai de ales intre localuri de fite sau fast food. Sunt foarte putine localuri care sa ofere combinatia pret decent/mancare decenta la o distanta rezonabila mergand pe jos. De multe ori seara as iesi sa mananc ceva, sa nu pun eu masa acasa, dar ceva bun la gust, nu foarte sofisticat si care sa nu ma coste o avere, dar nu am unde.
Asta cand sunt acasa in Cluj. Daca ma duc undeva, atunci manac in oras, la carciumi cat mai locale, nu in locuri turistice, pentru ca imi place sa descopar mancaruri noi, pentru atmosfera, etc, iar financiar, este mult mai accesibil decat in Cj. De fapt cam oriunde este mai ieftin decat la noi. Am ajuns ca nu ne permitem o masa la restaurant mai mult de odata pe luna, maximum. Atat este de scump.
Comentariu beton!31
Am lângă mine restaurantul ERRA, dar n-am intrat niciodată, deși am văzut că are recenzii formidabile. Am căutat recent, cred că anul trecut, să văd ce e de capul lui. Ani la rând am crezut că-i zice TERRA, iar când am căutat mi-a dat ERRA. Crezusem că i-a căzut T-ul. Aș vrea să intru cândva, dar cred că trebuie cu rezervare. Are program 16-22. De-afară nu arată spectaculos
Spania e altă planetă 😄 Eu nu am văzut așa ceva în RO. Nu am avut și nici acum nu am cârciumă sau restaurant aproape. De ieșit la restaurant, cred că o dată pe săptămână sau la două săptămâni, dacă se pun la socoteală și food court de la mall sau alte fast food-uri. În general merg pe ceea ce cunosc deja, dar de câteva ori pe an încerc și ceva nou.
Am un restaurant italian la 500 m de casă (merg de 2-3 ori pe an), dar este și Mega Mall la 800 m. La mall merg să mănânc de la serviciu și acum alternez trei locații, din care niciuna nu e fast food, și asta o dată pe săptămână. Ies de 2 ori pe lună (una din dăți este și cu prietenele) la restaurante unde nu am fost până acum. Aleg tipul de mâncare și apoi încep să caut.
Restaurantul acela italian de care zici mi se pare ca se apropie de ce zice Mihai. Am mancat cativa ani frecvent la ei, cand locuiam in zona.
Ne stiau cei care serveau, ne salutam cu vecinii, la meciuri era full.
Nu mai stiu cum e acum, asta era acum 9-10 ani.
Romanca in Belgia
Rar de tot la restaurant, probabil am intiparita in memorie ideea ca e scump, inaccesibil etc
Crisme am de la 100 m incolo. Este una care ma fascineaza, pe un colt de strada unde se scot afara 3 (trei) bucati mese. La ora prinzului oamenii (cred ca aceiasi) se aduna acolo si stau la un pahar de bere/vin. Evident se cunosc intre ei
La pizzeria aflata la 150 m patronul italian cinta vineri seara karaoke muzica italiana. Crisma cinta cu el. Nu gasesti loc decit cu rezervare din timp. S-a extins, a facut o aripa in care ajungi prin bucatarie. Niciun necaz, e plin si acolo chiar si asa.
Oamenii aici nu gatesc. Imi e atit de clar ca maninca zilnic la restaurant dupa doua indicii: 1. nu stiu sa gateasca; 2. bucatariile sint meschine. Eu am bucatarie de 5 mp, chiar daca echipata, si sufar ca un ciine. Romanca din mine se revolta la vazul cuptorului mic, incomod, si la vazul blatului de lucru facut pentru sandwichuri. Asta in conditiile in care apartamentul dispune de trei dormitoare, deci ai presupune ca bucataria ar trebui sa serveasca de loc de gatit pentru minim 4 persoane. N-ai sa vezi.
Cel mai clar se vede atmosfera din crisme in perioada carnavalului. Oamenii intii defileaza pe strazi imbracati ca de bal mascat, iar seara se baga in crisme, fiecare dupa preferinta grupului ocupant principal, si petrec pina dimineata. Isi iau concediu in perioada aia si ii vezi la 6 dimineata (cind unii dintre noi parasesc confortul casei spre a merge la munca) cum ies din crisme, imbracati care mai de care, si se duc spre casa. Imi pare rau ca nu pot atasa o poza aici ca sa se inteleaga costumatiile. Am una cu un barbat in virsta, imbracat in marchiza, decit ca omul prezinta o mustata rasucita impecabil si o barba la fel de ingrijita, ambele albe. Cu peruca de marchiza si machiaj corespunzator era genial. Nici macar ofensator.
Daca tot ai adus vorba de Spania: mie Barcelona mi s-a parut ca cinta. Desi muzica nu auzeam. Atmosfera spaniola e intr-adevar aparte.
Si o intrebare: visez in secret pentru anul asta mai spre roamna sa vad Tara Bascilor. Va rog, o recomandare de crisma in San Sebastian poseda cineva?
Cu recunostinta,
Comentariu beton!19
În San Sebastian cred că sunt cele mai multe restaurante bune din Spania. N-ai nevoie de recoamndări, pe orice stradă mergi imediat o să găsești o cârciumă bună. Am făcut eu fix așa.
In San Sebastian oriunde te-ai afla sunt restaurante și baruri cu tapasuri extraordinare, mai ales în centrul vechi. Cele mai bune și diversificate tapasuri sunt acolo, orașul este renumit pentru așa ceva. La prânz vă recomand să mâncați menu ( aperitiv, fel principal ,desert, unde sunt 3-4 feluri la alegere ,vin, apă și pâine,cu preț între 15-20 euro) la orice restaurant din zona în care vă aflați, iar seara să ieșiți la un pahar de ceva cu tapasuri.
mănînc des la restaurant, da’ pă persoană juridică; pe aia fizică…”sărac ca anu’ ista, ca anu’ trecut și ca de cînd mă știu, parcă niciodată n-am fost”;
glumesc! sau…? oricum, din cauza „glutenului” fie-mii, restaurantele ies din calcul; astea românești; le verificăm asap pe alea spaniole;
însă nici înainte de aflarea diagnosticului fetei nu rupeam pe restaurante, pentru că la Iași oferta nu e cine știe ce (cantitativ, dar mai ales calitativ!), iar nevastă-mea gătește dumnezeiește;
dar despre Tîrgu Mureș am și eu o opinie: a fost mereu altfel! cel mai bun tovarăș al meu din facultate (servus, Septi!) e localnic; și prin ’99-’00 m-am întîmplat cu soția în urbea dumnealui; marți! sau joi? oricum nu week-end; am reușit să mîncăm cina la a treia locație vizitată, că ăsta era prieten cu patronu’ și ne-a dat ăla o masă rezervată pentru mahărime, noi promițînd că nu ne întindem la petrecere…
Comentariu beton!18
ioooi, da’ cum pot să mint! că io n-o cunoscusem încă pe tovarășa, la moment! ce povestesc cu ea s-a întîmplat peste vreo 2-3 ani; atunci, în 2000, eram cu soră-mea care a luat autocar spre cursa Malev de la Budapesta și cu o prietenă de-ale ei…
în rest, acțiunea e perfect reală!
Okay, I believe you, but my Tommy gun don’t.
̶K̶e̶v̶i̶n̶ Kronwurst, you’ve been left home alone? mai potrivit era „say hello to my little friend!”
Come on, eu nu m-as lasa pozat in ipostaze gen dicck picc ce atarna greu, decat daca m-ar chema Dick Cheney.
https://x.com/ampol_moment/status/1551982609378512903
Clasic! 😅😅😅
Aci-n orășelu’-n care acum îmi fac veacu’ am 4 restaurante la care pot ajunge mergând lejer la pas.
Mergem destul de rar. De ce? Habar n-am. 🤷
Poate pentru că nu oferă bandă de alergat în loc de masă și scaune? 🙂
Ce orășel, bă? Nu ziceai că stați la țară? 😳
@MV: gata cu statu’ la țară și spartu’ de lemne. Ne-am mutat la bloc (încălzire cu gaz) începând cu-ntâi martie. Comuna-i la 5km de „oraș” (are 5000 locuitori).
Ne-a părut rău de pisici când am plecat.
Am câteva preferate in jurul casei.La unele merg de peste 10 ani. În tineretului. Dar merg rar sub odată pe luna poate odată la 6 luni. Dar merg de peste 10 ani ;).
Când lucram in acest cartier mergeam zilnic la masa cu colegii la aceleași restaurante.
Bună dimineața ! Atâta zic, hai la Sighet ca tocmai fac lacinte cu varza/ branz și cuzineți de ceapa. verde și mărar.
#undeseagatahartancui#
@Elisabeta Livrezi la easybox cu sos solenoid la pachet?
Io vreau un delcou de 1300 cu șuncă.
Un restaurant din asta nu ai cum sa gasesti in România. Oricum nu in Bucuresti.
In Belgia gasesti asa numitele stamkroeg of stamcafé. Cu alte cuvinte, cafeneaua favorita unde iti petreci veacul. Am avut si eu vreo 2. Una cat am invatat neerlandeza si alta cu vecinele cu care merg la inot. Numai ca aceea s-a inchis pentru ca oamenii au iesit la pensie.
La restaurant ies de doua sau de trei ori pe luna. De obicei cu juniorul la restaurantele lui preferate. Acum avem unul japonez.
Am destule în jurul casei (stau la 10 min de Floreasca) și ies cam o dată pe săptămână. La Timișoara făceam asta chiar mai des, ajungeam pe jos în 10 min în centru, și-apoi…limita nu mai exista :). E drept că era plin peste tot la orice oră.
Da, Floreasca geme de cârciumi. 🤷
@MV zi-mi o cârciumă din Floreasca uned să mă simt bine fără să mă simt jefuit.
Și unde eventual să văd oameni din cartier.
Stau de aproape 30 de ani în Floreasca, sunt oameni cu care mă salut pe stradă fără să fi făcut vreodată cunoștiință, dar cu care mă văd regulat în plimbarea cu câinele.
Mai deunăzi am vorbit cu cineva care mă știa că am 3 Husky. I-am răspuns că ultimul dintre cei 3 cu care mă știa a murit în 2012.
Pe acești oameni aș dori să-i văd într-o cârciumă populară de cartier, nu de fițe…
Tudor: nu te contrazic. Dar nu mă voi duce în Berceni sau în Militari ca să văd ce frumos se simte aerul. Acolo locuiesc, acolo mănânc. E “de fițe”? Se poate. Dar e zonă rezidențială și poți mânca bine.
@ Andreea: de mâncat mănânc foarte bine acasă, nevastă-mea gătește cu plăcere și minunat.
Era vorba să ies cu ea din casă, să fac vorba lui Mihai 500 de m și mă simt bine într-un loc cu oameni normali, ca noi. Fără să merg la San Sebastian, Paris, Viena sau Koronisia… Și repet: fără să mă simt jefuit. Sunt și locuri în zonă cu prețuri OK, dar lipsește orice atmosferă de cartier…
Am citit undeva că mersul la restaurant nu este doar despre mâncare.
Este despre a te simți bine, despre socializare, despre a lua o pauză, a savura, a avea un motiv de dialog sau, pur și simplu, de a sta și a privi.
Când eram mai liniștiți financiar, ieșeam măcar o dată pe săptămână cu superba mea soție, exact din aceste motive.
Acum ajungem, în cel mai bun caz, o dată pe lună, și asta când reușim să furăm puțin timp.
Aici, la noi în sat, în Ovidiu, avem o cherhana bună, la zece minute de mers pe jos de casă. Drumul merge pe faleza lacului Siutghiol, iar vara ne ducem puțin mai des.
Plăcerea drumului, priveliștea asupra lacului, mâncarea și atmosfera sunt, toate, relaxante.
Ne ducem pentru liniște
Comentariu beton!42
Te invidiez.
Ovidiu e oraș, a fost comună pe vremea lui ceașcă, nu dezinforma cititorii. 😎 E frumoasă faleza de pe malul lacului și peisajul unde se vede Mamaia și insula.Cherhanaua despre care vorbești e superbă,însă vara sunt țânțari.
La Jai-ca am fost și noi, datorită ție. Ai fost pomenit și răs-pomenit! 🙂 Și tot datorită ție am mâncat cea mai bună friptură de vită posibilă, într-un restaurant din Palermo.
On topic: la restaurant mergem rar spre foarte rar, de obicei la aniversări (ale noastre) și uneori nici atunci. Nu știu exact de ce, poate pentru că ni se pare destul de scump (70-80 de euro pentru amândoi, cu bacșiș inclus și asta fără să fie ceva fancy).
Poate om fi mai zgârciți de unde amândoi am fost destul de săraci în tinerețe, no idea. Dar nu cred că ne-am simți bine să mergem frecvent, deși probabil am putea.
La Cacio & Pepe, nu?
@Mihai, fix! 🙂
Datorita meseriei, am trei zile din cele cinci lucratoare cu deplasare, asa ca in cele trei zile mananc meniul zilei pe la diverse restaurante. In plus, intr-o vinere din doua ma intalnesc seara cu gasca de beti … pardon, prieteni, si semnam condica la un restaurant de cartier (la care preturile au ajuns la fel ca la cele din centru). Unul dintre restaurantele preferate in Craiova este Blend Local, care are niste mancaruri deosebite (pe langa meniul zilei la pranz). Asa ca mananc destul de des la restaurant
Prima oară când ajung la Craiova, acolo mă duc.
Mihai, te astept cu drag. Doar sa nu vii de Craciun sau Paste, ca este nebunie rau cu parcatul
Era mai-iunie, când ai avut un soc😁? Săptămâna trecută ne-a adus soacra plăcinte cu varză acră, ceea ce este o raritate, pentru că, de obicei, ea face cu brânză de oi puturoasă și nu prea mai plac oricui.
Actually, Târgu Mureș e chiar puțin mai la est față de Râmnicu Vâlcea, doar mentalitatea e/era mai vestică. Obișnuiam să mergem des cu copiii la zoo și pe platoul Cornești sau să zburăm de pe aeroportul Transilvania, până s-a închis o perioadă și apoi s-a îndurat zeul Hermes să ne facă aeroport și nouă.
Pentru noi, ieșirile la restaurant s-au rărit mult în ultimul an, pentru că nu pot concepe, de exemplu, ca un gulaș să coste 50 de lei, iar eu să-l pot face acasă fără pastă Unilever și fără arsuri pe esofag, la jumătate de preț și mult mai gustos. Și fără bacșiș obligatoriu de minim 15%, cum e la Roata Norocului. Mai ieșim doar la ocazii speciale la un raliu în coaste la Popas Brădet dar, în rest, în 80% din cazuri, preferăm pejosul, pentru că 15-18k pași nu e ceva ieșit din comun. Bine, trebuie să recunosc că avem și prin zonă 3-4 stabilimente culinare de unde mai ridicăm la pachet sau mergem la food courtul mallului Magnolia (deținut de foștii patroni Delaco) în regim de „autoservire”. Nu e la fel de piperat și accentuat costul de trai ca în Cluj, dar și Brașovul e scumpicel, pentru veniturile normale ale unui localnic cu talent în bucătărie.
Comentariu beton!16
De-aia nu comand niciodată chestii care se pot face relativ simplu și acasă. 🤷
@Mihai, așa și eu, cu mențiunea (sau excepția) că eu nu fac niciodată acasă unul dintre cele mai simple feluri – și anume cartofi prăjiți – așa că îi mănânc aproape mereu la restaurant. Împreună cu orice altceva presupune prăjeli zdravene. Puiul Kiev e prăjeala mea preferată de mâncat la local (bine, ăsta nici nu mi se pare ușor de făcut).
Am foarte aproape un restaurant, chiar carciuma de cartier. Am mers de cateva ori cand aveau terasa deschisa, de cand au inchis-o n-am mai fost deoarece inauntru arata fix ca o carciuma comunista. Mancarea e buna si mai ieftina decat in alte parti, mai comandam din cand in cand pizza pentru copil si ii place mult. S-a deschis recent si M Park Titan peste strada de mine, cu Mesopotamia si KFC, dar inca nu am fost din motive de dieta :D. Tot din acest motiv nu prea am iesit la restaurante in ultimele 2 luni, deoarece avem meniu strict pe care il gatim acasa.
Atmosfera pe care o descrii nu o vei /vom întâlni niciodată aici în România…
Personal merg cam rar deoarece nu am un restaurant care să mă atragă vizual , să vreau să încerc . Îmi place să descopăr noi meniuri dar se pare ca trebuie să o fac la mine acasă … Nu găsești un local care să te ademenească înăuntru doar restaurante pretențioase chiar …
Aici Spania
Ieșim rar de tot să mâncăm pe undeva. Mai mult de lene. Deși eu aș vrea, că sunt sătulă de bucătărie. Orice mâncare este ok atâta timp cât este făcută și servită de altcineva și tot altcineva se ocupă și de strâns.
Atunci când mâncăm pe altundeva decât acasă este pentru că suntem în vacanță. Sau pentru companie, că avem lume în vizită și vor în oraș din politețe. Când nu vor paella de care fac eu acasă. Nu mă laud, mi se cere și iese pe gustul musafirilor, că nu am rețetă standard.
Iar restaurante locale nu știu să recomand. Sunt multe pentru turiști, gen congelat și prăjit sau semipreparat și aervit. Da, se întâmplă și în Spania. Materia primă proaspătă și de calitate este scumpă. Nu peste tot se cumpără peștele pescuit din mare, se ia de la pescărie, eventual decongelat sau de piscicultură. Că altfel nu este rentabil.
Plus, se iese mult la desayuno – mai mult o pauză de cafea la jumătatea dimineții. Se mănâncă multe bocadillos. Și pizza.
Spre rușinea mea, nu imi place sa merg la restaurant. Avem câteva restaurante bune in zona si tot felul de fast food locale, cu mâncare decenta. Cu japca ma duce soțul meu la restaurant in vacante, nu din zgarcenie, pur si simplu de lene. Mi se pare mai rapid sa reproduc felurile de mâncare locale, imi place sa fac asta. Doar mousaka greceasca, aia cu vinete pe grill si pe straturi cu carne vita si sosul cu brânză si frigăruie cu mate kokoritzi nu m-am încumetat sa fac. Îl exaspereaz pe soțul meu cu asta, ultima data s-a pus la coada la o rotiserie lângă un supermarket si nu l-am putut smulge de acolo, ca pe un copil răsfățat: vreau un pui la grill întreg. L-am lăsat sa cumpere si chiar mi-a plăcut si mie. Cred ca am o rotita defecta. Apropo de plăcintă cu varză de la Mureș, ai încercat tăieței cu varza călită cu mult piper? Orgasm digestiv, zic. Sunt o sălbatică necivilizata,asta e…
Comentariu beton!11
Ieșim la restaurant de 2-3 ori pe lună. De-a lungul timpului am avut câte un loc preferat. Pentru că ne plăcea acolo un anume fel de mâncare. Mai exact mie. Că soțul e un dezastru. Niciodată nu știe ce să comande. Paranteză. Îi spun soț deși nu suntem căsătoriți. El e Balanță. Și am citit că Balanța nu are cum să te ceară de nevastă fiindcă nici la restaurant nu e hotărât ce să comande. 😀. Adevărul e că lui îi comand ceva ce știu că o să gust și eu.
P. S. Când suntem în alt oraș și mâncăm la restaurant, evident încerc ceva ce nu am mai mâncat.
Comentariu beton!15
Nu avem o regula cu mincatul la restaurant. Eu si fie-mea mergem mai des, ne place sa iesim. Sotul mai putin. Avem un pub insa unde mergem vinerea, e muzica, bere buna, stam uneori pina la 12 noptea. Aici mergem de regula doar noi, adultii.
Si nici noi nu avem.nimic linga casa, tot trebuie sa luam masina. Dar asta pt ca stam in virf de deal 😀
Ps
Legat de amintiri cu familia la restaurant, am una singura: eram mica, cred ca aveam cam 5 ani, ne intorceam intr-o seara de la Motel Capela si tata prindea licurici si mi-i punea in par 🥰
De fapt nu sint sigura ca mincasem la.restaurant, dar sa fim toti 4 pe dealul Capela seara la ora aia trebuia sa venim de la Motel, gindesc.
Relatez din Bucuresti, sector 3, Titan-zona auchan 1 Decembrie 1918: avem in zona un sir de restaurante pe strada Postavarului, de zici ca esti intr-un „nou” Centru Vechi 🙂 (Eleven, Trattoria Venti, LÍncontro, Xanadu, Rivoli etc.). Si pe stradute mai apar „carciumioare”, cum este Camizo prin spatele (aproximativ) policlinicii Titan. Deci da, pe aici parca sunt la tot pasul, cel putin asa mi se pare mie.
De mancat la restaurant – probabil o data la doua saptamani, in medie.
Camizo este un restaurant unde se mananca chiar bine pentru un restaurant de cartier. Am locuit acolo 5 ani si m-am bucurat de mancarea de la ei :).
Eee, confirm si eu despre Camizo!
Stam la o aruncatura de bat de el si e chiar carciuma de cartier. Am testat impreuna cu sotul tot meniul. De cativa ani (2-3 ani) mergem foarte rar, din motive de sanatate si regim (ale mele). Chiar si-asa, tot acolo ne rasfatam uneori (asta cand nu suntem care/unde plecati), iar cand e prea tarziu si n-avem nicio pofta de socializat, comand online, ridic de la tejghea si cina e gata.
Ma porcesc cu dublu-cheeseburgeru’ lor (oul ochi musai facut zemos) si baby coaste sau oaie la tigaie cu sos de usturoi. Micii sunt tare zemosi.
Stiu de unde mancam diseara. Se duce in satelit din nou regimul!
In Oradea am restaurant la 50 metri de casa dar nu e preferatul meu, în schimb am unul preferat Capitolium la aprox 400 metri și acolo mergem săptămânal sau măcar la două săptămâni.
In Tineretului sunt multe restaurante dar desi inainte mergeam La Calinescu cel putin o data pe saptamana, nu am mai calcat pe acolo de vreo 2 ani desi e la 2 min de casa. Cuccina din casa parca are un vibe mai cald. Aici pare ca se stiu mai multi clienti intre ei. Volare are mancare buna dar preturile au inceput sa o ia razna- 60 lei o pizza si 70 lei o lasagna…am inceput sa gatesc 🥲
Maica-mea mergea relativ des cu o prietena la Calinescu si la Volare. Acuma, dupa ce fratele ei si prietena au murit, nu mai merge, ca nu mai are cu cine si nici n-o prea mai tin picioarele. Mai era si restaurantul ala de la Sincai, nu mai tin minte cum ii spunea, era foarte bun. S-a inchis la vreun an dupa ce a aparut kebabul vizavi.
Cucina e ok, dar vara când sunt meciuri enpeea mult fum pe terasa. Mai era lângă piata norilor Tabiet41 cu platoul turistului. Micii îmi plăceau la ei mereu erau super ok.Volare și Presto mai slabut pe mâncare dar binișor pe prezentare. Cucina au focaccia bună și ciorbele & supele foarte ok. Ei se laudă că gătesc fără bazaconii. Au și ceva reducere la prânz și se poate și comanda din aplicația proprie cu același nume. În parcurile Tineretului, S4, și Carol, sunt terase cam mediocre la mâncare dar cea de la Carol sub pod era mai ok. Pb lor e că multe sunt organizate în foste toalete publice .. deci igiena mai slăbuță. Că tot vb de Volare și de ce s-au mutat.
Preturile se apropie tot mai mult de cele de prin locații de top din Europa, adică și la Paris mănânci cu 70-100 lei paste bune și apa e gratis :). Daca tragi linie tot acolo ieși.
Noi mergem aproape în fiecare săptămână, sâmbăta de obicei.
Ceva la care să ajung pe jos ar fi „Băieții cu creveții”, despre care am tot auzit.
N-am fost, dar aș vrea.
Avem însă câteva pe traseele tramvaielor la care tot mergem.
La Thalia Tineretului mergem de 20 de ani.
Mai mergem la Fabrica vara și, din când în când, la grupul de localuri de la Fântâna Zodiac -Parcul Carol.
Acum, dacă prelungește Băluță tramvaiul de la Unirea, poate ne extindem aria.
In Bucuresti obisnuiam sa ne invitam prietenii la un restaurant de cartier, la care ajungeam pe jos iar ei, care veneau cu masina, puteau parca la un Lidl vecin, cam o data pe luna. Mancare ok, nimic mai mult.
Pentru aniversari, mai ales, imi era comod ca aveau si cofetarie si doar plateam tortul, apoi se ocupau ei sa il preia si sa il serveasca.
In general prefer locurile unde stiu deja ca imi place, dar nu zic nu nici la a incerca chestii noi- locuri sau mancaruri- cand imi inspira incredere locul respectiv.
Pe mine-n fiecare miercuri ma gasesti la pub, ca e seara de quiz. Cateodata-s cu omu’, dar de cele mai multe ori cu prietenii mei, colegii de echipa.
Suntem 6 prieteni si de vreo 10 ani ne petrecem mijlocul saptamanii intalnindu-ne cu alti oameni faini si destepti la restaurantul asta.
De-atata timp, deja ne cunoastem cu totii, cu celelalte echipe, cu patronul, cu DJ-ul care prezinta concursul, cu Edi si invitatii lui care ne canta. E o atmosfera foarte misto, si relaxanta, si provocatoare, si amicala, dar si de rivalitate, cu ceva orgolii, dar si admiratie, respect peste toate.
In timpul rundelor suntem (aproape) concentrati, in pauze mancam, bem, glumim cu cei de la mesele vecine, e loc si de misto-uri fine, si-asa ne-am creat o retea de oameni cu care poti rezolva multe treburi. Majoritatea sunt oameni maturi, cu experienta adica, seriosi si te poti baza pe cuvantul lor.
Deci nu mancarea ne-a adus impreuna, dar pub-ul a contribuit la vibe-ul bun de miercuri seara. La mine chiar a devenit un reper al saptamanii iesirea asta. Daca se-ntampla sa fiu plecata din oras, stau in legatura cu ei, un fel de transmisiune live, momentul si scorul.
Partea misto e ca pentru evenimente mergem la varianta fancy a aceluiasi pub, un local mai de fițe.
Comentariu beton!17
unde e pub -ul asta ?
O’Brothers/Zigo – Buzau
Nu stiu si nici nu imi place sa gatesc, dar din fericire o am inca pe mama de la care merg sa iau mancare aproape saptamanal. In weekend, sambata si duminica, intotdeauna ies la restaurant. In vacante merg numai la restaurante si mereu caut cele mai bune restaurante. Pana acum, Milano ramane orasul meu preferat din acest punct de vedere. Niciodata nu merg la all inclusive. Locuiesc in Pipera, Voluntari si restaurantele pe care le am in jur sunt bune, dar si preturile pe masura. Avand in vedere ca am un job solicitant iesirile la restaurant sunt o placere la final de saptamana.
Pe vremea cand lucram nu mergeam la restaurant decat extrem, extrem de rar.
De cand m-am pensionat am inceput sa merg mai des, la cele care ofera meniul zilei sau oferte pentru pensionari.
Acum merg lunar la restaurant Capitol, in centrul Bucurestiului , au meniu all you can eat , in cursul saptamanii , la 57 ron si te servesti singur cu ce iti face cu ochiul.Bauturile nu sunt incluse.In jurul orei 13-14 vine cineva si canta la un pian.
Sunt destui pensionari, grupuri de doamne care stiu locul si oameni cu treburi cazati in hotel.Chelnerii sunt amabili, foarte saritori si atmosfera este placuta.
Mancarea este bine gatita,gustoasa, nu sunt feluri complicate .
Recent am descoperit langa casa, langa parcul IOR, tratoria MONZA, seara si mai ales vara este plina de oameni tineri.Ofera si ei meniuri zilnice la 40 ron, din ce am observat cam asta este suma spre care se indreapta un pranz modic in oras.
Apropierea de parc si zona din cartier cu multa verdeata te fac sa crezi ca esti in alta parte decat prafuita noastra capitala.
In cursul saptamanii , pe zi , nu este atat de multa lume.Au o muzica italiana in surdina si atmosfera este ok.Am putut sta la povesti mult dupa ce am ispravit de mancat si nimeni nu a parut deranjat ca nu am mai facut consumatie .
Comentariu beton!13
Aparte de cârciumile de cartier in Spania găsești restaurante cu meniu în poligoanele industriale, cel puțin două în fiecare poligon, care la ora prânzului sunt full și în majoritatea au mâncare super bună, înainte era 8,50 9, euro meniul acum au sărit la 12 dar se merită felul 1 la alegere intre 3-4 sortimente felul 2 tot așa desert apă vin sau bere la alegere și o cafea la final, eu mănânc la unul care se numește Danubius și evident patronii sunt români așa că poți alege între feluri de mâncare românească neaoșă sau spaniolă!!!!
Imi place să mă răsfăț asa că merg destul de des la restaurant.
Pentru mine sunt trei tipuri de ieșiri:
– “la muncă” pentru că sunt și ghid turistic și am grupuri pe care le duc la un restaurant mai de fitze unde mănâncă tradițional. Pentru că e întotdeauna același restaurant și în unele luni merg cu ei de două ori pe săptămână, îmi comand de multe ori “vegetarian”. 🙂 Mâncarea e senzațională și vinurile excelente!
Apoi sunt evenimentele la care merg și unde am ocazia să descopăr restaurante noi din Zürich. În general sunt restaurante la care nu aș merge în mod normal pentru ca nu am chef să plătesc 150 CHF de persoană la o masă.
Pe locul trei sunt restaurante foarte bune si decente ca și preț, unde merg cu soțul sau prietenii.
De cele mai multe ori însă, organizăm petreceri la noi sau mergem la prieteni. Ne întâlnim 2-3 familii și e super fain.
În concedii mâncăm doar la restaurant.
Noi locuim de mulți ani în Madrid și e imposibil să nu te molipsești de stilul de viață al țării ăsteia! Pentru spanioli restaurantul e epicentrul vieții lor! Bisericile își ajustează orarul după cel al barurilor și restaurantelor pentru a nu rămâne goale la slujba de duminică! 🙂 Acum când scriu am AS-ul pe masă și un café con leche, iar la mesele celelalte sunt aceeași oameni de ani de zile: taximetristul cu cercei, cele două doamne cu părul mov care mănâncă churros, vânzătorul de la ONCE și Nacho, patronul localului care e prieten cu Cosmin Contra. Viva España!
Comentariu beton!30
Cred că-ți șterg comentariul. 🤭
Și la mine în sat e exact la fel. Inclusiv Nacho si barul lui. 🙂
Din pacate acasa la Brasov tot mai rar pe la restaurant, insa si preturile au cam devenit prohibitive. Spre ex. noua carciuma a lui Copos in varf de Tampa (Panoramic) un pranz in doi a fost cam 600 lei cu bacsis. Nimic fancy, fara desert etc. E cam scump chiar si in comparatie cu Italia sau Spania. Evident ca in vacante mancam la restaurant de preferat mai putin turistic. O mare surpriza a fost sa ajung undeva la Salonic la o terasa 100% locala, unde nu ajung turistii. La fel, batranii vin acolo char si pentru o cafea. Mi-a confirmat cel care m-a dus acolo (roman care isi facuse o casa in zona aia) ca localnicii mananca NUMAI acolo. Adica acasa nu au nici macar cuptor cu microunde. Preturile foarte decente, si nu aveai senzatia ca se uita urat ca esti de 2 ore acolo si nu dai semne ca ai pleca. Din pacate (cel putin la Brasov) si pe fondul crizei de carburanti probabil vom iesi tot mai rar, doar daca e o aniversare, o ocazie ceva. Spre ex. ultima data am fost la restaurant de 8 martie cu o gasca mai mare de prieteni.
Te rog, cum îi zice terasei din Salonic, ajungem acolo la vară și eu mă documentez și unde mâncăm în fiecare seara. Mulțumesc!
As vrea sa te pot ajuta dar este intr-o zona rezidentiala pe un deal, nu stiu cum as putea sa o identific. Ma uit pe Google maps si nu reusesc sa imi dau seama. Imi pare rau
Jai-ca, doar ptr asta si m-as întoarce la Barcelona. Revenind, am o terasa relativ langa casa, unde merg cu diverse prietene mcar o data pe luna. Cu familia nu prea ieșim, ca soțului nu i place sa iasă la restaurante.
Citesc postarea asta cu 3h inainte de zborul spre Barcelona. :)))
Apropo de ce zici, stiu cel mai senzational restaurant din Cipru. E intr-un sat izolat de munte unde se ajunge dupa 2h de condus pe curbe dar merita. Nu vorbeste nimeni engleza dar nu e nevoie. Daca doreste cineva sa dea de stire. Nu au pagina, nici numele nu-l stiu bine, doar cu share location merge. :))) Pont aflat de la bastinasii care au crescut in zona.
Pfff… 😳
Da, eu sibianca si Alba Iulianca fiind imi amintesc placinta cu varza calita a mamei, pregatita pe vatra, in cuptorul de afara incins cu jeraticul de la lemnele arse timp de cateva ore, ramane irepetabila, ireplicabila alaturi de alte minunatii culinare pregatite de ea cu noaptea in cap dinaintea marilor sarbatori de Pasti, Craciun, zile de nastere si a marilor reuniuni de familie cu rude venite in vizita din toate colturile tarii. Doamnele si domnii de la oras, veniti in vizita, mancau aproape cu evlavie si recunostinta tot ce gatea mama, coplesind-o cu pupaturi pe obraz si pe maini si complimente.
Azi, mama nu mai este si nici papa asa bun cum facea ea nu mai este.
Mancam pe afara de cateva ori pe luna dar aici nu exista atmosfera aia de ginta latina sau de alta ginta vesela si galagioasa. Pranzul se consuma corect si repede dar cina poate fi putin mai altfel, mai relaxata si mai prietenoasa.
Nu prea exista aici, in provincie, o cultura foarte raspandita a mancatului pe afara dar in marile orase exista la final de saptamana si vara cand toata lumea e libera si are in program mancatul la restaurant.
Localurile cel mai des frecventate de noi si de majoritatea sunt cele asiatice in care poti sa mananci, fara sa exagerez, intre douazeci-treizeci de feluri de mancare.
Pizza, aici, in provincie, este o gluma proasta, este un fel de aluat uscat cu ceva resturi de carne si branza.
Pizzeriile din marile orase nu risca sa se faca de ras si gatesc pizza adevarata. 🙂
Ups, cu gandul la placinta cu varza a mamei, am mancat si eu cateva cuvinte! Dar se intelege ca acea placinta ramane irepetabila, ireplicabila. 🙂
@Tia sunt destul de aproape, din Blaj deci m-am delectat și eu din plin de această delicatesă lichiu îi zice la plăcinta asta cu varză. O făcea bunica mea atunci când făcea săptămânal pâine la cuptorul de afară. Mi-a dat grav la ficat baciul oltean când a pomenit de ea. Am încercat de multe ori s-o fac și eu dar la cuptor nu prea iese, doar pe aproape.
Mie îmi place foarte mult să mănânc la restaurant, doar că nu-mi permit să mănânc suficient de des la restaurantele mai scumpe la care mi-aș dori să încerc diferite feluri.
Și nici cele medii nu mi se par ieftine când vine nota și văd cât costă o masă relativ normală pentru două persoane (2 feluri principale și apă, rareori un desert, fără alcool). Nu-mi pare rău de bani, din contră, mă bucur de timpul petrecut împreună în afara casei și, în plus, de timpul economisit că n-am mai gătit acasă.
De obicei ieșim vinerea la prânz/după-amiază undeva (nu chiar săptămânal) la o pizzerie sau la un restaurant mai puțin scump cu mâncare „ca acasă” – bine, nu ca acasă la mine :))
Nu merg des, mai mult la iesiri de socializare sau când suntem în concediu. Cu familia la noi în oras mai rar, nu avem un restaurant unde să ne dea pe spate mâncarea. Acum mi s-a făcut poftă de plăcintă cu varză, nu am mâncat de ani de zile și nici nu știu unde să găsesc.
In cartier am doar o carciuma jegoasa unde persoanele pe ajutor social dezbat situatia mondiala cu ceva bautura ieftina in fata. Cred ca nici nu au mancare. Nu as intra acolo nici daca ar fi ultimul restaurant de pe lume.
Ultima data cand am fost la un restaurant a fost intr-o duminica la sfarsit de februarie 2026. Dupa ce am vizitat Cazinoul, am mers in portul Tomis sa mancam. Era o vreme friguroasa si un vant de te ridica pe sus asa ca am intrat in primul restaurant deschis. Eram 3 persoane, am luat cate doua feluri de persoana, nimic sofisticat. Mancarea ok dar nu ne-a dat pe spate: bors de peste, saramura de crap, hamsii, dorada nu foarte mare la gratar, crema de zahar ars, doua ape (una plata si una minerala), o limonada si o cafea, deci fara alcool. Total cu bacsis aproape 700 lei. Iata unul din motivele pentru care mergem la restaurant mai rar decat am vrea.
Avem 2 restaurante de cartier unul langa celalalt fix in fata blocului. Iarna si in cursul săptămânii nu am văzut asa multa lume, dar in weekend si in cursul verii in fiecare seară este aglomerat. Până sa avem un bebeluș mergeam sa mâncăm acolo o data-de doua ori pe lună, chiar mai des pe timpul verii cand era placut de stat pe terasă pana târziu. In serile de vară se aude zumzetul plăcut al terasei pana in casă. Acum, cand iesirile s-au mai rarit si se întâmplă doar cu invoire de la bunici, preferam sa mergem la restaurante un pic mai bune decât cele de cartier si incercam sa fie restaurante unde nu am mai fost pana acum.
Aici unde stau iesitul la restaurante e de la scump spre foarte scump. Calitate buna dar mancarea locala extrem de monotona.
Nu prea exista cultura de iesit zilnic, doar o data pe saptamana duminica la pranz. Te vezi cu bunica o ora si gata fiecare la casa lui.
In schimb, in orasele mari, s-au dezvoltat mult restaurantele etnice. Thai, indian, pakistanez ba am mancat ceva nigerian de te lingi pe desh’te.
Eu nu ma duc la restaurant sa mananc paste cu sos de rosii sau snitele ca ale mele sunt mai bune. In schimb prefer astea etnice ca un thai facut de tailandezi de la ei de acasa nu stiu si nici nu vreau sa invat sa fac.
Avand copii mersul la restaurant nu e chiar relaxant asa ca preferam sa comandam acasa. Salvam banii de apa plata, sucuri, deserturi, iesim la juma de pret. Plozii nu sunt obligati sa se comporte exemplar, sa astepte intepeniti pe scaune o ora pana vine mancarea, nu atinge aia ca nu e voie, nu tipa, nu-i da in cap cu lingura, ma rog… Eu nu suport copii razgaiati in public asa ca ai mei tre’ sa fie sfinti cand iesim. Si e obositor rau pentru ei, recunosc.
Plus ca noi mancam mult pe persoana juridica (cum zicea un respectat comentator mai sus) si cand ajung acasa nu-mi mai arde sa socializez.
Comentariu beton!11
Se tot zice ca generatia tanara e rupta de socializare, ca nu stie, nu poate, nu etc. Ei bine, intr-un concediu la mare, acum 2-3 ani, fiica-mea adolescenta mi-a zis: Noi de ce nu mergem sa avem un pranz in familie in fiecare luna? De atunci, fie vreme buna, fie vreme rea, ca sa parafrazez imnul detestat in Timisoara mea :), mergem lunar la un alt restaurant. Sunt dati cand amanam pe alta saptamana, sau mancam comandat acasa, daca avem program extrem de strict, dar ne tinem de obicei. Si fiecare dintre noi alege alt restaurant. E fain. Recomand! Plus ca descoperi ce oameni faini ai cu tine in casa. 😛
@Mihai, te contrazic puțin la partea cu adusul mâncării de acasă. Cunosc multă lume din domeniu și nimănui nu-i place când un client aduce mâncare de acasă, de altfel sunt foarte multe locuri unde este pus un afiș în care se specifică treaba asta. Pentru ca oamenii ăștia trăiesc din afacerea asta. Dacă toată lumea și-ar aduce de acasă, ei nu pot supraviețui doar vânzând câteva cafele. Excepții fac desigur dietele speciale, chestii fără gluten etc. Nu zic ca poate la crâșmele foarte mici de cartier unde au aceeași clienți de zeci de ani nu se fac excepții, dar nu e generalizat.
Iar ieșirile noastre la restaurant…când putem și avem chef. Poate o lună sau două nu ieșim deloc și în altă lună ieșim de 2 ori pe săptămână. Nu avem gusturi scumpe, așa ca nu trebuie să mă ipotechez dacă vreau să mănânc în oraș. Din când în când ne mai oferim și câte-un capriciu mai de fițã.
Nu contest ce zici, eu doar am povestit ce-am văzut cu ochii mei mai multe diminețil la rândul. Iar Jai-ca este orice, dar nu un local mic. 🤷
Atunci chiar este excepție Jai-ca, trebuie să merg și eu 😁. Evident, nici eu nu contest ce zici și ce ai văzut. Deci locul ăla chiar este special.
Cred ca ar tine chestia asta cu preturi mici si flexibilitatea maxima (adus mancare de acasa) doar daca cladirea e mostenita de la bunicu. Daca birturile alea din Spania sunt afaceri de familie si costurile cu chiria sau ipoteca sunt zero….mai merge.
Dar daca tre’ sa inchiriez spatiu pe La Rambla (sau Calea Victoriei, sau in Piata Muzeului in Cluj) iti promit eu ca tre sa jupoi turistii la preturi ca sa nu dau faliment.
Si cred ca asta e cea mai mare problema in Romania, nimeni in Horeca nu are o afacere mostenita, de trei generatii, in aceeasi cladire deci costuri scazute. Din motive istorice.
Cât de des mâncați la restaurant? Atât de des, că atunci când s-au închis pentru ceva sărbătoare a fost cam panică. Până după-amiază, când au deschis. În frigider am doar fructe și ceva legume care se pot mânca negătite. Și ouă.
Aveți restaurante de cartier prin zonele pe unde locuiți? Dacă da, mâncați vreodată acolo?
Numai pe la din alea, foarte rar pe la celelalte, dacă am chef de un steak.
Când ieșiți la restaurant ce preferați, să descoperiți un loc nou? Sau vă duceți undeva unde știți deja că vă place?
În general unde am mai fost și știu cum e, dar oferta este atât de bogată că e greu să le repeți foarte des.
Aveam de gând să nu răspund, da’ am zis că de ce nu?
Da’ de ce aveai de gând să nu răspunzi?
Am văzut că ești pornit pe șters comentarii din astea pozitive. 🙂
Io??? 🤭
Îmi place să mănânc la restaurant. Ies cu colegii cam de două ori pe săptămână la cârciumile din zonă. Și sunt destule în zona Piața Charles de Gaulle.
În rest, îmi place să merg și la restaurante pe care le cunosc și e confortabil să aleg ce știu, dar sunt și ocazii când vreau să încerc restaurante noi.
Nici eu nu aveam de gând să comentez, că ai fost pe la mine prin sat și știi că e aproape imposibil să nu intri într-un bar sau restaurant.
Dar cum experiența mea nu se limitează doar la satul meu, am zis că merită să comentez.
Cam de doua-trei ori pe săptămână mănânc la un restaurant. De obicei prin satele din Castilla la Mancha, Segovia sau Avila. Rar s-a întâmplat să nu îmi placă mâncarea. Preturi ok. Produse de prin zonă și calitate cam ca la mama acasă. Am și câteva preferate, la care mă întorc de fiecare dată când sunt prin zonă.
Iar atmosfera e super pentru că de obicei toți se cunosc între ei și vorbesc despre orice. Adică fotbal și politică. Înjură guvernul împreună, înjură arbitrajul de la ultimul derbi. E haios.
Noi mergem o data, poate de doua ori la restaurant dar comandam pentru acasa cam de inca doua, trei ori.
Avem carciumi la 100m in spatele casei: vreo doua italienesti, venezuelean, georgian, vreo doua canariote, sushi, cofetarie italieneasca (spaniolii sunt zero la cofetarie), nelipsita cafeteria „pentru de dimineata”.
Ne lipsesc tare libanez, turcesc, marocan. Deasemenea, ne mai lipsesc asiatice de calitate (pentru oameni normali, ca altfel cu stele Michelin avem unul sau doua la 7-8 min de masina).
Mai mergem la niste restaurante de carne fix cum trebuie si la doua arrocerii care nu se bazeaza exclusiv pe peste sau fructe de mare (din alea sunt zeci, ieftine si proaste in zonele turistice), mai departicel, prin niste coclauri, precum si la vreo doua indiene care merita din cele vreo 20 din sudul insulei.
Romanesc nu avem. Sau ma rog, exista, dar e o rusine din toate punctele de vedere, din pacate.
Avem un balcanic, dar e un mismas cu un meniu kilometric ce include feluri din Cehia pana in Rusia si de la baltice pana la Cipru, pretentios, scump si prost. Tot ce e memorabil acolo e view-ul.
Mi-a scapat, „pe saptamana”.
Nu-ți cunosc calitățile tare de administrator dar, de ce să nu fii tu soluția problemei? N-ai o crâșmă în zonă? Deschide tu una și încă una cu specific spaniol, unde să-ți educi clienții, așa cum faci cu cei de pe blog, să ducă o viață relaxată, așa ca spaniolii. Știi, după 9 ani de locuit in Spania, in 2009 m-am întors în România, în Iași mai exact. La vremea aceea, in Spania se juca destul de mult padel, dar nu luase chiar atât de multă amploare ca astăzi. M-am întors în România hotărât să aduc sportul ăsta cu mine, la acel moment existând un singur teren de padel în România, în Herăstrău. Frica și modestele posibilități financiare m-au făcut să renunț la idee. A trebuit să aștept 13 ani ca altcineva, venit din Brașov, să deschidă in Iași primul teren de padel. Regret până în ziua de astăzi!
Și ca să răspund întrebării din articol, eu și soția avem o zi din săptămână, joia de obicei, în care lăsăm pruncii acasă de capul lor (șase la număr) și ieșim în oraș să mâncăm și să facem o plimbare. În ordinea asta!😄
Comentariu beton!15
Sergiu, felicitari pentru cei 6!
Si felicitari ca reusiti s-aveti o iesire doar pentru voi, asta da organizare!
Dacă vreau mici/pastramă/friptură… na că-ncep să salivez… Ciotoianu. Fără discuție.
Paste (și nu numai)? Il Cantuccio. Altul ca ăsta-n București nu găsiți.
In oras aici foarte rar, in caz de extrema necesitate, altfel doar chestii takeaway în pizzerie-restaurant unde o comanzi și pleci cu ea, unele grecești la fel și ceva chinezesc la all you can eat.
Cam 1-2 ori pe lună una sau alta.
Dacă ești în deplasare/vacanță atunci nu ai de ales.
In rest, prefer să gătesc acasă de 3-4 ori pe săptămână.
Nu-ți cunosc calitățile tare de administrator dar, de ce să nu fii tu soluția problemei? N-ai o crâșmă în zonă? Deschide tu una și încă una cu specific spaniol, unde să-ți educi clienții, așa cum faci cu cei de pe blog, să ducă o viață relaxată, așa ca spaniolii. Știi, după 9 ani de locuit in Spania, in 2009 m-am întors în România, în Iași mai exact. La vremea aceea, in Spania se juca destul de mult padel, dar nu luase chiar atât de multă amploare ca astăzi. M-am întors în România hotărât să aduc sportul ăsta cu mine, la acel moment existând un singur teren de padel în România, în Herăstrău. Frica și modestele posibilități financiare m-au făcut să renunț la idee. A trebuit să aștept 13 ani ca altcineva, venit din Brașov, să deschidă in Iași primul teren de padel. Regret până în ziua de astăzi
Pentru că eu am obiceiul sănătos să nu mă bag unde nu mă pricep. Dacă ar face toți ca mine, am trăi într-o lume mai bună.
Aici are dreptate MV. Daca nu te pricepi, mai bine nu te bagi. Tu știi ce înseamnă un restaurant? Cum se administrează? Eu nu. Mai ales unul cu un specific diferit de obiceiurile culinare ale zonei.
Și am să-ți dau un exemplu. Real. Amuzant. Și dureros în același timp.
Cu niste ani în urmă socrul meu se gândește să îi trimită un cadou din Spania vărului lui din Romania. Și îi trimite o pulpa de jamón. De calitate. Care pulpă ajunge în Romania după vreo săptămână. Respectivul deschide cadoul, că era într-o cutie, și cum nu știa exact ce este și cum arată o pulpă de jamón (el cumpărase doar jamón la blister), crede că s-a stricat și o dă la câine. Nu-ți imaginezi ce înjurături și-a luat de la socru-meu. Pare amuzant, dar nu e.
Comentariu beton!12
@Claudiu jamón la blister – ce haios ai fost lol
por fa dime que estás de coña. ibérico o serrano? bueno no sé si quiero saberlo. qué fuerte!!
Mda, o deosebire fundamentala intre majoritatea carciumilor romanesti si majoritatea celor de afara este ca in RO, carciuma e o investitie facuta de oameni care nu se pricep si care nu traiesc din ea, in vreme ce afara carciuma e fie investitie de bucatar(i) sau de oameni care au facut averi din acest business fiind nume cunoscute cel putin in breasla lor, fie livelihood-ul unei familii unde traditia de a gati s-a mostenit de-a lungul a cel putin doua generatii si este expusa celei mai exigente judecati: vecinii din zona in localitatile mici sau ghidurile de restaurante in localitatile mari (nu trebuie sa fie musai Michelin).
In RO accentul e pus pe decor, mobilier, iluminare, numar cat mai mare de personal dar meniul e kilometric, felurile sunt banale sau dimpotriva, fuziuni fara noima, de multe ori necomestibile si mult sub valoarea intrinseca a fiecarui element folosit sau mai bine zis distrus in „fuziune”, personalul se calca pe picioare nestiind exact ce/cum/cand sa faca transformand experienta mai degraba intr-o comedie penibila cu aroma de servilism balcanic.
Deci un NU hotarat experimentelor facute de diletanti.
Faptul ca esti un gurmand experimentat, cat de cat, nu te califica ca specialist in restauratie.
De aceea e bine sa te rezumi la a te implica stand la masa, consumand si facand aprecieri cat mai obiective, nu in bucataria sau managementul vreunui stabiliment de profil.
Am destui prieteni care si-au facut banii in diverse domenii si au zis sa incerce si in restauratie. Au dat chix si au tras linie dupa pierderi consistente.
Cu o singura exceptie, care a stiut sa angajeze bucatari straini experimentati (plata lor avea o pondere de 2 cifre maricele in economia bugetului afacerii) pana cand a dat de cel care a devenit partener si impreuna cu care are acum o franciza de succes exportata in cateva tari.
@oaoa_ole: De Teruel. Care, apropo, există!
Apropos, pentru cine ajunge prin Teruel sau pe centura ocolitoare a orasului, printr-o zona industriala mai cazuta, usor de accesat venind dinspre sud, din directia vaii Turiei, recomand o carciumioara de familie cu vreo 4-5 mese la interior si vreo 2-3 mai pentru familioane, asa, in curte.
Oamenii (el si ea, la vreo 50+) gatesc 3-4 entrantes si primeros, vreo 2-3 segundos si tot 3-4 deserturi, EXCLUSIV pentru masa de pranz.
Meniul este scris pe tabla, se schimba zilnic si depinde de inspiratia cuplului precum si de disponibilitatea produselor de sezon.
Programul este 13:30-15:30, atat!
Accesul fara rezervare e o loterie cu sanse minime.
Eu am reusit fiind singur si luand masa cea mai mica din colt, cu doua scaune, la 1m de intrarea la toaleta, singura disponibila dealtfel (spaniolii mananca de obicei in „haite”, asa ca daca esti solo sau doar un cuplu ai sanse maricele sa gasesti masa in situatii vitrege).
Poti sa iei a la carte sau sa optezi pentru unul din cele doua meniuri cu structura si pret fixe. Bauturile sau cafeaua nu sunt incluse.
Este o experienta de fine dining popular ca sa zic asa, reinterpretari smart ale unor retete populare din zona (iepure, ciuperci, prepelita, vita, nelipsitul si neegalatul porc iberic, pui, etc) extrem de ingenios preparate, gustoase, original prezentate si indestulatoare.
Meniul meu nu includea la desert inghetata de clementine care imi facea cu ochiul si am primit-o din partea casei alaturi de cea de pepene galben inclusa in meniul meu.
Curcubeu pe cerul gurii si departe de a sparge banca.
Numele: Taller Cocina de Teruel.
La noi nu există restaurante de cartier unde să meargă oamenii să socializeze.
Au dispărut în anii 80 și bodegile unde ”obișnuții” casei se opreau în drumul spre casă să bea ”una mică” (sau mai mare) cu colegii.
Au mai fost ”buticurile” de cartier în anii 90-2000, unde cei mai vechi rezidenți se întâlneau seara să bea o bere la varice, au dispărut și alea.
Am fost acum ceva ani la Paris la un client/prieten care tocmai se muta dintr-un cartier în altul.
Nu știa locul nou, a făcut un mic tur și am descoperit un mic restaurant de cartier la 100 de metri de casă. Am intrat, s-a prezentat ca nou locatar în cartier și ne-am așezat la masă.
Restaurantul avea vreo 10 mese mici, meniul scris cu cretă pe tablă – maxim vreo 10 feluri de mâncare, cu supe cu tot.
Am mâncat acolo încă vreo patru zile. Aceleași fețe care se perindau.
Un domn la vreo 60 de ani venea să bea un păhărel cu prietenii. Avea un cățel boxer trecut de prima tinerețe. Intrau agale, domnul avea un covoraș rotund pe care îl punea lângă masă, cățelul se așeza tacticos rotocol și se punea la somn. Domnii se puneau pe discuții zgomotoase pe diverse teme. Cred că boxerul asistase la golirea câtorva cisterne de Beaujolais la viața lui.
O altă zi ploioasă, apare o doamnă de vreo 70 de ani cu un caniche, veneau de la plimbare. Pelerină, cizme de cauciuc. Se așează la o masă, ia prânzul singură. Altă lume.
Iar în seara dinaintea plecării noastre spre țară, cârciumarul a ținut doar pentru noi restaurantul deschis până după miezul nopții. A dat drumul la personal, a rămas cu noi până ne-am hotărât să plecăm. Și abia îl cunoscuse pe prietenul meu de câteva zile.
Iar atmosfera de mic dejun la cafea am simțit-o dimineața în cartierul vechi din Viena (minus mâncarea de acasă). Se întâlneau o groază de pensionari la o cafea, discuție sau citit tacticos o gazetă pe hârtie.
În schimb la Viena majoritatea restaurantelor mișto și neturistice din orașul vechi erau închise în weekend. Am aflat-o pe propria piele, era să rămân flămând într-o sâmbătă după amiază. Pentru patronii acestor restaurante familia e înainte de business.
Comentariu beton!15
Ies la restaurant doar invitat. Pentru ca imi place sa gatesc si in capul meu sunt un fel de chef cu 5 stele michelin. Nevasta zice ca din cauza zgarceniei. Ma rog, fiecare are dreptul la o opinie.
Altfel, mangio bene, caco forte, non ce paura de la morte.
Când lucra si sotul in acelasi sat unde locuim si inainte sa se inchida Courtepaille, mergeam sa mâncam acolo cam o data pe luna, la prânz. Era fain, fara copii, ca doi porumbei :-). Acuma au mai ramas 2 restaurante in sat si din când in când merg cu colegii, tot la prânz.
La Paris aveam restaurantul preferat…Pizza Hut! Ala de lânga Halles Châtelet. A fost o tragedie personala când am ajuns odata, inainte de covid si nu l-am mai gasit.
Nu stiu daca s-a scris mai sus, dar si in Bulgaria, dimineata vezi pensionari (majoritatea) dar si persoane 25-40 ani bandu-si linistiti cafeaua+ croissant-ul aferent langa. Nu mai vorbesc de wkd cand terasele sunt pline – fiecare orasel mai rasarit are o zona centrala pietonala plina de terase..
Am închis ochii şi am văzut instantaneu Spania, Franța, Italia, Grecia… unde cultura se sprijină de când lumea pe cârciumioare, restaurante, mici localuri. Noi nu avem aşa ceva, nu ştiu de ce, pentru că ar fi trebuit să ne influențeze atât grecii, cât şi turcii, care au şi ei această cultură. O fi şi comunismul de vină, nu zic nu, dar au trecut totuşi 35 de ani…
Pai si la noi sunt dar la sat. Sunt magazine „carciumoase”. Poti sa cumperi de la magazin si sa stai la terasa langa cu berea cumparata de la alimentara. 😀
Mancare nu au, cel mult ceva pufuleti si chipsuri semi expirate. Mai au si tuica de casa ieftina si acra dar la aia nu iti da bon. Daca ma gandesc bine, nu iti da bon la nimic.
Bonus ? Poti sa bei si pe caiet daca esti din sat si te cunosc. 😀
E tot timpul plin de la 10-12 dimineata incolo mai ales cand se dau alocatiile si ajutoarele sociale.
Vivat Las Fierbinti!
Iesim cam o data pe luna, uneori mai des, in zilele cand mergem la cate un spectacol, ceva. Alegem in functie de lacasul de clutura: daca e Opera, prin Cotroceni, daca e Sala Radio, pe langa Cismigiu, daca e Ateneu, mai prin centru, etc. N-am reusit sa gasim un restaurant preferat, toate sunt mehh, pentru gusturile noastre sclivisite – daca e mancarea buna, nu e atmosfera, daca e dragut sigur chelnerii au ceva si tot asa, nu-mi vine in cap ceva de nota 10 curat. Pe langa casa n-avem nimic-nimicut ca stam la taranoaia, la margine (neinteresanta) de Bucuresti. Dar cand stateam in centru, ieseam mai des, aveam chiar tabiet dintr-asta cu luat mic dejun si cafea duminica dimineata cu un prieten, la barfe, sau incercat carciumile noi care apareau.
In vacante mancam pe cat posibil in localuri micute, cu mancarea locului, nu snitel si cartofi prajiti si nu prea ne-am luat teapa. Cred ca avem un fler de le nimerim ok, ca aud la altii ca fara recomandari si verificari de review-uri nu calca nicaieri.
depinde cand – inainte de pandemie destul de mult. puteai manca un menú del dia cu 9’90€ si o faceam destul de des insa mereu in timpul sapt. la orice rest. de cartier cum bine stii ca sunt in bilbao mai ales in partea veche. la aniversari si zile imp. la asadores unde mancam TXULETÓN – moartea mea. insa dupa pandemie shit happened din toate pdv. preturile au urcat enorm de mult si calitatea a scazut. si io fiind semi-somera nu mai mi’am permis; fapt pt care am suferit (iesitul la rest. fiind placerea mea cea mai mare – traiesc pt a manca nu mi’e rusine sa zic asta)
DAR vara trecuta am reluat si am fost in numai 2 luni la vreo 3-4 rest. noi unde nu mai fusesem. in toamna la altul samd. si la inceputul lunii martie mi’am dus o prtna rom. din state la cel mai vechi si renumit rest. din bilbao unde nu mai fusesem niciodata in 36 ani!!
stii s’au deschis multe rest. noi in ult. ani fiind unicele localuri care nu dau faliment. bilbao si san sebastian sunt orase infratite insa concureaza mereu unde se mananca mai bine etc. fiind si cele 2 orase cu cel mai mare n° de baruri din lume lol
faza cu crasma ta de la bcn sau madrid e ceva ce romanii din tara nu prea pricep (cum e si normal pt ca la noi nu’i asa). si anume daca vrei sa mananci bine du’te la un rest. de cartier unde mananca localnicii si NU in centru orasului unde misuna turistii – acolo iti vor oferi o paella d’aia congelata de ex.
faza cu „pachetelul de acasa” n’am auzit-o nici la bascii mei nici in restul tarii niciodata. JAMÁS!! totusi stiu ca nu ne minti si ca asa o fi fost insa crede’ma ca e un caz izolat.
personal abia astept sa ajung in tara vara asta (oare?) dupa multi ani de pauza … prea multi!! si sa pap in oras buni-buni rom. mai ales pastrama (nu mezel) mititei si papanasi. chit ca nu stiu de unde o sa scot atatia bani pt c’am inteles ca si la voi s’a scumpit totul!!
Am vazut treaba asta cu micul dejun de acasa in zona rurala de langa Lyon, unde nu sunt decat câteva carciumi si muuulte ferme cu vaci bălțate plus fabrica mea de iaurturi.Nu întelegeam ce mama lui Napoleon se întâmpla ca oapatarița mai si zâmbea si vorbea cu fiecare dintre consǎteni presupun. Apoi am înteles ca asta era obiceiul casei, adevarat este ca e plin se cetateni francezi de origine spaniola. Din direct reportii mei toti au parinti spanioli sau tatal spaniol.
Hello Mihai,hello colegilor de blog! In oraselul in care stam noi, 35.000 locuitori, pe malul german al Rhinului, avem destule posibilitati sa iesim. In general fiecare weekend este programat, incepand de vineri seara, este foarte posibil ca vineri sa mergem la restaurantul italienesc, sambata sa fim in Franta si sa mancam ceva cu specific portughez sau francez (la mesele organizate de comunitatea portugheza sau la restaurantele portugheze) iar duminica la pranz sau seara sa iesim si sa mancam ceva cu specific german/vietnamez/grecesc/japonez/turcesc. Preferatul nostru este restaurantul italian, este la 1 km si ceva distanta, mergem pe jos, mai ardem caloriile si discutam (ca neoamenii, fara telefon). Cel mai aproape este un local cu produse bio, la vreo 7 minute de mers pe jos, apoi sunt niste pizerii cu nume italienesc (detinute de turci, evident:)) care servesc pizza Lahmacun si kebab /pide, foarte bune de altfel si proaspete- te uiti si vezi cum prepara tot! Noi locuim cam la 2 km de centrul oraselului, acolo sunt practic concentrate restaurantele mai deosebite. De asemenea mergem cu drag (si pofta) la cofetariile din centru care au si manufacturi de inghetata. Peste rau, in Strasbourg, este greu sa alegi. Se gasesc atatea oferte, incat nu pot sa insir toata lista. Duminica trecuta am mancat la pranz in Restaurantul Le Jardin de L’Orangerie, deasupra clubului de bowling. Excelent, preturi relativ ok -25-30 euro/persoana.
In Portugalia pot recomanda diverse restaurante incepand cu zona Porto , pana la granita cu Spania.::)))
In rest gatim de zor acasa, dar iesim cat se poate de des. Ne luam doar unul pe altul, de aceea este mult mai usor.
stau langa Iasi, deci nimic in preajma, cu exceptia carciumei cu cinzeaca pe caiet.
In Iasi in schimb avem cateva optiuni bune (Andalu, Toujours, Fenice), dar trebuie masina.
Cat de des mergem? Pina acu vreo doua ani, cam o data la doua luni.
Intre timp IT-ul a stat pe loc (salarial vorbind), preturile la restaurant s-au cam dublat, asa ca am fost nevoiti sa o mai rarim – ultima oara am fost prin toamna 🙁
Sigur, la food-court in Palas ajung o data pe saptamana, in pauza de masa, dar alea eu nu le incadrez la restaurante
Foarte, foarte rar. La cat de zgarcit sunt, nu concep sa platesc preturile care sunt la noi, preturi uriase raportate la calitate si servire. Am ajuns in toamna in Italia si am fost uluit sa vad preturi mult mai mici ca la mine in Iasi, inclusiv in centrul Florentei.
Lasă draq’ restaurantele, pe mine altă întrebare mă roade: plăcinta aia cu varză și-a făcut treaba? Adică fata aia a fost mulțumită? Că dacă e de bine, io mâine dimineață o iau ușor către Târgu Mureș!
Lăsând gluma la o parte, mi-au rămas in minte câteva cârciumi în țară și mult mai multe prin Europa, unde mi-ar fi plăcut să stau o săptămână-două doar să descopăr și să gust tot meniul ăla. La mine în sat, mai greu. Am una la vreo 2,5 km, dar de câte ori să te duci la o cârciumă? Și să mă sui în mașină să merg la Craiova, nu prea mă topesc. Din aceleași motive ca tine și unul în plus: paharu’ ăla de șpriț care ar merge la o cină memorabilă
Rar spre foarte rar. Și când ies sunt dezamăgită. Nu am mai mancat de mult ceva bun la un preț rezonabil.
Stau in spatele unui restaurant. Cunoastem oamenii care lucreaza acolo ca ii vedem cand ies la tigara, duc gunoiul, primesc marfa. Mergem cam o data pe luna si primim desert gratis ca suntem vecini! Cand va fi mai cald mergem mai des la terasa.
Noi mâncăm săptămânal la restaurant, copiilor deși sunt mari, le place să meargă cu noi și eu mă bucur ca o zi nu fac mâncare.
Nu prea se întâmplă să nu ieșim sâmbătă să mâncăm în oraș…
Și da, avem cârciumă de cartier, cu grătar și ciorbă. La Nea Mitică mai tragem câte o tură și în timpul săptămânii, măcar la o bere.
Și mama face varzari, adică plăcinte cu varză călită și cu toții le iubim.
Când erai mică, mergeam la restaurant, adică țin minte restaurantele cele vechi de când eram copil. Și la vagon restaurant mergeam 😁
Mama, 77 anul asta, iese cu colegii de liceu săptămânal la plimbare și restaurant și fac rezervare tot timpul ca nu au loc. In Bucuresti e destul de plin in weekenduri
Buna dimineața!
Ce pofta de plăcinte cu varză mi-ai făcut!
La Sibiu, aproximativ acum 14 ani am găsit o „dugheana” cu plăcinte cu varza. Era la vreo 3 km de mers pe jos de unde eram cazată asa ca nu s-a pus un gram pe mine in alea doua săptămâni, făcând drumul de 2 ori pe zi 🤣🤭
De atunci nu am mai gasit asa ceva pe nicăieri de bun.
Si locul acela s-a închis. Sau mutat. Nu l am mai gasit in anul următor.
In privința restaurantului…depinde de scop : daca vreau sa mananc pt ca ingredientele din frigider nu s-au transformat prin minune in mâncare, ma duc direct la țintă, in cartier . De obicei la Cinaș (Buc Noi, langa pod Constanța) . Btw, daca nu ai fost il recomand. Au un pui cu sos de unt si lămâie …minunat! Sau Gelsomino (undeva mai spre chitila) e de mers in cartier.
Daca ma simt aventuroasa merg într un loc nou, daca vorbim de București. N-am eu atata timp si atâția bani sa le încerc pe toate in viata asta :))
In Thassos merg aproape exclusiv la aceleași taverne fie vara, fie iarnă.
In Vâlcea merg doar la 2: Brothers Pub si Taverna D’amici. Pt ca de obicei sunt de pe drum si rupta de foame asa ca nu am chef de experimente.
In restul datilor… ma duc dupa research puternic.
Acum sper sa aiba logica/sens ce scriu, pt ca s dupa cateva nopți de nesomn si mi tot fug gândurile la plăcintele cu varză!😢