Mă uitam ieri la un documentar despre chestii care erau comune, la ordinea zilei, în anii ’80 și una dintre ele era că toți memoram numere de telefon.

Da, da, știu că toți aveam carnețele în care ni le notam (cu pixul pe hârtie, ca ѕăꓲbatіcіі), dar ce să vezi, carnețelele alea nu erau la îndemână fix când aveai nevoie de ele. Așa că singura șansă era să memorezi cât mai multe.

Nfine, mă uitam la documentarul ăla și-am avut o revelație când mi-am dat seama că în zilele noastre nu știu pe dinafară niciun număr de telefon, în schimb mi-a venit automat în cap numărul de fix pe care-l aveam la Vâlcea când eram copil: 14125.

Dap, deși a trecut aproape o jumătate de secol de atunci, mi-l amintesc fără să fac nici cel mai mic efort. Și-mi mai amintesc vreo 3-4, inclusiv pe-al unei fеtе care аbսzа de trupul meu tânăr și neprihănit când eram în liceu.

Nicio șansă să se întâmple la fel cu vreun număr de telefon din zilele noastre, indiferent că vorbim despre familie sau cei mai buni prieteni, nu știu, nu cunosc.

Dacă mi se șterge memoria telefonului, fără vreo șansă s-o mai pot recupera, la revedere, nu mai pot suna pe absolut nimeni. Dar ce bine că pot suna pe fix, la Vâlcea. Dacă e să reușesc o călătorie în timp, în anii ’80, m-am scos.

La voi cum e?

P.S. Nu, nu știu nici măcar ce număr are Mara, deși de fiecare dată îmi spun că „gata, acum l-am reținut”. După care, următoarea dată când am nevoie de el, aflu cu stupoare că nu, nu l-am reținut. 🤷‍♂️

P.P.S. Și dacă a tot a venit vorba despre memorie, știu pe dinafară numărul și seria primului meu buletin, dar mi-a fost  imposibil să le rețin pe cele care au urmat. Acum de exemplu, habar nu am numărul și seria, deși sunt mai bine de cinci ani de când mi-am schimbat cartea de identitate.

Mi-e și rușine, de fiecare dată când îmi sunt cerute pe câte undeva trebuie s-o scot să mă uit.

Nu? Nimeni? Doar eu?