Din secunda în care mi-a intrat e-mailul și-am văzut că livrarea va fi făcută cu DPD, am avut o strângere de inimă și mi-am zis: „o să fie greu!”. Așa a și fost.

Nu de alta, dar nu-mi amintesc să fi avut vreo experiență fericită la vreo livrare făcută prin DPD România, întotdeauna a trebuit să se întâmple câte ceva.

Și acum să vă povestesc.

Cu vreo trei săptămâni în urmă am făcut o comandă de pe un site franțuzesc și așteptam să mi se livreze. Din când în când mai intram pe site să verific statusul comenzii. Am văzut când a plecat de la francezi, toate bune și frumoase până în secunda în care am primit e-mail că în România comanda a fost preluată și va fi livrată cu DPD România.

Ei, în momentul în care am văzut emailul ăsta, mi-am zis că sunt șanse imense să nu văd vreodată comanda aia la față. Din păcate, s-a adeverit, dar a trebuit să o aflu pe pielea mea, în varianta hard-way.

Pe site apărea ca dată de livrare 30.06, adică alaltăieri. Ieri, când am văzut că nu mi s-a livrat coletul, am pus mâna pe telefon și-am sunat la DPD. Într-un târziu mi-a răspuns cineva, o femeie. Am dat numărul de AWB, mi l-a verificat și mi-a spus că, da, într-adevăr, livrarea n-a fost făcută pe 30, dintr-un motiv pe care nu-l mai rețin.

– Bun, înțeleg, și când o să-mi vină coletul?, am întrebat eu naiv.

– Poate azi?

– Aș vrea să elimin acel „poate”, n-ar fi mai ușor să mă duc eu să-l ridic de la depozit? Ca să fiu sigur că-l iau azi?

– Da, se poate, cum să nu? O să comunic la depozit să vă rămână coletul pe loc pentru ridicare personală.

– Perfect, așa facem.

Am închis și-n jumătate de oră mă urcam în mașină să mă duc să-mi ridic personal coletul.

Am ajuns, i-am dat fetei de la recepție AWB-ul și s-a dus să mi-l aducă din depozit. Doar că în loc de colet, s-a întors cu replica:

– Să știți că nu-l găsim, colegii mei cred că a fost furat.

– Păi și cum facem?

– Nu știu, o să dureze, trebuie să vorbim să se verifice camerele de luat vederi de pe tot traseul coletului.

Doar că nici eu nu-s venit cu pluta și nici nu sunt născut ieri. Prin urmare, am pus problema în singurul mod logic în care se putea pune:

– Cum adică s-a furat, dacă figurează ca intrat la voi în depozit? Dacă intru la voi pe site, la secțiunea de urmărire colete, și introduc AWB-ul, îmi apare că acest colet este la voi în depozit. Deci cineva l-a recepționat, că altfel nu avea cum să apară ca fiind la voi. În plus, îmi apar și toate punctele anterioare prin care acest colet a trecut și-a fost verificat, deci el există. Cum adică s-a furat?

Paranteză. Iată ce-mi apărea pe site-ul DPD după ce băgam AWB-ul:

Am închis paranteza.

La auzul argumentelor mele logice, fata de la recepție a ridicat din umeri:

– Așa mi-au zis colegii mei, eu n-am ce să fac.

– Nu știu, zic, să mai verificați pe unde ar putea să fie?

Bombănind în gând, a plecat să mai verifice. Când s-a întors avea altă variantă de lucru. Cică există și posibilitatea să-l fi luat curierul în mașină, dar fără să-l scaneze. Prin urmare ei n-au cum să verifice dacă l-a luat sau nu.

Băi, voi înțelegeți ce vorbesc eu aici? Astea erau răspunsuri și variante care mi se dădeau de către firma de curierat, profesioniștii livrărilor, nu-și dădea cu părerea vecina Sanda, coafeză de renume mondial.

Oameni buni, eu pot să înțeleg multe. Pot să înțeleg că angajatorii români sunt scârțari și au organigrame subdimensionate, prin urmare, având foarte puțini oameni, vizavi de volumul de muncă, se lucrează greu.

Pot să înțeleg și că un colet se poate pierde, aia e, se poate întâmpla, nu e nicio tragedie. Toți greșim.

Ce nu pot eu să înțeleg sunt bătaia de joc și nesimțirea, pentru că fix astea două mi s-au întâmplat mie în cele două ore petrecute în depozitul DPD din Mogoșoaia, așteptând ca cineva să-mi spună ceva despre colet: și-au bătut joc de mine, cu nesimțire, mințindu-mă pe față.

Doar că, din nefericire, mă duce cât de cât capul și n-am cum să înghit orice mi se servește. Poate nu înțeleg eu exact cum funcționează un serviciu de curierat, dar știu sigur-sigur că un curier poate să verifice dacă are un colet, fizic, în mașină chiar dacă nu-l are în sistemul electronic.

Gen, se duce și se uită la colete, le verifică el personal și află daca are în dubă un colet pentru adresa X, pe numele Mihai Vasilescu. Ceea ce i-am comunicat și fetei de la recepție.

Ați fi crezut că în fata unor asemenea argumente a cedat, dar ați fi crezut prost. Mi-a servit această replică absolut uluitoare:

– Nu putem să facem asta, că n-avem de unde să știm care curier l-a luat.

Bă, voi vă dați seama cam la ce nivel se discuta acolo?! Și cam cât de prost mă credea fata aia?

– Cum adică n-aveți de unde să știți ce curier l-a luat? Dar câți curieri aveți voi alocați pentru o zonă? Aveți un singur curier de care trageți cât se poate. Cât e de greu să verificați care e curierul alocat pe zona mea, să-l sunați și să-i spuneți să verifice dacă are coletul în mașină?

Abia în acest moment a cedat în fața argumentelor mele.

Nu știu cu cine a vorbit și ce-a făcut, dar vreun sfert de oră mai târziu mi-a comunicat sec:

– Să știți că nu e la curier în mașină.

– De unde știți?

– L-a sunat șeful lui și l-a întrebat.

Probabil mulți ar fi renunțat ajunși la acest moment al discuției halucinante. Nu și eu.

Știți ce am făcut? Am cerut numărul de telefon al curierului de pe zona mea, să-l sun și eu, să mă conving. Probabil a considerat că nu e bine să te pui cu nebunii, așa că mi l-a dat.

L-am sunat. Nu mi-a răspuns. Am mai sunat o dată. Nu mi-a răspuns. Încă o dată. Tot nu. Cam pe la șaptea încercare mi-a răspuns.

M-am prezentat frumos și i-am explicat că vreau să aflu dacă are un anumit colet în mașină. La care omul mi-a cerut direct satul și strada, de-am crezut că nu aud bine. Zic, nu e sat, deși poate așa pare, vorbim despre Sectorul 1.

Aproape că s-a răstit la mine când mi-a explicat că el e pe zona Bolintin Vale și Joița, n-are nicio treabă cu Sectorul 1.

Noaptea minții, prieteni, noaptea minții. Voi înțelegeți că fata aia de la DPD mi-a dat un număr de telefon al unui curier care n-avea nicio legătură cu zona mea? Nu zic că ea a vrut să mi-l dea, i l-au dat colegii ei când l-a cerut. Efectiv au făcut pipi pe mine.

Ăla a fost momentul în care am rugat-o să-l cheme pe șeful ei sau pe cineva cu care să pot vorbi și să-mi poată spune ce se întâmplă cu adevărat.

L-a chemat, n-a vrut să vină. Da, știu cum sună, dar este purul adevăr, omul efectiv n-a vrut să vină să stea de vorbă cu un client care nu solicita decât să știe ce se întâmplă.

Alexandru Dragomir îl cheamă pe nesimțitul, cu funcția de șef de hub la DPD, care n-are nicio treabă cu respectul pentru clienți. Pentru că dacă nici asta nu e nesimțite, nu știu care mai e. Abia aștept ziua când o să mă roage să scot fraza asta de pe blog.

Știți, până una alta când o fi să-și schimbe locul de muncă, potențialii angajatori nu-l vor căuta pe Tik Tok, tot pe Google vor da search după numele lui. Sper să se indexeze cât mai bine că Alexandru Dragomir e un nesimțit care n-are nicio treabă cu deontologia și respectul pentru clienți.

Îmi pare rău, cred că e prima oară când fac asta în atâția ani, dar nici nu m-am mai întâlnit cu așa ceva.

Pur și simplu nu-mi venea să cred ce mi se întâmplă. Nu-mi venea să cred că sunt în depozitul unui curier și nimeni de-acolo nu vrea să stea de vorbă cu mine.

Nu sunt absurd, n-aveam pretenția să-mi scoată coletul din pământ dacă n-aveau cum, dar măcar să vină cineva și să-mi explice cinstit în față ce se întâmplă. N-am avut parte de așa ceva.

Am stat două ore acolo și-am plecat fără să am nici cea mai vagă idee ce se întâmplă cu coletul meu. Care, apropo, era plătit, banii mi s-au luat. Că și de-aia prefer, dacă am posibilitatea, să optez pentru plată la livrare. E atât de satisfăcător să trebuiască să te caute ei să le dai banii, nu să trebuiască să-i cauți tu pe ei…

Apropo, dacă se întreabă cineva despre ce bani vorbim, adică ce valoare a avut comanda, să știți că vorbim de o comandă în valoare de 148 de euro. Deși asta n-ar trebui să aibă nici cea mai mică importanță, puteau să fie și 23 de lei, nu asta conta.

Și-acum vine lovitura de teatru.

Aseară, aproape de ora 18:00, mă sună un număr necunoscut. Apropo de isteții care susțin că ei nu răspund niciodată la numere de telefon necunoscute, eu răspund.

Era cineva din conducerea DPD care mi-a spus că mi-a găsit coletul și trece să mi-l aducă. N-am să-i las numele omului, că m-a ajutat și nu merită asta. Pe scurt, mi-a spus că-și cere scuze pentru cele întâmplate și c-a aflat de mine pentru că i-au trimis mai mulți prieteni postarea mea de pe Facebook.

S-a ținut de cuvânt, a venit și mi-a adus coletul, am mai stat un pic de vorbă pe subiect, iar la despărțire i-am spus că voi scrie despre ce s-a întâmplat. A ridicat din umeri:

– E decizia dumneavoastră, eu sunt nou în firmă, am venit aici tocmai pentru că vreau să schimb acest gen de atitudine.

Ne-am urat de bine și asta a fost.

După ce m-am văzut cu coletul în casă, am stat mult să mă gândesc dacă să mai scriu acest articol sau nu. Puteam să-mi văd de treabă, îmi rezolvasem ce aveam de rezolvat, pentru ce să-mi mai bat cuie în talpă?

Dar, până la urmă, am ajuns la concluzia că este obligatoriu să-l scriu. Mi-ar fi fost rușine de mine însumi dacă mă prefăceam că nu s-a întâmplat nimic.

Pentru că n-am rezolvat datorită profesionalismului celor de la DPD, ci datorită faptului că eu am o oarecare influență în online. Dacă nu scriam ce mi s-a întâmplat și, mai ales, dacă postarea nu ajungea sub ochii omului care m-a ajutat, nu s-ar fi întâmplat absolut nimic.

L-am întrebat de ce-a fost nevoie să intervină el, de ce colegii lui n-au fost în stare să-l găsească. Dar mai ales de ce n-au fost în stare să vină să-mi explice ce se întâmplă, dacă tot mă deplasasem până acolo?

Nu mi-a zis, și-l înțeleg, probabil sunt chestii de bucătărie internă sau, și mai probabil, n-a vrut să pronunțe cuvântul „incompetenți”. E ok, l-am spus eu. Îmi pare rău, dar dacă asta cred, asta am scris.

Ca să închei într-o notă mai puțin dramatică, trebuie să vă zic asta. Vă spuneam mai sus c-am postat pe Facebook, când eram acolo, sperând că cineva îmi va da vreun număr de telefon al vreunei persoane care să poată să mă ajute.

Nu s-a putut, în schimb printre zecile de comentarii l-am primit și pe ăsta:

Prieteni, am râs cu sunet, deși eram în pragul unei crize de nervi. Pe sistemul it’s funny because it’s true, am râs pentru că era extrem de adevărat.

La ce haos era în acel depozit al DPD-ului, chiar aș fi putut să fac treaba asta fără să se prindă absolut nimeni. Puneam vesta reflectorizantă pe mine și intram în depozit liniștit, fără să mă întrebe nimeni nimic.

Doar că intram de pomană, dacă nu mi-au găsit ei coletul, ce șanse aș fi avut să-l găsesc eu?