Articol scris de Iulia.
…
V-am mai povestit eu și cu alte ocazii (aici și aici) despre năstrușniciile pe care le creează diversele ramuri ale familiei noastre.
Ei bine, stați liniștiți, lucrurile nu s-au schimbat absolut deloc. Mă rog, poate un pic, că bietul socru-meu s-o fost dus la cele drepte, deci nu mai poate să facă năzdrăvănii (sperăm să nu-i vină idei!). Da e ok, face soacră-mea la dublu (însă astea sunt povești pentru altă dată).
Azi tre’ să vă povestesc de ai mei. După cum v-am mai relatat, încuiatul maică-mii în casă de către tata, care pleacă apoi pe te miri unde, vesel și senin, în posesia tuturor cheilor locuinței, nu mai e demult o surpriză pentru nimeni. Cu atât mai puțin pentru mama.
E, dar săptămâna asta, tata a dus lucrurile la un alt nivel.
Și anume, a plecat la schi. Nimic neobișnuit, veți spune. Corect. Doar că, plecând la schi, a încuiat și poarta în urma lui. Nimic bizar nici aici, evident.
Doar că a plecat la schi și a încuiat poarta, lăsând cheile în ială. Pe dinafară.
Și așa se face că onor mama a încercat, la o vreme după, să plece de acasă, însă s-a văzut în imposibilitatea de a părăsi domiciliul conjugal.
După ce s-a foit de mai multe ori, s-a sucit, a încercat mai multe rânduri de chei (că s-a șmecherit, ține măcar 2-3 seturi de rezervă pitite prin locuri numai de ea știute), dar… nimic. Pas de ieși din curte!
S-a mai scărpinat oleacă în cap a nedumerire și a renunțat, cu gândul să facă ce face de obicei – să iasă pe geamul de la stradă și să strige după vreun vecin sau vreun trecător inocent.
Doar că, vedeți voi, uneori karma e o japiță de neimaginat.
Casa alor mei e poziționată cam așa: cum te uiți spre stradă, în stânga – casă. Locuită. De oameni. Cu copii.
În dreapta – ceva rezidențială cu 2 sau 3 etaje și vreo 6 apartamente. Toate locuite.
Vizavi – o casă în care în prezent se desfășoară renovări masive și alături, o altă casă. Locuită. Tot de oameni.
E, și din toate imobilele astea, în acea sfântă zi, nu mișuna nici un suflet pe nicăieri. Canci. Nimeni. Nici o urmă de om.
Așa că ce să și facă, biata femeie? A stat pe geam, a privit lung în zare și a așteptat. Și apoi a mai așteptat o vreme. Și încă o vreme.
Într-un maaaare târziu, trece o mașină. Ai cărei ocupanți au văzut următorul tablou:
O femeie, într-o casă, ieșită pe trei sferturi pe-un geam, dând frenetic din mâini și dondănind ceva. Au oprit oamenii, ce să și facă? (chiar așa, voi ați fi oprit într-o astfel de situație?)
Fericită nevoie mare, mama i-a rugat să verifice dacă nu cumva în iala de la poartă se zărește un set de chei.
Suspiciunea i-a fost confirmată rapid, deși cu oarecare nedumerire, mai ales în momentul în care mama i-a rugat să scoată cheile din ială și să i le de-a, dacă sunt amabili.
Mno, în completarea acestui tablou, mai imaginați-vă că mama a trecut recent printr-o mică intervenție chirurgicală, care acum o face să arate… să zicem, ușor bizar la mutră (nu, nu și-a făcut lifting de nimic sau alte alea, nu c-ar fi ceva greșit, organismul tău, faci ce vrei cu el, dar la ea a fost strict medical și da, e bine, mulțumesc de întrebare).
Reluăm: stradă liniștită, la o fereastră de casă, făcând semne disperate, o femeie agitată, arătând de parcă n-a avut cele mai bune zile din viața ei în ultima vreme. Care te roagă să-i dai și ei cheile din poartă, că nu poate ieși din casă. După care ia cheile, mulțumește și închide senină geamul.
Ce și-or fi zis oamenii ăia în sinea lor, probabil nu vom ști niciodată. Da că și-au luat un pic de ecran albastru, asta cred că e aproape cert.
sursa foto: freepik.com
Da’ nu mai bine ii descuiau ăia poarta? Numa’ întreb… 😂😂
Habar n-am, poate n-avea chef să se trezească cu ei în curte, eu știu cât de dubioși sau nu i s-or fi părut? 🤷♀️
Face sens. (nu e marți azi😜) Eu le-aș fi dat și o țuică, din rezerva tatălui tău, bineînțeles. Așa, ca răzbunare! 😁😁😁
Comentariu beton!14
Meh, nu e cine știe ce răzbunare, că tata nu prea bea țuică decât când are probleme pe care alții le tratează cu smecta 😁
Bună dimineața!
Cred că vrea să se asigure că o găsește acasă când se întoarce.😁
Comentariu beton!23
Posibil 😁
La mulți ani, doamnelor! Să aveți o primăvară frumoasă și să aveți parte de surprize plăcute! Vă rog să fiți înțelegătoare azi. Cadourile nu sunt punctul forte al bărbaților dar știți clișeul: „gestul contează”!
Comentariu beton!20
❤️
La multi ani doamnelor si domnisoarelor !
Simpatic tabloul cu mama Iuliei. Din moment ce oamenii au oprit masina,se presupune ca si-au asumat cam orice ! Deci sa le multumim pentru ajutor si asta e…
La mulți ani! 🪻🙂
Mi e dor de povestile cu antilope. Dumnezeu sa l ierte pe antilopul simpatic si mai spune ne povesti despre socri.
V-oi mai spune și cu antilope 😁
Cred ca n-as fi oprit din cauza ca nu as fi observat. Io-s atenta la drum si cam atat, nu am vederea periferica de vultur.
Se facea saptamana dinaintea Craciunului, acum vreo cativa ani buni. Inca umblau cetele de colindatori pe la usa. Am primit vreo doua grupuri, dintre cei care chiar se chinuiau sa zica ceva cu gurita lor, am dat skip celor care venisera cu boxele care sa cante in locul lor… Dar unii chiar sunau la usa cu inversunare, vreo doua minute tot au sunat continuu.
Era destul de tarziu in seara, asa ca s-a uitat omul pe vizor, a considerat ca nu trebuie sa deschida, deci am asteptat sa plece.
A doua zi dimineata, cand am plecat de-acasa, cheile omului erau in usa, pe-afara. Am facut legatura cu soneria prelunga din seara precedenta si mi-a fost oliac’ di rusini.
In apararea noastra, spun ca si eu am sunat de trei ori pana acum la usa vecinilor, sa le zic de cheile uitate in usa pe-afara, peste noapte. Hai ca se poate, vorba clasicului in viata.
Totusi cea mai cea a fost ca a lasat omu’ o usa de la masina lui deschisa larg, iar el a plecat intr-o revizie cu trenul. Noroc ca parcase masina langa o cladire de-ale lor (de serviciu) si oamenii ii cunosteau masina, aveau contactele lui. Chiar au crezut ca e undeva in curte, prin apropiere, cu toate ca oricum era ciudat sa lasi usa larg deschisa, fara sa fii prezent. Cand s-au convins ca nu e prin jur l-au sunat, care m-a sunat, am plecat de la birou, m-am dus acasa, am luat alt rand de chei, m-am dus la munca lui si i-am inchis masina.
Oooo, si cate-as mai avea de povestit despre chei/usi/incurcaturi de-astea!!!
Comentariu beton!20
Treaba e că încep să am impresia că asta cu uitatul ușii la mașină larg deschisă nici nu e așa neobișnuit… Sunt pe un grup de trafic (rutier, da?) de Bv și jur că cel puțin o dată pe zi apare câte o postare cu „BV XX XXX, aveai portiera larg deschisă, ți-am închis-o eu”.
În București ar fi „B XX XXX, aveai portiera larg deschisa, mulțumesc pentru casetofon..”
Comentariu beton!28
😂😂😂😂😂
Acum vreo 15-16 ani aveam o colega de apartament care lucra intr-o bancă, ne povestește cum intr-o sâmbăta dimineața un paznic de la un magazin alimentar aflat la câțiva metri de filială vede un rand de chei în yala pe exterior, se sună la sediu central, se pare ca filialele bancii sunt încuiate cu 2 rânduri de chei: un set il avea șeful de filială și alt rând de chei o alta persoana , una dintre cele 2 persoane uitase sa scoată cheile din yala.
La vreo 2 săptămâni de la acest incident, șefa filialei pleacă în concediu și își uita cheile de la casă în exteriorul casei, tot la fel un vecin grijuliu ii anunță, râdea soțul șefei de filială de nevastă-sa: la voi la interviu este întrebarea cheie: „ești capabilă sa uiți cheile în yala pe exterior? Ești angajat „
Comentariu beton!17
Și eu tre sa verific dacă maică mea a închis portiera când iese din masina😱. La mine, la șofer, o închid. Dar tre sa verific și în dreapta ca nu e prima data când am plecat ca doua floricele, la cumpărături prin piața și la întoarcere am găsit usa deschisa larg
Și la mine a rămas o ușă a mașinii deschisă larg peste noapte. Sau geamul lăsat jos. Niciodată nu a lipsit nimic din mașină.
Altădată am lăsat cheia în contact pentru vreo 3 zile.
(București)
Cel mai „tare” am fost, în schimb, într-un ajun de Crăciun. Am făcut o groază de cumpărături, pe care le-am gătat sera pe la ora 8-9. În portbagaj am pus papornițele cu alte cumpărături, dar cea cu muntele pentru Crăciun am lăsat-o lângă. Acasă am aflat de lipsa paporniței, pe care, evident, nu am mai recuperat-o.
Să ne trăiți, fetelor.
Acum mi-am amintit(varsta…) de un coleg de serviciu,care a venit cu masina la munca,intr-o zi,dar cand sa plece a luat autobuzul. Noi,grup maricel in respectivul vehicul,l-am vazut si l-am intrebat daca are cumva pana sau oarece defectiuni la Dacia din dotare. Omul a stat cateva secunde mirat,dupa care,zice senin ca nu stie,ca a uitat-o …in parcare!
Mare parte din calatori radeau cu zgomot…
Comentariu beton!11
@Nicoleta, noi am avut un diriginte în liceu care a venit cu mașina, a plecat cu autobuzul și era mai-mai să depună reclamație la miliție că i s-a furat mașina, că a doua zi nu a găsit-o în curte.
Comentariu beton!13
Asta cu masina uitata la serviciu am patit-o si eu o data. Iar telefonul l-am uitat f des si nici nu m-am intors dupa el. Intr-o dimineata de-asta, il auzeam din capul holului cum canta alarma a n-șpea oara.
Dar am avut un profesor de matematica in liceu care s-a dus in parc sa plimbe copilul in carucior si a venit fara copil.
Acelasi a venit cu masina in Bucuresti si s-a intors cu trenul.
No jokes!
Me, myself and I, făcui chestia cu uitatul cheilor pe afară de câteva ori și de obicei când am ceva bagaj pentru că descui cu nervi și efort, intru cu bagajele și închid/trântesc ușa cu piciorul 🤦 odată suna cineva cu disperare la sonerie pe la miezul nopții, era vecina de vis a vis să îmi spună că am uitat cheile în ușă, altă dată m-am prins când trebuia să plec că nu le găsesc, se întâmplă și la alte case. Îmi închipui cât de haioasă a fost faza de acum cu mama ta 😄
Și eu cred că am uitat cel puțin o dată cheile în poartă, pe dinafară, le-a găsit Musiu Soț când a venit acasă, dacă îmi amintesc bine.
Eu am uitat o singură dată cheia în poartă, pe dinafară, peste noapte, și n-am mai găsit-o dimineață! A trebuit să schimb broasca!
La mulți ani! 🥂💐
Acum vreo 6 ani, eu mi-am uitat setul de chei, cu cheia de la dulapul din liceu înfiptă pe dinafară în dulap la ora 9 dimineața. Le-a văzut sora mea pe la 11 și m-a sunat să merg să le iau. Le-a recunoscut, deoarece aveam trei jucării mari atașate (o Minnie Mouse, un delfin și o inimă). Eu îmi mai uit periodic cheile și pe acasă când nu trebuie să încui când ies, dar am speranța că e unul din ceilalți trei conlocatari acasă.
La mulți ani! 🪻
Și eu am o Minnie Mouse, dar la cheile de la mașină. Aleasă special de fi-miu 😁
La multi ani, Iulia, la mulți ani doamnelor! Acu o mie de ani eram tânără șoferiță și conduceam Dacia 1310 a lu tăticu. Cateodata, cand eram cu capul in nori, o încuiam cu cheile înăuntru. Era un model cu un mic clămpuș pe interiorul ușii care odată acționat, incuia usa când o inchideai. Dar se si descuia cu o cheie oarecare de la orice dacie. Asa ca abordam prin parcare oameni serioși și le ceream un pic cheia de la mașină sa o descui pe a mea. Sa vezi ce neîncrezători se uitau la mine și rămâneau cu gura căscată când deschideam masina 😂. Ce mai, spărgător profesionist scria pe mine.
Comentariu beton!14
Dada, îmi amintesc asta cu Daciile și potrivirea cheilor. Mult timp am crezut că era legendă urbană 😁
Văleu, am pățit-o odată cu Duster-ul. La Salo la lacul Garda. Din cei doi feciori unul n-a fost deloc interesat de grădina botanică de acolo. I-am dat cheia și l-am lăsat în mașină. Pe când admiram buruienile a sunat și până la urmă am aflat că a ieșit din mașină (nu mai știu de ce) și atunci cheia i-a alunecat din buzunar pe banchetă. A realizat isprava abia când a auzit că se zăvorește. Ne-am agitat degeaba, poilițiștii ne tot tăiau chitanțele până s-a dus vestea să ne lase în pace de Wurșteli aiuriți. Ne-am intors la cazare la Limone cu taxiul. Toți la care am apelat ne-au oferit generoși câte un ciocan, ba chiar ar fi vrut să participe și ei. Cu ocazia asta am aflat că în nici un caz să nu spargi geamul lateral mic. Fix ăla e durerea de pe lume să-l înlocuiești. Abia a doua zi la amiază s-a inființat un proletar cam sictirit cu o mașină de tractat, de la Renault. A dat ocol mașinii, a încercat un fir de conversație pe spaghetărească, a oftat și s-a dus să ia ceva. Bre, în câteva minute a deschis mașina cu niște chestii ce costă acum vreo 4 euro la Lidl (am cumpărat ulterior 2, să fie acolo). A costat cred 70 euro intervenția dar nu a mai fost spart nimic.
Doamnelor și domnișoarelor, la mulți ani nouă!🌹Tu, Iulia, ne descrețești mereu frunțile și-ți mulțumim.
❤️🌷🪻💐
La multi ani doamna 🙂!
Eu am gasit cheile vecinilor in usa de la intrare pe afara ( a lor evident 😁). Sa fie cam 2 metri intre usile noastre. Cum era noapte le-am luat si le-am trimis un mesaj. Se pare ca vecina e cea uituca in cazul asta.
Alta data, vecina românca e iesit afara cu cel mic sa faca ceva la intrare, dar cum ploua si batea vantul, usa s-a inchis. Cum barbatu-sau era plecat cu ceilalti copii, a sunat femeia in dreapta si in stanga la vecini, sperand sa intre pe la ei si sa sara gardul ca sa intre prin usa de la veranda. Nț, nici astia acasa. Asa ca a venit saraca la mine. Ca daca o primesc sa stea vreo ora pana vine barbatu-sau acasa. Ba i-am trmis si un mesaj vecinului ca trebuie sa isi recupereze nevasta si feciorul cel mic😁.
La mulți ani! 🪻
Noroc pe vecina lu’ matale. De altfel, eu aș interzice ialele de tipul ălora care se încuie singure, mi se par dezastre așteptând să se întâmple.
Apartamentul meu este dotat cu două yale. Una în zona clanței, o alta mai sus. Fosta proprietară era speriată rău. De obicei foloseam doar cheia de jos când plecam. În una din zilele foarte reci am ieșit cu gândurile aiurea și am închis broasca de sus. Vin de la piață, cu 2 plase pline, după mai putin de juma de oră. Si nu se deschide ușa oricât de insistent acționăm asupra yalei de jos. Frig. Degete înghețate. Sun in disperare fiica cea mică. „Cred că mi s-a f.. cheia”. Îl trimite urgent pe boyfriendul din dotare să vină cu cheia lor, să vadă despre ce e vorba. Distanța dintre locuința lor și a mea este de 20 minute cu mașina, if you’re lucky. Între timp îmi amintesc că cealalta broască trebuie acționată, intru, sun fiică. Tipul era deja pe drum, a venit, i-am explicat, s-a abținut eroic de la comentarii. I-am facut o cafea, l-am informat că am un vast repertoriu de bancuri cu ramoliti, să nu se obosească.
Încă mai sunt logodiți.
Comentariu beton!18
😂😂😂
La unul din apartamentele în care am habitat în București, foștii proprietari aveau vreo 3 sau 4 iale. Dacă te punea păcatul să o încui pe aia greșită și apoi veneai acasă și te scăpa pipi tare…
Ma bucur sa spun ca ma aflu in companie selecta! 🤣 let me set the scene: acum multi ani, abia mutata in Cracovia de nici 2 luni, angajata in multinationala, deci totul in engleza fara probleme, eu stiind la momentul respectiv doar sa salut, multumesc, sa ma scuz ca nu vb poloneza si sa injur la nivel incepator 😄.
Colega de apartament s-a dus la serv, eu eram racita cobza si urma sa ma duc la medic in cam 2 ore. Vine timpul sa plec si descopar ca sunt incuiata in casa (usa veche, yala cu temperament, daca o atingeai nepotrivit, canci sa mai deschizi din interior).
Locuiam la parter, langa intrarea in bloc, si la un mom dat chiar m-am gandit sa sar si aia e, doar ca era totusi parter inalt…asa ca ce am facut? Am asteptat la geam sa apara cineva prin zona si sa cer ajutor.…tineam minte ca la toaleta de la birou sau din mall daca nu functiona, era semn cu “nieczynne”..si acum ma intreb ce s-o fi gandit biata femeie careia o tipa care nu zice decat “ma scuzati, nu functioneaza” ii da o cheie de apartament pe geam sa ii deschida usa pe dinafara 🤣…tind sa cred ca se bucura ca a scapat o prostituata de import 🤣
La multi ani pentru azi mamei tale si spor la urmatoarea evadare! 🥰
Mama mulțumește pentru urări ❤️
A fost cât pe ce să mai apară pe aici și să mai relateze câte ceva așa, la prima mână, dar i-am dat de lucru – i l-am pasat pe nepotu-său, așa că… altă dată 😁
La multi ani, doamnelor!
Povesti cu chei si uituci, destule, si aici.
Plec de acasa, intr-o graba imensa si uit cheile in poarta. Mi-am dat seama abia la intoarcere, cand le-am cautat in buzunare, ca nu-s. Poarta descuiata. Panica de panica, imi mergea mintea numai la rele, mai ales ca locuiesc intr-o zona cam problematica. Ma gandeam: mi-au cazut din buzunar, au intrat hotii in curte, in casa, gasesc casa goala etc. Langa poarta, cutia de scrisori careia nu i se inchidea bine usita si ce sa vezi: cheile mele erau acolo. O doamna necunoscuta dar desteapta le-a scos din broasca si le-a pus acolo. De ce zic o doamna? Fiindca dupa ceva vreme m-a intalnit si mi-a spus: va amintiti ca ati uitat cheile in poarta? Eu le-am gasit si le-am pus in cutia de scrisori. De ce desteapta? Pt ca daca nu era, ar fi incuiat poarta si ar fi pus chiele in cutie. Si gardurile mele nu au decat 2.5m… Sa-i dea Domnul numai bine!
Alta faza: fiindca uitam mereu sa incui usa cand eram in casa, pusesem o clanta mobila pe interior si un buton fix pe exterior, asa incat se putea deschide numai din interior. Toate bune si la locul lor dar daca ieseai in curte trebuia fie sa iei cheia cu tine, fie sa pui o piedica, care sa nu lase sa se inchida usa. Bineinteles ca am uitat asta de cateva ori si iata-ma in fata usii inchise. Geamul, la vreo 3 m de la pamant, si pe 1/2 rabatat. M-am catarat pe niscai cutii, apoi pe tomberon, strecurat o mana prin fanta deschisa a geamului, si deschis cu greu cealalta jumatate.
Alta data, am plecat in haine de casa si slapi pana la mama, care locuia la 1 statie de metrou distanta, sa iau cheile de rezerva. Dupa asta, am schimbat sistemul de inchidere.
Îmi și imaginez scena cu acrobații pe cutii, tomberoane și alte obiecte ajutătoare 😂
Noi am uitat într-o noapte poarta (aia de intrat cu mașina, nu aia de oameni) laaaaaarg deschisă. Mă rog, tehnic vorbind, n-am uitat-o, ci probabil unuia dintre noi i s-a atins din greșeală butonul de acționare prin vreun buzunar, după ce venisem acasă și nu s-a mai uitat nici naiba, că era seară și târziu.
Am constatat a doua zi dimineață 🤷♀️
Mama lasă cheile în yală, pe afară, așa frecvent, ca nu mai pare nimic ciudat pentru vecinii amabili, care îi sună la ușă să îi aduca aminte să-și recupereze cheile 🙄
Bine că are vecini de treabă.
Fiu-miu a patit una haioasa cu usa de la intrare cu yala care se inchide prin trantire. Era in primul an in UK, o dimineata ploioasa si friguroasa. El era liber in ziua aia, acasa in pijama si picioarele goale. La usa a sunat un tip care voia sa citeasca contorul de gaze si cat timp stateau ei de vorba in usa de la intrare, catelul (un beagle de 1,5 ani la vremea aia) s-a strecurat pe langa ei si a tasnit in mijlocul strazii. Fiu-miu fuga dupa el sa il prinda iar usa s-a trantit in urma lui si s-a incuiat. Deci un tip in pijama si picioarele goale alerga pe mijlocul strazii sa prinda cainele iar asta vesel tare credea ca e de joaca si nu se lasa prins. Intr-un final, catelul a vazut usa de la dubita omului de la gaze deschisa si a sarit inauntru. Acum cum sa intre in casa? Si-a adus aminte ca usa de la bucatarie, care dadea inspre curte, era descuiata. Casa si curtea inconjurata de un gard de 1,5-2 m din sipci de lemn. Noroc ca omul de la gaze avea o scara in masina, asa ca a trecut peste gard cu scara aluia. A intrat in casa, si-a luat cheile in mana si a preluat catelul din dubita! Problem solved! Tipul de la gaze, razand cu gura pana la urechi, ii spune catelului: You are trouble 😀
Deci, da, si eu as desfiinta tipul ala de yale.
Comentariu beton!11
Aidecapumeu 😂😂😂😂😂😂
„Ce și-or fi zis oamenii ăia în sinea lor, probabil nu vom ști niciodată.”
or zis așa(scărpinîndu-se sub cușmă): bre, drobu’ de sare de pe sobă…
I’ll see myself out!
PS Io cre’că-i plătești p’ăștia din familie pentru subiecte!?
La mulți ani, doamnelor!
Îhî, îi plătesc din banii de comentarii încasați de la Vasilescu 😂
Bahahahahahahahaha, tocmai ce a creat și mama una, da’ una ca lumea, nu așa 😂
Pentrucă… Karma 😁
Dacă am timp, vă povestesc azi, dacă nu, zilele viitoare 😛
Pe mama ta o cheama Karma? Io asa am inteles, ca-s ardelean.
Copilu-i bine? 😳
@șloimii, nu, dar ar putea 😂
@Adorian, dadada, e ok 💪
Lucram în transport pe țară. Mă duc cu mașină personală să încalec pe caii de servici. Îmi mut calabalâcul pregătit pentru o săptămâna și dau pedala. Era Duminică, vremea să vină ciurda. Revin Vineri spre seară. Ușa spate dreapta deschisă larg, oleacă udă bancheta fiindcă plouase, plin de fulgi de porumbei in interior. Asta e, pătăști. Mențiune: țineam cheia de contact pe consola lângă schimbător. 😀
Eu locuiesc la bloc. Fumez enorm, minim 40 țigări/zi. În consecință blochez ușa de la scară cu o piatra pe pozitia deschis și deschid ușa si geamul de la apartament. Știți voi, curent, aia-aia… Intr-o dimineață mă trezesc și constat că dormisem toată noaptea cu ușa apartamentului crăcănată. Io cred că e de la kilograme, că n-are cum să fie de la vârstă. 😛
Daaaaa, de la kile e, clar! 🤣
”E, și din toate imobilele astea, în acea sfântă zi, nu mișuna nici un suflet pe nicăieri. Canci. Nimeni. Nici o urmă de om.”
Este de la vreme, îți zic io.
Am tot circulat în ultima vreme prin sate, comune pentru că lucrări. Nu că nu am văzut oameni pe ulițe, băi, o pisică sau în câine ceva care să indice că e zonă locuită. Nimic.
Cred că nu au încă încredere că a trecut iarna și vine primăvara.
🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣
Oricum ar fi, e de la vreme! 🤣🤣🤣
Exact așa!!!!!! Nici la mine pe stradă nu era zilele trecute nici tipenie de om.
Apropo de sufletele din jur. Eu nu prea consum alcool dar noaptea asta mă betivanesc. De supărare.
Se mută din scară o familie cu 6 copii, cel mai mare de vreo 12-13 ani. Ce o să mă fac eu fără țipete, fără tropaieli?
Probabil o să supraviețuiesc dar greu, cu sechele. 😛