Hai să vă povestesc o treabă pe care mi-aș fi dorit să v-o zic încă de la Salonic, dar n-am avut timp să scriu.

N-am mers singur la meciul Stelei, am mers cu Rin, unul dintre cei mai buni prieteni ai mei și omul cu care merg meciuri de vreo 15-20 de ani. Ca să-l localizați și mai bine, e același om la care am fost și la meciul României cu Olanda, de la Euro. O să vedeți mai încolo de ce-am făcut această precizare.

Așadar am ajuns cu Rin la stadion, am intrat și-am vrut să ne ducem la locurile noastre, adică cele pe care le aveam trecute pe bilete. Știți, pe orice stadion din această galaxie, dacă vrei să ajungi la locul pe care ți l-ai cumpărat ai de făcut un singur lucru: să citești pe bilet. Pentru că, cel puțin în teorie, acel bilet corespunde unui anumit loc din stadion. Nu și pe stadionul celor de la PAOK, prieteni, nu și pe Toumba Stadium.

Băi, oameni buni, doi oameni care nu sunt retardați mintal și care au mai fost pe niște zeci de stadioane în această viață, adică eu și Rin, nu au reușit să-și găsească locurile în acea cloacă fetidă care poartă pretențiosul nume de „stadion”. Îi zic „cloacă fetidă”, pentru că exact asta este, un stadion jegos (la propriu) în care pute a pișat absolut peste tot.

Revenind, degeaba aveam scrise pe bilete poarta, sectorul, rândul și locul, odată intrat în incintă, nu mai ai cum să-ți cauți locurile, pentru că nu mai există nimic după ce să te orientezi. Nu tu un indicator, nu tu scris mare pe undeva numerele sectoarelor, nimic, nimic, nimic.

Ne uitam ca proștii la bilete si nu înțelegeam ce avem de făcut ca să putem totuși să ne găsim locurile. Nu mi s-a mai întâmplat așa ceva pe niciun stadion vreodată, ajunsesem să mă suspectez de imbecilitate. De fapt, amândoi ne suspectăm de imbecilitate și ne uitam unul la celălalt complet descurajați.

Mai mult de atât, când am văzut că nu reușim să le găsim, ne-am dus la stewarzi. Ce credeți? Nici cu stewarzii n-am reușit să ajungem la locurile noastre. Pentru că, evident, niciun steward nu vorbea engleză. De ce-ai angaja stewarzi vorbitori de altă limbă decât greacă la un meci de cupă europeană, dăăă? Ai fi zis că, dacă tot nu reușim să ne înțelegem prin vorbe, o să vină un steward cu noi până la locurile nostre, să ni le arate cu degetul, ca la proști. Ai fi zis greșit, i-a durut în lupă p-ăia că nu reușeam noi să ne găsim locurile.

Ne uitam în jur și nu ne venea să credem că poate exista un asemenea haos. Cred că la stadion la Chimia Râmnicu Vâlcea, în anii ’80 am văzut ultima oară oameni sărind gardurile ca să treacă de la peluză la tribuna 1. Și când zic „garduri”, imaginați-vă că aveau peste doi metri înălțime, iar ăia le săreau cățărându-se sub ochii impasibili ai stewarzilor. Efectiv, nimeni nu le zicea nimic.

Mă rog, să fie la ei acolo, ziceam că n-am reușit să ne găsim locurile, așa că în cele din urmă am renunțat. Oricum, cred că și dacă le-am fi găsit, puțin ar fi contat în haosul ăla generalizat. Mai mult ca sigur le-am fi găsit ocupate de niște ultrași greci, credeți că ne-am fi apucat să-i ridicăm de pe scaune? Adică să-și dea seama că suntem români? Am așa o bănuială că nu i-am fi ridicat.

Până la urmă, ne-am proțăpit în picioare pe un culoar de trecere de lângă tribuna oficială și-am zis că așteptăm acolo să înceapă meciul. Dacă rămâne vreun loc liber, ne ducem și ne așezăm. Dacă nu, o să vedem meciul în picioare.

Doar că, având în vedere desfășurarea ulterioară a evenimentelor, am fi aflat într-un mod foarte neplăcut c-am luat o decizie extrem de proastă. Pentru că, la cum s-a jucat și la câtă tensiune a fost în teren și pe tribune, fără îndoială c-am fi mâncat bătaie de la suporterii lui PAOK din jurul nostru.

Nu am nicio îndoială când spun c-am fi mâncat bătaie din aia grea, cu ajuns la spital, tot ce s-a întâmplat ulterior mi-a confirmat asta.

Noroc că până la urmă a intervenit Bărbosul Suprem, în sensul c-a avut Rin o inspirație absolut genială. Mai erau fix 17 minute până să înceapă meciul, când l-am auzit zicând:

– Stai aici, că mă duc să încerc ceva.

Și-a dispărut de lângă mine.

Câteva minute mai târziu, m-a sunat:

– Vino exact pe unde am plecat eu, mergi drept până dai de mine.

Ce făcuse al meu? Sătul să întrebe stewarzi inepți unde sunt locurile noastre, a văzut undeva în mulțime un jandarm scutier. Direct la ăla s-a dus și i-a arătat biletul.

Scutierul s-a prins imediat că e român și i-a zis: „wait here”. De-acolo, de unde l-a pus ăla să aștepte, m-a sunat, acolo m-am dus și-am stat împreună până a venit alt scutier, chemat prin stație, care ne-a preluat pe amândoi și ne-a adus într-un sector al tribunei unde era un grup de români, înconjurați de scutieri.

Nu ne-au băgat în galerie, care era la peluză, ci tot undeva la tribuna 1, unde aveam noi bilete. Acolo îi strânseseră scutierii pe români și-i țineau înconjurați cu un dispozitiv de vreo 20 de jandarmi. Știau foarte bine de ce fac asta: ca să nu iasă măcel.

Adică exact ce-am fi simțit și noi pe pielea noastră, dacă Rin n-ar fi avut inspirația genială să se ducă la scutierul ăla pe care-l văzuse absolut întâmplător. Fără el, am fi rămas să vedem meciul din mijlocul suporterilor greci, iar la cum s-a jucat și la ce tensiune erau și în teren și în tribune, la ora asta probabil că aș fi mâncat cu paiul, iar articolul ăsta i l-aș fi dictat Marei. Asta în fericitul caz că puteam să mai vorbesc.

Să vă spun că la cartonașul ăla roșu luat de Taison s-a întors o tribună întreagă spre noi să ne scuipe și să ne înjure de parcă noi l-am fi eliminat, nu arbitrul. Nu vedeam în jur de cât o mare de oameni care urlau „malaka” și alte căcaturi, în timp ce ne amenințau cu pumnii. Iar la golul de 1-1 am crezut că s-a terminat șmecheria, că iese urât cu scutieri cu tot.

Până la urmă n-a ieșit, dar am avut iar emoții după ce s-a terminat meciul. Mi-a arătat Rin un grup de ultrași care se puseseră pe așteptat un pic mai sus de noi:

– Îi vezi p-ăia de sus din spate? Sută-n sută ne așteaptă pe noi, i-am văzut cum s-au așezat acolo și se uită doar încoace.

Da, îi văzusem și eu, n-ai cum să nu recunoști ultrași pus pe bătaie după ce ți-ai petrecut tinerețea pe stadioane.

Iar ăștia erau vreo 8-10 băieți bine făcuți care păreau că au tot timpul din lume să aștepte după noi, deci problemă.

Da, ok, ne scoteau scutierii din stadion, dar în niciun caz nu ne duceau până la hotel. Ce-i oprea pe ultrașii greci să aștepte să ne lase scutierii în stradă, după care să ne ia la tocat temeinic? Absolut nimic nu-i oprea, vă zic io.

Așa c-am fugit. Ne-am uitat unul la altul, eu cu Rin, am dat din cap că „da” și-am fugit dintre scutierii care ne păzeau. Am prins un moment când jandarmul care era cel mai aproape de noi nu era atent și-am zbughit-o pe lângă el.

Moment în care din grupul de ultrași greci s-au desprins câțiva care au venit după noi. Doar că în acest moment al acțiunii am avut eu o inspirație de geniu: mi-am scos fesul de pe cap și l-am băgat în buzunar. Știți, eu purtam un fes portocaliu pe care-l am de pe vremea când alergam pe-afară și era frig ca dracu’.

Pe când încercam să ne pierdem în mulțime, mi-am dat seama că mai mult ca sigur e foarte ușor să urmărești un cetățean care are o un fes portocaliu vizibil din cosmos, chiar și într-o mare de oameni care se scurgeau spre ieșirile din stadion.

De-aia l-am scos și l-am băgat în buzunar, moment în care ăia au fost nevoiți să urmărească doi oameni îmbrăcați în negru într-o mare de oameni îmbrăcați în negru (culorile lui PAOK sunt alb și negru, așa că 99% dintre oamenii de pe stadionul ăla erau îmbrăcați în negru). Evident, ne-au pierdut urma.

Am reușit să ieșim din stadion, unde am făcut ceva total contra-intuitiv, în loc s-o luăm spre stânga, cum o luau toți cei care ieșeau, am făcut dreapta și ne-am oprit lângă un grup de polițiști. Acolo am stat, în spatele polițiștilor care se uitau mirați la noi, până i-am văzut p-ăia care ne căutau cum dispar din zonă.

Abia atunci am plecat și noi.

Până la hotel aveam de mers vreo 25 de minute pe jos. 25 de minute n-am scos niciun cuvânt, să nu cumva să audă cineva că vorbim română, și-am fost cu ochii în toate direcțiile. Abia când am intrat pe strada cu hotelul ne-am liniștit și-am început să râdem.

Dar să știți că m-am întrebat de vreo câteva ori ce s-ar fi întâmplat dacă grecii ar fi avut un stadion normal pe care ne-am fi găsit fără probleme locurile? N-am vrut să-mi dau răspunsul.

sursa foto: freepik.com