Am tot vrut să am discuția asta cu voi, dar ce s-a întâmplat în ultimele trei săptămâni mi-a luat tot cheful. Lasă că mi-a revenit acum. 😁

Prieteni, am și eu o curiozitate, dar una mare de tot. Imediat vă zic.

Nu știu dacă știți, e posibil să da, săptămânile trecute s-a câștigat marele premiu la Loto 6/49, premiu care era pe undeva pe la 9 milioane de euro. Că s-au tot acumulat report după report.

Din banii ăștia, după ce și-a oprit statul partea lui (care e imensă, fmm stat), câștigătorul a rămas cu 5 milioane de euro net în cont. Cum o fi senzația asta să te culci seara sărac și să te trezești dimineața cu banii ăștia în cont?

Nfine, revenind, nu vreau să mergem cu discuția spre cum se dau premiile la Loto, că sunt mânărite, că nu-s mânărite, că mereu se dau înainte de alegeri sau de sărbători. Or fi, dar acum nu despre asta îmi doresc să vorbim.

Pe mine mă interesează un singur lucru: ce ați face dacă ați câștiga banii ăia?

Și vă întreb asta pentru că tot aud păreri de genul că banii trebuie neapărat investiți, că trebuie să lucreze, că să faci business-uri, că din astea.

Păreri foarte pertinente, de altfel, dar cu care eu, și vă spun extrem de sincer, nu pot să fiu de acord. Nu doar că n-aș face nimic din toate astea, dar mi-aș trăi viața (mă rog, cât a mai rămas) în cel mai fericit mod posibil: aș călători și, în general, aș face doar ce-mi place.

Vă spun, cel mai dificil lucru pe care l-aș avea de făcut după ce m-aș vedea cu 5 milioane în cont, ar fi să aleg locurile unde vreau să merg și să mă hotărăsc cât stau. Nu m-aș mai apropia de muncă (sau a ceva ce să semene a muncă) nici la trei kilometri distanță.

M-am activat să scriu pe subiect pentru că săptămânile trecute apăruse un isteț pe-aici care spunea, citez:

„Cei care pretind ca daca ar castiga la loto ar baga banii in banca si ar trai din dobanda, fara sa inteleaga ca daca ar face asta ar pierde banii in maxim 10 ani”.

Omul, un fel de Iancu Guda după trei săptămâni la Vaslui, era foarte sigur pe el, a venit și cu niște calcule extrem de complexe ca să demonstreze că în 10 ani, hai 20, ăia 5 milioane de euro sunt pa și la revedere.

Mă, eu nu mă pricep la calcule d-astea complicate, în schimb mă pricep extrem de bine să găsesc exemple concrete de genul ăstuia de mai jos.

Să presupunem că aveai 5 milioane de dolari în anul 1974, bani pe care-i băgai într-un cont și nu te mai atingeai niciodată de ei. 50 de ani mai târziu, adică în 2024, ce să vezi ai tot 5 milioane de dolari în cont. Da, nu sunt imbecil, înțeleg că nu mai au aceeași valoare azi, dar NU S-A ALES PRAFUL de ei, cum susținea istețul ăla care făcea calcule p-aici.

Înțeleg că în ’74 aveau cu totul altă valoare, dar ce să vezi, 50 de ani mai târziu, nu te întinzi de foame pe străzi cu 5 milioane de dolari în cont.

Așa, acum c-am stabilit asta, o să vă spun că i-aș pune în două-trei bănci (ca să nu țin toate ouăle în același coș) și-aș trăi liniștit din dobânzi.

Pentru că, la un calcul sumar, matematica mea deficitară zice că la o dobândă de 3% pe an, cei 5 milioane de euro îți vor produce cam 150.000 de euro pe an din dobândă. Adică vreo 12.500 euro pe lună, doar din dobânzi, nu te atingi de banii din conturi.

Să nu veniți să-mi explicați că nu există 3% dobândă la euro, că la un simplu search pe google am găsit ȘAPTE bănci care oferă dobânda asta și chiar peste. Dacă de vreo patru n-am auzit, alte trei sunt bănci mari unde n-aș avea nici cea mai mică problemă să-i depun.

Băi, să mă iertați, nu știu ce bani produceți voi, nu știu în ce medii vă învârtiți, nu știu cât câștigați, dar pentru mine, 12.500 de euro pe lună sunt o sumă care mi-ar ajunge să fac orice vreau. Cu banii ăștia te poți muta în aproape orice loc de pe planeta Pământ.

E posibil să fie plin de milionari în euro pe-aici sau de oameni care produc mult mai mult de atât, dar pentru mine ăștia sunt bani pe care nu-i produc și nu i-aș produce vreodată ca venit lunar.

Nu sunteți de acord cu mine? Dacă nu sunteți de acord, vă rog mult să-mi ziceți ce-ați face voi cu banii. Pentru că eu, după cum ziceam, mi-aș trăi viața făcând fix ceea ce îmi place, fără să am nici cel mai mic stres.

După capul meu, dacă te apuci să iei un business de la zero, am mari îndoieli că vei produce banii ăștia lunar. Mă refer, desigur, la profitul net, la banii care îți rămân după ce ai scăzut TOT. Dacă nu descoperi medicamentul împotriva cancerului, niciun business sănătos care pleacă de la zero nu are cum să-ți aducă atâția bani peste noapte.

A, desigur, în câțiva ani de tras, e posibil să faci mult mai mult de 12.500 de euro pe lună, doar că eu nu aș avea chef de ăia câțiva ani de muncă. Nu știu dacă sunteți la curent, dar de obicei oamenii care dețin business-uri muncesc mult mai mult decât angajații lor, practic, trag ca nebunii să ducă firma sus. Plus responsabilități imense, că din momentul în care ai angajați, devin responsabilitatea ta.

De ce-aș face toate astea dacă pot să nu?

La 12.500 de euro pe lună, dacă mă trezesc într-o dimineață și-mi zic „hmm, parcă aș vrea să-mi beau cafeaua la Roma azi”, chiar se va întâmpla: o să mă duc la Roma să îmi beau cafeaua, fără nici cel mai mic stres.

Cât poate să mă coste? 10.000 de euro? E ok, îmi mai rămân 2.500 să trăiesc până luna viitoare, vă garantez că nu mănânci covrigi cu apă la banii ăștia.

Atenție! Nu mă refer la cei care aveți deja un business sănătos care deja funcționează, înțeleg că pentru voi banii ăștia ar veni ca un aport la capitalul propriei afaceri, vreau să-mi răspundă oamenii care nu au deja un business. Desigur, puteți răspunde și voi, dar îmi doresc să știu ce-ar face cu banii oamenii care merg la job, care trăiesc din salariu, și brusc se trezesc cu 5 milioane câștigați la Loto. De le ei vreau să știu ce-ar face cu banii.

N-aveți idee cât de curios sunt.

În ceea de mă privește, aici m-ați găsi șase luni pe an: