Sunt foarte trist, dar asta are mai puțină importanță, tristețea face parte din fotbal. Indiferent cu ce echipă ții, la un moment dat tot vei ajunge să fii trist pentru o înfrângere. Sau mai multe.
Nu m-a întristat că ieri seară ne-a învins o echipă mult mai bună. Dimpotrivă, sunt foarte mândru că am ajuns din nou să jucăm în liga mare, cu echipe care înseamnă ceva în fotbal, în optimile unui Campionat European.
Nu m-a întristat nici măcar scorul, nu avea nici cea mai mică importanță dacă pierdem la un gol sau la trei diferență.
Singurul lucru pe care m-a întristat este că ieri n-am mai simțit în teren aceeași determinare, aceeași îndârjire, aceeași foame din celelalte trei jocuri.
Cine știe, poate atât s-a putut de data asta, poate pentru atât ne-au ajuns voință și benzina. Dar mândru tot sunt.
Fără îndoială, cel mai mare câștig al acestui Euro este reîntoarcerea publicului lângă echipa națională.
Ți se face pielea de găină pe tot corpul și-ți dau lacrimile când vezi cincisprezece mii de oameni cântând „România – România” la finalul unui meci pierdut cu 3-0.
Asta după ce în timpul meciului au cântat imnul la 2-0. Deși e trist, e ceva ce merită să trăiești măcar o dată-n viață.
Atât de la München.
Mulțumesc, galbenii! 💛
Forță România!
💙💛❤️
Dixit !
O experiență binevenită pentru a putea pregăti calificarea la Cupa Mondială. Felicitări echipei pentru parcursul general la Euro!
Comentariu beton!24
Frumoasă poza, frumos sentiment! Mă bucur că au avut copiii mei sufletul alături de ai noștri în teren.
Münchenul e fericit că te-ai întors, desi te-a dezamăgit atât de tare data trecută. 😁
Comentariu beton!16
ca să dureze ceva, e nevoie de anumiți timpi; o casă, o livadă, orice lucru, cer timp, darămite un copil…
mai vedem peste 4 ani; sau, poate ăsta ne e nivelul, nu știu; ce știu însă e că au plecat acasă cu fruntea sus, prima oară după mulți-mulți ani;
mulțumesc!
Comentariu beton!61
S-a vazut clar lipsa de experienta la noi, iar cand te uitai la atacurile olandezilor, parca era in actiune un motor german sau japonez. Partea buna este ca echipa este tanara, sunt la inceput, depinde de ei ce traiect vor avea.
La sfarsit chiar m-am gandit ca ma voi uita cu interes la urmatorul meci al olandezilor
Comentariu beton!19
da, da, mă uitam la ce mental de echipă mare au avut englezii, chiar cu tăvăleala de 90′ primită de la slovaci…
Eu am întinerit în timpul campionatului ăsta. Ce pot spune mai mult decât „Mulțumesc!”?!
Comentariu beton!34
Nici nu mai conteaza prea mult,ca au pierdut meciul ! Desigur,am fi vrut victorie,dar Olanda este ca un tavalug,matura tot !
Le multumesc si eu,jucatorilor,pentru prestatia buna(zic eu).
Echipa ,cu antrenor bun,daca pleaca Edy,are potential. Timpul va decide.
Mi-as dori sa mai traiesc macar pana la urmatoarea UEFA, sa mai strig de una singura la tv ,HAI ROMANIA !
Comentariu beton!15
Buna dimineata, buna dimineata, buna dimineata!
Este un citat din Lorelai, de Ionel Todoreanu. Asa imi vine sa spun cand vad ceva frumos, neasteptat si datator de speranta!
Asta am savurat si eu cu ocazia acestui parcurs al Nationalei: un alt climat, o alta stare pentru care sunt recunoscatoare!
Ma duc sa hranesc motanul, a revenit casa dupa lupte seculare!!
Comentariu beton!32
Da, anii lor tineri au răsunat a cântec
Comentariu beton!11
Cumva, motanul tau a fost in GER si tu n-ai stiut?! 😉
Elvira, le doresc sa treaca prin, nu pe langa ei, cu dragostea de mana!
Rzv97, in Ge n-a fost, da vine hamesit, jegos, bulit, infuleca, lasa pureci si pleaca iar!
Asta pentru ca, nu-i asa, nu puteam sa ii luam frumusete de personalitate!
Avem o echipa care ne-a trezit din nou speranta. Simt tristete si bucurie in acelasi timp. Sunt trista ca au pierdut dar mandra ca au ajuns atat de departe. Bravo România! 💛
Comentariu beton!17
Mulțumim băieților! A fost așa frumos să retrăiești clipele alea pe care le-am trăit atât de demult! Trebuie să învățăm din înfrângeri, suntem mici deocamdată, important e să creștem frumos de-aici încolo.
Mulțumim, Mihai! Ne-am delectat cu fiecare frază scrisă cu atâta patos!
Hai ROMÂNIA!
Comentariu beton!16
Hey, a fost frumos, cât a fost!
Și suntem recunoscători pentru asta!
Mulțumim galbenii!
P.S.1 La un moment dat, când au dat imagini din tribune, cred că ai apărut la tv. Dacă ai purtat o pălărie, tu ești! sau clona ta!
Comentariu beton!17
Am intrat cu 3-0, am ieșit cu 3-0. Ideea este dacă putem rămâne la nivelul ăsta și să putem crește, altfel…
Comentariu beton!11
Ne-au luat in serios, si asta este un castig. Atat de in serios ca au avut si arbitrul cu ei. Faza cand opreste atacul lui Mihaila a fost edificatoare. Si era doar 1-0.
Nemtii spun ca am avut un penalty.
Comentariu beton!33
Asta a fost si senzatia din tribune. Uitandu-ma pe reluare astazi, da, a fost un fault fictiv. Dar Zwayer a fost, este si va fi un imbecil, ca la fel arbitreaza si in Bundesliga. Nu stiu ce cauta la un turneu final.
Oricum nu conteaza, Olanda a fost mult peste ieri. Cu toate astea, mi-a facut mare placere sa ii aplaud pe baieti la final. Cinste lor, abia astept sa ii aplaud la urmatorul turneu final.
Comentariu beton!14
Inteleg ca a fost acuzat si a recunoscut ca a luat mita pentru meciuri trucate, asa ca ce mai poate fi spus?
De acord, au fost peste noi, dar daca ne arbitra un A.I, poate era alt rezultat la final.
Bune să le fie zilele ca să joace mai bine decât acum și să prindă mai mult curaj, a fost primul campionat la care m-am uitat după foaaarte mulți ani, durează până se formează o echipă competitivă de liga mare dar o să se întâmple, copiii ăștia au demonstrat asta, nu poți să faci performanță fără un program bine pus la punct începând cu echipele de copii.
Comentariu beton!13
Eu cred ca sunt doua lucruri bune. Primul este ca avem o echipa si un antrenor care intelege ca pentru a castiga trebuie sa joci, nu sa stai gard in jurul portii. la ce campinat intern avem si la ce valoare a jucatorilor exista pe moment nu se putea mai mult, dar este important ca si-au jucat corect sansele. Al doilea este ca avem un public pentru fotbal care este dispus sa mearga pe stadion si ca pasiunea nu a murit. Doar ca trebuie sa existe fotbalul la care sa mearga.
Comentariu beton!33
Exact asta am spus si eu. Felicitari ca au ajuns pana aici si au scris din nou istorie si toate cele..dar sa-mi fie cu iertare ieri nu au jucat mai nimic. Parca s-a schimbat ceva din meciul cu Slovacia. Parca si-au pierdut inspiratia si s-a terminat benzina.
Nu mă pricep la fotbal, dar ieri vedeam cum alergau juma’ de teren cu mingea la picior, doar pentru ca, inevitabil, să o piardă. De ce nu pase? Am avut pe alocuri sentimentul că au uitat să joace împreună….
M-am dus la culcare cu un nod în gât. Pe de altă parte, dacă nodul ăla e acolo, e de bine. Înseamnă că a existat speranță.
Ne vedem la Mondial! 🙂
Comentariu beton!19
I-am obligat pe olandezi să joace fotbal mare, să zică merci că au fost puși în valoare, lucru ce nu se poate spune, de exemplu, despre Anglia în meciul cu Slovacia. Doamne, cât de mult au muncit slovacii și cât de puțin au arătat englezii! Și tot au pierdut slovacii. Așa că felicitări mieilor noștri, mai au de crescut până să se poată pune cu berbecii europeni.
Comentariu beton!22
Eu am rămas plăcut impresionată de prestația lor. Cum am scris și ieri, am urmărit în sfârșit o echipă națională care să joace fotbal, nu bambilici. Emoție pură.
Evident că mai este mult de lucrat, începând de la juniori, dar începutul e bun.
Bravo echipa, mult succes pe viitor!
Buna dimineata, oare se poate sa fii fost surprins ieri de o camera pentru scurta vreme? Am vazut un cetatean-suporter cu ochelari si palarie de suporter(aici am avut dubii) care iti semana foarte bine. Cu fata sprijinita in palme era imaginea tristetii de ieri.
Oare a mai vazut cineva?
Eu n-am avut pălărie.
Si mie mi s-a parut la fel :))
Uite, mai, de ce-am pierdut!!
Pai se poate sa n-ai sapca, dom-le??
Bună dimineața Mihai! Am fost la meciurile din grupa! A fost ceva fantastic! Dar eu nu înțeleg cum am putut trece noi românii de la „huiduelile” din acele două meciuri de pregătire înainte de turneul final la această prezenta emulatie. Sunt curios dacă în toamnă, la meciurile din Liga Națiunilor – pe National Arena – va fi fi aceeași atmosferă și susținere cum a fost acum. Sper că Buddha va spune că DA! Pace nouă!
A fost frumos. Chiar și la înfrângere, putem spune asta. Sentimentul de tristețe e cu atât mai puternic cu cât, probabil, ne băteau oricum – adică și fără să fi fost ajutați de arbitru. Acum, dacă a fost „ordin pe unitate” să nu ajungem în sferturi sau daca arbitrul ăla e pur și simplu idiot și incompetent, asta nu pot spune. Și nici nu vreau să mă gândesc la asta. Sunt multe de spus, și multe nu sunt de bine. Dar nici la astea nu vreau să mă gândesc – e treabă specialiștilor să le analizeze. Eu vreau sa le evidențiez pe cele bune: pentru prima dată, de mulți ani, am urmărit meciurile României cu speranță, am văzut publicul aproape de echipă, am văzut o echipă care și-a depășit condiția și ne-a depășit așteptările, am văzut jucători care au luptat – in multe momente – de la egal la egal cu „băieții mari”. Vreau numai sa mai spun că, pentru a câștiga încredere, au nevoie și de calificare la CM. Altfel, performanța de anul ăsta (pentru că a fost performanță, pentru fotbalul nostru bolnav) riscă să rămână în categoria „întâmplări norocoase”. Și parcă nu ar fi corect.
Comentariu beton!19
Poate sa-mi spuna si mie cineva de unde vine ideea aceasta cu „ordin pe unitate sa nu ajungem in sferturi”?
@libelula, nu punctual și specific referitor la România, ci la echipele mici, in general. Frapează un pic lipsa surprizelor în optimi. Dar in fine, nu vreau sa fac apologia teoriilor conspiraționiste. Poate omul e pur și simplu incompetent și idiot. Este neimportant in context, in mod evident Olanda a fost mai bună și, foarte probabil, ne bătea oricum. De asta zic, să rămânem la aspectele pozitive, să trăim bucuria pe care ne-au adus-o. Aspectele negative (destule, fără îndoială) trebuie judecate la rece și, pe cât posibil, eliminate sau corectate. Dar asta nu e treaba noastră.
In primul rand, mii de multumiri lui MV pentru cronicile lui de pana acum. Scurte dar atat de concise si savuroase incat fara sa ma fi uitat la un meci stiam ce s-a intamplat acolo doar lecturand acele cateva randuri!!
Revenind la aventura nationalei noastre la acest european de fotbal, imi scot palaria in fata intregii echipe si inchei printr-un citat din presa zilei care mi-a placut foarte mult si care exprima ceea ce simt si eu:
<>
Să fii aplaudat de o juma de stadion după ce ai luat bătaie cu 3 – 0, e, asta e o performanță demnă de notat în cărțile de istorie a fotbalului românesc.
Comentariu beton!30
Hai Romania !!!
România a început foarte bine dar la accidentarea lui Hagi parcă s-a rupt ritmul jocului naționalei. Sau așa am perceput eu.
Cred că determinarea a scăzut drastic când și -au dat seama că olandezii sunt foarte buni, poate și arbitrajul a fost frustrant.
Comentariu beton!11
50% dintre olandezi fac sport de echipă, iar 14%, singuri, in parcuri și locuri special amenajate.
La noi, procentele astea le vezi prin cârciumi sau la pupat moaște.
N-ai cum să-i învingi.😉
Comentariu beton!28
@Claudiu: să facem lobby să fie introdus pupatu’ moaștelor ca sport olimpic. 🤭
E bine, ne am depasit conditia, eram cotati penultimii din ce mi amintesc, peste Albania doar.
Aserara am fost slabi rau, trebuie sa fim realisti, dintre toate echipele eliminate in optimi am iesit cei mai sifonati (n am diacritice) de departe. Important e ce urmeaza de acum, echipa e totusi modesta, nu avem bazin de selectie, trebuie schimbate multe, asta a fost un pas important, dar am mai facut noi pasi din astia si apoi zece inapoi.
Sa speram ca peste nopate se va schimba mizeria de superliga si vor aparea jucatori decenti sau semidecenti, desi la ce antrenori si conducatori de cluburi avem…
Comentariu beton!13
Pentru mine echipa de fotbal a romaniei la europene a fost o surpriza extrem de placuta. Multa inima. Felicitari.
Cel mai mare câștig al acestui Euro, sunt suporterii.
Mi s-a făcut pielea de păină de câte ori am auzit suporterii cântând pe stadion.
Incredibil de frumos.
Cred că și asta ne-a câștigat susținători.
Comentariu beton!16
Tare m-am mai necăjit aseară, mai ales, la sfârşit! Pe de altă parte, s-a jucat fotbal, frate! Cu greşeli, cu scăpări, dar echipa noastră s-a luptat pe bune cu un tanc care rade tot! Mă bucur că mă pot uita din nou la fotbalul românesc. Cât despre galerie… nu am cuvinte! Ne trebuie cât mai multe momente de solidaritate şi mândrie, trăite laolaltă. Acum… hai Turcia! 😁😁😁
Io-s trist de două ori. O dată pentru că România a pierdut în fața Olandei, iar a doua oară pentru că Austria a pierdut în fața Turciei.
Plm, când e să n-ai noroc, n-ai noroc. 🤷♂️
Acum o să țin cu Olanda, nu-mi place Turcia de nici o culoare.
Comentariu beton!11
Am ras de comentatori. „Hai ca am mers bine pana acum !” Era 10-0 la cornere pt olandezi. 😀 La un moment dat s-a jucat parca numai la noi careu. 😀
Eu zic ca am avut si o doza de noroc sa ajungem pana aici cu ce jucatori avem dar asta e o alta discutie.
Mie mi s-a parut ca au „muncit” meciul dar nu ai jucatori buni sau oricum sunt bine sub nivelul Olandei.
Bravo lor si speram sa mai crestem in valoare/skill la urmatorul campionat.
Comentariu beton!13
Singura data cand am fost rupt de tristete a fost in ’94, cand ne-a scos Suedia. De ce? Pentru ca atunci chiar am simtit ca putem fi de neoprit, chiar si in fata Braziliei. Oarecum similar a fost si-n ’90, am fi facut zile fripte Italiei, pe care tocmai o batusem la Sibiu intr-un amical, in primavara lui ’89. Atunci, valoarea ne dadea dreptul sa speram la mult mai mult.
Acum, cu tot respectul pentru baieti si pentru efortul lor, pentru cine judeca la rece, a fost clar ca am avut mare noroc sa ajungem pana aici. Valoric, tot ce-am intalnit, a fost peste noi.
In schimb, probabil ca la suporteri suntem in top 3.
Comentariu beton!13
Un mare adevar. De la un anumit nivel angajamentul si dorinta de castig nu mai sunt suficiente. Merge cu Slovacia si cu Ucraina. Dar cand vorbim de Belgia, Olanda, samd diferenta o face adevarata valoare. Este suficient sa observi cum fac ai nostri un stop, o pasa in adancime, lucruri de baza in fotbal dupa mine, ca sa realizezi adevarata valoare a echipei noastre.
Mulțumesc.pentru cronici, mi-au plăcut mult!
A fost fain parcursul naționalei, iar suporterii m-au uimit prin atitudine, cu un maxim la ultimul meci!
Dupa al doilea gol recunosc ca mi-a fost greu sa ma mai uit… dar datorita acestei echipe nationale dupa ani buni am retrait emotii in fata televizorului pe care nu le-am mai simtit de foarte multi ani. Si pentru asta le multumesc. Ma bucur ca le stiu numele, povestile de viata sau echipele de club la care activeaza. Ne vedem la calificarile de la mondiale.
Am fost foarte tristă aseară, dar cumva împăcată. Ne-a bătut o echipă mult mai bună decât noi. Jucătorii noștri au încercat, dar efectiv nu au putut mai mult. Ne-au dominat la toate capitolele, dar parcă cel mai tare la capitolul fizic. Efectiv au fost mai puternici decât noi.
Și mi-am amintit o fază. Am o prietenă care e stabilită de mulți ani în Olanda. După ce l-a cunoscut pe soțul ei olandez, mi-a povestit de el: e așa și așa, etc, dar e mic de înălțime. Eu, curioasă: dar ce înălțime are? Ea: 1,80 m. Eu: dar e înalt. Ea: nu, pentru un olandez e scund, aici foarte mulți bărbați au peste 1,90.
Mă uitam puțin pe net: Virgil van Dijk 1,93 m, Stefan de Vrij 1,89 m Cody Gakpo 1,93 m, Denzel Dumfries 1,88 m, Wout Weghorst 1,97 m, Donyell Malen 2m.
La noi doar Drăgușin e așa de înalt. În fotbalul de azi contează enorm fizicul și pregătirea fizică. Sigur, poți face performanță și cu jucători scunzi, dar foarte tehnici (exemplul care îmi vine în minte e Spania, sau Barcelona în perioada ei de glorie ). Însă noi nu suntem așa de tehnici.
M-am bucurat de acest Campionat European. Celor care minimizează realizările echipei naționale, le spun doar atât: am făcut mai mult decât Norvegia (care nu s-a calificat, deși are un jucător titular la campioana Angliei, Haaland), mai mult decât Croația (care a plecat acasă din grupe, deși are un jucător titular la campioana Angliei, Gvardiol și pe forever young Luka Modric, campion în Spania și câștigător de UCL cu Real Madrid) și am fost la același nivel cu Italia (aici nu mai zic nimic de potențialul ei fotbalistic) și cu Belgia (da, ne-au bătut, dar tot în optimi au plecat și ei acasă, deși au jucători la echipe foarte mari, Kevin De Bruyne și Jérémy Doku la Manchester City, Leandro Trossard la Arsenal).
Sper să ne calificăm și la Campionatul Mondial din 2026. Ar fi ceva de vis 🙂
Hai România!
Chiar nu prea știm fotbal dar știm să ne îmbătăm cu apă rece, cea ce poate nu este rău dar să nu uităm că în calificări am jucat tot ca niște cizme. Echipa a fost împinsă în față de toți cei care au un cuvânt de spus din mass media și restul și a fost creată iluzia unei super-echipe ceea ce momentan nu este cazul. Dar pe de altă parte a fost creată o unitate printre românii de pretutindeni și de fapt este singurul lucru care contează până la urmă.
las ca e bine si asa decat deloc :3 super multumit de meciuri de prezenta lor, data viitoare o sa fie si mai bine sunt sigur
Ai o bunăvoința candidă de a vedea tot ce e frumos în spiritul fotbalistic, de la dorinta,vis la vointa, joc și… înfrângerea ( inevitabila )…e o bunăvoință care vine din iubire de fotbal, de romani…Frumos. și eu ( si-s o ea) iubesc cum toți devenim unul, acea suflare, acea ținere a respirației, acea eliberare exploziva a bucuriei când e sa fie. Ma regăsesc în ce ai spus …
My Heart Is Bleeding.. Am visat frumos dar orice vis are un sfarsit.
Frumoasa atitudinea suporterilor nostri. Au impresionat o lume intreaga. Pe YT curgeau mesajele admirative pentru echipa si pentru zecile de mii de romani din public.
A fost, totusi, frumos. Romania, te iubesc! 💙💛❤
de aveam parte la fiecare campionat macar de atata bucurie cat am avut acum si era perfect, data viitoare sigur v-a fi mai bine 🙂