În urmă cu exact opt ani și o săptămână, pe 19 iunie 2016, Albania învingea România cu 1-0 în ultimul meci al grupei de la Euro și o trimitea acasă de pe ultimul loc.
Noi nu știam pe atunci, dar acel meci avea să fie un certificat de deces, în avans, al tuturor încercărilor care au urmat de a ne mai califica la vreun turneu final.
Indiferent de echipele pe care le întâlneam, indiferent de competiție, indiferent de antrenor, la final rezultatul era același: naționala îngropa adânc speranțele românilor. Era ca un blestem care nu părea să se mai termine vreodată.
Șapte ani și jumătate mai târziu, în ciuda tuturor pronosticurilor și prognozelor, România se califică en fanfare la Euro 2024, câștigându-și grupa cu cifra „zero” în dreptul înfrângerilor.
Iar ieri, după fix opt ani și o săptămână, pe 26 iunie 2024, România face egal cu Slovacia în ultimul meci al grupei de la Euro, termină pe primul loc și rupe blestemul certificatului de deces, transformându-l în certificat de naștere.
Pentru că ieri, pe 26 iunie 2024, s-a născut o nouă echipă națională capabilă să scoată România pe străzi.
Atât.
💙💛❤️
P.S. Rămâne cum am stabilit. Toți specialiștii ăștia să-și bage pronosticurile acolo unde le-am urat eu.
P.P.S. Azi și mâine sunt pe drum, vin spre casă. Eu mi-am făcut datoria, am dus echipa pe primul loc în grupă. 💪 Dacă reușesc să cumpăr bilet pentru optimi, mă întorc în Germania, dar cu avionul. Apropo, dacă știe cineva când se pun în vânzare biletele, poate dă semn și aici.
Au facut treaba buna baietii💪.
Sunt tare fericita si ma bucur ca au ajuns pana aici.
Hai România si la cat mai multe meciuri castigate! 💙💛❤️
Comentariu beton!23
Toți cei care au avut cumpărat un bilet la faza grupelor, vor primi mail de la uefa prin care vor putea cumpăra bilete la faza următoare. Maxim 4 bilete de persoană. Vor avea la dispoziție 24 de ore să achizitioneze bilete. După această perioadă, dacă nu se epuizează biletele , vor fi scoase la vânzare la liber pe site-ul uefa. Suporterii romani au alocate 7000 de bilete.
Comentariu beton!12
Dadada, neapărat trebuie să mergeți și cu Olanda, le purtați noroc!
Comentariu beton!20
Ruuupes-ar ! De blestem zic.
In tinerete ma uitam la meciurile lui Nastase,am mai vazut-o pe Simona cateodata,cu fotbalul…pauza! Acum la aproape 70,am vazut ambele meciuri ale Romaniei ! A innebunit …lupul! Oi fi rupt eu blestemul? Am aprins si candeluta !
Multumiri cronicarului de fotbal si mai ales ECHIPEI !
HAI ROMANIA !
Comentariu beton!47
Au fost trei😜, sau pe cel cu înfrângerea nu l-ați văzut?
Comentariu beton!11
Doar doua !🙈
Du-te sa le porti noroc . Esti in misiune. Este minunat cum haterii isi pot baga parerile in kur. Chiar imi da satisfactie maxima treaba asta. Devin instant hater de hateri.
Comentariu beton!16
Crede-mă pe cuvânt că am fost și eu în stadiul în care la calificări nu am dat nici o șansă. Nici nu am zis nimic nimănui, dar pentru mine am zis că n-are cum, de atâta timp suntem varză. Plus că nu se investește mare lucru în fotbal.
Apoi te-am auzit pe tine că ne-am dus în grupe. Apoi toate reclamele și am urmărit un pic.
La meciul cu Ucraina era să îmi sparg capul sub mașină când a răsunat cartierul GOL.
La meciul cu Belgia am urmărit toate cele 90+ minute și, pentru cum erau belgienii ăia de mari (iar îmi aduc aminte de belgienii congolezi), am jucat prea bine. Prea bine!
Iar aseară am trăit cu ei. Și nu pot decât să zic: BRAVO! Tot așa!
Comentariu beton!39
Să şi le bage, acolo unde ai spus tu!!
Nu am cuvinte să spun cât de recunoscatoare le sunt acestor copii!
Mi se pare o generatie curata, onesta, parcă chiar crescuta in spiritul lui Hagi, care, cred eu, este parintele ei! Stiu cât de greu este să construiesti ceva curat in România, nu-mi pot imagina cât a suferit ca sa construiasca ceva, cand putea alege calea usoara, pe care si-o permitea!
Comentariu beton!22
Pai aproape jumatate din lot chiar sunt crescuti de Hagi, la academia pe care a construit-o cu banii lui.
Multumim, Hagi
Comentariu beton!35
Nu stiu daca s-a remarcat, dar la pauza organizatorii au incantat audienta cu piesa atat de cunoscuta a celor de la Scooter. Sunt convins ca multi romani chiar s-au simtit ca acasa.
Pentru cei care acuza egalul nostru si ultimele 20 de minute, cand ambele echipe puteau sa plece acasa daca luau gol le recomand sa ne spuna ei cum ar fi trebuit sa jucam? Toti in atac? Cu Nita in careul advers la cornere? Si slovacii, la fel? Mda.
Pai noi suntem de acuzat ca am protejat un rezultat care ne califica de pe primul loc, sau Portugalia? Care au desconsiderat clar competitia, fiind deja calificati?
Imaginile de final, cu ambele echipe fericite si suporterii romani si slovaci, priceless!
Comentariu beton!42
Nu ma pricep,dar hai ca zic ! Mi s-a parut ca au „tras” slovacii cu toate fortele sa castige. Bine ca nu le-a iesit! Daca a fost blat,au jucat teatru ca niste mari actori !
pai, slovacii aveau de ales intre slovenia/olanda sau franta/spania. Normal ca trageau mai tare
Bine, băieții! A fost o calificare care ne-a răzbunat pentru toate nereușitele de până acum! Și, da, marele merit este al lui Edy. El a făcut din băieții ăștia ceea ce sunt acum la echipa națională! A crezut în ei, i-a motivat, încurajat, le-a dat aripi! Mi se pare că sunt un fel de familie, uniți, prieteni. Bravo tuturor!
Bucurieeee maximă!
P.S. Unde pleci? Trebuie să duci România mai departe!
Comentariu beton!13
Am mai spus că nu sunt pasionat, dar mă bucur pentru ei că au muncit și mă bucur că le-au dat peste rât celor care se vaită că îi fac de râs când nu se califică, apoi îi fac de râs când se califică. Le urez ca toată viața lor să vadă meciuri exclusiv la măscăricii ăia doi de la Pro TV. Comentacii să se adune cu alți comentaci. A fost o realizare că s-au calificat, una și mai mare că au trecut de grupe. Poate fac o figură frumoasă în continuare.
Bravo, mai baiatule, ca frumos si zis! Daca ma ruga cineva sa fac eu o compunere, si eram buna la compuneri, acum vreo 50 de ani, nu+mi iesea asa frumos…
Buna Mihai,
ieri, in drum spre stadion, mi-a trecut un gind prin minte despre cit tare ar fi sa te vad pe acolo. Nu mica mi-a fost mirarea cind te-am vazut, intr-adevar, citeva scaune mai departe de locul unde stateam 😊.
Meciul, atmosfera, stadionul au fost o experiența extraordinară.
Drum bun spre casa!
Comentariu beton!26
Am zis! Mă bucur enorm şi sper din tot sufletul să ieşim onorabil din înfruntarea cu Portocala Mecanică!
Ca si belgienii,numai renumele lor te doboara putin !
Maaama ce de fotbal stiiiu ! Gata,nu mai comentez pe tema,m-a luat valul !
ieri, cum ziceam, am ajuns pe terasa hotelului velikotîrnovian la 19,22; abia ce-mi pusese barmanul un draught de Zagorka și eram cu paharul în mînă; nu știu cum nu l-am scăpat la min’ 26… ospătarul a renunțat să vină să-mi ia comanda de mîncare cînd a văzut ce față am făcut…
bre, mă uitam la băieții ăia galbeni și n-am văzut pe fețele lor nici o urmă de îngrijorare; n-au clacat deloc, totul era ok, se încurajau…
după aia a venit golul, a venit și ospătarul, am mîncat la foc automat și, cu a doua bere, am urcat în cameră;
după aia a fost așa la teve:
dragu șin
etă ambițiotno
slovakii
oștă smenii
duriș
niama da șanț
diasno
of atacătă
florin niță
na pret, signal niama za narușenie
vidim
nula na nula na drughiata matci
PS minim sferturi, am zis! respect pentru mentalul băieților!
Comentariu beton!67
Ti-as mai da o manuta,da’ nu poot!
Ultimul meci „pe bulgari” l-am văzut în ’89, dar citindu-te îmi suna în urechi vocea comentatorului.
Îmi amintesc și acum că am văzut un meci pe bulgari plin „jelanie” și „prapadenie”… Nu mai știu cine cu cine juca, dar era o jale pe comentatori, aisufletulor. Bine că aseară n-a fost cazul! Mulțam pentru comentariu, merită 100 de mânuțe la câte amintiri mi-a stârnit :))))
Comentariu beton!11
@costicămusulmanu, io pun pariu că și acasă ai antenă cu care prinzi bulgarii :))))
Comentariu beton!11
wăi, io-s la 20 km de basarabia…
@cm, ok, am înțeles că n-ai antenă bună da cu duba câți bulgari ai prins?
Ma bucur pentru experienta de pana acum, vazuta prin ochii tai este fantastica. Nu sunt microbista, dar am urmarit cu bucurie calificarea! Hai Romania!
Nu sunt microbista, insa aseara am urmarit meciul. Bravo lor! Hai, Romania! In oras a iesit lumea in strada, de bucurie! Demult nu am vazut atata efervescenta!
Nu sunt microbista, dar dupa diverse patanii ale fiului meu prin Olanda, unde este student, cu „faimosii” olandezi, chiar imi doresc ca echipa noastra sa ii bata de sa le sara fulgii!!!
Comentariu beton!22
@valia: aia ar fi porno curat, că ai găsi meciu’ ăla și pe pornhub dup-aia. 🤪
Am urmărit meciul cu sufletul la gură, am trăit la maximum fiecare moment. Iar la final..explozie de bucurie.
Abia aștept ziua de 2 iulie!
Haterii să se îndrepte spre locul unde nu bate soarele 😛
Pare ca zilele astea fotbalul romanesc renaste din cenusa, ca Phoenix. Multumim baietilor muncitori de pe teren si publicului ce ne dau trairi si emotii de neuitat.
Hai Romania! 💙💛❤
Multumim Mihai pentru cronici si pentru fermitatea si loialitatea cu care sustii echipa. Acum inteleg ce inseamna sa fii un fan adevarat. Sa ramai alaturi de ceea ce iubesti si in victorii si in esecuri.
Comentariu beton!12
Ne vedem la meciul din optimi in München!
Barbata-miu e englez si la fiecare meci al Romaniei era mai suporter decat mine ♥️
Anglia a jucat foarte jos tinand cont ce jucatori individuali are 👎
realitatea e ca jucatorii talent nu prea. Dar, Edi a reusit clasicul bici din rahat si l-a facut sa pocneasca rau.
Meritul total este a lui Edi, poate si al lui Radoi care a facut echipa aia de u21. A reusit sa transforme mentalitatea echipei. A jucat pragmatic, dar fara pragmatismul ala urat alu Piturca.
Si, cu parere de rau, si a lui Burleanu care l-a lasat pe Edi in pace, desi pizdise grupa aia de meciuri amicale 🙂
Într-o țară plină de instituții corupte, sărăcie, hoție, bulling, curve și analfabetism ne dorim sa ne bucuram de ceva. Ne dorim să ne îmbrățișăm cu necunoscuți pe stradă, să ne cântăm bucuria. Mulțumim celor ce aduc o rază de soare pe strada noastră !
Comentariu beton!25
Cei care au cumparat minim un bilet la meciurile din grupa, vor primi un sms in a doua parte a zilei de azi. Maine, restul biletelor ramase vor putea fi cumparate pe uefa.com (maxim 4 bilete/cumparator)
Comentariu beton!12
❤️ m-am uitat la tot meciul, eu care nu am treabă cu fotbalul, le urez să ajungă cât mai aproape de finală.
Dacă ajung foarte aproape de finală este foarte probabil să ia cupa și să fugă cu ea :))))
ăăă, îmi iau singur comentariul și mi-l bag în koeor dacă ajung ai noștri în finală. Cupa, să și-o bage în koeur ăia care ne-au bătut.
Pe stubhub se vând deja bilete la România vs Netherlands. Baftă România în continuare! Avem mulți prieteni care au trecut oceanul și au fost prezenți la meciurile din grupa!
Ai scris cea mai frumoasa cronica a meciului de ieri si a parcursului echipei de fotbal a Romaniei la Euro 2024❤️
Ai scris cea mai frumoasa cronica a meciului de ieri si a parcursului de pana acum al echipei de fotbal a Romaniei la Euro 2024❤️
Indiferent ce va fi cu Olanda, aseara s-a scris istorie.
Vreau sa știu , tu erai cel de la tv??
👏👏👏
Nu înțeleg de ce e blestem. Nu e ca și cum ar fi prin țară nenumărate cluburi de copii/juniori, unde totul să fie făcut după o strategie națională, iar sfânta șpagă să n-aibă niciun rol. Mai degrabă calificarea aceasta e una de conjunctură, pentru care s-a muncit, dar pe care prea puțini o anticipau. Poate și de asta e bucuria așa de mare. Dar după acest turneu, care a dovedit că se poate, întoarcerea va fi tot la campionatul lu’ nea Gigi, cupe europene poate doar prin fazele inițiale, de unde îi elimină cine știe ce “valori”, blaturi și scandaluri cât cuprinde.
E și o parte negativă la acest loc unu, anume faptul că cei care conduc fotbalul vor putea să se folosească de rezultatele obținute de jucători, putând susține că li se datorează și lor, că a fost strategia lor care a dat roade.
Oricum, bine că se mai bucură lumea.
in sfarsit :3 un popor care si-a regasit vechea dragoste, fotbalul 🙂
Adevăru este că toți am trecut în ultimul timp pe oină, sport național.
Am rămas surprins când am aflat că râsul este animalul oficial al României.
Să mor io dacă am văzut vreodată picior de oină sau râs în România. Or fi, dar sunt extrem de rari.
Comentariu beton!12
Mă uit pe repeat la știrile despre calificarea echipei naționale în optimi și se lasă cu lacrimi de fiecare dată!
Am vazut grupa dupa ce au primit ai nostri gol si eram pe locul 4. Am intrat pe FB sa vad cum ii iau romanii verzi pe tricolori la misto, ca is prosti etc. Apoi, mai pe seara, am intrat din nou si nu intelegeam de ce is felicitari. Apoi am vazut scorul si locul 1 in grupa.
Ce diferenta poate sa faca un punct. De la agonie la extaz.
BRAVO baietilor. Nu mai urmaresc fotbalul de niste ani, dar ma incanta faptul ca ai nostri nu doar s-au calificat, dar sunt pe locul 1 in grupa.
Mi-as dori sa castige si cu Olanda si pe mai departe.
Hai ca trecem de Olanda 😀
Ole, ole , ole 👏👏👏💪💪
„În ciuda tuturor pronosticurilor” România a învins Olanda e ceea ce vreau să fie la știri marți. Sky is the limit❤
Hai România!