Două lucruri știu cu siguranță după seara de ieri.

Unu. Avem cea mai bună echipă națională de mulți, foarte mulți ani încoace. Eu nu-mi amintesc să mai fi văzut live, pe stadion, echipa României jucând ca o echipă mare. Nu cu generațiile din 2000 încoace.

Și doi. Avem cea mai iubită echipă națională, tot de mulți ani încoace. E prima oară când văd o echipă națională a României aplaudată după o înfrângere. E prima oară când văd toată tribuna cântând „România-România” după o înfrângere. E prima oară când văd români cântându-și imnul, la 2-0 pentru adversar.

Sunt trist, extrem de trist. Dar nu e tristețea c-am pierdut, cu asta sunt obișnuit.

E tristețea aia că știu că se putea mai mult. Mult mai mult. Iar asta, prieteni, este cea mai mișto tristețe din lume.

La revedere, România! Ne întâlnim din nou, miercuri.

💙💛❤️