Deja începe să nu mă mai surprindă nimic în această călătorie aproape… hmmm… inițiatică.

Nu v-am mai povestit aici, dar în prima zi, la Sibiu, practic la câteva ore după ce plecasem de acasă, m-am oprit să alimentez și când să ies din benzinărie, am constat că mi s-a dezlipit capacul telefonului.

Îi zic capac că nu știu cum să-i spun altfel, mă refer la toată partea din spate, aia pe care sunt și camerele. Practic stăteam în benzinărie și aveam într-o mână capacul, iar în cealaltă telefonul cu toate piesele la vedere.

A trebuit să caut eu service gsm sâmbăta în Sibiu? A trebuit. Unul singur era deschis. Să-i dea Bărbosul sănătate băiatului care a lăsat tot ce avea de făcut ca să-mi lipească mie telefonul. Asta a fost în fix prima zi, da?

În a doua zi mi-am futut piciorul. După care mi-a trecut piciorul, dar n-am apucat să mă bucur prea mult, c-am făcut gripă. E ok, sper să supraviețuiesc până la final, în funcție de ce mai urmează.

Dar da, nu glumesc, eram la Varșovia când m-a luat cu stare febrilă și cu frisoane de nu puteam să-mi controlez mâinile, atât de tare dârdâiam. Polonezii care m-au văzut mergând spre farmacie cred că s-au panicat un pic, nu de alta, dar mergeam ca un zombie, în încercarea mea inutilă de a-mi controla dârdâitul. E o chestie că înceapă invazia zombie chiar din orașul tău, nu?

Partea și mai amuzantă este că pe drum spre farmacie ploua și erau 15 grade afară, grade pe care eu le simțeam mult mai puține din cauza febrei. Pe scurt, simțeam c-o să mă sting degerat, dar eram în pantaloni scurți și tricou. Uneori nu înțeleg cum de reușesc să supraviețuiesc fiind atât de prost. Nfine.

Nu cred c-a fost gripă serioasă, că aia nu trece în două nopți, mai degrabă a fost o gripă de 24 de ore cum i se mai spune gastroenteritei. „Gripe de 24 horas”, cum îi spun hermanoșii espanioli.

Eu am băgat tratament ca pentru gripă de-a noastră mioritică, cu theraflu și vitamina C, am zăcut două nopți, după care m-am ridicat ca Lazăr și-am pornit spre Gdansk. Acum îmi vine să râd, dar habar nu am ce-aș fi făcut dacă sărăcia aia de gastroenterită, sau ce-o fi fost, nu-mi trecea în alea două nopți.

Om vedea ce-o mai fi, deocamdată constat că sunt pe vibrații extrem de joase, nu reușesc deloc să manifestez pe pozitiv, practic merg cu chakrele pe avarie.

Am ajuns la Gdansk. De fapt, acum când citiți asta, am și plecat din Gdansk. Azi am cel mai lung drum, aproape 1200 de kilometri până la Munchen. Când eu vă spun că nu sunt cel mai ascuți creion din penar, trebuie să mă credeți. Nu știu ce-o fi fost în capul meu de n-am împărți în două drumul ăsta. O să pierd primele două meciuri de azi, de prost ce sunt, de-aia.

Revenind la Gdansk, oameni buni, este unul dintre cele mai mișto orașe pe care le-am văzut vreodată. Nu mi-a venit să cred cât de frumos poate să fie, dar cel mai tare m-a uimit cât de mult seamănă un oraș dintr-o fostă țară comunistă cu o combinație între Amsterdam și Bruges.

Ce, aveți impresia că exagerez când spun asta? Aveți un video mai jos, mai vorbim după ce-l vedeți.

Până să-i dați play, atât vă spun: dacă ajungeți în Polonia, să nu care cumva să vă treacă prin minte să nu vizitați Gdansk. Îmi mulțumiți voi după.

P.S. Azi nu avem nici „Ce mi-a plăcut” (tot ce puteam să vă selectez erau câteva zeci de articole pe subiectul „maneaua de la Coldplay 🤦), nici colecția de răgete.