Mă uit pe youtube la un clip cu doi cocalari care au mulți bani, multe femei și multă valoare. Evident, dușmanii le poartă pică și alte din astea.
Nu știu de ce mă uit, nu știu nici măcar de ce mi-a recomandat youtube-ul așa ceva, cert e că i-am dat play și mă uit fascinat, nu mai pot să-l opresc.
În cele din urmă, mă aud gândind cu voce tare:
– Ăștia doi, orice ar face și oricâți bani ar avea, tot ca niște țărani se poartă și vorbesc.
Nici nu termin de zis, c-o aud pe Maria:
– Așa e, dacă-i îmbraci cu cojoace și le pui câte un par în mână, oile le mai lipsesc.
La auzul acestor vorbe frumos meșteșugite, am simțit cum mă pufnește râsul ăla mare. Dar n-am apucat, că din stânga mea a intervenit și Ioana:
– Nu despre genul ăla de țărani e vorba, Maria.
– Dar despre ce țărani?
– Ăia care scuipă pe geamul la bemveu.
N-aveți idee cât am putut să râd.
Băi, vă zic, abia-i aștept pe eventualii pretendenți. O să le fie infernal de greu cu fâțele mele crescute în regim de „cine trage primul rămâne în picioare”. Pentru mine abia asta este adevărata răsplată: să văd că încep să aibă replică la absolut orice.
Vă spun, dacă dă ăl de sus și le fac cumva să și citească de bună voie, n-aș vrea să fiu în pielea ălora care or să încerce să le facă din vorbe. Cum să le faci cu vrăjeală când tu ai în vocabular 500 de cuvinte, dintre care jumătate sunt diverse declinări ale lui „coaie”? Niciodată!
Măcar n-o să mă plictisesc la bătrânețe, prieteni.
Superb.
Comentariu beton!13
🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣
Adorabile!
Da, le va fi greu sa isi gaseasca companioni, in orice fel de context…
Comentariu beton!56
Nu le va fi greu. Doar or să se cearnă “companionii” nepotriviți și fetele or să aibă în jur oameni de nivelul lor, sau oameni de la care au ce să învețe și care le țin creierul stimulat.
Comentariu beton!42
de acord cu @Irinoush, greu vor găsi parteneri care să le facă față intelectual.
de la greșeli gramaticale și de exprimare, până la tonul vocii, totul va fi analizat.
sunt deștepte, educate, frumoase și nu vor tolera lângă ele decât un partener cel puțin egal. vor avea standarde înalte și vor fi pretențioase 😁.
va fi măcel, cred că @MV va avea material pt romane, nu numai pt articole pe blog 😄.
@Lee, din experiența de mamă de fată vorbesc, companionii potriviți pt astfel de fete nu sunt ușor de găsit. a mea și-a petrecut tot liceul și vreo doi ani de facultate cu gașca. pt că, pur și simplu, n-avea de unde să cearnă 😔.
Comentariu beton!83
Aste e de bine sau de rau?…..
Așa am și io acasă și așa e, n-o să mă plictisesc nici eu! 🤣🤣🤣
Mie-mi vine să o înregistrez pe diabolica mea urmașă. Învățătoarea e siderată de ce poate scoate pe gură. În concluzie, nici eu nu mă voi plictisi la bătrânețe 😁
P. S., chiar dacă am trecut în rezervă, tot nu renunț la pușca cu lunetă 😈
Comentariu beton!36
Sigur n-o să vă plictisiți, mai ales că sunt șanse să aveți și nepoți gemeni
🤣🤣🤣🤣🤣🤣
Si odrasla mea are replica mai la orice. Ma gandesc ca ar putea sa le tina piept fetelor cu succes 😀.
Nici nu-ți doresc să te plictișești! O să fie greu rău pentru băieți!
humorul, cu forma lui supremă, autoironia, este pe primul loc în topul personal al calităților umane; pe locul 2, la foarte mică distanță, este capacitatea de a folosi limba astfel încît să poți înjura civilizat pe cineva (un exemplu este prof. Moisil care pupă un elev pe frunte și-i zice „poftim, te poți lăuda că Moisil te-a pupat în fund!”); asta este una dintre temerile mele cu privire la fie-mea în cazul în care-mi iese emigrarea, da’ mă consolez la gîndul că la 3 ani știa să folosească deja gerunziul…
cît despre distracția ta la bătrînețe, @MV, … mmmmm… tare-mi pare mie că n-or să roiască pretendenții în jurul fetelor voastre, avînd în vedere nivelul școlii de astăzi;
Comentariu beton!37
Totul numai sa nu iti vina acasa cu cate un Mbobu, Rashid, Abdul sau Xeo Fing. Ca la cati africani si asiatici se pripasesc pe la noi….si cum multi emigreaza….. Eu nu am indoieli ca se vor uita la asa ceva, dar na….
E bine ca au un vocabular bogat in dume. In tara asta chiar ai nevoie de el
tu ești baba din tramvai, din anii 80, nu?
– hiiii!!! maimuța!!!?
– nu e maimuță, mamaie! e om, ca mine și ca dumneata, doar că-i negru! e student la noi, la medicină; nu e frumos, cere-i iertare…
– la sați, domînu, nu face nimic! zice studentul
– hiiiiii!!! șî vorbești!!!?
Comentariu beton!77
Ce aveți cu Cabral?
Comentariu beton!12
Pe ce te bazezi?
@Zedicus, oamenii nu se judeca dupa culoare, continent sau orientare, ci dupa bula in care se afla😉.
Comentariu beton!40
Zedicus, tu cunosti multi africani și asiatici? Mai povestește, ai așa un har🤬
Comentariu beton!38
Nu ii cunosc si nu vreau sa ii cunosc. Eu sunt in bula mea
Jos cu multi culti
@zedicus Nici ei pe tine, stai fara griji. Cica hindusii miros oamenii mai ceva ca lupii.
Comentariu beton!14
L-aș completa pe @costicamusulmanul: după ce află baba că nu-i maimuță ci student din Camerun întreabă „auzi dar al cui din Camerun ești?”
Comentariu beton!23
Dacă și articolul ăsta scoate rasismul din oameni…
@Zedicus, nu sunt sigura cum sa iau comentariul tău. Eu am venit acasă cu un asiatic, care chiar are mai mult vocabular, in 3 limbi, si niciuna materna, ca nu vorbește nici chineza nici vietnameza.
Avem un baietel de 4 ani, tipat asiatic, evident, si stii de ce mi-e frica pentru el? Ca o sa intalneasca oameni care or sa faca reflexii de genul asta, gratuite, in gluma poate, dar care pot răni. Stiu ca sotul meu a suferit de rasism, desi e nascut si crescut in Franța, doar originile părinților sunt diferite… El e francez si niciodată nu s-a simțit altceva…
Dar ma rog, nu este un post despre emigratie nici despre rasism, ma opresc aici.
Comentariu beton!19
Am fata cea mică căsătorită cu un marocan „pripășit” la o facultate din România. Doar taxa pentru primul an a acceptat-o din partea familiei (potentă financiar), apoi și – a plătit taxele la facultate, chiria unui apartament și restul cheltuielilor doar din munca lui. Din anul 2 de facultate salariul a trecut de 1500 de euro. E genul de „musulman” care bea țuică fiartă la sarmale și neapărat bere la mici. Știe 5 limbi străine, iar româna o vorbește mai corect decât foarte mulți români. În maxim un an va putea achita un apartament (mic, cu două camere, dar cuibul lor). În privința relației cu fiica mea… Romeo și Julieta ar fi invidioși! 😁
I-am felicitat (și invidiat) mama pentru cum l-a educat.
Comentariu beton!18
Ba o sa te plictisești! Ca tu o sa fii la azil si ele, afara!
Chiar ca le plâng de mila amărâților ălora care ar putea încerca sa le cucereasca.In tinerețea mea, nu exista e-mail si nici autocorrect. Aveam un prieten care îmi scria scrisori de doua ori pe săptămână. I le trimiteam înapoi corectate cu rosu si adnotate.
Comentariu beton!52
Stai mă că or fi și pretendenți cu același tip de gândire/replici !
Mă certam cu mama mea de foarte multe ori, eu având firea ei. La un moment dat, exasperată că nu o lăsăm să aibă ultimul cuvânt, mi-a spus, „nu-ți doresc decât să ai un copil exact că tine!” Am 2 fete din care una e exact că mine. Și doua nepoate la fel. Eu le duc pe cele mici, 13 și 17 ani la școală cu mașina și râd la volan singur, așa că cea mică m,-a spus odată că numai proștii râd singuri.
În rest, m-am retras în camera mea și de acolo trag cu urechea la conversații intre cele două și râd singur.
Comentariu beton!42
Niciun profesor de romana pe aici sa ne ofere conjugarea sugerata in articol? Articulat, nearticulat, tot setul😀
Declinări, nu conjugare. Conjugarea e doar pentru verbe, iar „coaie” e substantiv. 😛
Nominativ, acuzativ, vocativ: coaie
Genitiv, dativ: coaielor.
Comentariu beton!12
Minunate copilele ♥️ asta mi se pare cea mai frumoasă parte din dezvoltarea lor, bucurați-vă de tot ce se întâmplă că e de bine. Mi-e dor de puradeii mei din perioada adolescenței, nu că acum ar fi departe de perioadă dar sunt mai rar pe lângă mine, oricum e festival când suntem împreună 😁
N-o să te plictisești,cu siguranță.Ce e aia plictiseala,in epoca modernă,cu n-șpe canale de televiziune și internet cât cuprinde?…altceva voiam să spun, usturător: pentru mine încă e o fantomă ideea că ăștia se fălesc cu studii superioare.Bre , fă mămică, să zic ceva asemănător,am auzit că studiile și diplomele se fac și se dau la fără frecvență,dar oamenii de genul dovedesc că n-au văzut nici locul , cartierul in care se află școala pe care susțin că o au.
Lasa @Monica1. Genul asta de indivizi si-au gasit drumul spre Belgia. Si s-au prins astia de pe aici ca uamenii si-au cumparat diplomele. Cei mai multi in medicina. Am ajuns de rasul lumii. 😑 Ce mi-au auzit urechile despre discutii rasiste despre români la serviciu. Cel mai tare e ca cei care comentau nu stiu ca eu sunt româncă si eu stateam la juma de metru langa ei🤨.
500 de cuvinte? Optimistule!
Io m-as simți razbunata pt câta toxicitate am îndurat de la unii foști. Pt ca nu a fost nimeni sa ma învețe cum sa recunosc astfel de chestii. Și timpurile au fost altele. Bravo, fetele ❤️❤️❤️❤️❤️
Am gasit zilele astea o vorba faina, care, oarecum se potriveste: „Suntem atat de saraci, ca ne-au ramas doar banii”.
Comentariu beton!14
Am si eu 2 ados pe acelasi calapod, din pǎcate le e greu sǎ gǎseascǎ partenere.
Ultima datǎ, cel mare, a venit dezamǎgit povestind: ‘M-am dus degeaba la plimbare, ce pierdere de timp, ca vorbeste intr-una fǎrǎ sa zica de fapt nimic.’
Comentariu beton!15
Auzita la exarhu, cica de la radu isac: daca folosesti cuvinte multe, inseamna ca nu te descurci cu putine.
Stai liniștit,ca fetele tale citesc.Nu asa asa cum citeam noi,carte după carte.Asta mai greu.
Dar citesc.Dovada? Replicile lor istețe.
Ghinionul domnișoarelor dvs constă în existența ceasului biologic.
Învinge orice rațiune.
I-auzi