A făcut Mara comandă de niște ouă de țară. Ceva bio, eco, mega-șmechere, de la găini care fac sport, nu fumează, dorm regulat, mănâncă sănătos și ascultă Vivaldi, în timp ce scot din ele ouă cu miros de iarbă proaspăt cosită și gust de ambrozie cu nectar.

Vă zic, ceva deosebit, mă aștept să știe sa se arunce singure în tigaie, tu doar le spui cum le vrei, ochiuri sau omletă.

En fin, revenind, ziceam c-a făcut comandă. Care comandă trebuia să vină azi, dar cum distinsa făptură nu e acasă, m-a anunțat pe mine că la un moment dat o să vină comanda de ouă. Eu am zis „da, da”, doar că mi-a intrat pe o ureche și mi-a ieșit pe alta, am uitat pe loc.

Eram în baie acum câteva minute, când mi-a sunat telefonul. Mă uit pe ecran, număr necunoscut. Răspund:

– Da?

– Bună ziua, aud din partea cealaltă, sunt băiatul cu ouăle…

Prieteni, pentru o secundă m-am panicat îngrozitor. Ce ouă, ce vrea ăsta, de unde are numărul meu??? N-am glumit când am zis că uitasem complet de comanda vieții.

Dar marele meu noroc este că reacționez extrem de bine sub presiune, în situații de criză. Adică fix cum s-a întâmplat și-acum:

– Și? Ai venit să ți le număr?

S-a râs, de ce să mint.