Erudiţie

Nu are fix nici o legatura cu ce zici tu aici dar mi-a placut articolul mai bine zis gluma si am zis sa te distrez un poco. Oricum ce ai scris despre Eminescu este in spiritul epocii.

– Ce ai, draga mea?
– …
– Iubito, ce ai?
– …
– Iubitoooo!
– NU MAI ȚIPA AȘA!!!!!!
– Nu țip. Tu țipi.
– ȚIP PE DRACU EU!! Ce vrei?
– Să-mi spui ce ai. De ce ești supărată?
– Nu am nimic.
– De 4 ore taci.
– De 4 ore și 10 minute.
– De 4 ore și 10 minute.
– Ce faci, mă îngâni?
– Nu te îngân.
– Ba mă îngâni. Nu vezi că repeți tot ce zic?
– Nu repe… Bine, repet, scuze. Acuma îmi spui ce ai?
– Nu am nimic, te rog să mă lași în pace.
– Bine, dar…
– Nici un “dar”, nu mai vreau să aud nici un cuvânt, OK? Lasă-mă!
– OK…
După încă cinci minute de tăcere:
– Tu îți bați joc de mine, nu-i așa?
– Poftim? De ce îmi bat joc de tine?
– Pur și simplu nu îți pasă că sunt supărată.
– Păi, nu te-am întrebat ce ai și ai zis să tac?
– Și tu atâta ai așteptat, nu? Să scapi de-o grijă…
– …
– După ce că ești nesimțit și îmi distrugi viața, nici măcar nu-ți pasă…
– Îți distrug viața?
– Da.
– Ce-am făcut?
– Ce-ai făcut?
– Da.
– Chiar vrei să știi ce-ai făcut?
– Da.
– Păi aia e, că problema nu e ce-ai făcut, ci ce n-ai făcut…
– OK, zi ce n-am făcut.
– Te faci că nu știi, da?
– Nu, chiar nu știu, jur.
Ea începe să plângă cu sughițuri. Și printre sughițuri vorbește:
– Și când te gândești că erau și alții de față și au văzut că mă tratezi ca pe proastă.
– Când te-am tratat eu ca pe-o… despre ce naiba vorbești?
– Ții minte, acum 3 luni, la ziua ta când te-am rugat să duci gunoiul, de față cu mama și cu tata, și ai zis că n-ai chef, că o să-l duci mai târziu și că mai bine să aduc eu desertul ăla, ce întârzii atâta cu el?…
– Așa am zis?
– Cuvânt cu cuvânt. Adică, vezi Doamne, eu eram proasta pe care o țineai tu numai la cratiță, să-ți facă deserturi, și tu nici măcar gunoiul nu te deranjai să-l duci. M-am simțit oribil, să știi, ca ultimul om m-am simțit.
Din nou hohote. El încearcă s-o ia în brațe.
– Ia mâna de pe mine. Sunt doar o bucătăreasă care nu merită respect.
– Iubito, dar ai înțeles greșit.
– Da, sigur, adică nici nu mă duce capul, asta vrei să zici, nu? Sunt o bucătăreasă fără creier.
– Ești cea mai deșteaptă femeie pe care-o cunosc.
– Mai faci și mișto de mine, ca un nesimțit…
– Doamne ferește! Chiar nu fac.
– Cum poți să-mi zici că sunt cea mai deșteaptă femeie pe care-o cunoști? Ne-ai dat cumva la toate teste de inteligență?
– Nu v-am dat, dar, na… așa mi se pare.
– Adică nici măcar nu ești sigur.
– Ba sunt sigur.
– Ești sigur pe dracu.
– Pe cuvânt că ești foarte deșteaptă, iubito!
– Tu chiar vrei să mă umilești în continuare, nu-i așa?
– De ce te umilesc? Pentru că am zis că ești deșteaptă?
Noi hohote.
– Iubito, ce-i cu tine? De ce plângi în halul ăsta?
– Mă faci urâtă, așa, pe față, nu?
– Poftim? Când te-am făcut eu urâtă?
– Îmi repeți atâta că sunt deșteaptă, de parcă eu n-aș ști că așa sunt consolate toate urâtele?
– …
– Taci, vezi? Nici nu mai ai ce să zici. Te-ai blocat.
– Păi m-am blocat, da, că nu știu ce să răspund la astfel de tâmpenii.
– Acuma mă faci și tâmpită, nu?
– Nu.
– Cum, nu? Ce, eu n-am auzit? Insinuezi că sunt surdă?
– Băi, încetează, exagerezi îngrozitor.
– Am înțeles. Sunt urâtă, tâmpită, surdă și exagerez. Și locul meu e la bucătărie, cu slugile.
– …
– Și mai sunt și curvă, asta deja o știm de mult.
– POFTIIIM?
– NU ȚIPA LA MINE!
– Asta cu curva de unde-ai mai scos-o?
– Mai ții minte ce mi-ai zis, acum opt ani, când m-ai invitat prima oară la un suc?
– Ce ți-am zis?
– “Unde stoarcem portocalele, la mine sau la tine?”.
– Așa, și?
– Adică, vezi Doamne, eu eram din aia care se culca cu bărbații de la prima întâlnire… Deci curvă…
– EȘTI NEBUNĂ, ERA O GLUMĂ!
– A, da, acuma sunt și nebună?
– Nu am vrut să zic “nebună” în sensul ăla. Pe bune, iubito, hai să ne calmăm un pic și să…
– DIVORȚEZ!