Da, prieteni, trăim în țara unde comportamentul normal și bunul-simț trebuie reglementate prin lege.

Despre ce este vorba? Uite despre asta:

„Camera Deputaţilor a adoptat astăzi, 20 septembrie, un proiect de lege potrivit căruia femeile însărcinate şi persoanele însoţite de copii cu vârsta de până la 5 ani au prioritate la casieriile, ghişeele şi casele de marcat din cadrul entităţilor publice şi private, precum şi la serviciile oferite de acestea.” (aveți toată legea aici)

N-am păr pe cap de câte ori am asistat pe la cozi la urlete adresate unor femei cu copii mici sau gravide care erau somate să „nu se mai bage în față”.

Eventual, în funcție de gradul de mârlănie al celui care urla, mai urmau și completări de genul: „n-am pus-o io să-l facă” sau „lăsați, doamnă, că toți am avut copii mici și n-am mai murit să stăm la clada”. Și, bineînțeles, regina replicilor: „dar i-a plăcut când l-a făcut, hăhă”.

Uite că de-acum avem o lege care reglementează asta. Dacă ai copil sub cinci ani sau ești gravidă, poți să intri în față, la coadă, fără să-ți mai fie teamă că zbiară vreun gibon după tine. Treabă care va fi și scrisă peste tot, ca să n-avem vorbe:

„Entităţile publice şi private au obligaţia de a amplasa la vedere, lângă casele de marcat, casierii, ghişee sau acolo unde se prestează serviciul oferit de acestea, afişe care să prevadă acordarea de prioritate femeilor gravide, precum şi persoanelor însoţite de copii cu vârsta de până la 5 ani, cu excepţia cazurilor în care există casierii, ghişee, case de marcat speciale pentru aceste categorii de persoane”.

Perfect. Mi-a făcut seara legea asta.

sursa foto: freepik.com