Privind la poză, mai mult ca sigur o să vă întrebați „de ce mănâncă ăștia cartofi prăjiți și pizza în Norvegia”?

Well, prieteni, pentru că ne-am cazat într-o zonă în care, pe o rază de măcar 50 de kilometri, există doar un restaurant. Mă rog, e mult spus restaurant, un „ceva” ar fi termenul cât de cât fidel.

Bine că e și ăsta, că la cum stau lucrurile prin zonă, mă așteptam să ne dea sulițe și arcuri la intrare, după care să ne oblige să ne procurăm singuri hrana. Mă și vedeam fugărind urșii polari, ca s-aduc mâncare în familie:

– Pe care-l vrei, iubito? P-ăsta care pare mai tânăr și fraged? Sau mă duc după ăla care șchioapătă?

Da, da, suntem fix în sălbăticie și ne e foame. Iar pizza și fish&chips au fost singurele chestii recognoscibile din meniul scris de mână pe care nu l-a putut dovedi nici google lens. Mi-a apărut mesaj pe ecran „bă, mă lași?”. Cât despre limba engleză, aici este doar la nivelul de concept abstract: au auzit de ea, dar nu le-a confirmat nimeni că există cu adevărat.

Este că în condițiile astea arată beton pizza aia și cartofii prăjiți cu pește?

P.S. Ca să înțelegeți adevăratele dimensiuni ale pizzei: farfuria cu cartofi să știți că nu e farfuriuță din aia mică pentru desert. E ditamai farfuria, din aia normală, pentru fel principal.