[drumul spre Cercul Polar – ziua 11]
Suntem pe o plajă din Lofoten. Afară sunt 14°. N-ar fi atât de frig, dar vântul bate cu o osârdie care face ca cele 14 grade să se simtă ca maximum 8.
Din apă iese o căprioară suedeză, blondă, care trece exact pe lângă noi.
Tremurând tot de la vântul ăla care dă să mă ia pe sus, o întreb cum e apa.
– Superbă, zice.
Insist, c-am mai auzit eu de astea cu superbă și lucrurile nu stăteau atât de superb:
– Cam câte grade are?
‐ Five or six, răspunde blonda extrem de detașată.
Cuvinte la auzul cărora ouăle mele s-au făcut mici-mici de tot și efectiv le-am simțit cum vor s-o ia la goană speriate.
Bănuiesc că și pe față mi s-a citit același lucru, pentru că blonda a continuat senin:
‐ Când mi se face frig mai intru la saună…
La care aproape c-am lăcrimat, că brusc mi-am adus aminte cât am dârdâit când am făcut duș la hotel, că tot 14 grade erau și la noi în baie. Știți, în Lofoten n-a pornit încă niciun hotel încălzirea. Cum să dai drumul la centrală când e plin sezon de plajă și baie în mare, dăăă?
Așa că-n baia noastră era exact aceeași temperatură ca afară. Noroc că nu bătea și vântul…
P.S. Din nefericire, azi nu avem nici „ce mi-a plăcut”, nici colectia de răgete.
Călătoria la Cercul Polar este motorizată de Autonom, liderul pieței de mobilitate din România.
Companie sută la sută românească, Autonom funcționează printr-o rețea națională unică în 36 de orașe din România, precum și în două orașe din Ungaria. În total, operează o flotă auto de peste 13.ooo de mașini și oferă soluții integrate de mobilitate și finanțare:
➡️ Rent-a-car
➡️ Leasing Operațional
➡️ Produsul Business Green
➡️ Leasing Operațional Echipamente
➡️ Transferuri cu șofer
➡️ Asistență rutieră
➡️ Mașină de înlocuire
➡️ AutoRulate
➡️ Închiriere vehicule comerciale
➡️ Întreținere flotă
sursa foto: freeoik.com
Doamne, dar ce greu îți este!😍
Comentariu beton!23
Da, e crunt. 😛
Nici măcar degetul mic de la piciorul stâng nu l-aș pune în apă aia!!! Dar oamenii ăștia când merg prin concedii la mare, unde se duc?
Comentariu beton!17
În Alaska? 😁
Bănene… Mai era și blondă!
@iulian, era și foarte frumoasă.
O blonda și o roșcată intră în apă, blonda era la volan.
Comentariu beton!110
Băi, am râs cu sunet. :))))))))))))))))))))
Vasilescule, știi gluma, vikingii nu le-au luat pe cele urâte 😀
Comentariu beton!18
Bre, citesc aici și parcă mi se răcește cafeaua! Auzi, baie in apă la 5-6 C, păi pentru asta trebuie antrenament, nu glumă. Cred că e mișto apa, că se vede din poze că-i excepțional de curată. Dar pun pariu că acolo unde agăți harta în cui sunt și niște curenți pe cinste. Apa aia nu-i pentru începători în nici un caz, poate doar ăia care țintesc la vreun premiu Darwin să se bage …..
Comentariu beton!19
Crezi că fata aia era singura? Am văzut sute de oameni care făceau baie liniștiți la 14 grade. Un pic mai la dreapta de căprioara blondă era un puști de 10-11 ani care se scalda în băltoacele de pe mal. Cum fac copiii la mare, se aruncă în apa mică lăsată în urmă de maree. Repet, afară erau 14 grade, dar se simțeau ca 8. 😀
Sunt alături de tine în greaua încercare, deocamdată virtual.
Măcar au peisaje și mâncare bună.
Comentariu beton!17
Cica expunerile astea la stress termic activeaza genele anti-imbatranire, asa ca o sa traiesti 100+ ani.
Cea mai tare senzatie de asta am trait-o in Rusia, intr-un sat la vreo 300km est de Moscova, unde ne-au bagat intr-un izvor din satul natal al Sf Serafim de Sarov. Si trebuia sa intri de trei ori. Apa cred ca avea vreo 3-4 ° se simtea ca gheata. Ca proaspata absolventa de medicina ma gandeam ce-o sa fac daca vreunul intra in soc hipotermic, dar nu s-a intamplat nimic, eram toti tineri si am supravietuit.
Comentariu beton!45
Sunt convins că e benefică pentru sănătate toată treaba, dar mai sunt convins și de faptul că doar nordicii pot face asta relaxați, pentru că așa sunt crescuți.
Frig, vânt, tremurat. Îmi e frig doar când citesc. Mai bine caniculă.
Noroc cu blondele care mai încălzesc
atmosfera.
Comentariu beton!17
Cine are o blondă acasă nu mai primește una, gratis? 🤭
Una pentru duș și una pentru pat. 🤪
P.S. Io nu pot face duș cald/fierbinte. Musai spre rece. 14°C sunt numa’ bune.
Comentariu beton!19
Sigur că primește. Cu condiția ca patul să fie afară, la 14 grade. 😛
@MV: damn, that was cold! 🤣🤣🤣🤣
Atunci ajunge una. 🤣🤪🤣
Comentariu beton!20
Păi și sauna?? Unde-i sauna?🤔 Făceai ca blonda…
După care muream…
Cred ca blonda se topește dacă o aduci la 40 de grade care-ti plac ție!😄😄😄
Comentariu beton!17
Da, dar eu n-o să am cum să văd cum se topește, c-o să fiu mort și îngropat. 😀
– Cum aduci o suedeză blondă la 40 de grade.
– O încingi.
Comentariu beton!22
Intram în apa aia doar cu un calorifer în brațe deși io cred că jmecheria este sauna. Te încingi acolo după care te răcorești în apa rece.
Comentariu beton!11
Și mori…
Io prefer să stau o oră-n apa aia la 14°C decât 1 minut în saună. Io n-o suport. 😬
Comentariu beton!16
Normal că mori da măcar mori fericit că ai făcut saună și baie în mare alături de o căprioară blondă 🙂
Comentariu beton!13
Apropo de asta cu încinsu și răcoritul. Pe la noi sunt temperaturi de 30+ cam două trei săptămâni pe an și anul trecut un coleg de muncă a pățit cam urât.
Lucram în soare și îl aud :
– Băi, eu nu mai suport, trebuie să mă răcoresc. Și s-a răcorit pe cap cu apă rece care la noi este chiar rece și dacă este caniculă. Apă de munte. Eu i-am spus că nu e bine ce face dar a fost Batman.
După un timp îmi zice că are o problemă cu vederea că are imaginea dublată pe verticală câteodată. La început am făcut mișto de el, mai glumea și el, dar a fost momentul în care conducea după un drum lung și mi-a zis:
– Băi, nu știu, poate că e de la oboseală dar nu mai pot să conduc pentru că văd drumul dublu.
Tldr, după vreo două luni de consultații pe la specialiști în oftalmologie, neurologie CT și RMN care au ieșit OK și vreo 5000 de lei a ajuns la un medic care i-a recomandat repaus și niște vitamine pentru că ce avea el nu se putea rezolva altcumva. Acum este bine.
Comentariu beton!26
Văzut ceva similar 😁 Friguț de dimineață (cu vânt și 10 grade, dar se simțeau 8), noi înfofoliți cu pulovere de lână pe sub polare și jachete și cu căciuli pe cap iar nordicii cu un hanorac peste tricou (dacă-l aveau și pe ăla). Mai pe după-masă, când a fost mai cald (vreo 16 grade), am văzut copii scăldându-se în fiord. M-a apucat instant tremuratul 😂
Comentariu beton!22
În Lofoten ghida ne spunea că la 20 de grade este cod roșu de caniculă.
Îți dai seama ce friguri îndură oamenii ăia, săracii, dacă la 14grade li se pare a fi vreme de scăldat?!
M-aș simți destul de bine la temperatura aia de vară, o problemă ar fi intratul în apă.
Comentariu beton!15
Stiu, toti oamenii astia fac parte din clubul ursilor polari😀🐻❄️🐻❄️🐻❄️
Cat de spalat ce sa mai zic, ma spal des la 14 grade in timpul iarnii. Apa sa fie buna. In rest nu mai conteaza 🤷♀️😀.
Comentariu beton!13
Mă gândeam la ” nu ieși afară cu părul ud” de pe la noi. 😂
Comentariu beton!44
Sigur nu ii trage nici curentul :))))
Comentariu beton!35
Deci ei nu înjură pe nimeni dacă se oprește apa caldă…
Comentariu beton!24
Ca ti s-a subțiat burta de la frig si ca ti-a crescut părul inteleg; in schimb, nu-mi dau seama ce marcă este microfonul, fotografia neavand suficienti pixeli.
Comentariu beton!12
Gel de dus Luxus Premium 😁
Nix, nu e nici microfon, nici gel de duș, mai degrabă un tub de vopsea de păr in nuanța „blond nordic”. Tocmai i-a scos capacul și se pregătește de aplicare.😂🤣😂
Cică magazinul sătesc din Lofoten a vândut zilele astea tot stocul de vopsea de păr in nuanța asta….🤪🤣😂
Bun așa, pe la mine nu e nici o căprioară blondă da apa are 31 de grade in piscină așa că mă mulțumesc doar cu scăldatul și cu bere rece, petrecere frumoasă în continuare vă doresc!!!!! 😜😜😜
Comentariu beton!12
Si nici un blond??
Nici macar vopsit??
Unde e corectitudinea, aud??
Blonzii sunt pe mare la pescuit ca să întrețină căprioarele 🙂
Comentariu beton!11
Foarte gresit. Blonzii sunt acasa, leagana copilasii, gatesc, fac curat si asta pentru ca mama si tata impart concediul de maternitate. Caprioarele se intretin singure ca incep sa lucreze de 16-17 ani si daca le propui sa le intretii le ofensezi teribil.
Și mie mi s-ar părea tortură să intru în apa aia..acum ceva ani, în Finlanda fiind, am făcut saună. Restul lumii s-a aruncat în lac, eu am îndrăznit doar să bag degetul mare de la piciorul drept 😁 dar mi-am luat revanșa când le-am zis că băutura lor alcoolică de 40 de grade cu care m-au servit e apă de ploaie pe lângă licoarea de prune cu care sunt eu obișnuită 😛
Comentariu beton!25
@Ametisto, revansa ți-o luai dacă scoteai sticla pe masă și beți împreună. La nivel declarativ și eu îți spun că mă duc să fac baie in lacul de 10 grade.
PS: de Crăciun se face saună + sărit in lac.
Comentariu beton!12
Acum cateva zile povestea un dr roman stabilit in Finlanda, ca la 14°C cu ploaie, un bunic isi ducea nepotul la lac, la cursuri de inot.
Si va mai plangeti de upwellingu’ de la marea noastra!!!
40°-s febră. Io așa știu. 🤪
@JT-așa e!
@OldJohn- m-am revanșat la următoarea vizită când le-am dus și lor să deguste 😉
Comentariu beton!13
Lasa ca le-am dat palinca la vecinii belgieni. S-au facut mangă desi cica tin la bautura. S-au dus acasa in patru labe. Desi din mijlocul strazii noastre si pana la ei/ noi acasa nu sunt mai mult de 50m. 🤪🤪🤪
Comentariu beton!18
@Ametist, altfel te vede lumea! Așa da!
Lisabona, iulie 2016. Cea mai călduroasă perioadă din acel an, peste normele lor.
Am vrut să încerc oceanul. În 2 secunde nu mi-am mai simțit picioarele de la glezne în jos.
Atunci am aflat răspunsul la mirarea „-Da’ de ce nu fac ăștia baie, ci doar paddleling?”
Am făcut baie la 10 grade. Apa. Gen am dat de 3 ori din maini și din picioare, in așa fel încât să desenez un cerc perfect in apă și să revin (repede) pe uscat. A fost musai, ca sa pot sa spun că m-am scăldat în Marea Nordului:))).
Dar a fost chiar fain, țin minte și acum senzația, mi se făcuse pielea roșie și înțepa, dar apoi a fost chiar fain fain. Am mai repetat experimentul si in Bretania, pe la vreo 22 afara și 14 in apa (daca țin bine minte). Acolo am stat mai mult, a fost chiar superb, la un moment dat mă simțeam chiar foarte bine. Toată chestia e sa te oprești la timp și să ai haine calde la tine ha 😂.
Și da, ca.sa intru cred că mi-a luat vreo jumătate de oră și cel puțin 3 pișu 🤣🤣🤣
Comentariu beton!26
Recapitulăm: afară erau 14 grade, iar „tot 14 grade erau și la noi în baie”. Nu cred.
1. Eu am 14 grade afară de la începutul lui iulie, cum tot spuneam pe aici, iar in casă sunt 22,cu geamurile deschise.
2. Eu nu am fost în nici o casă din Norvegia care să nu aibe incalzire prin pardoseala la baie, de cele mai multe ori electrică, pe care nu o opresc nici vara. In nord curentul e oricum mai ieftin.
3. Au și norvegienii răciții lor, la fiecare inceput de iarnă mulți dintre colegii copiilor mei lipsesc de la școală pe motive de răceală
Comentariu beton!12
@OldJohn, mă gândesc că știi care este diferența dintre o casă și un hotel.
M-a surprins si pe mine afirmatia. Am schimbat 9 cazari, dintre care 5 hoteluri si 4 apartamente. In fiecare dintre ele a fost cald, iar baia a fost de departe cea mai calda camera datorita incalzirii prin pardoseala. Dar or fi si exceptii.
Na, @MV, se pare că tu ești excepția că nu ai căldură prin pardoseală la hotel vara 🙂
Oamenii de mai sus vorbesc despre Norvegia în general, și eu despre Lofoten. Comparăm mere cu pere. Aseară, in altă parte a Norvegiei, la hotel în sălbaticie, am avut căldură prin pardoseală și tot confortul. Eu am zis strict de Lofoten.
Păi Lofoten nu este tot în Norvegia aia generală? Pentru că sunt oameni care nu cred că tu dârdâi de frig într-o casă din Norvegia.
@Shoric, @MV are dreptate, in nord e altceva decât in sud, dar eu mă refeream la faptul că nu poate fi aceeași temperatură și in casă și afară. Doar dacă este cabina de duș afară😘
Când ești născut intre fiorduri, e normal să nu-ți clănțăne dinții la 8 grade.
Asta și călirea de mici.
Știi tu, opusul lui „pune-i, maică, o căciuliță, că-l trage curentul”.
Comentariu beton!21
Am o idee pentru ” ce mi-a placut”
Faci un articol separat, cu cele mai frumoase poze din expeditie. Le dai nume la fiecare poza in parte. Noi votam ce poza ne place. Tragi la sorti castigatorii…sa zicem 3 comentatori. Iei lagatura cu Autonom. Castigatorii prmesc cate o copie a pozei,, printata frumos si inramata, doar buna sa o puna.pe perete sau pe un raft. Pozele sa fie personalizate, de exemplu pe fiecare, in colt jos, sa scrie ” Fiordul vesel by Autonom” , sau ce denumire are poza respectiva.
In acest fel, noi avem si articol din seria cu care ne-am.obisnuit, si cativa dintre noi ar avea si o amintire personalizata a expeditiei. Ce zici de ideea mea? 😀
Comentariu beton!14
Zic că sunt în vacanță…
🙂 Mi-ai amintit de o fază cu fie-mea la piscină în Bulgaria. Afară bătea vântul, vară, dar mai răcoare. Termometrul arăta 19-20 de grade apa. Fie-mea înota și se distra singură de nu avea aer. Un băiețel zgribulit tot verifica termometrul apei și se uita mirat la sirena din piscină. Ar fi intrat, dar parcă nu putea, a intrat până la brâu și a ieșit mai zgribulit decât intrase și s-a împăturit repede in prosop. Fie-mea înota netulburată și se juca. Sincer, nici eu nu aș fi intrat în apa aia…O întreb pe fie-mea dacă nu e rece, totuși. Răspuns:” a fost la început un picuț, dar am încălzit-o eu”… :). Ea intră și iarna cu picioarele in apă iar uneori extra sezon, se udă din cap până în picioare. Așa sunt unii, cred. Cei neatinsi de spaime și frici și desigur, nordicii sunt oricum altă specie 🙂
Comentariu beton!11
Anul acesta in februarie am pornit aerul conditionat in masina. Afara erau 11 grade, conform afisajului electronic. Mie imi era cald, transpiram.
Baie in apa sub 10 grade nu am experimentat.
O poză cu căprioara suedeză n-ai făcut?
A, stai, că pe balconul camerei sunt tot 14 grade și bate alizeul.
Am si eu cativa colegi nordici, cateva valkirii si pe sotii/prietenii lor. Vorbind despre cum se balacesc prin ape si vara si iarna mi-au spus ca e o chestie simpla, e adaptare la mediul in care traiesc. – Bineinteles, mi-au spus ei, ca iarna majoritatea nu gaurim gheata ca sa facem baldabac in apa la -20° si alergam pe urma la sauna, ca nu suntem de fier. Mai sunt unii care fac asta dar o buna parte sunt sub influenta alcoolului.😅
Valkiriile tin foarte mult la imaginea de nordice bronzate si cand nu reusesc sa se coloreze cum vor ele de la soare, folosesc spray. Vad cum o colega valkirie frumusica si simpatica foc se innegreste de la spray de pe o zi pe alta incat a ajuns sa arate de parca s-a prajit la rotisor. 🙁
Vikingi caliti , alta genetica, alta lume.