Probabil că o să-mi iau tone de sex oral neconsimțit, dar trebuie s-o zic.
Când am scris articolul despre cum să eviți cozile din aeroport, m-a frapat un lucru. Toți cei care sunt părinți au ținut să-mi explice că pentru ei nu se aplică faza cu porțile electronice, pentru că n-ai voie cu copiii pe-acolo. Ceea ce este perfect adevărat: nu ai voie cu copiii pe-acolo.
Dar ce-am înțeles eu din explicațiile lor a fost că oamenii ăia nu mai pleacă nicăieri fără copii. Că dacă plecau, informația i-ar fi ajutat.
Și mă gândeam de ce n-ai mai pleca nicăieri fără copii? De ce n-ai mai face lucruri doar cu omul ăla de lângă tine? Că până la urma, copiii au apărut tocmai datorită faptului că părinții lor se iubesc. Păi ce iubire e aia dacă nu mai faci nimic doar împreună cu cel de lângă tine?
Poate o să vină ca un șoc asta, dar să știți că iubirea aia trebuie întreținută. Iubirea nu e un dat, nu e ca un stâlp de beton pus în mijlocul casei, trebuie să muncești la ea, altfel se stinge și moare.
Personal, consider că este extrem de nesănătos pentru o relație să nu mai faci lucruri și fără copii. Cu toții ne iubim copiii, cu toții ne dorim să facem lucruri împreună cu ei, dar cred cu tărie că, măcar din când în când, mai trebuie să-l iei pe celălalt de mână și să faceți ceva doar voi doi.
Să faceți ceva dintre lucrurile care v-au apropiat, să faceți ceva ce făceați cu plăcere pe vremea când nu aveați copii. Că plecați într-un citybreak, că vă luați o cameră la un hotel mișto chiar la voi în oraș, că mergeți într-o drumeție, că vă duceți la pescuit, pe scurt, orice știți că făceați împreună, cu plăcere, pe vremea când copiii nu apăruseră.
Oricum, viața de dinainte de a avea copii nu mai are nicio legătură cu viața de după, din momentul în care apar copiii se schimbă tot ce știai tu despre tot. Tocmai de-aia convingerea mea este că trebuie să-ți propui să mai faci lucruri și fără ei.
Și nu, nu pot să înțeleg motivațiile de genul: „dar noi nu mai vrem să facem nimic fără copii”. Ceva nu e ok în relația aia dacă nu vrei să-ți mai petreci timp doar cu omul de lângă tine. Copiii trebuie să fie un plus pentru relație, nu o piedică.
Atât am avut de spus. Acum să curgă valurile de uie.
P.S. Nu mă refer la părinții de bebeluși, acolo lucrurile sunt clare. Mă refer la părinții de copii ale căror vârste le-ar permite să stea două-trei zile fără mama și tata, în grija altcuiva.
Copilul meu e la varsta de aur. Nu mai e un prescolar cu tantrumuri dar nu e inca nici adolescent.
Nu ma vad anii astia facand si vazand lucruri FARA el. Invatam unul de la altul, ne distram impreuna, etc.
Anii astia trec atat de repede si nu ii mai aduce nimeni inapoi.
O sa tot fie timp sa fac si sa vad si fara el, mai apoi.
Deocamdata ma bucur de fiecare zi cu el, oriunde, oricum.
Comentariu beton!151
În text se vorbește de o zi, doua etc, nu ani…nu e ca și cum se pierde ceva daca se ia o ” mica pauza” …
Comentariu beton!109
Iar aia cu timpul, e o utopie…nimeni nu știe cât timp și dacă va fi…
Comentariu beton!30
Ca tot a deschis Edelweiss discutia zilele trecute, aici e un subiect pe care mi-au trecut cateva gloante pe la ureche, ca sa nu zic mai multe.
Asa ca nu am de gand sa ma lansez intr-o discutie pe marginea a ce am scris mai sus.
E doar un raspuns onest la intrebarea pe care a pus-o Mihai si atat.
In rest, fiecare crede si face ce vrea.
Eu doar ma trezesc in fiecare dimineata si multumesc ca e o alta zi in care vad doi ochi frumosi negri, ca sa il parafrazez pe Edelweiss.
Comentariu beton!56
Amin. Mare dreptate ai. Realitatea este ca abia asteptam sa mai plecam intr-un city break fara copil. Aia care pretind ca nu pot decat cu copii trebuie ca nu au imaginatie, viata sexuala si dorinta de a trai.
Comentariu beton!106
Este musai să vă duceți din când în când undeva unde puteți face un 69 de efect sau orice fel de chestii nebiblice.
Comentariu beton!137
😁 Brava Edel, ai pus punctul pe G!
@marele Bo$$: ăia care îți dau cu sugiuc la articol, sigur nu știu să îl facă.
Comentariu beton!46
Edel, in privința episoadelor
biblice te înșeli un pic. Vechiul Testament include multe pasaje care arată că s-a tras la rame cum se cuvine. 😉🤭🤭
Comentariu beton!22
Am doi copii, precizez din start 😁
Sunt de acord cu tot ce ai scris. Care ar fi cauzele?
1. Educație/ tradiție – așa am fost crescuți, să fim o familie peste tot. De aici poate apărea un sentiment de vinovăție dacă pleci fără copii
2. Partra financiara – nu toată lumea își permite mai multe vacanțe pe an (mulți nu își permit niciuna). De aceea iau copiii în singura vacanță, să se bucure și ei de ea
3. Obsesie – da, unii nu vor să lase copiii undeva 2 zile pentru că nimeni nu se pricepe să se ocupe de ei la fel de bine
4. Victimizare – pentru unii copiii acționează ca un handicap. Trebuie să aibă tot felul de drepturi suplimentare „nu vezi că sunt cu copilul?”. De-aia se chinuie și îi chinuie la restaurant/teatru/aeroport
5. Unii nu au efectiv cu cine să îi lase
6. Câteodată relația e așa deteriorată încât nu mai ai plăcere să pleci undeva doar cu el/ea
Cam astea îmi vin în minte după juma’ de cafea😁
Comentariu beton!238
@Bertha, 6… un alibi in plus (ne aud, vad copiii) pentru cele care si-au pierdut libidoul si scuzele cu „sunt obosita”, „am o migrena” sunt perimate.
Comentariu beton!27
Mno, gandindu-le, ar fi si solutii la ce ai zis:
1. O data ca educatia poate servi ca educare si din punctul asta de vedere. A doua, familia nu se destrama daca sta copilul cu ma-sa mare cateva zile. Ca asa cum ne-a crescut pe noi noua bunica, creste si copilul.
2. Herastraul nu costa. (par example)
3. Obsesia asta se vede inclusiv in dus copii 300m la scoala/gradinita cu masina, copilul avand 14 ani. Aici intervine educatia, care ne-a invatat ca sunt pericole inclusiv ca ploua (vezi articolul de la vali cu crestem copii de zahar).
4. Handicapul ala e din alt punct, aici e vorba de afirmare.
5. Aici intradevar e o problema, dar stiu ca eu ma duceam si la parter la vecina unde ma jucam cu copilul ei de la 8 dimineata pana seara. Si mancam acolo. Si aici intervine 2.
6. Repet, copilul e rodul relatiei, nu motivul. Iar copiii vad tot, si cand e bine, si cand e rau. Si in special cand e rau. (mai zicea Nichita Stanescu, astea-s scuze de betiv)
Nu te cert pe tine, doamne fereste. Spun aici pentru cei care se regasesc in cauzele tale niste solutii pe viteza inspre a schimba ceva.
Comentariu beton!32
@tavi, aia cu durerea de cap e rezolvată de mult; intri în casă cu acidul acetilsalicilic în mînă:
– poftim, dragă, ți-am adus aspirina!
– dar nu mă doare capul!?
– aaaaatuuuunci…
Comentariu beton!94
@Costica, stiu ce zici, dar realitatea e trista. Am auzit la prea multi in jurul meu, ca dupa aparitia copiilor, fac secs de doua ori pe an…🙃 iar doamnele se mira ca „barbatii e porci” si-si calmeaza hormonii in alta parte… 🙄
Comentariu beton!29
Stai un pic, cum adica de 2 ori PE AN??
@Andreea C., 😂 adica de Pasti si de Craciun. Cand fac curatenie generala, mai dau paianjenii la o parte si de prin alte locuri… 😂
Comentariu beton!40
Intru totul de acord cu Mihai, iar acesta un foarte pertinent comentariu 👍
Credeam ca e de la sine inteles ca intrebarea NU se adresa oamenilor care nu au cu cine sa isi lase copiii, ci celor care NU VOR sa faca asta.
Cu toate asta vad plin si pe aici si pe Facebook de motivul nr.5. Oamenii respectivi nu au ce face, deci nu cred ca intra in discutie nici macar tangential.
Noi de exemplu ne-am oferit sa stam cu pustiul de 3 ani al unor prieteni, cateva ore, sa iasa si ei in oras singuri. Am fost refuzati. La persoane de acest fel cred ca se refera articolul. Sau cel putin asa am interpretat eu mesajul.
Comentariu beton!17
@Andreea C. dar ce spui despre cei care nu mai fac sex DELOC după ce au atins numărul dorit de copii?
Oooo, ce de comentarii o să curgă 😄.
Multi oameni nu (prea) au cui sa lase copiii. Așa că, fie îi iau cu ei pe oriunde, fie nu mai pleacă.
De bine, de rău, de vreo 2 ori pe an, noi îi mai lăsăm bunicilor, cate 3-5 zile. Da’ rar și greu și cu planificări lungi dinainte.
Altfel, noroc că au crescut (cât de cât) și îi mai putem lăsa singuri acasă 2-3 ore să mai vedem și noi un spectacol sau sa ne plimbam așa de-aiurea. Însă până pe la 6 ani ai celui mare am cam fost legați de glie. Bunicii nu (prea) puteau/erau dispuși să stea cu ei, bone de ocazie sunt greu de găsit, așa că…am bătut lumea cu ei.
Mi-aduc aminte de prima sâmbătă în care i-am lăsat la mama – in drum spre mare – și ne-am dus în Vamă. Cred că aveau 5 și 3 ani, sau așa ceva. De sâmbătă până duminică. Băbăiatule! Zici că scăpasem dintr-o pușcărie de maxima securitate, așa eram. 🤣
Comentariu beton!142
Daaaa, la fel m-am simțit și eu când l-am lăsat cu mama pe copilu’ nr 1 și am plecat la ski. Chiar dacă am pus poza cu plodul la oglinda din camera hotelului😁, m-am simțit ca și cum redescopeream viața de dinainte.😁
Comentariu beton!23
Si la noi a fost asa, dar cu efect usor intarziat :))
Cu greu lasam si noi copilul la bunici, nu pentru ca nu am vrea! Ci pentru ca ei nu sunt inca la pensie, stau foarte departe, nici nu prea ii incanta ideea, anyway. Prima data cand l-am dus acolo in vacanta o saptamana, primele doua zile am cam stat amandoi cu sufletul la gura.. Si dup-aiaaaaaa! Vorba ta! Puscariasi evadati! Nu stiam ce sa facem mai intai :))
Comentariu beton!24
Mai e si situația aia in care chiar nu ai cu cine lăsa copiii. Bunicii nu mai exista, nu ai frați sau surori cu care sa-i poți lăsa câteva zile. E trist, știu, dar adevărat. Eu am fost in situația asta si, crede-ma, nu e deloc plăcut, dar n-ai de ales. Te duci numai in locuri unde poți lua si copilul cu tine. Unde nu, nu te duci.
Comentariu beton!59
abia aștept! mai 3-4 ani și gata, tăiem cordonul ombilical;
deocamdată, cînd face nazuri la mîncare (gătită zilnic, după ̶m̶o̶f̶t̶u̶r̶i̶l̶e̶ doleanțele dumneaei), le propun amîndurora să-i dau copilei 18 lei (că s-a scumpit, cred) și să-și caute singură un „meniul zilei”; nu știu de ce, dar mă tratează cu refuz…
Comentariu beton!35
Unde crezi tu că găsește meniul zilei cu 18 lei? 😁 Tre’ să plusezi oleacă..
Comentariu beton!12
Si pe mine ma refuza ! Multumesc de pont. Maine voi vedea doi ochi maaari cand ii dau 20 de lei sa se duca sa manance…Posibil sa se si descurce ! Vedem
E un joc periculos, credeți-mă 😁
Cu 20 lei poți mânca o grămada de lucruri la vârsta asta. Nu o să moară de foame, ba chiar o să le placă 😁
Comentariu beton!26
Ai mei s-ar descurca și cu 18 lei. 2 felii de pizza și un suc și gata prânzul/cina. Dar nu îndrăznesc prea des să le propun variante alternative că mi-e teamă să nu ajung să uit să gătesc 🙈
Comentariu beton!13
Doar nu se gândește nimeni că se duc la cantină să mănânce supă și felul 2😁
Comentariu beton!15
Sau sa-l trimiti pe copil la plimbare (cu scoala /tabere/ dormit pe la vreun prieten ) si ramai tu singur acasa. Noi nu prea avem cu cine sa il lasam ca sa plecam in vacante. Dar profitam de viata mondena a juniorului ca sa ne-o facem pe a noastra . Mai un concert, mai o petrecere, de plimbat pe undeva cand feciorul nu-i acasa. Fiecare face ce poate.
Comentariu beton!43
Câtă dreptate ai. Numai că vezi tu, covârșitoarea majoritate a mamelor se regăsește în categoria “dar vai, dar eu nu pot fără copil, cine zice altceva înseamnă că nu are, huo”, în timp ce cei mai mulți tați sunt pe sistemul “cum zici tu, dragă”. Fiindcă sunt conștienți de circul care ar urma în caz contrar.
Sunt foarte mulți cei care, în absența unei deveniri personale, se agață obsesiv de proprii copii.
Comentariu beton!30
O fi și așa. In bula mea, majoritatea dăm sa fugim și n-avem pe unde. Ba că nu avem unde să-i lăsăm, ba că n-are cin’ să-i țină 😅
Păi da, nu am zis “toți”, ci majoritatea 🙂 Din fericire există și excepții, Mihai și Mara fiind ei înșiși una dintre ele și iată, și tu.
Si noi, si noi! Dar noua, „exceptiilor”, ne lipsesc niste piulite, sau cel putin asa se vede din exterior! Stii ce lejer te simti fara cateva piulite? 😀
Habar n-ai de câte ori le-am zis fratelui meu și cumnată-mii să meargă-ntr-un „city break” doar ei doi, că stau eu cu copiii câteva zile.
Degeaba, n-am cu cine.
Dar da, ai perfectă dreptate.
Comentariu beton!43
Mai e o variantă: pe mine (copil fiind) mă luau rudele / bunica în excursii cât mai departe de casă. Părinții să facă ce vor ei vreo 2 săptămâni. Citeam DuckTales la 7 ani, așa că eram lacomă de călătorii și văzut chestii în 10 orașe deodată (așa sunt și acum), părinții erau liniștiți acasă sau unde își doreau, eu mai mergeam în vacanțe suplimentare și cu ei, ura!
Comentariu beton!19
Stai c-am uitat o fază comică, dpmdv: când merg copiii în tabere d-astea de-o săptămână și rămân doar adulții acasă, după fix 36 ore încep să miaune amândoi ca niște viței abandonați și-mi spun, cu suspin în glas: nu ne-or sunat copiii, oare ce fac?
Io, ca să-i frec la icre, dau răspunsuri aiurea: ăla mic o regulează pe profa de germană, iar ăla mare p-aia de educație civică. Binențeles că frate-miu, un fustangiu notoriu până să se-nsoare, se transformă instantaneu în sihastru proaspăt ieșit din postul negru: da’ numa’ prostii vorbești.
Io fac mișto de ei la greu în momente d-astea. 🤣🤪🤪🤪🤣🤪🤣
@Hamsie cu Mujdei: io începând din grupa mare de la grădiniță și până am terminat liceul, în fiecare vară am mers în tabără la mare câte 2 săptămâni, iar pe frate-miu îl trimiteau la bunici.
De ce diferența asta? Pentru că frate-miu ar fi fost în stare să se-nece-n mare, că asculta precum surdu’ de mută. 🤣🤪🤣🤪🤣
Io, în schimb, am fost responsabil de mic: știam când și unde îmi pot face de cap și unde nu. 😎
Comentariu beton!37
@JT, „știam când și unde îmi pot face de cap”… de la Cap Aurora ti se trage cu blondele cu tzate mari. Ai fost precoce😁
Comentariu beton!19
Noi am făcut asta mereu. Adică am avut escapade fără plozi. Două, trei zile după cum ne-a permis timpul. Sau bugetul. Bonus au fost deplasările când eram taromistă și puteam să-l iau și pe al meu soț cu mine. Este sănătos pentru cuplu. Recomand.😁
Comentariu beton!25
@Bertha, 6… un alibi in plus (ne aud, vad copiii) pentru cele care si-au pierdut libidoul si scuzele cu „sunt obosita”, „am o migrena” sunt perimate.
Așa i-am zis și eu unei mămici: să mergem noi doi ca să vizităm…cascadele…cred că erau. Se pune ?
Comentariu beton!11
@Ananas, se pune numai daca nu afla sotu’…😉😁
Pentru că „gura lumii”. Dacă nu-i cari după tine peste tot înseamnă că nu-i iubești.
Sau altă variantă-unii realmente nu au cu cine-i lăsa.
Astea ar fi ideile care-mi vin mie, care nu-s părinte, doar (fost) copil. Ai mei (mai ales maică-mea) au fost mereu neconvenționali, spre oroarea celor din jur și aveau sprijin solid în bunică-mea (mama mamei). Alții probabil nu sunt la fel de norocoși.
Comentariu beton!27
Eu o pun un pic si din perspectiva copilului: la un moment dat, ai mei se mai distrau fara mine, gen, cand erau discoteci, se duceau etc. Asta pana pe la varsta mea de 6-7 ani, dupa care, n-au mai facut nimic fara mine. Dar nimic, maxim la tara pana la bunica-mea doar pe viteza. Si si acolo, eram in joc de cele mai multe ori. Am mai vorbit cu ei cand eram in facultate ca ar fi cazul sa mai faca lucruri pentru ei, ei impreuna. Au zis ca nu au timp, momentan prioritar sunt eu. La 4 saptamani dupa ce m-am angajat (nu mai eram prioritar), s-a dus pe plaiurile vanatoresti tata. Iar mama nu a mai facut nimic cu el doar ca nu a mai avut omul cu cine sa faca langa el (vorbim de varsta lui taica-meo de 51 de ani, adica, un soc orice ar fi).
Ca atare, vazuta si dintr-o alta perspectiva ar fi: ok, avem copii, cum ai zis si tu, ei sunt rodul relatiei, nu motivul relatiei. Dar totodata, ar fi bine sa petrecem timp cu cel de langa noi pentru ca la un moment dat, nu vom mai avea cu cine. Nu stim cand, dar daca pleaca devreme, e un sentiment de gol ce nu se mai umple.
Comentariu beton!48
– Pe vremea cand aveam doar 2 copii, micuti, am reusit sa plecam pe la concerte – noroc ca avem in Baicoi un club fain de tot cu concerte rock, folk, live (tot a fost bine si asa) si sa ii las la mama. Intr-o zi, cand nu stiu ce mama lor facusera si o suparasera pe bunica, mama le-a zis ca daca nu se cumintesc nu ii mai primeste la ea (asa cum ii amenintam cu tot felul de rahaturi pe care oricum nu le tinem minte). Raspunsul lor a fost: si mami cu tati nu se mai duc la concerte?
– Anul trecut am plecat la un curs doar eu cu consortul si toata lumea a fost oripilata ca plec 5 nopti de acasa si las 3 copii pe capul mamei mele (trebuie sa mentionez ca doar unul mai are nevoie de dadaceala, ca avea 3 ani si jumatate, ceilalti sunt la varsta la care iti faci griji pe unde umbla ca nu sunt destul de mari sa stie sa sa protejeze de pericole si nici suficient de mici sa nu poata pleca fara parinti)
– Anul trecut am comis-o iar, am plecat in Veliko doar noi si niste prieteni si i-am lasat pe copii acasa
– Am mai executat si trasee montane fara copii (sau partial daca ei isi doreau), iesiri pe ici pe colo cu sau fara copii, asa ar fi normal pentru toate familiile, si ceva concedii in familie, nu s-a deprimat niciunul, nu s-a schimbat in niciun fel ca am lipsit cateva zile de acasa
Comentariu beton!30
Când ai copil cu probleme (sa zicem epilepsie ca și exemplu) lucrurile se complică dramatic , pana și bunici bat in retragere de la a sta, nu o zi-doua, măcar o noapte. Și îi înțeleg
Restul articolului devine irelevant pentru noi aștilalți bătuți de soartă
Comentariu beton!25
Tocmai ce-am explicat ieri care e treaba cu execpțiile.
Îmi pare rău. Dar viața cu o boală nu trebuie să vă îngreuneze nici vouă viața, nici copilului. Mai ales lui. Poți trăi și cu o boală cronică și autonomia este foarte importantă. Dacă boala este controlată, mai ales. Vorbesc din experiență.
Ok am înțeles boss sunt prost ca nu înțeleg excepțiile.
Sau trebuia sa citesc neaparat toate articolele sa pot comenta?
Alta excepție?
@deea citește articolul citește comentariul și după explica-mi cum 2+2=5 probabil o excepție
@Nico, nu te-a făcut nimeni prost. Doar încercam să-ți explic că articolul meu nu se referă la situația descrisă de tine.
Nico, Mihai, exact asta am vrut eu să comentez după prima mea postare și după ce am văzut comentariul lui Nico. Aici nu vorbim de excepții. Știu că părinții care au copii cu probleme de sănătate, își construiesc viața în jurul acestora. Și îmi închipui cât de greu trebuie să fie. Dar nu a zis absolut nimeni că ești prost pentru că nu înțelegi excepțiile.
Din punctul meu de vedere, și cei care discută doar despre copii, sunt iritanți. Eu nu am copii, la mine la serviciu, o parte din colegii mei au, femeile din firmă rămân însărcinate pe bandă rulantă, toți discută despre copii, ce face copilul, cum îl educă etc. Fiind relativ nou angajată, toți discutând despre copii, mă simțeam pe dinafară și a fost greu să mă integrez. Încă este. Există viață și alte subiecte de discutat. Plus cei care, dacă sunt într-o relație, își imaginează că individualitatea s-a pierdut și totul se face împreună, mă deranjează la fel de mult. Mi-am luat ceva pentru acasă, mă roagă o colegă să îi zic și ei, dar nu după ce mă întreabă: ce v-ați luat, nu ce ți-ai luat?
Comentariu beton!44
@Deea M, părerea mea e că colegii tăi au social skills scăzute, întotdeauna trebuie să te asiguri că toți participanții la discuție sunt incluși, nu monopolizezi conversația, nu depășești niște granițe împărtășind despre tine, ești atent la limbajul corporal al interlocutorului și te oprești dacă vezi că dă semne că nu e interesat de subiect, etc, sunt niște linii fine pe care mulți nu sunt pur și simplu educați să le respecte. E greu să te integrezi când efortul e doar de o parte.
Comentariu beton!24
D., așa e. Dar e și mai greu când nu își dau seama că nu pot face efortul singură, ei sau mă rog, șeful meu, considerând că eu sunt problema. Trebuie să fie implicare din ambele părți. Cred că nu mai are sens să zic că îmi doresc să schimb job-ul. Mediul, mai degrabă.
Nici eu nu am copii, dar înțeleg discuțiile astea între ei (că de altfel la cine să se laude, sa se plângă, sa ia un sfat, sa și arate poze cu un kk mai verde, decât de la alții ca ei). Ce nu îmi place sunt expresiile astea la plural gen „ne curg mucii” sau „avem de făcut teme la …” Sau că își bagă copiii în fata ca un pretext pentru a fi obraznici sau nesimtiti. Chiar la mine la serviciu exista un automat de bonuri de ordine. S a prezentat intr o zi o familie de culoare alb închis cu puradeii din dotare. Ăștia mici s au plictisit și au început să scoată bonuri. Când li s a atras atenția să ii supravegheze, răspunsul lor „să să joacă și copiii, ce mare problema” 😂. Ideea e că nu se întâmplă doar la ei, dar și la alții mai invatati
Comentariu beton!19
Este enervant un subiect care nu te interesează sau la care nu te pricepi. Când m-am angajat eu eram 2 fete și restul până la 24 bărbați. Și cred că nu trebuie să spun cât de vorbea despre fotbal. Dar nu am luat-o ca pe un afront. De ce te consideri personal vizată de discuțiile despre copii? Observația cu femeile care fac copii pe bandă rulantă este răutăcioasa. Câți fac per femeie? 2-3? Există și alte subiecte. Ai încercat sa vorbești despre un film o carte sau Donald Trump și ți s – a răspuns cu ceva despre copii? Vrei să ocolească subiectul copii pentru a nu te răni? Din political corectitudine?
Și revenind la subiectul în discuție, când copiii mei aveau 4 respectiv 5 ani părintii mei au cumpărat o casă la țară, într-o zonă de munte unde stateau toată vara și copiii mei când nu erau cu noi la mare sau alți munți. Mama, profesoară de mate la pensie avea grijă să nu uite aritmetica. Pentru noi a fost benefic? Al treilea copil al meu este dovada… Bandă rulantă deh. Dar a fost cu muuuult timp în urmă.
Comentariu beton!18
@Elvira, cred că mai degrabă, tu te simți atacată. Fiecare poate avea câți copii dorește. Mai multe nu are sens să îți zic dacă nu înțelegi esența a ceea ce am scris. Care e cam aceeași cu a articolului, există viață și după copii.
@Mojo, încerc să fiu empatică și să îi ascult și pe alții, că poate și subiectele mele de discuții sunt iritante pentru alții. Dar na, trebuie să existe și niște limite. Atât la discuții, cât și la bonurile de ordine :)) Expresiile alea și pe mine mă înnebunesc :))
Subiectele de discuție poate că sunt iritante, dar cu un pic de îndemânare pot fi schimbate și variate. Sau măcar se poate încerca. Dar ce te faci când colega scoate telefonul și-ți defilează poze cu copiii ei, deși n-ai cerut nimic? Adică really, eu nu-ți bag sub nas poze cu fii-mea sau cu motanul meu, de ce ar trebui să mă pasioneze pozele cu copiii tăi?!?!
@Ana, asta e și părerea mea. Ce să zic, înțeleg că părinții sunt mândri de copiii lor, dar da, într-adevăr, poți cumva să te gândești să discuți subiecte mai variate, nu să te axezi doar pe unul sau doar pe ce e de interes pentru tine, ca și inițiator al discuției. Și, ce cred că este cel mai important, să asculți ce zice persoana cu care discuți, să ai puțină empatie. Asta ar trebui să vină din ambele părți. Așa, cred că am putea dezvolta relații mai armonioase, nefăcând pe cineva să se simtă chiar exclus.
Ca nu pleaca fara ei in vacanta poate mai sunt motive, dar sunt multi care nu ies nici in oras/vizita cu/la prieteni care nu au copii, fara sa isi care odraslele si sa le tina langa ei non-stop, de se transforma tot grupul in grup de babysitting cu cateva vorbe spuse pe apucate, evident tot despre odraslele cu pricina.
Si dupa se mira ca ii evita lumea.
Comentariu beton!38
Cativa ani, cand erau mici si neînțelegători, am mers fara ei in diverse locuri. Mai toate excursiile importante, departe, le-am facut fara ei.
De cand au devenit adolescenți, nu mai pot sa ii las acasa, decat daca merg la … Sinaia. Adica, daca nu ii pot trimite si pe ei intr-o excursie, mi se pare aiurea sa mearga doar adultii in concediu si sa le refuz o placere.
Ete na! De parcă adolescenții nu au idei ce să facă acasă să se distreze când pleacă babacii de acasă!
Comentariu beton!19
Vai, cât așteptam să îmi plece părinții de acasă când eram adolescentă sau chiar copil. Era un vis, mă simțeam independentă :))
Pai babaci voștri nu plecau in tari straine, in locuri interesante, plecau la Amara, si acolo da, nici copiii mei nu vor sa mearga. Dar daca plec in strainatate, ca la asta ma gandesc cand vine vorba de aeroport, sunt primii la usa.
Cand sunt mari (15-17 ani in cazul meu) te bucuri de orice mai poti face cu ei.
Eu plusez, şi întreb de ce n-ai face nimic fără partener. Am stârnit furtuni cu întrebarea asta printre cunoscuţi. Aproape s-au sufocat de indignare, că ce familie e aia, care pleacă separat în vacanţe? Că de ce să vrea partenerul să plece undeva, 2 zile, fără celălalt, are ceva de ascuns? Şi mi-a fost milă. De partenerul ălora, adică. Mie ăsta mi se pare abuz domestic, să nu concepi că celălalt are dreptul să aibă câteva zile numai pentru el, fără să-i atârni tu de toartă. La fel şi cu copiii. Îmi iubesc mult copiii, dar am zile în care mă satur de ei şi ei de mine. Pentru mine, e sănătate curată asta.
Comentariu beton!71
Iată: https://mihaivasilescublog.ro/2021/12/09/oamenii-nimic-singuri/
Îl ştiu :))))
@Ligia, stai calma ca asta-i deja alt nivel si azi e zi de post… 😂😂😂
:))))))))
Bine punctat!
Păi dacă nu ies ei împreună cum să mai pozeze pt marele internet?
Nu cred că e neapărat abuz, în sensul ăla nasol, ci doar lipsă de incredere și imaginație.
Aș mai zice dar am un copil cam bolnavior azi și tre să stau după el.
@tavi: postu-i pentru cei bolnavi, nu pentru cei sănătoși, așa că-i liber la sex. 😎
@JT, numa’ la Nietzsche si Schopenhauer iti sta capu’.👍 😂😂😂 Cand am zis de post, ma gandeam la carnea din frigider… 😂😂😂
Și noi am tot plecat singuri, în ultimii destui ani, fără să avem nimic de ascuns, doar neconcordanță de timp liber. Și tot așa se mirau unii…
1) Dacă eu am parte de excursii gratuite sau cu puțini bani și pentru soț ar trebui să plătesc integral (dacă își poate lua concediu în perioada aceea și dacă are chef să meargă în compania respectivă, sunt întrebări suplimentare, banii și concediul fiind principalele) de ce să zică el să nu merg? Iar el, dacă are ocazia să plece undeva, de ce să zic nu, doar pentru că nu mă poate lua și pe mine, din diferite motive?
2) Au fost ani destui când nu puteam pleca amândoi din oraș în același timp, fiindcă aveam mamă bolnavă și unul dintre noi trebuia să fie pe recepție, să-i ducă mâncare în fiecare zi, să cheme salvarea sau să se ducă după medicamente dacă era cazul.
Acum mulți ani la firma unde lucram s-a organizat un curs de engleza pentru sefime. Cum s-ar zice middle management, adică șefi locali. Cu două zile înainte de plecare a venit ordin de la big management „nu mai pleacă nici un sefisor că avem niscaiva reorganizări de făcut. Așa am ajuns eu și alții ca mine la un curs de engleză pentru șefi. Sinaia. 3 săptămâni în august. (Muritorii de rând învățau engleza la Căciulata) , excursii, condiții de cazare. M-am simțit foarte bine fără soț. Fără copii. De foarte multe ori fără semnal la telefon. Nu am avut nici un conflict cu propria conștiință. Ăsta a fost singurul concediu solo pe care l-am avut în 30 de ani . If you ask, cu engleza am ajuns la while, after, before…
Comentariu beton!13
@Ligia, ai zis-o atâta de fain încât nu ți sare nimeni în cap :)) Și bine.
Io plec acu la Liverpool. Iar singur. Si mi-ar fi placut sa pot lua si doamna.
Dar. Pentru ca a fost mai dificil, am ales sa merg singur la meci 🙂
Cred că împlinirea sau fericirea dacă vreți a unei familii stă în capacitatea părinților de a echilibra timpul și activitățile în familie, în doi și individual. Așa cum într-un cuplu nu e ok ca partenerii să își piardă identitatea, nici interesele cuplului nu trebuie subordonate tot timpul intereselor copilului. Eu mă gândesc că părinții oferă un exemplu de viață de familie copilului iar dacă acesta vede că părinții își sacrifică relația sau pasiunile personale dedicându-se complet copilului, așa va proceda și copilul devenit adult.
Comentariu beton!56
Amen to that!
@Jeannie, 😁 este normalitatea spre care ar trebui sa aspiram, dar pe plaiurile mioritice, pana si contul comun de fb e normalitate… 🤣🤣🤣Asa ca te incadrezi la exceptii 😉
Comentariu beton!17
La noi au existat intotdeauna lucruri facute fara copil si fara partenerul/ partenera de viata.
Ultimele exemple: o noapte petrecuta saptamana asta la un hotel frumos si o excursie de 12 zile in Tanzania, fara el 😉
Comentariu beton!14
@MadaP, fara copil sau fara partener?😊
Hotel – fara copil, Tanzania – fara ambii 😉
Eu n-am pe nimeni, adică suntem numai eu și copilul, dar din când în când îl mai las pe fiu-meu cu mama și petrec câteva zile doar eu cu mine și cu prietenele mele. Mi-a fost foarte greu să trec peste sentimentul de vinovăție, încă îl mai simt câteodată, dar cred că este sănătos și necesar să fiu și fără el.
Comentariu beton!30
Nici noi nu avem cu cine lasa copilul. Prima data cand a dormit la un prieten de al lui (pe la 3 ani), al meu sot a facut o criza. Nu mai era obisnuit fara copil🙄. Intre timp s-a obisnuit😁. Sunt cam singurele momente pe care le putem planifica fara copil. De anul asta juniorul are si excursii/tabere cu clasa asa ca vedem mai multa lumina la capatul tunelului.
Comentariu beton!12
Problema cu multi din astia care-si cara copiii peste tot e ca sunt misecuvinisti si au pretentia ca toata lumea din jur sa se extazieze de odoru’ lor.
Eram intr-un hotel adult-only in Austria si apare o familie cu doi copii care incearca sa se cazeze (!!!). Omul de la receptie incerca sa le explice ce inseamna „adult-only” iar duamna vocifera indignata „ce fel de oameni sunteti sa nu primiti copilasii?”. Da, erau romani.
Comentariu beton!44
@My2cents, 🤣🤣🤣
Eu cu prima ocazie când o să pot pleca fără ei, doar locații adults-only o să iau, dacă nu am chef de ai mei, de ai altora nici atât.
Comentariu beton!46
Maxim răspunsul ăsta,la modul cel mai serios.Unii își cară odraslele doar ca să se vadă rodul muncii ,dar în fapt copiii au stat la bunici până s-au făcut de școală la oraș. Și când ies în lume,vai mamă.
Eu am întâlnit cazuri de persoane revoltate că există hoteluri adults only, avand impresia că acolo se cazează perverși care vor sa circule pe holuri in cucu gol sau ceva… 😂
Comentariu beton!35
Nu sunt numai români :)) am fost la un moment dat cu ex-ul (pe atunci soț) o săptămână într-o stațiune termală, cazarea adult-only. Mergeam mereu când era copilul în tabără.
Tipa de la cazare ne-a povestit că a avut niște oaspeți din Emirate care au încercat să-și ascundă copilul în haine, ea s-a făcut că nu vede de jena lor și la sfârșit a trebuit să renoveze tot apartamentul, copilul pusese mâini murdare pe toți pereții, spărsese chestii, etc. Avea numai finisaje de lux, și cănile de cafea erau din porțelan fin, adică na…
Ne-a mai povestit că stațiunea e frecventată de turiști din țările arabe și că femeile devin mame foarte tinere și nu prea știu să se poarte cu copiii, îi lasă bezmetici, mânjesc lucruri, fac gălăgie, sparg, și că multe pensiuni aleg să fie adult-only din cauza asta. Mă gândeam cam cum se poartă și multe familii cu copii din România…
@D. – asta cu oamenii care devin parinti doar pentru ca trebuie si dupa aia habar n-au ce sa faca e un subiect foarte vast. Ma mir ca in cazul pe care-l expui ceilalti locatari ai hotelului au fost ok cu situatia asta. Eu daca ma cazam la un adult only si vedeam picior de plod ceream banii inapoi.
Ce ma calca pe coada la parintii astia devotati e ca au impresia ca toti oamenii de pe lumea asta isi doresc cu ardoare sa aiba copii si daca nu-i au, sigur e vreo problema.
Nu boss, nu vreau sa am copii pentru ca pur si simplu imi place viata mea asa comoda cum e si nu vreau sa am de-a face cu o forma de viata sugatoare de timp, energie si viata, indiferent cat de grozav o fi miracolu’ de a fi parinte!
Ah, tu vrei? Perfect, sa-ti traiasca, da’ nu mi-i vara in fata non stop, ca nu le datorez nimic. Let me be and I’ll let you be.
P.S. Chiar exista copii care imi plac – bine-crescuti, cu simtul umorului, dezghetati. Dar nu mi-as dori nicio clipa sa fie ai mei.
Comentariu beton!14
Pentru că sunt mici, pentru că nu am cu cine să îi las, dar să știi că fix acum aș pleca fără ei🙈.
Eu cred că mulți se simt copleșiți de câte au de gestionat și făcut și nu mai au loc și pentru ei înșiși, nu mai văd dincolo de grijile și problemele de zi cu zi.
Și mai cred că mulți nu sunt de fapt pregătiți să fie părinți, sau aleg un partener nepotrivit, dar urmează valul să fie “în rând cu lumea”.
Comentariu beton!20
Sinceră sa fiu, având in vedere particularitatea situației care a dus la așa dilema ( adică de ce ai merge in aeroport doar cu copii), nu pot spune decât ca și eu am zburat doar cu copii. Sunt între norocoși fiindcă mulți prieteni și cunoștințe nu își permit un concediu in afara nici cu nici fără copii. Noi am mers de vreo trei ori, clar cu copiii, deci întrebarea este tintita către cei ce își permit măcar 2 concedii pe an in afara. Poate oamenii aia care au dat replici in ceea ce privește porțile respective fac lucruri și fără copii, doar ca nu așa luxoase ca plecatul in afara. Pe lângă partea financiară, totuși sa îți lași copiii și sa pleci in alta țara presupune o logistica de care mulți nu dispunem oricum. Eu, dacă ar fi sa am musai de plecat din țara, copiii ar rămâne in țara cu tatăl, care e și partenerul de viața. E singurul care ar putea gestiona anumite lucruri, astfel încât sa stau liniștita. Asta mu înseamnă ca nu ieșim la un film, o petrecere, foarte rar poate chiar 2 zile undeva ( mai mult nu ne permitem financiar și chiar nu avem cu cine sa ii lăsam). Fiecare familie cu ale sale, lucrurile sunt suficient de grele fără a trai și vinovăția asta.
Comentariu beton!23
Fii-mea avea 8 luni când am lăsat-o prima dată la bunici și am plecat în weekend doar cu soțul. A fost bine tare. Ulterior lăsatul la bunici a devenit o chestie așteptată cu plăcere de toate părțile implicate. Concediile de vară le împărțeam în 2 părți, o tură cu ea, o tură fără ea, când ne permiteam financiar. Dar chiar și fără plecat în concediu savuram posibilitatea de a ieși seara la o plimbare fără oră de întors acasă fixată dinainte.
După ce am plecat din România treaba a devenit mai complicată că bunicii nu mai erau la 3 ore de mers cu mașina. Chiar și așa, măcar 3 săptămâni din vacanța de vară le petrece acolo, și toată lumea e foarte fericită.
În restul timpului e în faza în care n-are chef să meargă la restaurant cu noi (decât dacă pizza-paste 😁) dar nu concepe să plecăm în weekend fără ea. E ok așa.
Altfel, din motive de preferințe personale pentru diverse activități, se întâmplă cam de 2 ori pe an să avem escapade doar eu cu ea sau doar taică-său cu ea și nu se șifonează nimeni. Numa’ maică-mea se miră de fiecare dată de parcă ar fi mereu prima oară când aude: „vaaaai, dar cum așa, pleci fără R ?!?!” 🙄
În concluzie, nu știu să răspund la întrebarea din titlu, că eu sunt o egoistă care face chestii și fără copil. Și uneori și fără soț 😁
Comentariu beton!21
Eu as pleca fără copil…IERI, dar nu pot. Locuiesc în Anglia și nu am cu cine sa o las.
La noi bunicii sunt în alta tara, tot îi mai lăsăm vara pe la ei și ne tragem sufletul. Dar fiind departe, e greu sa ne organizam pentru 1-2-3-4 zile.
O varianta pe care am încercat-o și a mers a fost sa găsim un cuplu cu copii dispus să facem cu schimbul.
Ii lăsăm noi la ei, apoi ei la noi. A fost fain când am putut să facem asta.
Acum nu mai ținem legătura cu acel cuplu, dar avem pe altcineva în vizor.
Eu am o întrebare: bone ocazionale unde găsiți?
Ca aș vrea și eu să nu-mi mai caut scuze și să avem ieșiri constant în 2, dar îmi trebuiesc mai multe opțiuni, că altfel, mă pierd repede pe drum și renunț de tot la idee.
Eu una am întrebat la grădiniță daca nu știu să recomande ceva bun. Am mai întrebat și pe la prieteni, am dat peste un tip super fain, care s-a înțeles de minune cu cel mic, dar acum lucrează și tre să găsim pe altcineva.
Am avut și o experiență foarte neplăcută cu o bonă, n-are rost să povestesc… Cred că anul asta mă voi adresa unei firme de servicii la persoana, să-mi găsească ei pe cineva, așa măcar știu că sunt cu contract și știu cui sa mă adresez daca ceva nu merge bine..
Eu sunt din gașca ălora mai năpăstuiți de soartă,n-am cui ii lăsa ,cel mare nu stă oricum și cu oricine. .fraților,aș pleca mâncând pământul fără ei ,dacă mai trăia mama eram un om salvat de multe greutăți. Dar asta e,mă bucur de relație fie și numai stând la TV,același,singuri ,și copiii la celălalt în camera cealaltă cu TV.La noi unul e de filme și emisiuni iar celălalt de desene animate.Ce vreau să spun de cine ar avea cui lăsa copiii ,dar nu o fac:profitați bre,cât se poate de un ajutor voluntar,că la nevoie greu se găsește vreunul disponibil.
Comentariu beton!13
Nu radicaliza, noi facem chestii si cu si fara ei, mergem in concedii cu ei dar facem citybrakeuri fara ei, pentru 69.
Partea de comentarii la tine începe să arate ca la zoso sau la arhi, cu înjurături si tabere. De ce ?
Comentariu beton!13
@Ovidiu, pentru ca probabil… citesti, dar nu intelegi nici articolul nici comentariile?
@ovidiu, ori ești foarte prost, ori ești doar analfabet funcțional. În ambele cazuri, jur că nu înțeleg ce cauți aici. Te pupă, tata.
Ovidiu, zău, chiar nu am înțeles ce-ai vrut să spui. Asta cu radicalizarea a fost ca nuca-n gard.
@Ovidiu, e simplu. Ai 2 variante: faci chestii fara copii atunci cand iti permite situatia familiala/ bona (adica ai cu cine lasa copiii) sau iti iei copiii peste tot pentru ca nu se poate altfel – no babysitter / probleme de sanatate ale copiilor.
Dar exista a 3a varianta: a celor care nu sunt dispusi sa taie cordonul ombilical al copiilor si incep sa traiasca doar prin prisma lor. Mihai se refera la acest grup. E simplu, nu ?
Comentariu beton!13
Io n-am înțeles care-s taberele și care e problema. Am citit numai comentarii civilizate, poate cu idei contrare uneori, dar cred că așa e normal într-o dezbatere.
Relația trebuie întreținută. Chiar dacă am luat copilul cu noi în concediu pe unde am fost, până la liceu chiar (avea și plecările lui separat), noi am continuat să mergem la concerte, teatre, filme, întâlniri cu prietenii… asta ne-a ținut relația trează! Iubirea nu e dată pe viață fără implicare!
Tu ai dreptate, si eu am fost mereu de aceeasi parere, doar ca lucrurile astea trebuie sa vina din partea ambilor parteneri si de obicei se pune presiunea pe mame. Si e foarte nedrept.
Mai mult viata ei se schimba, si a lui desigur. In cei 2 ani de concediu crestere, sau cat decide sa fie acasa, ea are peincipalele responsabilitati cu copilul si cu casa, si daca el nu o sustine, nu vine cu solutii, nu se implica suficient, nu vine cu propuneri de genul celor mentionate in text, catre ea, se strica tot echilibrul si armonia (daca au fost inainte…).
Pe de alta parte, fara ajutor cu copilul (bunici, bona, sau alte variante) nici nu poti pleca nicaieri numai cu partenerul, chiar sa vrei. Exista familii care nu au asemenea ajutor.
Cred ca te poti multumi si cu cateva ore de relaxare in doi, fie si un pranz si un film la voi pe canapea, daca e timp de calitate si conexiune intre parteneri, intimitatea nu presupune neaparat lipsa copilului.
Comentariu beton!13
Eu sunt parinte singur si in fiecare an, exceptând cei 2 ani de pandemie, am plecat cateva zile singura sau cu prietenii undeva. Cred ca este sanatos ca parintii sa aibe si bucāțica aia de viața a lor. Nu dati cu pietre inca pt ca sunt genul care isi ia copiii cu ea cand am un budiness trip undeva unde copiii nu au fost, spre ex in 10 zile am 1 zi jumatate treaba in Barcelona insa combin cu vineri liber si weekend si iau copiii sa le arat Barcelona pentru ca nu au mai fost. La fel am facut si la Paris, Berlin, Hamburg etc. Cu toate astea macar odata in an am saptamana mea cu prietenii sau chiar singura.
Comentariu beton!23
O facem! Avem ”evadări” în doi chiar de câteva ori pe an. Și e mișto 🙂 Recomand!
Sunt copil crescut de bunici. Din n motive.
Care m-u iubit enorm și cărora le datorez sănătatea mentală.
Întotdeauna m-am simțit abandonată și ”insuficientă”
Comentariu beton!18
Îmi pare rău pentru tine, dar nu despre cazuri ca al tău este vorba aici.
Pana la 14 ani am avut-o tot timpul pe bunica în preajma mea. Cat mai tanjeam sa fiu singură… 😁
Belle, înțeleg ce spui, am în jur câteva persoane care au trăit ce povestești tu. Le-a fost greu și le e în continuare, chiar dacă-s oameni mari.
Da, e greu să ne găsim timp doar pentru noi. Dar găsim totuși să ne plimbăm singuri, sa ieșim să mâncăm ceva bun, să mergem la un concert. Insă în vacanțe, și așa nu ne permitem să mergem mai des, mergem și cu copilul. Cât o mai vrea să mai meargă cu noi, are 13 ani. Sunt niște experiențe pe care nu le-aș vrea fără ea. Când o pleca de acasă cu viața ei o să mergem noi singuri. Chiar și doar la Băi 😂. Am oricum o lista luuuungă de văzut în viața asta. Ani și bani și sănătate să fie.
„Soțul meu si cu mine am stabilit că nu vrem copii.
O sa ii anunțăm in seara asta”(glumă!)😂😂
Nici eu nu înțeleg care e poanta ” nu pot sa ies/fac/dreg” fara kopy.🥱
Comentariu beton!15
De nebuni. Copiii prajesc neuronii ambilor parinti.
Eu abia astept sa creasca putin copiii si sa plec in city break. L-am si programat, la Sibiu. Stiu si hotelul, si restaurantul unde voi manca. :))
Cred ca pentru sanatatea mea mintala, 2-3 zile odata la nush cat timp sau chiar o saptamana daca avem noroc si isi ia concediu bunica😅 in care ma deconectez de la rutina copilului, desi il iubesc ca pe ochii din cap, uneori ajung la saturatie si eu de el, dar si el de mine, si se simte in casa noastra o tensiune, se pierde rabdarea din ambele parti, facem totul pe repede inainte, atunci e binevenita o schimbare, copilul schimba putin mediul, bunica vine cu un plus de energie(cel putin in primele zile😅😅), copilul e in voia lui plus ca singura persoana din universul asta care ar avea grija de el chiar mai bine decat mine e bunica sa, am incredere in ea 1000% ceea ce zice multe avand in vedere ca e soacra mea🙈🙈🙈. Si simplul fapt ca ramanem doar noi doi in casa si ne putem desfasura in voie, sau iesim undeva amandoi, ajuta foarte mult.
Ah, si facem asta de cand era copilul bebelus, aprox 8 luni, a fost de mic atasat de bunica sa, si desi la inceput ma ofticam😅 am inceput sa vad si avantajele, am vazut cum se poarta cu el, si cata grija si rabdare are cu el, asa ca mi am schimbat gandirea.
Cred ca unele mame ma considera o mama denaturata, da aia e, vorba aia, mamica fericita, copil fericit😁
Comentariu beton!18
Am fost în city break-uri cu maşina, tura cu bicicleta, date night-uri, dar nu cu avionul. Cu avionul am fost doar fiecare părinte separat, în delegații. Nu pot să trec peste gândul că avionul se prăbuşeşte şi rămâne fără ambii părinți. Ştiu că statistic riscul să facem un accident mortal cu maşina e mai mare, dar tot trăiesc cu impresia că la maşină eu am controlul şi pot evita. În plus, nu vreu să fiu în situația că se întâmplă ceva şi să depind de avion ca să mă pot întoarce.
Știu că au mai spus și alții, există tabere, excursii încă de la grădiniță, există prieteni și modernul sleep over iar după o vârstă, cel puțin ai mei, refuză să mai meargă în aceleași destinații cu părinții, lucru perfect normal după părerea mea. La un moment dat te invită ei la un concert, film sau la un restaurant și trebuie apreciată chestia asta, dar trebuie să vrem să nu dezvoltăm dependențe toxice. Era pediatra Gabriela Katona care spunea că un copil trebuie să meargă în vacanță separat cu mama, cu tata și apoi cu ambii părinți, nu neapărat în ordinea asta și așa rămâne timp și pentru fiecare părinte separat. Am cunoștințe care fac asta și le merge foarte bine, copiii nu-s traumatizați deloc 😛 așa devin autonomi și adulți normali și independenți. Toți am fost deranjați la un moment dat de părinți/copii lipsiți de orice umbră de educație, e serios de lucru la adulți, categoria asta simte că doar așa își poate demonstra utilitatea/rolul pe lume, își construiesc singuri un piedestal pe vare se așează cu maximă satisfacție. Există destinații adults only pe care unii nu le înțeleg 😂 am murit când cineva întreba ce se întâmplă pe acolo dubios dacă nu au acces copiii 🙄 Vacanță plăcută de 1Mai! 😛
LE. Din greșeală am comentat la altă postare 🙄
Comentariu beton!11
@Adriana, btw, si io la comment-ul tau 😂
la mioritici, adults only = bordel 🤣🤣🤣
Perfect de acord. Am facut diverse si fara copil. Si mie mi se pare normal sa faci si chestii fara copii. Nu ma intereseaza ce fac altii, care fac totul cu copiii si nimic fara. Alegerea lor. A mea este sa fac si fara copil. Alegerea mea.
O iesire in peisaj, in doi, nu e ceva gresit. Ca orice altceva, fericirea in cuplu nu este batuta in cuie si de-aia e bine sa o alimentezi cat de mult posibil si cat mai variat. Asta nu duce deloc la neglijarea sau la abandonul copiilor, de multe ori copiii se bucura sa „scape” de parinti, de atentionarile lor, de regulile lor si sa-si faca de cap pe la bunici sau pe acasa, cu prietenii lor daca sunt mai mari.
Un cuplu ce stie sa faca rost de timp pretios impreuna, stie si cat de pretios este timpul cu copiii si stie sa mentina un echilibru.
Ii inteleg foarte bine si pe cei care nu pot face nimic fara copii. Asa sunt unii, nu mai pot trai fara ei, fara sa-i implice in tot ce se intampla. Si pentru ei asta inseamna fericirea si de cuplu si de familie.
Mie asta cu luatul copiilor peste tot nu-mi pare deloc ceva traditional, dimpotriva, imi pare ca apartine timpurilor moderne de azi, cu parenting responsabil si alte chestii asemeni Generatia parintilor nostri ne incarca in masina si ne descarca la bunici toata vara si un pic iarna unde gustam din plin fericirea de a fi liberi de cicaleli si program de invatat.
Comentariu beton!20
Până la 13 ani noi ne-am ocupat împreună de gemeni. Nu am avut cu cine să îi lasăm( tata, soacra, socrul decedați, mama cu episoade de depresie) și bonă nu ne-am permis.
Soțul meu mergea cu ei la festivaluri de dansuri populare, iar eu cu o prietenă în vacanță.
Eu aveam grijă de copii, iar soțul cu un prieten plimbări cu bicicleta( pe Transfagărășan, Transalpina).
Abia anul trecut, i-am lasat singuri acasa și noi doi am mers la munte.
Comentariu beton!12
N-am copii, deci n-am probleme din privința asta. Dar am familii cu copii în jurul meu și mă bucur tare când văd că părinții sunt dispuși să facă diverse activități și fără „cei mici”.
Ba chiar le mai dau un imbold în direcția asta.
Ultima oară s-a întâmplat chiar săptămâna trecută, când le-am propus sora-mii și lu’ cumnatu-miu să-i scot la restaurantul unui coleg (să-i scot însemnând să mergem cu mașina mea, restaurantul fiind în alt oraș).
Au acceptat fără ca măcar copiii să ajungă în discuție. Sunt destul de mari, pot rămâne împreună acasă fără să se supere nimeni.
Acum ceva vreme am făcut celor mai buni prieteni ai mei rezervare la același restaurant, după ce el mi-a zis că ar ieși într-o seară la o cină mai intimă doar cu soția. Copilul, deși ar fi avut cu cine să rămână acasă, a venit cu mine, la nepoții mei.
La finalul serii toată lumea a fost mulțumită și fericită.
E complet in regulă să ne păstrăm individualism-ul chiar dacă avem partener și/sau copii. Nu e sfârșitul lumii dacă fiecare își dedică momente pentru propria persoană.
Comentariu beton!20
Noi intr-adevar inca nu avem alone time in ultima perioada de cand au mai crescut copiii dar totusi nu sunt prea mari. Imi vine sa rad acuma ca aveam mai mult timp pentru noi cand erau bebelusi si apoi pana in 2 ani ca nah,dormeau mai mult :)). Nu, nu mergem in vacante dincolo impreuna singuri (deocamdata, dar va urma sunt sigura de asta) sau city break-uri dar ieseam mai des la restaurante impreuna, cluburi, roadtrips, festivaluri prin tara etc.
Cei care merg mai oriunde cu copiii sunt de 4 categorii, ultima fiind usor patologica:
1. cei care au bani si isi pot permite sa angajeze pe cineva sa stea cu ei. si aici e tricky ca daca nu ai nevoie tot timpul, rar oamenii isi lasa cu niste oameni straini cateva ore sau chiar cateva zile. increderea se formeaza in timp, prin urmare nu toti copiii vor sta asa hop-top si e normal.
2. cei care au bunici sau alte rude care se bucura cand isi primesc nepotii si vor sa stea cu ei. ai fi mirat Mihai insa nu toti vor sa petreaca timp cu nepotii lor si nu toti sunt curiosi. multi sunt pe principiul „v-ati facut copiii, sa-i cresteti..”
3. in care oamenii nu au posibilitati nici de bunici dispusi si chiar daca ar fi, sunt prea departe de ei sau nu au bani sa cheltuie in plus pentru asta.
4. cea in care fac totul impreuna, cuplul nu are nicio intimitate, toate sentimentele au devenit la comun gen „n-am facut cacut de x zile” si asa mai departe. sunt acei parinti elicopter, care-i tin aproape nu cumva sa se sparga, sa se descurce singuri etc. tot ei sunt si cei care se plang cel mai mult de cat de obositi sunt ei si cum ii invidiaza pe altii ca pot. acestia au posibilitati dar iti enumera ca nu au vreme, nu pot, cum sa stea singuri fara copii, vai dar nu pot sa-i las cu bunica ca uite ce face cu ei etc…
Eu astept momentele cand o sa avem macar 2 concedii pe an in care una sa fie cu copiii si una fara noi. Si cat mai multe distractii de weekend cu si fara copii, sa balansam situatia.
Mai e si varianta in care multi stau de inertie impreuna si nu mai au nimic in comun si se mint ani de zile pe ei insisi.
Tocmai ce am rezervat o camera + spa la Sibiu doar pt mine și bărbatul din dotare, două nopți :)) și mereu aud din toate părțile „eu n-aș pleca fără copii”. Care copii au 9 și 14 și au bunicii faini.
Comentariu beton!12
Singuri in vacanta fara copil n-am plecat mai ales din motive obiective – nu avem cu cine sa-l lasam, nefiind in tara.
Singura fara sot si copil sunt plecata cateva saptamani pe ani in delegatii. Sotul a mai plecat si el de cateva ori cu prietenii. Pana acum vreun an si la concerte am mers separat (bine, fiecare cu ce-l interesa).
Acum ca e mai mare un pic (7 ani) si mai ales ca ne-am imprietenit cu cativa parinti de la scoala, putem sa-l mai lasam cate o seara si sa iesim si doar noi doi. Altfel, iesirile in doi erau peste zi, cat el era la cresa/scoala/after-school. Pur si simplu ne luam o zi libera de la birou si mergeam la hiking sau doar plimbare/restaurant.
Fratele meu, in schimb, a lasat copiii la bunici de cand erau mici si au plecat prin tot felul de calatorii. Diferenta majora fiind ca ei stau la 10 km de ai mei si ca asta se intampla acum 10-15 ani (la 80 de ani, mama nu mai poate alerga dupa duracell-ul meu).
Noi n-am fost nicaieri fara copil (are 8 ani). Nu ca n-am fi vrut, dar n-am avut (si nu avem) alternative. Nu toata lumea are bunici sau alti membri de familie dispusi sa ajute – noi nu avem (nu intru in detalii, ca ma enervez; nu avem si asta e…). Faptul ca locuim pe alt continent decat toti prietenii de o viata n-ajuta. Asta a fost, ne-am obisnuit, costa mai mult peste tot , ca luam apartamente sau doua camere care comunica intre ele la hotel, pe unde e posibil si au kids clubs sau are hotelul servicii de babysitting apelam cu incredere sa mai furam o seara doar noi doi… Sa-l lasam o saptamana cu straini a fost de neconceput pentru noi, nu ne-ar fi tihnit.
Mamă sinceră, iubitoare și dedicată copiilor aici, dar care își dorește enorm un concediu in 2 cu tatăl copiilor.
Copiii sunt la vârsta ciclului primar de școlarizare. Nu am plecat nicăieri în concediu fără ei. De ce? PENTRU CĂ NICIUN BUNIC NU VREA SĂ ÎI ȚINĂ PESTE NOAPTE.
Copiii sunt sănătoși, cuminți, dorm la ore fixe, nu sunt mofturosi la mâncare, se înțeleg de minune cu bunicii pe timpul zilei…Dar bunicii nu pot, obosesc repede.
Vă dau 2 replici de-ale bunicilor, când i-am rugat să îi țină ca să avem și noi o vacanță de 2 zile, de cuplu pentru că nu mai rezistăm:
„Nu mă luați și pe mine? Că și eu vreau în concediu”.
„Dacă vi i-ați făcut să vi-i creșteti”.
Replici venite de la persoane care își lasau copiii (pe noi) la bunici (părinții lor) cu săptămânile.
Nu avem alte rude la care să îi lăsăm, nu ne permitem să luăm cu noi o bonă în concediu, bunicii nu trăiesc la tară.
Așteptăm vârsta taberelor școlare și majoratul. Sau poate vor să facă vreun liceu cu internat, cine știe… 🙂
Și da, e extrem de nesănătos pentru cuplu. Cu toată sinceritatea o spun, e o minune că nu am divorțat.
Poate citeste vreun bunic ce scriu aici: aveti grija de nepoții voștri dacă nu vreți să sufere propriii copii și nepoții. Singurătatea in 2 de care au parte cuplurile în aceasta situatie, frustrările, starea de nervi continuă, divorțul toate astea sunt realități ale cuplurilor care nu au cu cine lăsa copiii.
Comentariu beton!37
Meme, tare mult m-a emoționat mesajul tău. Plus revoltat la maxim. Îmi vine să scriu lucruri urâte, dar nu aș vrea să te răscolesc mai mult.
Într-adevăr, sper să ajungă acest articol la cât mai mulți bunici în putere.
Și, da, chiar dacă pare departe momentul, vor veni și taberele și diverse ieșiri cu prietenii lor care vă vor permite să mai respirați.
Meme, fix aceeasi situație și aici. Unii chiar nu pot pricepe ca nu toți bunicii isi iubesc nepotii atât de mult încât sa fie dispuși sa stea cu ei mai mult de 2 ore.
Acuma nu stiu ce sa zic. Al meu de vreo 13 anisori a cam inceput din proprie initiativa sa ne contreze cand facem planuri de vreo escapada. Are grupul lui de prieteni cu care prefera sa socializeze. Sper ca n-om fi noi chiar asa de plictisitori…. Plus ca revederea dupa doua-trei zile e frumoasa… Bine, suntem printre fericitii care se pot baza pe un ajutor de nadejde la operatiunea „supravegheati si alimentati copilul”.
O sa spun de la inceput ca am citit tot textul (am ajuns si la PS) si am inteles ca nu se refera la cei cu copii mici. Este doar un comentariu despre sentimentul pe care il am acum.
Am un copil de 1 an si 2 luni.
Locuiesc intr-o tara unde ai doar 14 saptamani de concediu de maternitate asa ca copilul merge la cresa de la o varsta atat de frageda incat iti rupe sufletul in o mie de bucati. Numai eu stiu cat am plans in masina in prima zi cand l-am lasat la cresa si avea 4 luni…
Amandoi parintii lucram full time asa ca si el merge la cresa full time.
In timpul saptamanii il vad 2-3 ore pe zi (treaz).
Nu mi-am inchipuit inainte sa il nasc ca imi va fi atat de al nabii de greu sa accept realitatea asta.
Fiecare zi este o incercare de maximizare a timpului petrecut cu el.
Nu stiu cum sa fac sa mai castig 5 minute.
Inainte sa se nasca ma gandeam ca il las la bunici pt 1 saptamana si ma duc la scufundari. Acum nu l-as lasa 1 ora. Nu o saptamana.
Este inca mic. Stiu. Si poate ca in viitor lucrurile se vor schimba. Si el va avea nevoie mai putin de mine. Si hormonii mei sa vor mai linisti nitel. Mileniile astea de evolutie care au facut copilul dependent de mama si mama obsedata de avut grija, poate se vor estompa un pic. Nu stiu ce va fi in viitor.
Dar pana atunci nu ma vad facand vreo vacanta fara el. Mereu glumesc ca noroc ca l-am facut la 41 de ani si am avut timp sa facem toate nebuniile din lume inainte 🙂
Comentariu beton!24
I feel you sis🤗. Cam așa am fost si eu când era al meu micuț dar să știi că vin vremuri mai bune. Când va sta și numai cu tata, când vei avea și tu timpul tău.
Fain spus!
Avem atatia prieteni care se mira ca lasam copiii la bunici cateva zile si mergem doar noi doi undeva. Sau chiar ore si fugim la film, la o plimbare, la o masa in oras.
Iar fetele noastre(2 si 8 ani) se bucura si ele, la randul lor.
Noua ne place cu ele, dar si o pauza este minunata.
Un fost coleg de muncă mi-a povestit o fază cu fiică-sa care avea vreo 5-6 ani și la un moment dat pleacă cu nevastă-sa la Roma într-un citibreak câteva zile și aia mică a rămas cu bunicii. După ce s-au întors l-a tot descusut și pistonat cu întrebări de genu:
– Tati dar unde ați fost plecați atâtea zile? A cedat și i-a explicat:
– Am fost cu maică-ta la Roma. Și aia mică a răbufnit:
– Cuuuumm? Ai fost cu proasta aia la Roma în loc să mergi cu mine?
Doamne ferește! Și cum e posibil ca tatăl să accepte acest limbaj și aceste sentimente?! Mi se pare groaznic. Ceva este foarte putred acolo. Poate că mama ei nu este și nevasta tatălui, dar nici așa nu este ok ce se întâmplă cu acel copil, îmi pare rău de el!
Noi am avut nenumarate iesiri, de ore-zile, fara plod. Caruia nu i-a “cauzat” lipsa noastra.
Am doua familii de prieteni, sa zicem A si B, fiecare cu baiat si fata, baietii de aprox. aceeasi varsta. Fam. A, genul closca, nici pana la colt la paine fara plozi, plus an dupa an toate vacantele in acelasi loc, pentru ca “noua ne place acolo”. Fam. B cam la 3-4 luni escapade in doi, in tara sau alte parti, de cand copiii erau mici. De pomina a fost cand fam. B a plecat pentru 3 sapt. in USA, doar cu fata, ca baiatul de 17 ani n-a vrut. Fam. A s-a sufocat de-a dreptul auzind grozavia, cum sa lasati copilul singur atata timp, parinti denaturati ce santeti! Cand fata fam. A a plecat studenta la Londra, ambii parinti numai n-au murit de stres un an de zile, noroc de pandemie ca fata s-a intors acasa. Acum fam. A inca moare de grija plozilor de 22 si 24 ani, care-s mutati la casele lor, iar fam. B isi continua escapadele, uneori cu plozii de 19 si 22 de ani (care sant independenti si descurcareti), deseori (si) cu noi, si toti sant fericiti.
Din păcate nu am timp să citesc 120+ comentarii, domnul Pomohaci sau domnu’ Dan au răspuns la întrebarea din titlu?
Pfoai, tocmai l-am culcat pe ăla mic, suntem în vacanță de 3 zile, ceea ce înseamnă că e cu noi 24 din 24, deja mă termina psihic, și al meu e numai unul… Nu știu ăia care au mai mulți cum fac. Eu după o vacanță cu al meu, îmi mai trebuie o vacanță sa îmi revin 🤣🤣🤣. Măi, noi am avut ceva experiență nașpa cu o baby-sitter care ne-a furat din casă și ne-a povestit niste aiureli de câteva luni nu mi-a trebuit pe nimeni străin în casă. Dar viața merge înainte, aștept să se facă un pic mai mare să-l putem lăsa voioși la bunici și noi să ne cărăm in ceva insulă tropicală vo saptamana Actualmente mai ne facem nevăzuți cate un weekend, mai ales eu, un weekend între fete, o data la 4 luni cel mult. Nu am nici o problema de a-l lasă din când în când și a-mi face viața singura sau in cuplu.
De ieșit fara el în timpul săptămânii în doi, asta o facem fest.
Deci nu as putea să-ți răspund, de fapt, la întrebare….
Inițial am vrut sa te înjur…😅 dar te a salvat textul de la final cu bebelușii. Da..suntem părinți de copii mici, un băiat de 4 ani și o fetita de 8 luni….abia aștept un City break fără ei….😅😅 dar știu ca mai durează…fetita are și alergii, nu e prea mâncăciosa..pana la 2 ani bănuiesc tot asa o ținem….da și când o dau la creșă..
Unul la gradi unul la creșă…valeii🤣🤣🤣🤣
0
Îmi place sa fac excursii singur, eu cu nevasta, eu cu fetita (4+ ani), eu cu toată familia. Dacă îmi iese de câteva ori pe an sunt mulțumit.
Si mie mi se pare foarte important sa facem chestii singuri.
Am inceput sa plecam de cand avea fi-miu 7 luni, nu mult, un weekend. Nu alaptam, deci cu sau fara mine, era acelasi lucru.
Apoi am luat pauza ceva ani, din diferite motive.
De ceva ani insa, avem vacanta cu copilul si vacanta noastra. Plus ceva weekenduri singuri de-a lungul anului.
Toate astea, trebuie sa recunosc ca au inceput la ideea sotului. Am fost mai sceptica la inceput, dar judecand un pic, mi-am dat seama ca are deptate.
Ne iubim copilul pana la stele, dar Doamne ce bine prind si iesirile astea doar noi doi!
Da, s-a lamentat un pic la inceput copilul, dar i-am explicat frumos ca sunt ieșiri de adulti, ca asa e normal, a inteles, toata lumea e fericita si multumita.
Mă întreb ce fac părinții care își clădesc toată viața în jurul copiilor în momentul când progeniturile își iau zborul din cuib. Intra in depresie? Știu eu câțiva de soiul acesta și nu îmi place ce vad. Se pare că și la capitolul acesta sunt mai ciudată și îmi place să umblu brambura cu sotul meu, spre indignarea normalilor care nu se mai regăsesc fara copii. 🙂
Fără falsă modestie, consider articolul ca fiind unul…beton!