N-am mai avut opt articole de pe vremea când eram flăcău la mama acasă.
- Femeia în rochie albastră;
- Scurt moment de publikitate (mărturisesc că n-am avut parte de așa ceva în cei cinci ani lucrați în domeniu, dar se poate să fi fost eu mai norocos);
- Necrofilii internetului;
- Rețeaua minciunilor: Influencerii de pe Facebook care ventilează conspirații, dezinformări și propagandă pro-Kremlin;
- Falsul mit că „nu mai producem nimic în țara asta”;
- Cum am ajuns campion la răstignire;
- De la înghețată și curent, la apă în urechi și deochi. Cele mai răspândite mituri privind cauzele îmbolnăvirii copiilor;
- Puericultură;
P.S. Bonus (hehehe, ce drăguț)
1. Toată admirația pentru doamna respectivă. Are puterea să ierte, deși a trăit pe viu acele momente.
4-5. Bune. Problema ar fi că nu ajung unde trebuie. Sau, chiar dacă ajung, câți le-ar citi sau înțelege?!
Eu nu sunt de acord cu iertatul.
Frontul așa-zis al Salvării Naționale, împreună cu minerii ajutați de miliție, armată (foarte multe lume încă uită detaliul acesta) și „rămășițele” DSS-ului (Securitatea, DIE), ne-au furat viitorul. Au speculat pe teroare: de la teroriștii cu otrăvitul apei, până la teroriștii (care nu existau, de fapt) de noapte, de la înscenarea cu ruperea României ca fosta Iugoslavia prin încurajarea conflictelor inter-etnice (și efectiv, aducerea UDMR-ului în politică) până la speculații că vin americanii și omoară pe oricine are în dotare carnetul de membru de partid (era și o glumă seacă pe vremuri cu asta).
Teroare din teroare și iată cum FSN, Securitatea și armata continuă să tiranizeze țara asta, prin interpuși și legăturile familiale (cumetriile). Pentru beneficiul lor, pentru împletirea lor, pentru infailibilitatea lor… la cheremul nostru, al tuturor.
Să-l parafrazez pe Denzel Washington dintr-un film, să-i ierte Dumnezeu, nu noi, treaba noastră e să le aranjăm întâlnirea.
Eu nu iert și nici voi să nu iertați.
Și-n al doilea rând… iertatul perseverează lipsa consecințelor, iar ăia din articol au făcut extrem, extrem de mult rău decât voi face eu, tu, noi restul, pe 200 de generații. Atât de rău!
Comentariu beton!33
Eddy, sunt de acord cu tine. Mi-ar placea sa ii iertam vreo 30 de ani prin puscarie, cat au tinut si ei poporul in ignoranta si intuneric.
Comentariu beton!18
@Eddy Subscriu. Majoritatea celor ce detin puterea azi vin din comunism si din institutia securista. Sunt niste ticalosi ce ne urasc si ne dispretuiesc ca oameni si neam si toate actiunile lor dovedesc asta. E nedrept sa fie iertati. Ar insemna ca nu ne pasa de distrugerea fizica si psihica a poporului si a spatiului in care traim si ar insemna sa fim la fel de mizerabili ca ei.
Nu mai pot cu iertarile astea de-a valma. Fain a zis Denzel, retin pentru viitor.
Comentariu beton!16
1. Trist. Extrem de trist.
2. BSOD. 🙃
3. 🤷♂️
4. Era de așteptat ca fb să fie infestat de paraziții pro-ruși. Nimic surprinzător.
5. Futu-l-n gură pe dom’ profesor asumat de stânga care stă taman-n Copenhaga. În morții mă-sii, de ce nu ș-o asumat stânga-n Moscova??? 🖕
6. –
7. LoL. Săracu’ doctor, e greu cu educarea proștilor.
8. –
9. Bată-te cucu’. 🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣
Oricum o fost foarte faină faza.
Apropo de punctul 5, întotdeauna mi-o fost ciudă că România n-o reușit să „fure” mai multe contracte cu Occidentu’ comparativ cu Ungaria.
Io, unu’, n-am susținut niciodată că-n România nu se produce nimic, ci mă deranjează enorm faptul că pe politicienii români îi doare-n penis de industria din România.
Comentariu beton!12
@JT, grăbit ca de obicei (sper că nu de asta „lași” blondele…); omul nu e mai de stînga decît tine sau mine; ce spune, și spune bine, e că trebuie să existe o responsabilitate socio-economică; e la fel ca în cazul Obama Care, sau, dacă e mai simplu, a asistaților social din România: orice cheltuială a statului trebuie să „prevadă” o întoarcere multiplicată a sumei, altfel este doar pomană/calcul voturi (etc. you name it);
@costicămusulmanu: io n-am citit mai departe de faza cu „gânditor asumat de stânga”. Mie-mi place că toți căcații de stânga beneficiază de libertatea și luxul dreptei, dar ei se pișă pe dreapta.
Faptul că-n România taxele și impozitele nu se-ntorc poporului sub formă de infrastructură și servicii o știm și noi, nu trebuie să vină un limbric de stânga, care beneficiază de toate avantajele dreptei, să ne spună treaba asta.
Aș fi vrut să facă afirmațiile respective din Coreea de Nord. Oh, stai, că acolo ar fi tăcut mâlc precum un vierme. 🤣🤣🤣
P.S. Referitor la blonde, io-s genu’ de om „my way or the highway”, nu țin pe nimeni cu forța lângă mine, că vorba lu’ tata: fiule, este atâta fofo pe Dunăre numa’ să poți tu duce”. 😎
Parte, le citisem, dar astazi nu vreau sa spun decat cat de tare e domnisoara politist! Se vede si de ce ai abordat-o, are un zambet si o expresie a fetei super-super, parca mai creste cheful de viata umpic!
pentru că cel mai bun text e cel al iuliei marin, o observație în jurul mizeriilor făcute de niște nimeni: conform eleninei nicuț (cu care nu sunt de acord tot timpul, dar pe chestiile juridice nu o pot contrazice), comunicatul „oficial” al televiziunii de doi bani e pasibil de a intra sub incidența legii, pentru calomnie explicită.
dap, am auzit azi la radio (sper/cred) un CNA-ist că s-au autosesizat…
Abia astept orele de odihna, sa citesc recomandarile.
Dar ce dragut bonusul, o sa va tina minte doamna toata viata! 🙂
Bravo Mariei Magdalena!! 😊
Restul nu am citit. E o duminica atat de frumoasa, de verde, azi o sa fiu 80% din timp in aer liber.. nu pot incepe ziua cu subiectele astea atat de grele.
Înțeleg perfect.
1. Cutremurător…
2. Da, din afară nu te prinzi că e atâta mâncătorie în această industrie. Vezi reclama și îți place sau nu, dar nu poți nici măcar intui ce este behind the scene.
3. Mai demult erau știrile de la ora 5 în care erau prezentate grozăvii. Acum pe la toate televiziunile sunt astfel de știri…
4. Problema nu este ca există personaje ca Terhes, Sosoaca sau Simion, ci faptul ca au atât de mulți urmăritori. Abia asta mă îngrijorează pe mine.
5.-
6.-
7. Ar mai fi: dacă scoți copilul din casă înainte de botez, poate muri!
8.-
9. Când ne-ai relatat faza cu pricina, mi-a trecut prin minte că poate i-ai făcut un rău, dacă fata are niște șefi bătuți în cap. Mă bucur din tot sufletul să văd că gestul ei a fost apreciat la nivel instituțional așa cum l-am apreciat noi toți.
Comentariu beton!29
Încă o selecție foarte bună, mulțam șefu’!
1.Respect pentru doamna in rochie albastră și nu mai puțin respect pentru autoarea interviului. Ce păcat că o jurnalistă talentată ne-a părăsit așa devreme. Mare păcat când te gândești câți o fac pe profesioniștii degeaba, absolut degeaba!
2. Groaznică branșă asta, cei care au supraviețuit pot să se considere fericiți că au scăpat de deraiere.
3. Eu văd, mai degrabă, toate porcăriile astea ca un fel de canibalism, nu necrofilie. Oricum oribil.
4. O problema agravată pe fondul de imbecilitate al analfabeților functional, care aleg conspirațiile in loc de alte teorii mai logice, din simplul motiv că aparatul lor cognitiv nu face față solicitărilor….
5. Dom’profesor a ieșit cam târziu pe faleză, unii au spus exact la fel ceva mai devreme.
6-8. Le las pt mai târziu.
7. Teoria asta cu „curentul” am auzit-o la multi adulți. Nici înghețata n-a scăpat. Deh, se leagă de pct.4.
Bonus: bravo, poliției, nu mă așteptam să văd că umorul e apreciat. 👏👏Ce să zic, continuați, continuați!
Duminică plăcută cititorilor!
Ha, iata un P.S. care merita citit. Congrats 🙂
Comentariu beton!11
Un cocteil foarte bun de articole, am plâns și am râs. Rămân cu râsul de la final. Uite c-ai găsit-o pe polițistă. Și mă bucur c-a fost apreciată pentru asta.
1. Și acum îmi amintesc mineriadele. Eram supărați pe Brucan care zicea că ne trebuie 20 de ani până la democrație. Atunci am înțeles că ne trebuie mai mult. Articolul e foarte bun. Da, Iliescu ar trebui judecat. Și alții. Circula pe atunci bancul „Cum spui in franceză cine a tras” spui „Chi țac”. Dar cei care efectiv au lovit efectiv oamenii?
2.
3. Îmi plac titlurile cu „Doliu imens” , „Veste cutremurătoare”etc
4-5. Tâmpenii. Cum zicea Cezar Petrescu in Miss România (am dat bacul pe bune) „publicul înghite”
6. Prea lung sa citesc acum.
7. Îmi amintesc de săraca bunică. I-a murit fiul la 34 de ani. Accident vascular. Era dincolo de disperare dar tot a mai murmurat „o fi tras curent”.
8. Toți am făcut clasa a V-a cândva.
Chiar daca partea dramatică a fost altădată. Eu am vrut să mă las de școală când am început chimia.
9. Super politista blonda!!!
Mi-a plãcut articolul despre publicitate. Am aflat lucruri noi: inclusiv ce inseamnã OT (overtime).
Comentez doar referitor la punctul 1. Au trecut atâția ani și nimic nu s-a schimbat . Hoții și corupții ne rad în nas ba chiar unii care au trecut pe la pușcărie ne dau lecții la televizor!
Sper ca Iulia Marin să își găsească odihna . Văd că șacalii mușcă chiar dacă ea nu mai este.
Comentariu beton!12
Bună rău selecția de azi!
1. Excepțional articol. Păcat de autoare și de modul execrabil în care a fost tratat decesul ei.
2. Se potrivește zicala cu afară-i vopsit gardul..
3. E aceeași fascinație patologică precum în cazul accidentelor. Toată lumea moț să filmeze, unul nu s-ar gândi barem să sune la 112.
4. Caracatița de la est are tentacule lungi..
5. Suntem sclavii Europei, nu știați??!
6. Sincer mă cam depășește metafora.
7. Aș mai adăuga că orice durere de „șale” e de la rinichi 🙃
8. La mine a fost faină trecerea la gimnaziu, scăpasem de învățătoarea iubitoare de atenții și de colegii rapid săritori să-i intre în grații.
Bonusul super tare, bravo Maria ❤️
Duminică faină tuturor!
2. Da, si eu lucrez in industria asta dar nu am avut parte de toxicitate in 80% din timp, dar tot asa ma consider norocos. Am mai auzit povesti horror de la altii si bine ca mai sunt si whistle-blowers ca prea parea o societate secreta asa.
Si daca tot ai cuvinte de lauda la agentia aia la care ai lucrat fa un bine sa da-i numele sa o trec pe lista alba 🙂
1. O istoria scrisa impecabil despre oamenii acelor zile in care minerii, deveniti prin manipulare niste zombies turbati, la indemnul tatucului iliescu si-au atacat si ucis fratii reusind sa-si distruga si reputatia de breasla harnica, muncitoare din greu.
6. Putin fortat dar destul de adevarat in unele cazuri. Crucea pe care trebuie sa o ducem fiecare, o plasam in mod
incorect si nedrept si copiilor nostri.
P.S. Foarte frumusica si simpatica politista. Intalnirile cu astfel de oameni draguti sunt ca niste guri de aer proaspat. E tare fain cand autoritatile sunt doar oameni.
0
Nu pot simti decat revolta si dezgust la adresa nemernicilor de la Romania TV, in legatura cu Iulia. Dupa ce chiar ei recunosc ca Iulia a fost impecabila ca om si jurnalist, se trezesc sa vorbeasca de scenarii ce nu au avut loc in realitate. Boala Iuliei nu i-a afectat discernamantul la scris asa cum le este afectat unei jumatati de massmedia de la noi, de zici ca sunt toti scapati de la Socola cand citesti cum ataca si distorsioneaza unele evenimente si pe unii oameni.
3. si 4. Niste alienati. Asta-i fenomenul ce poate descrie astfel de oameni.
8. Puericultura. Cel mai emotionant si dulce si amuzant text posibil. Imi aduce aminte de anii aia de scoala, plini de emotii, de timiditati si stangacii. La varsta aia am avut prima criza existentiala. Sentimentul ca am crescut, ca sunt mai mare, m-a speriat si m-a facut sa plang amar.🙂
..si mare lucru sa te cheme Cutitaru si sa scrii cu un astfel de har si de amar despre lucruri copilaresti si scolaresti.😅
2. Lucrez de pe vremea lu’ D’Arcy in publicitate si dracu nu e chiar asa negru cum zice baiatu asta. Clienti, proiecte, colegi si situatii toxice sunt peste tot nu numai in publicitate. Dar cand te caci in drum semi-voalat la plecare se cam duce pe pula credibilitatea.
Acu vad ca baiatu face de toate… Cand esti Copywriter / UX writer / Creative strategist / Script writer / Social-media manager / Stand-up Comedy / Youtuber / Blogger / Muzician / Bucatar e clar ca mi-am pierdut timpul cu el.
bro, mulțam pentru toate, da’ pe mine m-a rupt Teleșpan…
atît de „la mișto” și, în același timp, atît de profund!?
Am citit bonusul de 2 ori. Bravo Mariei ca a acceptat sa faca farsa fetelor si celor de la inspectoratul de politie ca au apreciat gluma.
1. Am stiut din ’90 ca mineriada a fost mai mult decat au spus atunci la TV. Si eram copil pe atunci. Am mai cutit si cateva articole, unul despre Coposu si mineriada. Clar, cu totul altceva. Ma bucur ca doamna cu rochia albastra a avut curaj atunci si ca nu si-a pierdut convingerile politice. Imi pare rau de Iulia Marin, mai ales ca oamenii nu inteleg depresia si urmarile pe care le are😑
2. Articol scis bine.
3. Mi-e groaza de stirile astea necrofile. Sunt peste tot.
4. Nu imi vine sa cred ca au atata influenta. Si toti au ca sursa aceleasi websites😑
5. Oamenii vor sa auda si sa creada doar ce vor ei.
6. Are dreptate. Ne crucificam proprii copii pentru crezurile si convingerile noastre.
7. Am ajuns in Belgia ca sa constat ca toate sunt mituri. Nu ca as fi crezut cu tarie in ele si inainte.
8. Poate ca m-a ajutat faptul ca am o sora si un frate mai mare. Si la mine tot in ultimii ani ai comunismului a fost gimnaziul. Povestea e foarte bine scrisa.
Am scris despre Coposu. Articolul este de fapt despre Ion Rațiu. Mea culpa.
https://m.adevarul.ro/locale/constanta/interviu-nicolae-ratiu-pentru-ion-ratiu-tatal-meu-ion-iliescu-fost-ceausescu-2-1_5c78ce9b445219c57ebd5852/index.html
Merita citit.
1. Nu am știut până acum cine este Iulia Marin și nici de articolul cu Femeia în rochie albastră.
”El mi-a zis atunci: Doamnă, sunt oameni scoși din șut și nu mai putem să-i stăpânim! S-a și recomandat, nu mai țin minte cum se numea, dar era inginer.”
În 1990 eram proaspăt angajat la o mină din VJ ca electrician, aveam 20 de ani și cum eram proaspăt liberat din armata română aveam în cap doar unde aș putea găsi și eu ceva pixdă gratis. Din ce țin minte de atunci au fost trimiși spre București doar mineri de pe abataje. Cine erau acei mineri? Erau unii aduși cu forța în VJ din toată țara pentru diferite infracțiuni adică le propuneau procurorii: pușcărie sau mină de cărbune pentru că țara avea nevoie de cât mai mult cărbune. Nu pot să descriu ce scandaluri, bătăi, ruperi de oase erau în zonele de blocuri unde erau cazați. Pur și simplu erau niște sălbatici adunați de comuniști și obligați să lucreze în mine.
Am lucrat 25 de ani la o mină din VJ și vă spun cu mâna pe inimă că i-am prins pe sălbatici până la prima ordonanță cu care au plecat majoritatea. Nu mai știu exact dar din 80.000 am mai rămas vreo 40.000 la prima strigare în 1997.
Cei care au organizat toată ”Mineriadele” și s-au folosit de niște berbeci cu două clase ca trenu, cu bună știință, ar cam trebui să-i vedem prin tribunale. Și nu, nu doar Ion Iliescu a fost de vină.
1. ”sigur a făcut ea ceva,că doar n-au bătut-o degeaba”
2-5 au că factor comun că poporul e din ce in ce mai superficial, preferă să aleagă senzaționalul in detrimentul analizei.
Ne auzim la alegeri!
7. ramanem încremeniți in mistic,dar ne pricepem la vaccinuri
9. Felicitări Poliției de frontieră pentru răspuns
Mulțumim pentru selecție!
Te așteptai să afli cine e polițista? Au pus și link la articolul tău. Fain!
Sincer, nu mă așteptam.
Dar să știi că mi-a și scris polițista, știam cine e cu o zi înainte să apară postarea aia.
@bonus: da cine trece de acuma tone de borcane de ardei iuți prin vamă în plase de Jumbo și vameșa blondă doar zămbește?
5. Problema nu e ca nu producem. Problema e ca dc se supara multinationala, isi ia jucariile si pleaca. Cum a fost Renault care a mutat o parte in Maroc.
Si o problema mai grava dpmdv e ca toate cunostiintele/patente/IP/… sunt ale tarii mama a multinationalei.
Practic suntem tot la nivel de colonie, cu f multe joburi care in viitor vor disparea.
Cresterea noastra este un efect al contactului direct cu tarile dezvoltate.
De exemplu asa cum Imperiul Britanic a modernizat India. Si diferenta inca e majora.
7. F prost scris articolul
ce a mutat ma Dacia in Maroc? A mutat Loganu ca deja nu mai puteau face fata cu Dusterul.
Au bagat miliarde in tara. Sigur sigur or sa plece.
nici macar nu vreau sa mentionez ca in Romania se face partea de RD, deci mut-o p-aia. Ce daca ai stat niste ani sa produci experti (ca RDul e treaba nu jucarie). Muti repede in Maroc…sa reiei procesu
Relativ la „bonus”: esteee! Nu numai ca ti-ai gasit „complicea”, ci chiar Politia de Frontiera a „demascat-o” 🙂 ! Totul e bine cand se termina cu bine! Inca o data, un mare BRAVO pentru modul in care a decis a intre in joc!
Boss, fă o analiză pe textul celor de la Poliția de frontieră română și zi dacă este ceva greșit.
Băi, nu știu dar eu cred că ceva se schimbă în țara asta. Pic cu pic.
De schimbat se schimbă. Problema e în ce ritm…
9. I told you so.
Acu’ mai rămâne să primești, tu sau Mara, un mail cu o propunere de la Jumbo.