De când a dat nițel căldura, oamenii din clădirea de birouri, în care e sala unde merg io, ies să mănânce afară, la soare. Știu prea bine asta, pentru că termin cu alergatul pe bandă și plec spre casă fix când e ora lor de masă.

Ei, de fiecare dată când trec pe lângă ei și-i văd mușcând din shaormele alea zemoase de la shaormăria de peste drum sau din sandvișurile din juma’ de baghetă crocantă de la mega de lângă, mă încurajez spunându-mi că eu sunt o ființă superioară, mult evoluată, o ființă care a renunțat la plăceri din astea mărunte și frivole, cum ar fi carbohidrații, zahărul sau sosurile picurânde din shaorme.

Trec pe lângă ei nepăsător și rece, știind că acum mă aflu în cu totul altă fază a dezvoltării mele fizice și spirituale, acum am ales sportul și viața sănătoasă, acum sunt un cu totul alt om.

Da, îmi spun toate astea, în timp ce mă rog în gând să nu aibă vreunul dintre ei nefericita idee să vină să-mi spună:

– Auzi, îți dau shaorma mea pe abonamentul tău la sală. Hai că n-am mușcat decât de două ori din ea.

C-aș face schimbul în secunda doi.

sursa foto: freepik.com