Două scurte

Idem aici. De aia engleza mi se pare foarte eficientă, iar “dumneavoastră” este foaaarte lung. Folosesc “Dumneavoastră” doar când întâlnesc pe cineva pentru prima oară. În schimb insist să mi se spună “tu” , nu de alta dar am început să mă simt bătrână când vine câte unu’ de 20 și ceva de ani și -mi zice “dumneavoastră”, mai lipsește să-mi zică “tanti”. Am scris de câteva ori “dumneavoastră” și deja am obosit.

bai, prima e de notat. Mi-a luat ceva pana am facut switch-ul asta dintre nume si prenume.

cat despre a doua, am si eu aceeasi tendinta. Pentru ca daca suna mai formal, cum ar zice americanii, omul nu se simte stingherit. La „dumneavoastra”, totul ramane strict profesional pana la limita de a nu te baga in seama. Cel putin asta am vazut. Ei bine, acelasi lucru il patesc si eu cu diversi oameni care ma mustra ca nu vorbesc cu „dumneavoastra” (inclusiv mama). Dar, ma simt eu mai bine si vad ca si omul de langa mine se simte mai bine daca ii spun asa. Chiar si la oameni in varsta (unde totusi am tendinta de a nu-l „tutui”)

Neața! Mă prezint cu Prenume-Nume. Pentru mine e o chestie de identitate. Eu sunt EU cu sau fără un anumit nume de familie. Când am trecut în custodia soțului (🤣🤣🤣) mi-a fost și mai ușor să mă prezint cu prenume-nume.
Cât despre pronumele de politețe, îl folosesc așa cum îmi vine. Dacă e o interacțiune singulară atunci sigur merg pe „dumneavoastră”.

Dumneavoastra mi se pare impersonal si rece, il folosesc doar la institutii/ghisee si cu oamenii care au pretentia sa li se spuna asa. Mi se pare trist sa consideri ca e lipsa de respect daca cineva te tutuieste. La munca, din cei cu care corespondez pe mail, cei din afara tarii mi se adreseaza cu :Draga Roxana, cei din tara cu Buna ziua

Nu știți ce luptă am dus cu mulți colegi, toți cu facultate, să accepte că întâi e prenumele, abia apoi numele.
Asta vine din perioada comunismului, când fiecare om era anonim, nu conta, de aceea numele lui nu conta. Da, noi suntem definiți de prenumele nostru, numele de botez. Celălalt e numele neamului nostru (Popești, Ionești, a lu` cutare). Și de aceea latinii îi spuneau pre nomen, înaintea numelui.
Și eu folosesc „dumneavoastră” pentru a-i ține pe interlocutori la distanță.
Dacă merită, trec la „tu”.

La formularele romanesti, inca stau sa ma gandesc care e numele si prenumele, inainte sa completez. Eu trebuie sa arat buletinul oriunde ma duc, ca numele meu e rar, in Ro.

Cu “dumneavoastra” peste tot, decat daca te cunosc din copilarie. Una, ca nu stau sa ghicesc varsta omului. Doi, mi se pare un semn de respect, si asta nu ar trebui sa tina de varsta. In engleza, ce-i drept, e mai usor, scap cu “you”. Singura data cand m-a speriat “you” a fost cand mi s-a adresat o colega cu “ma’am”. Mi s-a zburlit pielea, si am rugat-o sa nu mai zica asa, ca nu as vrea sa creada cineva ca nu sunt destul de approachable. Dupa care a explicat ea, ca pentru ei, indienii, asta e un semn de respect.

1. Da, evident, PREnume și nume, așa îmi învăț și copiii cu care lucrez. Fiind domeniu artistic, e normal așa. Mă derutează știrile care îi prezintă pe toți borfașii și criminalii de parcă ar fi artiști!
2. Depinde de situații, de oameni. Dar prefer „tu”. Respectul vine din atitudine, nu dintr-un cuvânt.
Zi faină!

Intotdeauna Monica Somesan.
Pronumele de politete il folosesc in general in cazul persoanelor pe care nu le cunosc, indiferent de varsta.
Daca mi se raspunde la per tu, trec si eu la per tu.

Că nu mai suntem la catalog. Drept care am insistat să fie trecute pe crucea bunică-mii prenumele și apoi numele.
În rest, dacă nu urmează să-i iau acasă, prefer să mă adresez cu „dumneavoastră”.

Ca tot e pe subiect și la vremea respectivă mi s-a părut tare ciudat : mă duc la DrMax sa îmi ridic pachetul , ii zic tipului de la ghișeu numele de forma Gabriela X . Se uită in sistem , ridică din sprâncene și mă întreabă: X Gabriela ? Zic eu : Da ! El : ah , pai de ce nu ziceți așa ? 😲🫤
Deci se pare că în capul unora contează tare mult cum spui numele
Cât despre pronumele de polițele eu îl folosesc tot timpul când întâlnesc oameni necunoscuți sau fac cunoștință cu oameni noi până mi se spune că este social acceptabil pertu-ul , cel mai amuzant e că îl învăț pe fiu-miu că bărbații sunt „nenea” și femeile „tanti ” , acolo sa vezi fețe la prietenii mei de-o vârstă cu mine (sau chiar mai mici ) . La el merg pe principiul -daca poți să ai copil de vârsta lui fiu-miu ești „tanti și nenea” – desigur , cu excepția cazului în care persoana îi specifică copilul că el vrea sa fie strigat pe nume( mă rog , prenume )

E mai simplu decât pare.

Trebuie să te adaptezi mediului in care te afli: dacă ești la Roma faci orecum romanii. Asta dacă vrei să dovedești respect, altfel discuția nu mai are rost.
In cultura franceză „vous”, la români „dumneavoastră”, la anglo-saxona „you”, dacă mă duc in Sudan sau Japonia studiez cutuma locală.
Tot de bun simț e și PREnomen, nomen, conomen.
La norvegieni e atat de natural să te adresezi cu prenumele unei persoane în etate, incât nu pare lipsit de politețe. Chiar și regele este abordat cu Harald, evident, punând titlul nobiliar înainte.
Deci, in România codul bunelor maniere stabilește clar pentru cine l-a studiat și vrea să fie civilizat. Altfel, să nu avem pretenția sa fie curat pe jos, ca să fiu simplist.
Ce mă enervează la tinerii norvegieni care îi vizitează pe copiii mei e că nu salută nici la sosire nici la plecare,drept urmare am luat atitudine intrebându-i direct, dacă face parte din cultura lor. Evident că nu, ar fi normal sa salute.
Am avut cândva un șef, in România pe care l-am vizitat acasă și mi-a cerut să mă adresez cu prenumele. I-am spus că dacă imi cere asta când stăm la băut, să nu se bășice că voi fi la fel la serviciu, așa ca am refuzat.
Alt șef a cerut să ne adresăm cu prenumele, dar cred că a făcut-o ca să fie modern, Altfel un infatuat care a regretat că a făcut această solicitare, dar nu mai avea ce face.

1. Ma prezint cu prenume+nume.
2. Am o problema cand prestatorii de servicii (taximetristi, curieri, zidari etc) mi se adreseaza cu „tu”, mai ales cand sunt mai tineri ca mine. Eu ma adresez catre ei cu „dumeavoastra”. Mi se pare normal, e vorba de respectul pentru meseria lor (chiar daca multe din chestii le-as putea face eu, nu am timp/chef).

De prezentat, întotdeauna m-am prezentat prenume, nume. Cu adresatul, mă învăț să nu o mai fac cu dvs. Deja sunt adult, și depinde de om, de funcție, relație. La psiholog, folosesc dvs. La serviciu, sunt la per tu în mare. Cu oamenii în vârstă, folosesc dvs

Sunt profund alergică la modul în care se prezintă unii, cu numele de familie înainte. Sigur, dacă nu e vorba de convenții culturale, cum e la maghiari sau la chinezi.
Despre ”dumneavoastră”.
Depinde foarte mult de context. În crâșmă/club/pub/, cunoștințe noi în grupul de prieteni, ”tu”.
Nu pot lua la pertu o persoană în cadrul unei interacțiuni necesare. La magazin, la Impozite, la recepția clinicii, la restaurant etc. Mi se pare jignitor să iei o persoană necunoscută la pertu în atare situații, indiferent de vârsta ei și a mea, dar mai ales dacă e mai în vârstă.
Plus că pronumele de politețe e și o marcă de păstrare a distanței. Au fost interacțiuni în care interlocutorul trecuse în registrul familiar, deși nu era cazul și nici contextul. Mi-am păstrat distanța prin ”dumneavoastră”.

Pe mine mă zgârie pe creier „dânsul/dânsa”, amintiri de pe vremea studenției de la Iași. Doar acolo le aud.

Mă simt inconfortabil când persoane (3-100+ani) folosesc pronumele de politețe (cred că motivul este 56 + ai mei). Mă simt inconfortabil când angajați ai statului folosesc pronumele de apropiere nerespectând un cod deontologic (pe care eu îl respect, fără a fi obligat). Niciodată, dar niciodată, nu voi folosi pronumele de apropiere cu o persoană (indiferent de vârstă, sex, situație materială sau profesională) care folosește pronumele de politețe.

Fosta mea șefă era foarte deranjată că mă prezint cu prenume + nume „ca o artistă” și spunea că ea este mai întâi „Banu” și apoi cum o cheamă. De, la ea era mai important cine a luat-o de nevastă

Înainte sa plec din România era standard nume + prenume. Asa se cerea in școală, asa mi-a rămas in cap. In est m-am dezobisnuit rapid. Acum e normal prenume + nume. Acum cand mai tre sa dau cu subsemnata pe vre-un formular în România, mai întotdeauna greșesc – trec prenumele la nume si invers. Nu-mi aduc aminte sa fi văzut undeva vre-un formular romanesc unde sa fie prenume și nume.
Ma adresez întotdeauna cu dumneavoastră persoanelor în vârstă și necunoscutilor dacă observ ca au cam peste 30 de ani. La tineret mai merge cu tu din prima..

Depinde cu cine ma intalnesc ca sa conversez. Fie face-to-face, fie la telefon. Eu prefer sa folosesc pronumele de politete pers a II-a plural si atunci cam la fel mi se adreseaza si interlocutorii. Daca se construieste in timp o relatie…atunci ajungem sa nu mai folosim pronumele de politete si trecem la prenume. In anumite situatii, intrucat am un nume de familie mai complicat de pronuntat, mi se adreseaza lumea cu Doamna + Prenume in loc de Doamna + Nume. Daca interlocutorii sunt mai tineri decat mine, le propun imediat sa vorbim cu ‘tu’. Altfel, raman la pronumele de politete. Cred ca sunt mai de moda veche. 😉
E adevarat ca in engleza nu ma deranjeaza sa apelez persoanele direct pe prenume. Asa mi se pare mai natural. Sau asa-mi vine sa vorbesc.

1. Din pacate am invatat-o tarziu pe asta, dupa ce am interactionat cu natii straine. Prenumele primul, ca si in inglish e first name.
2. Eu am crescut tot cu „dvs” si nu pot face switch-ul la „tu”. Dar nu mi se pare lipsa de respect, chiar ma gandeam ca pana si la interviuri in zilele noastre, discutia s-a „transformat” la per tu si suna ok. Adica acum daca mi se adreseaza cineva cu „dvs”, mi se pare ca ma ia de mosneag :-)))))).

Înainte sa plec din România era nume + prenume. Asa se cerea in școală, asa mi-a rămas in cap. In est m-am dezobisnuit rapid. Acum e normal prenume + nume. Acum cand mai tre sa dau cu subsemnata pe vre-un formular în România, mai întotdeauna greșesc, ca trec prenumele la nume si invers. Nu-mi aduc aminte sa fi văzut undeva vre-un formular romanesc unde sa fie prenume și nume.
Ma adresez întotdeauna cu dumneavoastră persoanelor în vârstă și necunoscutilor dacă observ ca au cam peste 30 de ani. La tineret mai merge cu tu din prima..

Salutari! In mod normal, intr-o societate civilizata, apelativul de adresare cu un necunoscut este întotdeauna cu dumneavoastră. Excepție face faptul, cand persoana respectiva iti cere sa i te adresezi pe numele mic. Deci, interlocutorul ‘rupe’ bariera sociala, același lucru putând sa il faci tu la rândul tău când ești apelat cu dumneavoastra sau dumneata. A ne uita la limbile tarilor pe care le consideram civilizate si la adresarile lor.
Iar legat de nume, asa e, prenumele (ca termen) spune tot.