Prima. Învățați-vă copiii să se prezinte spunând prima dată prenumele, nu-i mai lăsați să înceapă cu numele de familie. Cred că eram în școala generală când unul dintre cei mai deștepți și mișto oameni, pe care i-am cunoscut eu în această viață, mi-a zis chiar de la prima noastră întâlnire:

– Nu te mai prezenta Vasilescu Mihai! Vasilescu Mihai ești doar la școală. Când te prezinți cuiva spui „Mihai Vasilescu”.  

Chestie care probabil mi-ar fi trecut pe lângă urechi cu viteza luminii, dacă omul meu n-ar fi continuat:

– Crezi că Eminescu se prezenta „Eminescu Mihai”?

Ei bine, prieteni, din acel moment eu nu m-am mai prezentat niciodată altfel decât Mihai Vasilescu. Indiferent unde, cui și de ce.

Și a doua. Asta e mai mult o curiozitate personală: când vorbim cu necunoscuții la pertu și când folosim pronumele de politețe? Întreb pentru că am adevărate lupte ideologice cu distinsa stăpână a sufletului meu pe această temă.

Eu am tendința naturală să mă adresez tuturor la persoana a doua singular. Respectiv cu „tu”. Chestia e că m-am luptat ceva cu mine însumi pentru ca această tendință să devină naturală. Tot background-ul meu, tot modul în care am fost crescut și învățat de părinți fiind să mă adresez tuturor, indiferent cui, folosind pronumele de politețe „dumneavoastră”.

Doar că, de la un moment dat, undeva în capul meu s-a produs un switch. C-o fi vina filmelor americane, c-am lucrat prea mult în medii în care oamenii nu prea se formalizează, habar nu am. Cert e că de la un anumit moment am început să consider că e mult mai firesc să mă adresez tuturor celor cu care interacționez la persoana a doua singular.

Acum, în zilele noastre, sunt foarte rare situațiile în care mai folosesc „dumneavoastră”. Ce știu sigur-sigur este că îl folosesc cu oamenii în vârstă. Mă rog, cei pe care ochiometric îi consider vizibil mai în vârstă decât mine (ceea ce a ajuns să fie destul de complicat, să știți). În rest, indiferent că vorbesc cu un necunoscut pe la vreun eveniment, cu șoferii de taxi sau cu vânzătorul de la mega, mă adresez la persoana a doua singular.

Să nu mă înțelegeți greșit, eu sunt genul ăla de individ care dă „bună ziua”, care spune spune „mulțumesc” și „te rog”, care e în stare să poarte un dialog civilizat și relaxat cu oricine, de la portari sau femei de serviciu până la manageri generali. Doar că fac toate astea la persoana a doua singular.

Ei bine, de fiecare dată când mă aude, Mara mă ia la frecuș și-mi spune că nu i se pare normal. De-aia vin să vă întreb pe voi: vi se pare lipsă de politețe? Dacă vouă vi se adresează cu „tu” o persoană pe care n-o cunoașteți, considerați că e lipsă de respect?

sursa foto: freepik.com