Deși regula e că mergem la școală cu metroul, marțea și vinerea, duc copiii cu mașina. Pentru că mai luăm o prietenă, colegă de clasă cu fetele, care stă destul de departe de orice stație de metrou. Ăsta e contextul, acum o să aflați și de ce vi l-am zis.

Ne urcăm în mașină, ajungem la prietena fetelor, se urcă și ea, pornim spre școală.

Ioana cere muzică si nu orice muzică, cere „Face it Alone”. Nu știu dacă v-am mai spus, dar Ioana e cel mai mare fan de unsprezece ani și jumătate al lui Freddie Mercury. Ioana, dacă ar putea, ar asculta DOAR Freddie.

Mă conformez, pun „Face it Alone”, începe piesa. Și-atunci, prieteni, o aud pe Ioana cum îi spune colegei:

– Melodia nu e cine știe ce, dar ascultă versurile, că mie mi se face pielea de găină de fiecare dată.

Copila cealaltă dă din cap că „da”, o să asculte versurile, dar Ioana parcă nu e mulțumită:

– Odată am ascultat-o oră și jumătate și nu m-am putut opri din plâns. A compus-o când a aflat că e bolnav și-o să moară…

Până la școală s-a ascultat Face it Alone pe repeat.

Băi, nu știu cât reușește să înțeleagă un copil de nici 12 ani despre ce cântă Freddie acolo, dar mie, când am auzit-o pe Ioana spunând toate astea, mi s-a făcut cu adevărat pielea de găină și nu știam cum să deschid geamul mai repede ca să pară că-mi lăcrimează ochii de la praf. Că voi știți ce praf e pe-afară?

P.S. Poza e făcută de mine. Afișul era lipit pe un perete oarecare din Madrid.