Nu știu în ce măsură vă pasionează pe voi subiectul smartwatch-uri, dar ceasul mai inteligent decât mine (pentru că de multe ori chiar este) a devenit un accesoriu de care nu mă mai pot despărți. Acum doi ani pe vremea asta, pufneam superior din năsuc atunci când auzeam discuții pe subiect, după care spuneam oricui avea chef să mă asculte, dar mai ales celor care n-aveau: „eu nu voi renunța niciodată la ceasul clasic pentru un smartwatch”.

Doi ani mai târziu, trei ceasuri clasice destul de mișto (că de-aia mi le-am cumpărat) zac pe undeva prin vreun sertar din casă, în timp ce eu nu mă mai pot despărți de Fitbit-ul meu.

Ca să înțelegeți mai exact, atunci când plec pe undeva pe unde urmează să stau mai mult de o săptămână, primele două lucruri pe care mi le pun în bagaj sunt încărcătoarele pentru telefon și smartwatch. Apropo, aștept cu nerăbdare ziua în care vor fi unul și același, ca să nu mă mai car cu două.

Nu mai țin minte unde am plecat și m-am trezit că mi s-a descărcat complet bateria ceasului, dar nu aveam încărcătorul cu mine. După ce-a murit de tot, am stat mai mult de o zi cu el complet descărcat la mână. Da, aș fi putut să-l dau jos, dar nu am cum să fac asta. Port ceas de când mă știu, dacă nu simt nimic la încheietura stângă e ca și cum aș merge dezbrăcat pe stradă. Știți senzația?

Acum, c-am lămurit aceste aspecte, poate o să vă fie un pic mai clar de ce vreau să vă anunț că după exact un an și cinci luni de când Fitbit Sense a intrat în viața mea și n-a mai plecat, săptămâna trecută am hotărât că drumurile noastre se vor despărți definitiv. Pentru că de săptămâna trecută, în viața mea a intrat Fitbit Sense 2, adică cea mai nouă variantă de Sense existentă. Cu alte cuvinte, The King is dead. Long live the King!

Și dacă tot v-am povestit toate astea, o să vă las și ce-am constat așa, la prima mână, după cele câteva zile de împrietenit cu noul Fitbit.

În primul si în primul rând, m-a spart cât de ușor l-am instalat. Mă așteptam să fie complicat, să trebuiască să-l dezinstalez pe cel vechi, după care să-mi prind urechile încercând să-l instalez pe ăsta nou. Nici pomeneală, din secunda în care l-am pornit, telefonul l-a detectat automat și m-a întrebat dacă vreau să înlocuiesc Fitbit1 cu Fitbit 2. I-am răspuns că „da” și aia a fost. N-a mai trebuit să fac ABSOLUT nimic, mi l-a instalat inclusiv cu aceleași permisiuni pentru notificări pe care le aveam activate pe cel vechi. Or pentru lenea mea proverbială asta a fost ceva cu adevărat MI-NU-NAT.

Poate cea mai importantă constatare: bateria mă ține mai mult. Aici trebuie să fac o precizare. Pentru că mă ocup cu ce mă ocup, am activate o grămadă de notificări pe care să le primesc pe telefon și pe ceas. Dacă ieși cu mine la o bere, o să ai impresia că vreau să scap de tine și să plec, pentru că-mi arunc privirea spre ceas o dată la câteva secunde. De altfel, am ajuns să le și spun asta oamenilor cu care mă întâlnesc: „stai liniștit că nu sunt nesimțit, îmi vin notificări pe ceas și mă uit să văd de unde vin.”.

V-am precizat asta ca să înțelegeți că Fitbit-ul meu e turat la maximum, prin urmare e foarte posibil ca pe un utilizator normal să-l țină mult mai mult bateria. Pe mine mă ținea cinci zile la cel vechi, ăsta nou văd că se duce liniștit în șapte zile. Not bad, not bad at all. Ah, să nu uit, bateria ține mai mult în condițiile în care se încarcă complet mai repede decât cel vechi.

Dar cel mai mult și cel mai mult îmi place că la Fitbit Sense 2 s-a îmbunătăți mult modul în care primesc notificări. Spre deosebire de cel vechi, la cel nou, notificarea îmi vine în doi pași. Mai întâi mă anunță care este aplicația care a trimis notificarea (Whatsapp, WordPress, Gmail, Facebook etc) și motivul pentru care o primesc (Mesaj de la Mara pe Whatsapp, de exemplu).

După acest prim pas, imediat urmează pasul doi, adică ăla care îmi umple inima de bucurie: textul propriu-zis. Care text este mult mai mult decât ce vedeam înainte. Dacă primesc un comentariu pe blog, să zicem, văd o bună parte din el, înainte vedeam doar primele câteva cuvinte. Idem în cazul mesajelor, email-urilor și ce mai am eu pe acolo.

Poate vouă nu vi se pare important, pentru mine este. Arunc o singură dată privirea spre ecranul ceasului și-mi dau seama dacă am primit ceva important sau nu, ceva care să mă determine să întrerup activitatea pe care o prestez în momentul ăla sau nu. Chestie pe care ajungi s-o apreciezi foarte tare când tragi mașina pe dreapta vrând să răspunzi unui email deosebit de important care, după ce citești email-ul, se dovedește că în realitate nu era important deloc. So, pe mine asta cu mult mai mult text în cadrul notificării mă ajută mult de tot.

Fibtit Sense 1 avea o problemă care mă cam enerva: dacă aveam o convorbire telefonică mai lungă de 15-20 de minute se deconecta singur. La modul ca nu mai primeam nicio notificare, nu mai înregistra pașii, nu mai făcea nimic. Funcționa normal, dar nu mai primea niciun fel de date de la telefon, nu se mai sincroniza cu el. De revenit își mai revenea doar după ce-i dădeam restart.

O să întrebați uimiți: „dar ce om sănătos la căpuț are convorbiri telefonice mai lungi de 15-20 de minute?”. Eu, prieteni, eu am. Când mă plimb pe jos câte trei patru ore sau când sunt la volan câte 1300 de kilometri, îmi sun prietenii, îi iau la rând, pentru că atunci am timp căcălău să stăm de vorbă.

Well, în urma convorbirilor de genul ăsta, vechiul Fitbit nu se mai sincroniza cu telefonul și nu-și mai revenea decât după restart. Ceea că oleacă mă enerva. Ei bine, la cel nou nu mai am problema asta, nu s-a mai deconectat indiferent cât am vorbit la telefon.

V-am povestit toate cele de mai sus pentru că, dacă aveți un Fitbit sau vă doriți unul, n-o să le găsiți pe nicăieri, indiferent cât veți răscoli internetul. Toate sunt lucruri constatate din postura de heavy user, ba chiar, n-o să vă mint, cu unele dintre ele i-am pus în dificultate și pe cei de la Fitbit, pentru că nu le mai întâlniseră. Iar acesta, prieteni, se numește feedback prețios, adică acel feedback pe care numai un utilizator care folosește la greu respectivul produs ți-l poate da.

Cam ăsta este motivul pentru care am preferat să vă spun toate cele de mai sus, în loc să vă povestesc despre ce știe să facă Fitbit Sense 2 și ce beneficii ai dacă ți-l iei. Puteam să vă vorbesc despre numeroasele funcționalități care oferă informații relevante despre activitatea cotidiană: de la puls și înregistrarea activității sportive până la detectarea tipului de mișcare (mers, alergare), despre monitorizarea somnului și a stresului, despre cum poți să bagi în aplicație planul de nutriție (adică ce vrei să mănânci) și ceasul te ajută să-l respecți, despre cum îți urmărește ritmul cardiac, pe scurt, despre tot ce știe el să facă.

Dar pe toate astea, care sunt reale și chiar știe să le facă bine, le poate afla oricine la o simplă căutare pe google sau pe site-ul Fitbit. Pe când, pentru tot ce v-am povestit eu azi, producătorii plătesc bani grei către beta-testeri și tot nu le află pe toate.

De altfel, dacă mai aveți alte întrebări legate de Fitbit Sense, indiferent că vorbim despre versiunea 1 sau 2, aici sunt.

Cu speranța că v-am fost util, atât pentru moment.