Auziți, mă iertați ca vă întrerup abrupt începutul ăsta de weekend, voiam să vă întreb dacă voi asociați mirosuri cu locuri?
Am fost mai înainte până la mega (s-a terminat înghețata, mă rog, detalii) și habar nu am de la ce, dar pe strada mea miroase exact cum mirosea pe strada de la bunică-mea din sat. Miroase aici la mine în cartier fix ca pe strada aia unde abia așteptam să ajung în fiecare vară și căreia i-aș recunoaște mirosul dintre toate străzile din lume.
Nu-mi dau seama, poate că e de la niște bălegar de cal (nu am vreo explicație pentru bălegar de cal în mijlocul Bucureștiului, dar este ditamai pleașca fix acolo în intersecția de lângă mega), însă e sigur că la mine pe stradă miroase exact cum mirosea la bunică-mea. De mi-a năvălit jumătate de copilărie la loc în cap și-am avut flash-uri cu nucul ăla mare, de lângă gardul de la stradă, în care n-aveam voie sa ne urcăm ca să nu cădem. Da’ noi tot ne urcam…
Nfine, de-aia vă întrebam mai sus dacă voi asociați mirosuri cu locuri, că eu le-am asociat de aproape că mi-au dat și lacrimile pe stradă. Tocmai ce mi-am mirosit nițel copilăria. 🙁
sursa foto: pixabay.com
Da, îmi miroase…din ce în ce mai des și mai intens…Și mi se face dor de vremea aia în care credeam că o să răstorn lumea. Și de frații mei și de toate nimicurile care ne făceau să ne bată inima mai tare. Și de tata, pentru că încă îl aveam în copilărie.
Comentariu beton!68
Deci te-am nimerit bine de tot.
La fix. Îmi curg lacrimile una după alta și sunt în metrou🙂
Dacă vedeți o doamnă superbă plângând în metrou, e posibil să fiu eu😜
Comentariu beton!91
Băi, n-am vrut…
Nu-ți face griji. Fără să fiu o mare plângăcioasă, mă emoționez ușor când e vorba de copilărie. Nu mi-e rușine nici să plâng, nici să mă vadă alții plângând. 🙂
Comentariu beton!61
Da,acasă nu prea ,dar mi s-a întâmplat in deplasare…parcă era casa copilăriei, unde trăiam și cu bunicii și cu părinții, și mirosea a dulciuri,a chec în special. Mamaia era bucătăreasa și atunci,înainte de 90,checul era prăjitura cea mai des făcută, iar mirosul l-am simțit vreo 2 ani aproape de serviciu, vecin cu fabrica de napolitane în special,alka…altfel te duceai la muncă, când te îmbăta mirosul de chec .
Comentariu beton!33
Mie mi-e dor uneori de senzatia de liniste pe care mi-o dadeau mainile bunicii, cand puneam capul in poala ei, pe sortul in care mereu avea cate un dulce, si imi mangaia capul cu mainile care miroseau a paine
Jur ca se oprea timpul in loc si nimic nu mai era rau sau greu
Comentariu beton!63
O, da. Am simțit demult un miros de gaze de eșapament și motorină, instantelaneu mi-am adus aminte de vremea când mama mea venea de la serviciu. Au trecut 40 de ani de când nu am mai simțit mirosul acela.😔
Comentariu beton!15
Păi? Aveați un diesel sau lucra pe locomotivă?
Nu, era taxatoare pe autobus, daca ai prins vremurile acelea
Comentariu beton!33
La fel si Proust cu madlena lui din “A la recherche du temps perdu” 🙂
Comentariu beton!21
Mirosul de frunze arse toamna când e puțin frig mă trimite fix în curtea bunicilor.
Iar mirosul de benzină îmi amintește de tata, pentru că Dacie și meșterit în jurul mașinii.
Și mai sunt, dar începe să bată vântul și aduce praf.
As vrea să mai fiu o zi copil în curtea bunicilor în formație completă.
Comentariu beton!43
Da ,cum să nu! Mirosul de lemn ars in sobă ,se simte doar iarna când e ger și suntem Intr un sat de munte ,in Bucovina,mai precis în Moldovița. Acel miros mă întoarce cu 40 de ani în urmă în anii ’70.Inchid ochii și sunt exact acolo.
Comentariu beton!38
Ăsta este mirosul care și pe mine, instant, mă poartă înapoi în timp către locurile unde petreceam vacanțele la țară, la mătuși și unchi, precum și în satul unde statea mamaia.
În 1945 în satul ăla, unde locuia mamaia, erau 2000 de oameni. Acum 10 ani mai statea un singur om, care nu se dădea dus din casa lui… Acum totul este părăsit. Am fost anul ăsta la cules de prune… și mi-am adus aminte de copilărie 😁.
Comentariu beton!27
Ah, cum vine postarea asta la ceas de seară și mă mângâie la suflet! Asociez mirosul de cozonac și portocale cu perioada Crăciunului, din copilărie. Mai e mirosul ăla de vanilie care mă trimite direct în bucătăria apartamentului în care am crescut, pentru că mama făcea mereu magie cu arome de vanilie. ❤️
Comentariu beton!30
Da, mirosul de portocale de pe dulap unde stateau la copt alaturi de banane pana de Craciun sau cel de vin fiert cu scortisoara tot din perioada iernii !
Ambele dintr-o vreme cand nu era internet, TV prin cablu si alte „minuni” ale lumii moderne.
Dar erau prietenii, turele cu bita, iarna cu sania sau patinele, cartile bune citite pentru prima oara, etc.
Cand viata era simpla si curata cum numai in perioada copilariei poate fi !!!
Portocalele. Îmi aduc aminte de Crăciun. Și mirosul de frunze arse mă teleportează pe ulițele satului bunicilor.
Și, câteodată, mirosul de mujdei mă duce la ceaunul în care o mătușă prăjea un pui, sau ceva porumbei….
Mi s-au înmuiat genunchii…
Comentariu beton!29
Da, absolut si am crezut ca sunt ciudatica (pentru ca toti apropiatii cu care am vorbit despre, nu fac asocieri din astea legate de mirosuri). Miros de Craciun, mirosul de din casele vecinilor cu care ma jucam in copilarie, miros de gradinita, miros de „la tara” – am o gramada de „mirosuri – amintiri”.
Comentariu beton!35
Mā bag si eu la ciudātici:) Mie îmi miroase vara, cänd e super cald, a vacanta copilåriei, când stāteam urcate prin copaci sau pe bara de bātut covoare, imitänd-o pe Nadia. Iar azi, întindeam rufe în curte si îmi mirosea a bātaie cu frunze, cum fāceam pe drumul dinspre scoala spre casā când eram în gimmaziu… ce lung era drumul.. fåceam vreo douå ore, desi eram la câteva sträzi de caså… m-a apucat nostalgia råu.. si aveam toti bunicii si ambii pārinti:(
Comentariu beton!33
Mie mirosul de iarbă proaspăt tăiată, de fân care atunci începe uscarea, asta îmi răscolește cu bucurie amintirile. Când eram copil, verile, toate vacanțele eram cu furca în mână și atunci nu eram deloc, dar deloc fericită.. 😬
Comentariu beton!29
Cine era fericit când era vremea fânului. Deoarece eram cel mai mic, pe mine mă suiau pe capiță, să joc fânul, ca să se aseze. Toată pleava de la fân în capul meu era.
Faza super tare, e că atunci când veneam acasă direct în apele Bâscei Chiojdului eram să fac baie 😁.
@BaGheRa Adica, mergeai la brazde! Stiu cum era, mergeam si eu la bunica paterna, la Basca Chiojd (avea casa pe malu’ Pacurii)…
Mirela
@Mirela, atenție am zis apele Bâscei… mă refeream la gârlă, mă duceam la țară la sora cea mai mică a mamei mele, într-un sat mai jos spre Cislău.
La brazde cred că te referi la coasa în sine, dar mai era întors, strâns, făcut căpiță, adus acasă și urcat în pod – altă chestie ce implica pleava în cap…
Ti-am raspuns dincolo si de-abia apoi am vazut ca nu sunt deloc speciala. Suntem multi cu nas sensibil :)) sa vezi pe strada, cand trec si miroase a gratar, cum ma transform. Noroc cu omul, ca ma tine strans, sa nu intru in curtile oamenilor. E valabil si pentru mirosurile neplacute, insa. Daca nu imi place cum miroase intr-un loc, nu voi reveni acolo.
Categoric da. Până aproape de 30 de ani fiecare an aducea un miros nou. Acum, din când în când, simt un miros care mă trimite înapoi în timp la prima dată când am simțit mirosul, la o senzație, la un moment din copilărie, adolescență, prima tinerețe. Atunci trag adânc aer în piept, închid ochii și încerc să retrăiesc în minte momentul ăla.
Comentariu beton!28
O, daaaaaa❤️❤️❤️
Tocmai ce am ajuns in Valcea din locul copilariei, un sat la vreo 24 km….VIS si milioane de amintiri. Incerc sa ma bucur cat pot de mult de loc, sa ajung cat mai des ❤️
Ps: am cules o lada de salata verde din gradina, de zici ca e primavara
Comentariu beton!19
Păi la mine mirosul e de bază, că văzul nu prea, auzul mă lasă, mirosul a mai rămas. Asociez mirosuri cu zile și amintiri, cele legate de copilărie sunt cele mai frecvente: mirosul grădinii de flori a bunicii, mirosul de porumb copt și țuică fiartă, mirosul de foc de lemne în sobă, mirosul de ger de pe haina cu care venea tata de afară, pfoaaaa, ce praf mi-a intrat în ochi…
Comentariu beton!27
Singura data cand mi-a venit sa pup pamantu’ si sa plang in acelasi timp a fost cand m-am intors din prima delegatie in US si am aterizat pe Schiphol.
God, I love Europe – nu-s cum poa sa traiasca uamenii aia.
Comentariu beton!17
Valeu, iar te-ai lipit de un subiect sensibil – cu siguranta nici nu ai avut intentia sa ne rascolesti prin inima sau prin cutiuta cu amintiri din copilarie. Inocentul domn Vasilescu, asta iti e pseudonimul de vineri seara.
Cozonac si brad. Magic.
Trist e ca am tot incercat sa reconstruiesc din magia aia dar nu mi-a iesit decat in foarte mica masura.
Dar tot incerc.
Anul asta va fi mai greu, dar nu ma las. Macar pt a-mi aduce aminte de ai mei si magia lor. Sa nu care cumva sa uit.
Comentariu beton!14
O, daaa! Dar, nu neaparat locuri, cat anumite obiecte! De exemplu, daca iau o frunza de muscata, o frec in mana si apoi miros…este despre bunica mea! Sau lamaita! Dar…bunicii mei au murit cand eu eram mica…In schimb, de cate ori merg „acasa”, la tara, la tatal meu (pentru ca doar el a ramas), ma simt copil, in orice anotimp, dar mai ales iarna, cand ard lemnele in soba, cand iese fumul pe cos, cand ingheata rufele afara si miros imbatator de proaspat cand le aduc in casa…
Comentariu beton!26
Mirosul fumului, fumul care se înalță prin coșurile sobelor de teracotă. L-am simțit săptămâna trecută când am fost la ai mei, la țară. Acolo deja se face focul în sobe, s-a răcorit afară. Am simțit fluturi în stomac și o bucurie inexplicabilă. Fumul îmi amintește că urmează să vină iarna cu zăpada ei și o dată cu ele, Crăciunul. Eram mulți în jurul mesei, pe atunci. Trăia și bunicul iar frații mei erau în țară. Ce sărbători minunate aveam! Na, că mi s-a făcut și dor.
Comentariu beton!24
Stăteam toate patru surorile în jurul mesei, cu tata în capul mesei, așteptând tava cu minunatele felii portocalii coapte scoasă de mama din cuptorul încins. Deasupra mama arunca o mână de zahăr. Dovleacul copt și zaharul ars aveau un miros dumnezeiesc! Fac iarna acest lucru sperând să mai retrăiesc senzațiile pentru câteva clipe. Vag, mirosul aduce, dar nimic nu mai e la fel. Soba de lemne este înlocuită cu cuptorul electric, dovleacul nu mai are același gust și miros… fiecare suntem pe la casele noastre, iar mama, tata… Am căzut în butoiul cu melancolie.
Comentariu beton!26
Eu stau in acelasi loc de peste 40 de ani asa ca-mi miros copilaria in fiecare dimineata cand plec la job 🙂 doar ca e mai multa poluare. 🙁 Daca e sa fie un miros specific mi se mai intampla asta cand trec pe langa brutaria din cartier si miroase a paine. Macar mirosul seamana cu cel de cand eram la tara si cocea bunica. Un alt miros al copilariei de la tara e acela al aerului rece de iarna. Imi aduce aminte zilele in care stateam la sanius cu verisorii si copii din sat.
P.S.: Tizule, ce mi-ai facut! Cred ca mi-a intrat ceva in ochi. 😀
Comentariu beton!17
Din păcate nu am mai întâlnit de mult mirosul de ciocane de porumb arse. Pentru mine ăla este mirosul care mă transpune în locul unde m-am născut și unde îmi petreceam vacanțele.
Comentariu beton!18
Mamă ce ai dat-o cu asta…
Ții minte apretul? Ei, cu ăla spăla mama le jeriile de pat, albe imaculate din ceva bumbac super bun și grosut așa.
Moama, când simt miros apropiat de mirosul ăla, direct în patul de acasă zbor, când veneam in vacantele din liceu și după 24 de ore de tren, ma scufundam din nou în lenjeria perfect de curată, și de emoțiile mamei, cum ma aștepta ca și când.
Ai dat cu lacrimi azi…. Pffffuii
Comentariu beton!31
Seara, pe ulițele satului bunicilor mei, mirosea a balegă, că atunci se intorceau vitele de la cireadă, a mămăligă coaptă bine, a scrob (așa se zice în Moldova la omletă) si peste toate a lapte fiert în ceaunul cu coaja de la mămăligă.
N-am simțit amestecul asta de mirosuri de vreo 30 de ani deși satul e acolo și merg des. Oamenii sint bătrâni, nu mai pot ține vite, mănâncă de la magazin si gatesc la aragaz, nu la pkita cu lemne. Dar a scrob mai miroase citeodata seara.
Comentariu beton!20
Da, din ce în ce mai des, îmi miroase a tot felul de lucruri și locuri vechi. Aproape toate le simt și asociez cu vacanțele la bunici, cu anotimpurile, cu parfumurile ucrainene ieftine cu miros de trandafiri, cu 8×4 din Ungaria. Acum nu mai locuiesc în România, dar îmi miroase a toamnă și a scorușe și n-am mai mâncat scorușe de mai bine de 8 ani și nici măcar nu le-am văzut pe aici.
Părinții mei încă trăiesc, (84 și 85 de ani), dar nu le simt mirosul de astă vară, le simt mirosul din copilărie. Acasă, primavara-vara mirosea a pamant ud, a fragi și a tei, a busuioc și boance (crăițe), toamna a crizanteme,a plăcintă cu dovleac, scorușe și bureți, iarna a fum, brad, portocale, mere coapte, și cârnați (deși uram cârnații gătiți, erau și sunt preferații mei cruzi afumați, cu o ceapă lângă).
Mirosuri sunt peste tot, dar nu le pot asocia cu vacanțele din multe alte locuri.
Toate mirosurile pe care le simt sunt din copilărie și din adolescența mea îndelungată.
Iz de toate cele sunt peste tot și cu siguranță le-am mai simțit și cu alte zeci de ocazii, dar nu s-au întipărit în mintea mea, ca fiind importante sau deosebite.
Să simțiți iz de bucurie și să vă fie bine!
Comentariu beton!20
Si da, asociez mirosuri cu locuri, in mod special cu satul bunicii mele, cu mirosurile pe care le simteam in copilarie, pe ulitele pe care le colindam in vacante.
Primavara ma omoara mirosul iasomiei (lămâiță o numea bunica mea, o avea langa casa, in dreptul geamului dormitorului mamei mele); cand trec pe langa o gradina in care exista o iasomie, ii simt mirosul si imediat visez la pomisorul bunicii, cu sutele de flori albe. Aceleasi senzatii le am cand simt mirosul de tei, crini sau de regina noptii.
Toamna si iarna, mirosul de frunze arse, dar si cel al fumului care iese din cosurile caselor, ma duc cu gandul tot acolo, la casa si curtea bunicii; si rufele pe care le usca bunica afara, pe “culme”, aveau un iz discret de fum, iar eu il adoram; imi placea sa stau afara, iarna, cand erau nametii aia mari, cand zapada stralucea pretutindeni, sa urmaresc ce spectacol imi ofera fumul care iesea de pe hornurile caselor din jur ( mi se parea mie ca se creeaza tot felul de forme din fumul ala, exact cum fac norii).
Si cate alte mirosuri mai asociez cu copilaria/adolescenta mea, dar nu ma mai lungesc, deja am consumat jumatate de pachet de servetele 🙃 imi tot lacrimeaza ochii, cred ca de la lumina ecranului, nu de la nostalgie si dor… 😇
P.S. Mirosul de balega e memorabil pentru orice om care a trait/copilarit la sat. Primavara si toamna, copil fiind, adunam balega de pe ulita, iar bunica o amesteca cu pamant/nisip si apa si “lipea” pe jos si pe peretii bucatarioarei si odaitei ei. ❤️
Comentariu beton!24
Da, mai ales acum toamna.
Mirosul de legume prăjite pentru zacuscă, mirosul de pivniță (de întunecat şi rece), de frunze care ard..unde eşti copilărie?
Comentariu beton!16
Mereu asociez locurile cu mirosurile, știți ca pentru unii oameni fiecare casă miroase diferit? De copilărie îmi amintește mirosul de rufe uscate la ger, le aducea mamaia mea de afara și erau înghețate bocnă, pe punea pe sobă și mirosea în toată casa a ger! Apoi mirosul de plăcinte cu foaia întinsă cât toată masa, cu brânză și câte 15 oua că aveau zeci de găini și cu mere amestecate cu gutui păstrate de cu toamnă! Ați mâncat plăcintă cu gutui? Să mâncați și o sa mă pomeniți! Și mirosul cartofilor copți în cuptorul de la sobă pe care ii mâncam cu tot cu coajă 🙈 alături de brânză uscată și sărată! Mamaia încă trăiește, draga de ea, are 90 de ani și când am fost ultima data la ea ne-a făcut plăcintă! Doar tataia s-a dus și mă întâmpină din fotografiile unde era tânăr și frumos, proaspăt pensionat sau alături de copiii mei când erau mici. Frumos subiect!
Comentariu beton!21
Mirosul ala de ger si rufele bocnă, de neuitat! 🥰 In afara de mirosul de cartofi copti, mai era mirosul de mere sau gutui coapte in cuptor.
Ce norocoasa sunteti ca o mai aveti pe bunica, asta e adevarata bogatie, sa va fie sanatoasa si sa petreceti cat mai mult timp cu ea! Odata cu plecarea bunicilor, parca se subtiaza radacinile…
P.S. Placinta cu gutui se face in genul celei cu mere?
Da, iarna, când e foarte frig și miroase a lemn ars în sobă…îmi amintește de bunicii mei, de sat, de copilarie
Mie ce-mi aduce aminte de copilărie e mirosul fumului când e frig afară! Mi se face inima cât un purice!
Comentariu beton!12
Mirosul de pudra Caron (se mai gaseste in magazinele Beautik) si de Kent lung, din ala de dat la doctori. Le asociez instantaneu cu maica-mea tanara, cocheta si supla.
Echipamentele IT vechi au un miros specific care imi aduce aminte de copilarie, mai ales monitoarele vechi cu tub catodic. E un miros de plastic usor ars dar deloc neplacut. Imi aduce aminte de batranul meu Pentium 3 si de cat de mult rupeam Heroes 3 cu prietenii. 😀
23 dec. Nu-mi amintesc anul, dar era in mileniul trecut Toată casa mirosea a cozonac. Eu ma îmbrăcăm sa plec la patinaj. Aveam pantaloni pana mov, noi. Pentru mine, fericirea absoluta este ziua aceea
Comentariu beton!17
Clar,da…Mirosul de vinete si de ardei copt,ma duce direct acolo,cand veneam de la scoala si cocea mama cu usa de la apartament deschisa ca sa iasa fumul…Si cand desfac portocale ,la seara de Mos Craciun…Si mirosul de Old Spice original miroase a tata …Si…
Comentariu beton!12
Da, imi vine miros de niciunde, pur si simplu, miros de toamna, de animale, dar mai ales mirosul acela de struguri, il mai simt uneori prin curtile oamenilor din oras, inchid ochii si imi aduc aminte de via bunicilor, apoi mirosul de magiun de prune, care se fierbea toata noaptea in cort mare. Cei care sunt din zona Satu-Mare stiu cum se numeste acel magiun de prune, toti ii spun legvar. Acolo am copilarit, la tara la bunici, cu miros de lapte de bivolita, proaspat mult si baut in staul. Vaaaii, Mihai, mi s-a pus un nod maaare in gat! Dar, toti cei care am copilarit la tara avem amintiri frumoase cu mirosurile specifice fiecarui anotimp. Iarna, cu miros de zapada intins peste dealuri, primavara cu miros de pomi infloriti, vara cu fan cosit, toamna cu miros de fructe, gutui, struguri… Unde esti copilarie??
Comentariu beton!12
Vecinul avea cai și caruta și știu mirosul de care zici
Dar eu asociez mai mult mâncarea cu locurile în care am fost
Aveau zilele ușor inserate de toamnă un miros special al lor, ceva dulce, ceva libertate ( ce straniu, cum să aibă libertatea miros?) dar fix asta simțeam atunci. Am mai retrăit senzația de câteva ori, și de fiecare dată doare al naibii de tare. Și încă un lucru, nu are legătură cu mirosul, dar aș vrea să spun că am dormit lângă mamaie toată viața mea, până m-am măritat. Mă trezeam in fiecare dimineață ( pe la 4-5), auzeam autobuzul care trecea pe șosea, pe lângă bloc, o simțeam pe ea cum doarme și știam că totul este perfect. Și adormeam la loc. Aș recunoaște și acum autobuzul acela, dacă, printr-o minune, ar mai trece pe drum.
Comentariu beton!16
Da! Fumul de la frunze arse toamna, îmi amintește de momentele cand plecam cu tataie de acasa 💙 nu îmi amintesc unde plecam dar știu sigur locul de pe strada unde simteam mirosul si parca si văd fumul
Sunt două mirosuri care îmi amintesc de copilărie, din ce în ce mai rar întâlnite:
– mirosul de cozonaci în prag de coacere și apoi scoși din cuptor
– mirosul de frig iarna.
Îmi aduc aminte de Crăciunurile optzeciste și încă mulți ani după aceea, când ieșeam în decembrie afară și efectiv puteam mirosi cum vine frigul. Uneori se simțea si fumul de lemne arse. Apoi intram în casă și mă izbea căldura și mirosul de cozonaci. Maică-mea și bunică-mea lucrau zi lumină la ei.
Din păcate frigul nu se mai simte la fel, bunică-mea e de mult la cele veșnice, iar cozonacii vin ambalați în pungă, că timp nu mai e.
O, da. Uneori miroase a clasa a 7-a. Nu stiu de ce a 7-a si nu alta 🙂 Sau a dulapul lui tataie de scule. Daca se mai adauga si o anumita lumina, ma teleportez instant intr-o zi anume fin copilarie.
Daca e miros de ostropel (sau alte mancaruri ale copilariei), lumina de dupa amiaza, se aude un radio si zdranganit de tacamuri, automat ma trezesc ca e duminica dupa amiaza si sunt in fata blocului la bunici, bate vantul prin tei si eu ma plictisesc ingrozitor :))
Mirosul a tot ce înseamnă Crăciun, când toți copiii de pe scară mergeam de la unii la alții, că ba nu era destulă faină, ba ouă, ba lapte, dar tot timpul găseai pe la vreo vecină să poți face cozonacii cum trebuie. Mirosul de frig, care-ți lipea nările. Cel de portocale. De pat în care mă înghesuiam cu părinții, că în cealaltă cameră crăpa caloriferul. De brad combinat cu bomboane… Ce nostalgici suntem cu toții ☺️
Mirosul e simțul cu persistenta cea mai îndelungată în memorie.
Pentru mine, în ultimii ani, mirosul de clor din unele piscine îmi amintește de zilele când eram copil și mergeam la antrenament de polo, apa rece, piscina rece, vestiare reci, și clor de se aduna ca nisipul pe fundul bazinului la colțuri;)). Invariabil mirosul de benzina de dacia din 80 a lui tata, în care mirosea a benzina și a musama încinsă de ți se făcea rău după 4 curbe dacă stăteai în spate. Mirosul din trenurile vechi și gări ma teleporteaza instant, chiar și mirosul de țigări fără filtru, au un miros specific. Sau mirosul de mâncare gătită pe soba cu lemne. Sau de teracota încinsă, sau de saltea umpluta cu paie.
Comentariu beton!11
Florile de tei. Îmi amintesc de liceu, de năzuințe, părinți, vacanță…
Primavara/ vara, in drum spre casa de la birou sau cine stie ce alt comision, miroase cateodata a cartofi prajiti, pe care ii mancam alaturi de o salata de rosii si ceapa, mirosul ma transpune in casa copilariei, cu zarva de verisori si parinti strigandu ne la masa..afara e caldut si inca insorit, urmand ca la scurt timp dupa masa sa dam jos praful din joaca de peste zi, cu miros de curat si sapun..amintiri frumoase.
O, da clar… Și cel mai des se întâmplă la începutul iernii, când mai face cineva foc cu lemne și miroase a fum…
Nu în Bucureşti, dar da…
O da, am observat ca cel mai mult imi aminteste de copilarie si de bunici, fumul si focul facut pe timp de frig, fie toamna fie iarna, si mi s-a intamplat asta pe o straduta din Italia, cred ca era o pizzerie in zona si facea pizza pe vatra ca instant mi-am adus aminte de bunica mea cand facea paine, si era atat de bine…
Si mai sunt si alte mirosuri care imi trezesc dulci amintiri din copilarie.
Eu n-am avut norocul sa am bunici la tara. Aveam niste rude, mergeam rar, recunosc mirosuri dar nu ma
leaga nimic de ele. Am avut norocul sa imbatranesc in casa in care m-am
nascut si am copilarit. Gustul , in schimb…gustul ma
arunca in tunelul timpului. Sau mirosuri de mancare. Era candva o cofetarie in rondul din Lahovari, mereu uit cum se numea, care facea frisca loco. Ei bine, o gura din frisca lor (luam la pahar) ma arunca in scoala
generala, la cofetaria de stat de la blocuri, unde ma ducea tataie sa-mi dea o savarina la fiecare nota de 10 luata. Asta cand apucam ca se vindeau repede desi si ei aveau laborator propriu. Well…
Wow, m-ai lovit direct! Tot timpul asociez mirosurile cu amintiri, sunt foarte sensibilă! Nu doar la mirosuri. De multe ori tresar la anumite mirosuri, mai ales când miroase a soră-mea sau a părinți. Știu, poate părea ciudat, dar fiecare avem un miros al nostru, în funcție de ce deodorant/parfum folosim, plus mirosul nostru natural. Și, câteodată, trece cineva pe lângă noi și seamănă mirosul atât de bineeee… pe loc am plecat în amintiri!
Of, ce greu!
Mirosul de cofetărie bună ce m-a pocnit la Frankfurt am Main și m-a dus înapoi în ani în care eram tratat regește cu bunătății dar soția mă ferește pe chestii de calorii. Mirosul fumului de lemn rece ce prevestea zăpada. Mirosul inconfundabil al unor supermarketuri franceze prezent și după 40 de ani – pe fratele meu l-a pocnnit de a dreptul. Teii, nu mai știu cu ce e asociat.
Jandarmeria calare produce miros de copilarie prin zonele pe unde se preumbla.
Altfel…asociez mai mult gusturi cu alea din copilarie, mai degraba decat mirosuri. Cred insa ca unul dintre mirosurile care ma duc instant in copilarie e ala de cozonac. Si cozonac cum facea bunica’mea nici ca am mai gustat pana acum. Dar de mirosit…da, miroase ca ala facut de ea.