Azi e luni, prin urmare revine și Întrebarea Zilei. Stați liniștiți, nu e nimic complicat, e o întrebare lejeră, că nu se face să complicăm și mai mult un început dificil de săptămână în care copiii au vacanță.
Așadar, ce alegeți?
👉 Ședință cu părinții sau ședință la job?
P.S. Acum să văd eu cine mai zice „ambele”, cum s-a întâmplat la cele două întrebări de până acum. 😀
sursa foto: freepik.com
Sedinta la job de departe….
Comentariu beton!22
Sedinta cu parintii !!!
De ce ?
Ca ai de toate: drama, comedie, scandal, primadona, gica contra, aia care le stie pe toate, ala care abia asteapta sa se termine, ala care mai are cate o intrebare de fiecare data cand zici ca acum s-a terminat, aia care crede ca copilul ei e sfant si de fapt e dracul gol/pramatia clasei, etc.
Pe cand la cea de la job ori e cea de echipa, scurta si la obiect, ori e cea de departament unde invariabil adorm pe discursul lin si monoton al vreunui orator de trebuie sa ma scoale colegul de langa dupa ce se termina sedinta sau daca incep sa sforai prea zgomotos (happened once 😉 ).
Comentariu beton!26
N-am copil, alegerea e simplă :))
Comentariu beton!13
Bine, ție cred că-ți și plac ședințele alea de final de Q. 😛
n-am nici închidere de lună/trimestru/an fiscal, dar la mine fiecare zi poate deveni ceva similar 😛
Pensionara,deci…suplinitor de parinti.
Sedinta la job, fiindca nu exista 🙂 dar zau ca la sedintele cu parintii e fun. Bine astea de acum, nu alea de acum 40 de ani, ca de alea imi era clar frica…
Daca ești diriginte, poți răspunde „ambele”…
Comentariu beton!45
Corect. 😀
Nici una, daca ar fi dupa mine. Daca totusi ar fi sa aleg…o aleg p-aia cu parintii. Cam stiu pe cine am pe-acasa asa incat nu am suprize, insa ma amuza sa ii vad pe ceilalti parinti dand din colt in colt, cum afla ei acolo, pe loc, ce „nestemate” au…si cum raman surprinsi.
Ședințe cu părinții, ședințe la job, ședințe la bloc, bucuroși le-om duce toate…Ce nu ne omoară, ne face mai puternici. Te setezi să-ți placă și mai vezi după. :-))
Comentariu beton!20
Votez pentru sedinta cu parintii, clar. Mi se pare amuzanta si relaxanta. Nu am nimic de facut acolo, doar sa ascult ce zice Doamna. In schimb, sedintele de la serviciu nu imi plac deloc. Mereu se fac dupa ce se intampla ceva nasol, deci….
Copil nu am încă și din motive de orar facultate și modul psihopedagogic nu mai lucrez semestrul acesta.
Am fost o dată la o ședință cu părinții și elevii în gimnaziu și abia așteptam să plec de acolo. De la cele de la job nu am vrut să sar pe fereastră. Ca să dau un răspuns, le prefer pe ultimele menționate.
La noi in Belgia sedintele cu parintii sunt individuale. Deci eu cu invatatoarea. O prefer pe asta in locul celor de la serviciu unde ma scoate sefa din sarite. Din fericire saptamana asta o mai am si scap de narcisista ca de saptamana viitoare ma mut la un alt departement 😁
Deci sedinta cu parintii 😇
Cu parintii. Stii ca am trei copii (2 la scoala, unul la gradi), deci nu prea vrei sa iti imaginezi cum e la inceput de an scolar, si, in plus, mai fac parte si din comitetul de parinti, asa ca mai sunt cateva sedinte si cu directorul scolii.
Nu îmi place niciuna. Dar preferam ședințele de la lucru, deoarece obișnuiam să comentez și la lucru aveam doar eu de suferit, la școală mai sufereau și copiii.
Comentariu beton!15
Cu părinții, deși am 3 copii.La copiii mari am fost și mai sunt la unul ,președinte pe clasă, că le trebuia un nume,alături de încă 2 membri.Ce voiam să detaliez:în anul 2006,pe la început, am adormit la prima ședință de serviciu în București, na,colegi noi din alte birouri, dar nu străini necunoscuți, prima zi de navetă Ploiești București, ofuri si suspine că schimbasem locul călduț, la 10 minute de mers pe jos..am adormit chiar la o masă ovală, nu în clasica sală de ședințe, ca la film ,să ne înțelegem, și am simțit doar că unul dintre directorii de atunci merge încet și apăsat pe la toți, să ne afle prima impresie 🤣🤣🤣Deci, cu părinții la ședință, că în maxim 1 oră n-avem ce dezbate sau informa.
Comentariu beton!13
Ședință la job. Pe Teams. Cu microfonul pus pe mut. 😀
Comentariu beton!22
:))))))))))))))))))))))))))
Cu cana de cafea aburindă lângă și dat tacticos din cap la 2-3 minute. 😀
#sieu. Pe mute cu muzica blană dacă se poate, cu cafeaua sub nas.
Vreau și eu așaaaa 😁
La mine e cu prezență fizică orice consiliu de anul ăsta 😑
Am preferat întotdeauna ședințele cu părinții din 2 motive:
1. Am avut copii care au învățat foarte bine și mă simțeam liniștit știind că nu voi avea parte de surprize neplăcute,
2. Ședințele de lucru erau în cea mai mare parte de muștruluială, se făceau doar când nu mergeau lucrurile cum trebuiau.
Preferam cu părinții, că am avut copii buni și nu-mi bătea nimeni obrazul. Acum merg ei la ședințe cu părinții. La serviciu sunt ședințe doar când e ceva de rău.
Ședințe la job. Măcar se fac cu cana de cafea aburindă în față!
Alea de la job, pentru că știu cu cine am de lucru! 😅
Ședințele cu părinții doar mă enervează.
Niciuna, dacă s-ar putea. Dacă trebuie să aleg, mai bine la job, mai ales acum pe Teams. Le zicem „calluri” și sunt aproape în fiecare zi. Așa că nu am scăpare, dar la multe poți sta pe acolo pe mute. Am copil cuminte și e ok și la alea cu părinții, dar tot nu-mi plac. Deloc.
Blowjob.
Ce, iar plouă în Scoția, este? La noi sunt 27 de grade azi. Afară, nu în sticlă.
Plockton, 10 grade acu, bate vântul, sunt în pantaloni scurți.
Alergare 10km? 😉
Ședință la job, oricând, oricât de lunga! De departe preferabila celei cu părinții. Și spun asta asumat, cu mențiunea ca (1) am copil cuminte și (2) sunt președintele asociației părinților!
Se poate ședința cu părinții la job ? Ca ultimă soluție a șefului pentru a te da pe brazdă ?
La mine sedinta la job, e sedinta cu parintii. Noroc ca sint la pensie si numai am asa ceva.
Prefer amble
Tinand cont ca la ultima sedinta cu parintii am avut un soc cand invatatoarea a propus sa se faca matematica in ora de muzica, pt ca vrem sa ii facem olimpici de la clasa 1, cum sa invete ei Strauss si Mozart ( da, asta e in programa la clasa 1), lasa-i sa stie matematica si sa asculte manele. O prefer pe aia de job ca macar acolo pot sa imi zic parerea si sa se tina cont de ea. La aia cu parintii, se pare ca sunt singura idioata care nu vrea matematica in loc de muzica
Comentariu beton!16
Nu am copii, deci nu am de ales…dar când am 5 şedințe la job intr-o zi şi alternez intre spaniolă şi engleză, parcă aş vrea să mă duc la o şedință cu parinţii
Neavând copii, solicit varianta cu numărul 3. :))
Ședințe de scară de bloc? 😀
Comentariu beton!12
glumesti? intre a face sedinta cu aceleasi persoane pe care le cunosti si a lua la misto mamicile zeloase care inevitabil apar in orice grup de parinti alegerea e foarte simpla: sedintele cu parintii. daca trebuie, trebuie, asa ca daca tot ma duc macar sa le fac sa fie distractive.
uite aici un exemplu de intrebare cretina: daca liniarul nu incape in penar, ce ne recomandati? sa cumparam un penar mai mare ? 15 minute de discutii zeloase intre mamici, completate cu descrierea pix-urilor albastre care se gasesc nush pe unde, liniarelor rosii, ghiozdanelor de pe net, etc. totul in disperarea celor care au vrut sa plece acasa mai repede. totusi trebuie sa fii atent cand faci pe prostul, nu trebuie sa para ca esti prost de bubuie ca te ignora toti, trebuie sa pari asa un prost ne-informat suficient in misterele scolii. este o arta si asta, bagatul in ceata a sedintelor cu parintii.
Comentariu beton!16
era un personaj de film care întreba:
– cap sau stomac?
doar 1 la școală, da’ parcă e mai distractiv la job…
băi oameni buni, că m-am făcut cu capu’ singur? comisarul moldovan/miclovan era ăsta cu cap sau stimac?
pls help, că nu dorm la noapte…
La ce parinti (adica „mamiki”) are fi-miu „in clasa”, prefer sedintele de la servici… E una.. bai nene, numai in pumni s-o tii. te duci la sedinta cu parintii, care tine cam o ora. Si cu tacanita asta, te duci… da’ nu stii cand scapi. Macar la servici mai am acolo o cafea, mai zic una alta, mai mut niste foi, mai rezolvam cate ceva… La gradi, stau vreo 2 ore cu curu’ pe un scaunel de copil de 2 ani de-mi trebuie o macara sa ma ridic la sfarsit de sedinta, stau 2 ore sa o ascult pe „mamika” si cele 489 354 de intrebari inutile + 17 690 remarci / propuneri idioate… Jur, prefer 3 sedinte pe zi la servici decat una pe trimestru la gradi! PAROL
Ședință la locul de muncă! Și sunt profesor! Ședință CP, CA, orice, dar nu ședință cu părinții! Nici din postura de prof. diriginte, nici din cea de părinte! P.S. Nici nouă, profesorilor, nu ne plac ședințele cu părinții!
Comentariu beton!17
Clar la job!!! Decat sa aud mamikile cum abereaza din Osho…
Sedinte cu parintii nu mai am de cand am schimbat sistemul de invatatmant. Avem in schimb intalniri 1 on 1 cu profesorii acolo unde consideram necesar noi sau ei :-).
In general ne impartim jobul asta astfel incat daca nu putem fi amandoi, sa participe macar unul dintre parinti.
Eu unul nu mai pun prioritatile de job inaintea celor de familie de vreo 5-6 ani.
Referitor la intalniri de job m-am ocupat intens sa le reduc numarul, lungimea si in special numarul de participanti la strictul necesar de multa vreme in efortul -pe mai multe planuri- de a mari eficienta in pravalie.
Asa imi sfatuiesc si oamenii: rezolva-ti problemele personale presante cat mai repede ca atunci cand vii la munca sa vii cu capul si vointa la locul lor.
Mai bine la job decat cu „mamikile” din grupul de Whatsapp.
Ședință la job.
Nu am ședințe la job, rămân doar cele cu părinții. Care pot fi funny, dacă 1) nu pui la suflet toate tâmpeniile și 2) obții ce vrei, în urma unei manipulări discrete dar eficiente. Dacă voiai să obții ceva.
Ședință la job.
Ședință la job, la cea cu părinții sunt coordonator 😬 nu zic mai departe 😶
SEDINTA LA JOOOB!!!!!
cum sa va zic eu? o cunostinta a unui amic, a aflat ca invatatoarea cea noua si tanara fusese dansatoare in Dubai, da nu orice dansatoare ci de aia mai exotica. Dupa 2 ani a revenit doamna la vechea meserie, timp in care copiii nu au invatat mare lucru, dar cred ca tatii erau prezenti la maxim la sedinte 😀
Ședința cu hand sau blow job bineînțeles
Angajată la pornhub? 😀
La job am vreo doua sedinte pe an, copii n-am, sa zicem la job 🙂
Doamne, bine că am trecut de faza cu ședința cu părinții, era ceva de groază. Veșnic mă lua gura pe dinainte. Câtă dreptate a avut Iulia😂.
Ambele.
Pentru mine ședințele cu părinții fac parte din „fișa postului”. Și mai sunt și părinte de elev, așa că o iau din toate pozițiile…
Păi dacă nu mai stai la bloc, bossule care ești tu boss, de aia ai scos din ecuație ședința cu locatarii din bloc… acolo e adevărata dramă. Președinte asociație, administrator, comitet, cenzori, casier, etc, etc. Încă puțin și ne mai luăm un job toți din bloc. În bloc.
Am uitat pentru că de când sunt în București, n-am participat în viața mea la așa ceva. Și sunt din 91. 😁
La job.
Copilul e student.
Bine, oricum aveam interzis la sedintele cu parintii
La munci ședințe n-am dar merg la astea cu părinții. Le mai scot din monotonie pe participante și mai las învățătorul fără replici. Noi ne-am împărțit: eu merg la întâlniti la clasa lui Muc cel Mare și consortul la cea a lui Muc cel Mic (cä dacă tot e vacanță de ce să nu fie una distractivă cu nasuri curgătoare și dureri de gât)!
La sedinta cu parintii am fost de 2 ori si mi-a ajuns. Acum ma vad cu 4 tatici si mergem la localul de langa scoala ca sa mancam 1-2 beri si sa bem o pizza sau un hamburger pana termina mamele de pus tara la cale. 🙂 Cand ajung si sotiile noi terminam doar prima (a 2a sau a 3a) bere. 😉 La aia de la job e musai sa particip asa ca, fara dubii, o aleg pe cea cu parintii. 😀
Fără discuţie, ședința cu părinții. Oricât de inutilă este, e infinit mari productivă decât o ședinţă l-a serviciu și mult mai utilă decât una la bloc😅. Cel mai rău și mai rău a fost un fel de ședință la bloc on-line.
În online nimeni nu are responsabilitatea cuvântului în public, așa că vă imaginați…
In afara ca doamna cere bani la sedinta ce kkt vedetl voi acolo ceva constructiv???
Ședința la job ;).
Sedinta cu parintii (disclaimer: nu stam in Romania) – este una singura la inceput de an si e constructiva. In rest, mai e una la sfarsit de trimestru, dar e individuala si tot constructiva. 🙂
La birou sunt mai imprevizibile, iar la unele risti sa adormi si acum ca nu mai sunt online e mai complicat sa te ascunzi dupa scuza „am o problema tehnica – nu merge camera/microfonul).
Ședință la job! E mega-distracție, râdem unii de alții!
Sedinta la job, clar!
Urasc sedintele cu parintii si dpdv al parintelui si dpdv al profesorului (dap, lucrez in invatamant, sunt profa de mate).
Sedintele la job se numesc “consilii” in invatamant si mie imi plac maxim, ca asa avem ocazia ne intalnim cu totii si mereu ma hăhăiesc cu colegii. 🤭