Articol scris de Iulia.

Pen’ că văz că distinsul domn ce ne păstorește p-aici, prin acest colțișor de internet, a cam dat-o dracului dietă și se lăfăie în sosuri și prăjeli care mai de care mai decadente, m-am gândit să scriu un mic îndreptar, poate ajunge informația și la dânsul și reușește astfel să revină pe calea cea dreaptă a rucolei și mugurilor de pin.

Acu, io n-am pretenții de cunoștințe de specialitate, nu o ard nici mai catolică decât Papa, că nu e cazul. Dar, după cum unii dintre voi probabil știți, am trecut la viața mea prin niște kile deloc de neglijat. Slavă Bărbosului, am reușit să scap de ele. Nu vă imaginați că acu-s vreo silfidă fotomodeală, că nu-s. Nici pe departe. Ba din contră, aș mai avea niscai kile de care m-aș putea lipsi. Da ale dracu’ par foarte atașate de persoana mea. Nfine, poate dacă o să-mi urmez propriile sfaturi oleacă mai îndeaproape, o să reușesc.

Dar să nu mai lungim pelteaua, și să intrăm în subiect. Așadar, cum poți afla din prima că dieta ta e sortită să se ducă pe pustii. Păi e destul de simplu.

1) Îți zic de pe acum cu certitudine de 100% că dieta ta se va duce dracu dacă decizi ACUM că te apuci de dietă de luni. Sau de mâine. Sau de la 1. Sau din 15. Sau din oricare alt moment decât de ACUM. Și treaba asta se întâmplă pentru că a) dacă ai decis, să zicem, că te apuci de luni, azi și mâine vei crăpa în tine ca ultimu animal, de parcă ar trebui să te pregătești pentru hibernare, nu pentru a da jos câteva kile sau b) pentru că până luni o să ți se ducă dracu toată voința și tot cheful de a face ceva, așa că ai să o lași pe lunea ailaltă sau pentru 1 sau pentru 15 sau….

2) Dieta ta se va duce *lii de suflet dacă tu, de obicei, haleșți doo cefe cu cartofi prăjiți, asezonate cu doo beri, un ecler și trei bucăți de plăcintă de mere la o masă, dar când te apuci de dietă, o alegi fix p-aia care îți dă voie să mănânci trei găuri de covrig plus 150 de grame de tofu degresat, asezonat cu o mână de baby spanac la abur la o masă.

Ntz. Nu merge așa. Că o iei razna de foame în primele patrușcinci de minute și ajungi să te înfigi în niște merdenele și vo doo ișlere cât ai zice „dietă eșuată”.

Dacă vrei să meargă treaba, tre să ai în vedere următoarea treabă: în primul și în primul rând, să înveți să-ți asculți organismul. Dacă ție nu-ți trebe de obicei mic dejun și dieta zice că e musai să mănânci omletă de albușuri cu ienupăr și să bei trei căni de ceai de hibiscus cu aloe la prima oră, o să ți se facă stomacu ghem, o să te înjure, posibil chiar să-ți dea și cu niscai cufureală, așa, de răzbunare. Alege, deci, să ții o dietă care ține cont de organismul tău și de ce-ți priește ție.

Dacă ești obișnuit să mănânci trei mese și doo gustări pe zi, foarte bine, continuă așa. Da vezi, poate lucrezi oleacă la cantități și combinații de alimente. Dacă una din mesele tale ar putea hrăni lejer două sate din Somalia și ar mai rămâne ceva și pentru porcii satului, poate tre să scazi olecuță din tonaj…

Dacă, dimpotrivă, ești dintre ăia care nu mănâncă nimic toată ziua și unica masă consistentă a zilei e aia de seară, foarte bine, merge și așa (moamăăăă, să vezi acu ce o să-mi sară-n cap toți nutriționiștii, reali au ba, că dau sfaturi de căcat pe interneți). Dar nu și dacă cina ta constă în două meniuri mari de la Mec (nu, nici măcar dacă le iei cu cola lait), plus o porție extra de cartofi prăjiți, un mecfluri și doo plăcinte. Ori dacă încerci să îndeși în organism toate alea trei mese și două gustări din timpul zilei, comasându-le într-o singură sesiune de îngurgitat.

3) Dieta ta se va duce dracului dacă ai să încerci să ții dietă :))) Probabil cu asta trebuia să încep. Staț așa, nu vă agitaț, că explic imediat! Eu cred că nu există nici un fel de dietă pe lumea asta, care să te oblige să mănânci un meniu fix și strict, pe care să o poți ține și care să funcționeze pe termen lung. Gen: dimineața – 118 grame de budincă de quinoa cu lapte de iepuroaică degresat și 14 boabe de goji, prânz: 206 grame de piept de bibilică făcut în tigaie antiaderentă, cu o salată din 19 frunze de țelină, cu o juma de linguriță de zeamă de lămâie bio și 76 de boabe de orez brun gătit prin expunere prelungită la soare, cină: 6 felii de capere, tăiate subțire, puse pe un pat de ridichi negre, marinate în sos de cerneală de țipar degresată.

Adică, după ce că tre să crepi în tine niște rahaturi tâmpite  și care nu-ți plac de nici o culoare, să mai trebuiască să le halești și săptămâni în șir? Ntz. Nu merge și pace. Ok, poate funcționează o săptămână – două, hai, trei, da cam atât. Da, dacă ai de dat jos 3 kile, poți mânca 2 săptămâni baby morcovi sous vide cu sos de hrișcă decorticată și ciuperci crude, dacă ai suficientă voință. Da șansele sunt mari ca, după ce treci de la asta înapoi la cefe și eclere, kilele alea să se întoarcă mai iute decât a întors România armele-n răzbel.

Așadar, io sunt de părere că, atunci când te apuci de regim, tre mai întâi să încerci să-ți dai seama cam ce aglutinezi tu și nu prea e ok și apoi să încerci să adaptezi trebile alea în așa fel încât să nu mori în chinuri la fiecare dumicat, să nu te ia groaza când vine ora mesei, gândindu-te că tre să rumegi iar grâu încolțit sau să stai cu foamea-n glandă toată ziua.

Să vă dau și un exemplu concret. Mie-mi plac pastele. Bă, da nu așa. Îmi plac tare tare tare și cu putere. Așa tare că aș putea trăi lejer cu paste, multă vreme. Și cu cartofi. Mmmmm…. Mno, acu cum faci să împaci și capra iubitoare de paste, și varza (adică dieta?). Simplu. Alegi niscai paste cât mai „inocente” dpdv nutritiv (recte mai subțirele pă carbohidrați) și le combini cu încă ceva, tot așa, mai nevinovățel. De exemplu, un sos de usturoi cu roșii. Știu că poate suna anost, dar credeți-mă, iese delicios (vă dau rețeta, dacă vreți) și nu te apucă nervii ăia răi după ce ai mâncat, că simți că practic n-ai mâncat.

4) În completarea ideii de mai sus, dieta ta se va duce dracului dacă tre să faci foamea. Și cu asta trebuia să încep. Dreq, am creierii vraiște, mă scuzaț! Adică mna, foamea o vei face oarecum, vrând-nevrând, dacă tot ești la dietă. Sau, mai bine zi, nu foamea, ci pofta. Pentru că da, poți să ții regim fără foame, da regim fără poftă… aia nu prea există.

Îmi pare rău că tre să vă dezamăgesc, da asta chiar nu există. Poți să găsești cea mai laxă și permisivă dietă (și care chiar să dea rezultate), da ceva-ceva tot NU vei avea voie să mănânci. Și fix de CEVA-ul ăla o să ți se facă câte o poftă d-aia de ai fi în stare să-ți vinzi un rinichi sau să faci pact cu diavolul, numa să poți pune gura pe CEVA-ul ăla. Și, evident, fără consecințe :)))

Da asta nu să poate. Trist, dar adevărat. Ote, vă mai dau un exemplu, din experiența personală. Vă ziceam mai adineauri că mie-mi plac cartofii. În orice formă și orice cantitate. Aș mânca cu plăcere oricând cartofi cu cartofi. Și nu numai prăjiți. Culmea, ăia nici nu sunt pe locul 1 la preferințe (haideți că aștept să terminați să vă uluiți că nu cartofii prăjiți sunt pe primul loc… gata, mergem mai departe?). De fapt, dacă mă gândesc bine, nici nu știu care-s pe locul 1. Îmi plac și sub formă de pire (cum zice fi-miu), și la cuptor, și pe grătar, și în ciorbă sau tocană, și sub formă de salată cu maioneză (e că vă era dor de maioneză?), și franțuzești, și gratinați, ba chiar îmi place de mor și banalul cartof fiert, cu oleacă de zmântână și niscai sare. Na, că-mi fac singură poftă.

Mno, când am ținut io dietă, cartoful era destul de sus pe listă la capitolul NO-NO. Băi, vă jur că oricât aș fi mâncat (și mâncam, nene, nu mă încurcam, că io-s rea de foame, jur că la definiția cuvântului „hangry” ar trebui să apară poza mea în dicționar) și oricât de sătulă aș fi fost și oricât de mult mi-ar fi plăcut ce mâncasem la masa respectivă, dacă vedeam pe undeva vreo barabulă gătită în orice formă, aș fi fost în stare să sar la bătaie cu oricine, numai să pun botu pe ea. Și aici intervine următorul punct:

5) Dieta ta se va duce dracului mai repede decât poți trage un pârț dacă nu ai voință. Da, și aici trebuie din nou să vă dezamăgesc. Din păcate, fără voință, nu poți face nimic. Pen’că toată treaba începe din căpuț. Coincidență au ba, locul în care se află și gura. Și, vorba unei ziceri de duh pe care am întâlnit-o pă marele weweweu’: d-aia e creieru mai sus decât gura în cap, ca să poți mai întâi gândi și îndesa în bot mai apoi. Sau, dupe caz, să poți să te abții de la a îndesa în bot.

Iar asta cu abținutul nu te poate face nimeni și nimic s-o reușești. Decât căpuțu ăla al tău. Că până la urmă, și faptul că vrei să te apuci de dietă, tot de la căpuț a pornit, la fel ca și kilele alea de care vrei să scapi acu.

Și aici, din păcate, nu am soluție. Aici fiecare trebuie să își dea seama ce și cum funcționează pentru tărtăcuța din dotare. Pe unii îi motivează teama de boli, pe unii, faptul că tre să meargă peste doo luni la-ntâlnirea de nush câți ani de la terminarea liceului ș-au văzut pă febeu că alealalte capre din generația lor s-au menținut subțirele, vacile dracului. Păi cum să apar io acolo, cât ușa de la biserică? Pac, dietă scrie pe mine!

Unii pur și simplu nu se mai simt bine în pielea lor. Sau nu mai încap în haine și s-au săturat să întrebe, cu jenă și glas aproape șoptit, de fiecare dată când merg la cumpărat boarfe: „Nu vă supărați, o mărime mai mare aveți?”.

Sincer, eu cred că cel mai bine funcționează motivele cele mai frivole. Gen, vreau să încap în rochia aia mișto pe care o am în dulap și în care nu mai intru de 5 ani. Sau treaba cu întâlnirea de liceu. Sau invidia pe vreo colegă de birou, care e cu nush câți ani mai mare decât tine și poartă și acu aceeași mărime la haine pe care o purta în facultate. Japița naibii. Lasă, că-i arăt io ei!

Și vă explic și de ce zic asta. Eu cred că chestiile care țin de sănătate și estetică și d-astea tind să se piardă mai ușor undeva în dosul minții noastre. Pentru că, vrem-nu vrem, avem cu toții o doză de superficialitate. Singura diferență între noi e că unii o avem și alții n-o recunoaștem.

Hai s-o luăm așa. Câți dintre voi fumați? Ha, ia să vă aud? Și câți dintre voi v-ați lăsat de fumat în ziua în care au început să apară pe pachete imaginile alea morbide? Hai, ziceți cinstit, că ați văzut poza cu limba ăluia arătând scârbos p-un pachet de țigări într-o dimineață și ați zis atunci, pe loc: autebă, ce nasoleli provoacă țigările astea! Ptiu, piei drace, de la mine! Și-n secunda doi ai zvârlit pachetu de țigări și bricheta la coș și v-ați văzut de viață? Exact!

Așa că, d-aia zic. Conștienți suntem cu toții (mă rog, mai mult sau mai puțin, dar am să pornesc de la premisa că voi, ăștia care citiți p-aici, sunteți mai inteligenți decât media) de chestiile care ne fac rău. Și de fumat, și de kilele în plus, și de sedentarism și de… și de… și de. Și cu toate astea, multe dintre ele continuăm să le facem.

6) Dieta ta o să moară mai repede decât o floare-n glastră dacă nu ai așteptări realiste. Pe bune, nu există d-alea cu „slăbești 5 kile în doo nopți, fără înfometare și fără pastile, clic aici să afli cum!” Nu există și pace. Că dacă se inventa dieta asta minune, sau pastila magică, sau shake-ul miraculos sau ceaiul mirobolant care putea să te transforme din belugă rotofeie în țipar silfid, apăi inventatoru ăla ar fi fost atât de bogat încât practic nu ar fi existat unitate de măsură pentru a-i putea contabiliza corect averea.

Nu, nici măcar chirurgia bariatrică nu are rezultate minune. Și vorbesc în cunoștință de cauză, că am exemplu în familie. Da, kilogramele s-au dus. Nu, nu s-au dus 10 într-o săptămână. Nu s-au topit și nu s-au transformat în mod magic din kile pe lățime în centimetri-n înălțime. Tot procesul a fost destul de lent. Funcționează? Absolut! În mod spectaculos și peste noapte? Nope!

Știu că toate sfaturile de interneți sau de pe lângă interneți zic să-ți stabilești obiective, că asta te va ajuta să rămâi pe calea cea dreaptă a salatei de brusture cu dressing de goji și quinoa coaptă. Și e ok, stabilește-ți obiective. Da fă în așa fel încât să fie realiste. Că, realist vorbind, alea cinșpe kile de care vrei să scapi nu s-au urcat pe tine în două săptămâni. Așa că nu, nici nu vor pleca în două săptămâni. Serios, chiar nu.

Așadar, învață să ai răbdare. Cu tine și organismul tău. Acceptă faptul că vor fi zile în care, oricât te-ai strădui, organismul tău nu va mai vrea să coopereze. Și ori îți va fi foame încontinuu, indiferent cât ai mânca de bine, corect și sănătos. Ori vei fi respectat cu strictețe regimul, dar dispozitivul diavolului, cântar pre numele său, se va încăpățâna să nu arate nici un microgram în minus. Ori pur și simplu vei avea zile în care îți va veni să-ți bagi picioarele-n ea dietă și te vei înfinge în paișpe merdenele și un meniu mare de la Keiefsi.

Aia e. Când ai zile d-astea, trage adânc aer în piept și mergi mai departe. Dacă ți-e greu, mai citește o dată punctul 5. Și mai ia cu oleacă de apă. Ajută.

Apropo de apă. Știți, probabil, că în toate dietele (în special) și în viață (în general) se recomandă să consumi multe lichide. Că hidratare, că alea. E, vreți să vă zic io la ce e bună apa în dietă? Da apă multă, nu așa… Undeva la măcar trei kile pă zi. E bună că, dacă ajungi să bei atâta, o să frecventezi buda așa des, încât, între mersul la pipi, muncă, casă, cumpărături și alte alea, nu-ți mai rămâne prea mult timp pentru mâncat!

7) Dieta ta o să aibă cam la fel de mult succes ca un spectacol de circ cu urși polari într-un sat de eschimoși, dacă nu faci sport. FALS!

Na, că vă dau și-o veste bună, să nu ziceți că v-am ținut numai în nasoale pe ziua de azi. Știu că apostolii sănătății și mișcării o să mă ia la șuturi și-mi asum asta. Dar adevărul e că dietă fără sport există. Sport fără dietă e numai sport ș-atât. Nu, nu poți să alergi 75 de kilometri pe zi pe teren accidentat și dup-aia să călărești un platou cu jumeri, cârnați, telemea, pită cu cartofi și doi cozonaci și să te aștepți să slăbești. Sau poate poți, dar ca să îți iasă treaba asta, deficitul caloric pe care trebuie să-l reușești cu sportul trebuie să fie atât de mare încât să bată la fundu’ gol platou’ ăla cu jumeri. Ceea ce e foarte greu spre imposibil pentru un om normal.

Și, pe de altă parte, realist vorbind, dacă tu ai un metru cinzeci și nooj dă kile, și ești mai ușor de sărit decât de ocolit (cum era și cazul meu), probabil că maximul de efort de care ești în stare e să îți legi ambele șireturi în aceeași sesiune de încălțare.

Da, după ce reușești să nu mai sufli precum un set de foale după ce ai mers în pas grăbit treij de metri, să prinzi autobuzu și să nu mai gâfâi încă 10 minute după ce ai ajuns în autobuz, fincă a trebuit să urci cele 2 trepte ale ăstuia din urmă, atunci poți să încerci, încet-încet, să te iei de oleacă de mișcare. Da până atunci, dă-i cu salată!

Acuma, pe scurt, cam ce am făcut eu și a mers: am umblat la porții. Dacă, de obicei, aș fi ras la micul dejun un iaurt la borcan d-ăla marele, de 400 de grame, când m-am apucat de regim, am trecut la unu d-ăla mai pirpiriu, de 140 de grame (sau cât sufletu o avea, da sigur știți ce zic).

Am scos tot ce știam că-mi place, da nu e bun. Și aici mă refer, evident, la chestiile de bun simț și pe care le știe toată lumea: zahăr, făină albă, carbohidrați d-ăia gustooooooși da’ degrabă îngrășători (cartofi, rădăcinoase preparate termic, amidon).

Pentru multe, am reușit să găsesc înlocuitori. De exemplu, în loc de iaurt cu cereale gen, Cheerios, să zicem, mâncam un iaurt cu fulgi de ovăz și niscai fructe congelate. Scoteam seara zmeură, afine, vișine, ce mama sărăciei aveam prin congelator și le trânteam într-un bol, pe blatul de la bucătărie. Dimineața, erau numai bune să pun peste ele iaurtul și fulgii. Avantajul fulgilor ăstora e că-s destul de greu de rumegat, așa că până mânci un bol de iaurt cu d-ăștia, îți ia cam cât ți-ar lua să halești o cutie d-aia mare de înghețată. Așa că are timp creierul să proceseze că ai mâncat și să-ți dea senzația de sațietate care să te și țină destul de multicel. Oricum, mai mult decât te-ar ține o omletă din trei albușuri cu o juma’ de anghinare trasă la tigaia antiaderentă, fără unt și fără ulei.

Am căutat rețete de mi-a ieșit pe nas. Am făcut în perioada aia la experimente culinare de mi s-au lungit urechile. Unele au fost de succes, unele… să zicem că nu le-aș fi dat nici unui dușman. N-am să pretind că niște clătite făcute din făină integrală și mâncate cu gem fără zahăr au același gust cu niște clătite cinstite, prăjite în niiiiiiițeluș ulei, așa, mai mult de formă, și mâncate cu gem de caise de la bunică-mea. Că n-au. Da te ajută să-ți înfrângi oleacă pofta.

Dar dacă vrei cu adevărat, tot Universul…ăăăă, pardon, stați c-am luat-o pe arătură. De poftă de clătite, cred… Numa o secundică, să-mi șterg balele de pe tastatură. Așa. Gata. Revenind. Dacă vrei cu adevărat, se găsesc alternative pentru cam orice. Dar trebuie să fii dispus să cauți, să faci experimente și să eșuezi lamentabil.

Acestea fiind zise, am să închei cu o mică notă de declinare a responsabilității (sau disclaimer, pă românește): articolul ăsta e scris strict prin prisma unui om care s-a luptat (și încă se luptă) cu kilogramele. Și care a încercat cam orice dietă care există pe lumea asta și este legală. Ce n-am făcut niciodată: n-am luat nici un fel de pastile, n-am băut nici un fel de ceaiuri și n-am îngurgitat nici un fel de shake-uri cu pretenții de „adjuvanți” în dietă. Pur și simplu nu am putut niciodată să cred în așa ceva, oricât de disperată am fost să slăbesc.

Nu am studii de specialitate, nu dau consultanță, nu ofer sfaturi. Luați tot ce citiți aici c-un praf de sare, iar dacă vă decideți să vă apucați de dietă faceți în primul și în primul rând următorul lucru: faceți-vă un set de analize și discutați cu-n medic. Nu trebuie să fie nutriționist, e suficient și medicul de familie. Pentru că, pe baza rezultatelor, vă poate spune cam la ce să aveți grijă, ce să faceți și ce nu. Că, de exemplu, dacă aveți probleme cu rinichii și vă apucați să țineți o dietă hiperproteică, s-ar putea să ajungeți la un palton de scânduri. Mărimea S, ce-i drept, da nu mai folosește nimănui dacă ești un cadavru slăbuț.

sursa foto: freepik.com