Pe cât posibil, o să încerc să nu mai vizitez foste țari comuniste. Sau, cel puțin, nu pe cele despre care știu dinainte că ar trebui să fie peste România. Pentru că este deprimant, oameni buni, este absolut deprimant să vezi că la alții s-a putut.

Prima oară te încearcă invidia, după care se duce invidia și începi sa te enervezi. Te enervezi când vezi autostrăzile, te enervezi când vezi tunelurile, te enervezi când vezi cum merg ceas mijloacele de transport în comun, te enervezi când vezi iarba tunsă prin parcuri, te enervezi la fiecare pas când îți dai seama cum și-au bătut joc de noi 30 de ani toți ăia care au condus țara asta.

Când am ajuns în vară la Bratislava și mă minunam ce au slovacii ăia pe-acolo, îmi comenta una revoltată, pe Facebook, că: „hai să nu ne mai comparăm cu alții”. Da’ de ce să nu ne comparăm cu alții? Mai ales când „alții” ăia nu sunt Germania, Franța sau Olanda, ci unii care au fost la fel ca noi. Doar că la „alții” ăștia s-au mai găsit niște conducători care să nu fie doar puși pe japcă.

Nfine, ce voiam să spun este că auzisem doar lucruri bune despre Slovenia și despre Ljubljana, dar nu-mi imaginam că țara și orașul ăsta sunt atât de mișto. Ljubljana, cel puțin, a intrat direct în top 5 orașe la mine, iar asta în condițiile în care primele trei locuri din top sunt intangibile: Barcelona, Sevilla și Lisabona. P-astea nu poți sa mi le scoți din cap orice ai face și oriunde m-ai duce.

Apropo, dacă tot a venit vorba, ia băgați aici topurile voastre de orașe din lumea asta mare. Că io și-așa azi sunt la volan toată ziua, și zic să nu vă plictisiți.

Aseară m-am hotărât unde plec de la Ljubljana: la Montpellier. Mă uitam ce orașe pe care nu le-am văzut sunt pe traseu și mi-a sărit în ochi Montpellier. Păi de câte ori în viața asta mai ajung io acolo? Niciodată. Prin urmare, azi am de făcut peste 1200 de kilometri. Să sperăm că și merită efortul Montpellier ăsta.

Iar acum vă las cu această poveste pe care am postat-o și pe Facebook:

La 48 de minute de Ljubljana (dintre care 42 le mergi pe autostradă. E drept, nu suspendată cum avem noi, e de-aia simplă, de amărășteni) se află localitatea numită Bled. Care e un fel de sătuc construit în jurul Lacului Bled.

Prieteni, n-am nicio îndoială când spun asta: e unul dintre cele mai frumoase locuri pe care le-am văzut eu în această viață. N-aveți idee ce mă bucur că mi-am învins lenea și m-am dus până acolo. Locul ăsta este fa-bu-los.

Poate nu e foarte limpede, dar aia din fotografie este o insuliță aflată în mijlocul lacului. Dacă vă las și poza cu castelul construit pe cea mai înaltă stâncă de lângă lac, vă umflă plânsul. Bine, hai că v-o las și p-asta.

Nfine, păcat că e duminică și jumătate de Ljubljana e acolo, prin urmare n-ai unde parca, c-aș fi făcut mult mai multe poze. Așa, am apucat s-o fac doar pe asta și încă una.

Ah, apropo, au locuri speciale unde poți să oprești mașina câteva minute special pentru poze. Sunt marcate corespunzător, inclusiv pe google maps. Că, na, oamenii știu să facă turism.

Acum înțelegeți de ce mă enervez?

P.S. Pozele de la Bled sunt primele două dintre cele de mai jos. Restul sunt din Ljubljana.

P.P.S. Două constatări personale. Prima: Slovenia este singura țară din lume care are „love” și în numere țării și în numele orașului capitală. Și a doua: e plin de Renault Arkana pe-aici, doar că se comercializează sub numele de Renault Megane Conquest. Deci, până la urmă, tot cu un Megane am plecat. 💪