Salutare tuturor! Vreau să încep totul comentând puțin tacklingul dintre Mihai și colegul de comentarii, HM, cel care mă îndemna să fac lista asta pe cont propriu, să renunț la a o mai pune aici.

Dacă o să fiu puțin incoerent, puteți pune asta pe seama emoțiilor sau pe lipsa mea de talent. Eu, din nefericire pentru voi, nu sunt un Năstase, urăsc exemplul ăsta, dar, na, n-am altul, ca Cetin, Vali, Mihai, Krossfire, Bogdan și alții, eu sunt Țiriacul ăla care cară pianul, cel pe a cărui peniță cerneala este mai mult transpirație și aproape deloc talent.

Aș fi ipocrit dacă aș susține că nu m-am gândit să fac asta pe cont propriu, pentru că am și eu un orgoliu de hrănit, ca orice alt organism uman, însă mi-am dat foarte repede seama că nu sunt pregătit absolut deloc ca să fac un astfel de pas. Și sincer, nici nu doresc asta. Așa că, atât timp Mihai nu mă condiționează ce să scriu, bine, nici eu să nu sar calul cu grație și, bineînțeles, cât timp o să vrea să mă găzduiască, rubrica asta o să stea pe aici, pe blogul lui.

Dacă, în viitor, voi simți nevoia să scriu zilnic și consider că am ceva de spus, probabil îmi voi face unul. Nu mă văd să fac asta în viitorul apropiat, deocamdată tot ce  vreau este să scriu despre sufletul din muzică și muzica din suflet. Ca să închid subiectul, indiferent ce voi face, lista o să rămână aici cât timp Mihai o tolerează și voi, mai ales voi, sunteți interesați de ea. O să continuăm așa, eu, subiectiv, nemulțumit de fiecare dată de cum a ieșit totul, voi, sper că mai critici, dar nu așa fără milă, mai o critică, mai un hug, ca între prieteni.

Încă o dată, mulțumesc pentru că veniți duminică de duminică alături de mine, sunteți fiecare dintre voi, chiar dacă încă nu vă cunosc, eroii mei și cel mai bun tratament ever. Băi, și mulțumesc mult pentru mailuri. Pentru recomandările voastre, pentru tot, absolut tot ce îmi trimiteți, o să treacă prin urechile mele.

Bun, mai am subiect de atins, de fapt două, trei. Șase cai. Am tot fost întrebat de-a lungul timpului care este, din punctul meu de vedere, ăl mai bun album din galaxie și ăl mai cel rockstar de pe planetă și a mai jmekeră melodie. Răspund rapid: Reign in Blood, Lemmy Kilmister, Ace of Spades. Menționez că Reign in Blood îl ascult săptămânal, iar Ace of Spades este singura melodie pe care de treizeci și ceva de ani, o ascult zilnic.

…

Nota deținătorului blogului:

Am și eu niște lămuriri suplimentare vizavi de subiectul listei pe care Edelweiss ar trebui s-o facă pe cont propriu.

Unu. Faptul că această listă apare aici este o favoare pe care i-o fac unuia dintre cei mai vechi cititori ai blogului, l-am numit aici pe Edelweiss, dar și o favoare pe care le-o fac celor care ascultă acest gen de muzică, eu nenumărându-mă printre ei.

Doi. N-am nici cea mai mică problemă dacă de mâine Edelweiss mă anunță că s-a hotărât să facă treaba asta pe cont propriu, chiar m-aș bucura pentru el. Doar că lucrurile nu sunt atât de simple cum par. Nu e ca și cum dacă de mâine se mută pe blogul lui, sau pe altă platformă, or să se mute și cititorii listei. Că nu funcționează așa lucrurile în online. Va trebui să muncească extrem de multă vreme până lista lui va ajunge la niște oameni. Prin urmare, vă dau în scris ca în maximum o lună se lasă de orice listă și de tot. Pentru că e greu, e al dracului de greu, să muncești și să nu ai niciun fel de validare sau rezultate pentru munca ta.

Trei. Ca idee, pentru ca lista să apară în formatul vizual pe care îl vedeți pe blog, eu muncesc la ea mai mult de o oră în fiecare sâmbătă dimineața. Ori eu urăsc munca în general, darămite sâmbăta (mulțumesc Iulia).

Patru. Poate vă gândiți că am de câștigat din punct de vedere al traficului atâta vreme cât lista apare aici, dar vă înșelați. Cu sau fără cei în jur de 1000 de cititori fideli ai rubricii, traficul meu ar fi același. Dacă lista asta ar ajunge să aibă zeci de mii de cititori, eu i-aș face blog lui Edelweiss cu mâna mea și tot eu l-aș ajuta să-și mute traficul la el pe blog. Dar nu e cazul de așa ceva și va mai curge multă apă pe Buzău până când vor fi cititori cu miile. Prin urmare, la ora asta pentru mine lista este doar muncă suplimentară de cel puțin o oră, fără niciun beneficiu real. Toate beneficiile merg exclusiv spre cei care iubesc metalul. Punct.

Cinci. Cetățeanul care comenta pe aici sub nick-ul de HM este un ipocrit. Și n-am folosit întâmplător timpul trecut al verbului „a comenta” pentru că nu se va mai întâmpla vreodată. Nici în cazul lui, nici în cazul ceilalți ipocriți pe care nu-i mai vedeți pe aici. Răul trebuie tăiat de la rădăcina, iar eu sunt un maestru internațional în a face asta. 💪

…

NEWS

🔵 Nu știu ce să zic, văd că lumea este încântată, probabil fani.

🔵 Studioul care a turnat Troia își vrea recuzita înapoi.

🔵 Amaranthe, piesă veche cu colaborator nou.

🔵 Două gagici care rup și acum.

🔵 Poate data viitoare, adică anul viitor, o să fac un material, ca participant din 2013, cu experiența Wacken. Deocamdată, vreau ca după doi ani de pauză, să fie doar trăirea mea. Ce vă pot spune, anul ăsta, noi, cei din fața scenei, am fost de multe ori peste cei de pe scena. Lena s-a descurcat excelent, a relaționat superb după concert cu cei care au cautat-o.

🔵 Testament și un clip de pe longboxul lor Titans of Creations.

🔵 Într-o lume în care artiștii pretind că își maturizează soundul și devin soft, băieții ăștia nu merg pe poteca aia.

🔵 Sună bine cu spume.

🔵 Evergrey au și ei clip nou.

🔵 Ucrainenii au suflet și muzică de calitate.

🔵 Tankard dacă s-ar fi luat mai în serios ar fi fost mult mai sus.

🔵 Am dat din cap ca un adolescent în călduri, acum cervicala mea nu mai vorbește cu mine.

🔵 Băiatul ăsta cu figură de poștaș rupe cu vocea.

🔵 Din seria death metalul și desenul animat.

🔵 Nu este rău, chiar deloc.

🔵 Pe muzica asta până și mămăica s-ar zdruncina puțin, și-a murit din ’95.

Acum lăsăm distracția și trecem la muncă.

➡️ Bleed From Within – Shrine (2022) – 8,5 din 10 (album recomandat de cititori)

Unul dintre cei care citesc pe aici și-a rupt din timpul lui, mulțumesc mann, și mi-a trimis o listă destul de lungă, cu preferințele lui muzicale. Cele mai multe dintre ele se învârt în zona NU Metal/metalcore/alternativ/indie, zonă încă neexplorată de către mine. Sau doar așa, superficial și tangențial. Ei bine, acum că îmi oferiți muniție, să aducem Verdunul aici.

De obicei scriu despre un album în timp ce îl ascult a doua oară, merge mai bine așa, cuvintele curg mai lin, mai din suflet, așa că procedez la fel și în cazul ăsta.

În timp ce scriam frenetic ca un autentic cronicar al rock-ului, ceva, acolo, în adâncul meu, nu îmi dădea pace, parcă mai auzisem pe undeva de bandul ăsta. Și da, am ascultat prin 2021 albumul lor din 2020, Fracture, de care am fost sincer impresionat. Încă o chestie pe care o fac destul de uzual, atunci când îmi aduc aminte că am mai ascultat ceva de la o formație, în trecut, bag câteva minute din albumul ăla, ca să îmi reîmprospătez memoria și să pot face o comparație cu următorul.

Și speram ca Shrine să îmi dea la fel de mult ca Fracture. Și mi-a dat. Shrine, nu este un Fracture re-loaded, este un pas înainte în evoluția trupei, cu un plus de energie și melodicitate. Îmi plac mult pasajele de breakdown, trecerile la părțile de cor, se vede că este un material muncit.

Dă-i play AICI

➡️ Megadeth – The Sick, The Dying… And The Dead (2022) – 7,5 din 10

Împins de la spate de tovarășii mei întru rock, Krossfire și Bogdan, am zis să dau și eu niște bice și să scriu despre el, acum cât este proaspăt. Recunosc că citind recenziile lor, destul de apreciative, am simțit așa, ca bricul Mircea, un vânt prielnic din pupa. O să schematizez școlărește ce mi-a plăcut și ce nu.

Ce mi-a plăcut:

  1. Că nu se făcură de râs.
  2. Încă stau bine la introuri, sunt bine construite.
  3. Mustaine este în viață.
  4. Stau bine de tot la capitolul riffuri.

Ce nu mi-a plăcut:

  1. Mission to Mars, probabil una dintre cele mai nasoale piese Megadeth.
  2. Sacrifice și Killing Time sunt cântece care, iarăși, nu au ce căuta pe album, pur și simplu sunt absolut neinspirate.
  3. Cumva albumul îmi dă o senzație de prăfuit, care trece dincolo de o producție superpro.

Înainte ca fanii Megadeth să sară oripilați și indignați că sunt hater nenorocit, să știți că vorbiți cu unul care consideră Rust in Peace, un monument muzical, o bijuterie aproape perfectă. Departe de mine să consider creația din 2022 a băieților de la Megadeth, un fail,  o dezamăgire, mă bucur că veterani ca ei încă stau în studio și pe scene. Dacă scot piesele alea trei este un album decent. Nu trebuie să fiți de acord cu mine, ascultați și formați-vă propria voastră părere.

Dă-i play AICI

➡️ Lugnet – Tales From The Great Beyond (2022) – 8 din 10 ( recomandat pentru anduțe și bagheruțe sensibile și cu frică de growling)

Primul contact cu suedezii a fost prin 2019, când am ascultat albumul lor ” Nightwalker”, pe care, țin minte, că l-am găsit destul de bun. Am primit și notificarea cu lansarea noului single, cel care anunța linia pe care o să meargă noul lor album și cum mi-a plăcut ce am auzit, am pus semn de carte să nu uit și de trupa asta că există.

A venit albumul, am dat search, play, proces care m-a umplut de transpirație, știți, mă antrenez în secret să îl depășesc pe Vasilescu la procrastinare, așa că m-am prăbușit istovit în pat. Cu căștile în urechi, că munca, 1st.

De la Still a Sinner, m-a lovit vibeul ăla de Uriah Heep, parfumul pshidelic al anilor ’70, anii cu sexul și nu cu warul, ai izmenelor evazate și al boscheților pubieni.  Cel mai bine surprinde perioada aia, I can’t wait, și sincer nu mă deranjează, eu fiind, știu, blasfemie, unul care ascultă muzica anilor’ 70 doar legat de vreo țeavă, ceva.

Luat unitar este un album bun, singura chestie care nu o înțeleg este aia dacă materialul ăsta chiar avea nevoie de două cântece care bifează peste 7 minute. Nu deranjează, însă nu pot scapa de senzația aia că se pierde din structura aia de monolit a unei piese bune.

Recomand, este un material bun, excelent produs și mixat.

Dă-i play AICI

➡️ Trial –  Feed the Fire (2022) – 8,5 din 10 ( recomandat, vezi mai sus)

Bineînțeles, și acum putem repeta împreună, nu am auzit nici de ăștia.

Nu am căutat nimic despre ei, probabil, dacă nu o să uit, o să fac asta, pentru că oamenii chiar merită.

De la prima melodie, Sulphery, suedezii m-au lovit cu un mix mișto de NWoHMB și metal tradițional.

Dacă vreți să vă îndrăgostiți de Feed the Fire, începeți cu Snare  Of The Flower,  unul dintre cele mai bune cântece ascultate de mine în 2022. Treceri de la speed la NWoHMB, apoi la black, cu ocol prin melodeath, care să revină la speed, totul învelit în haine de Maiden.

Și vocalul promite mult de tot, întreg albumul este înregistrat premeditat într-un low tone care oferă o experienta destul de diferită în comparație cu uzualul. Recomand din tot sufletul.

Dă-i play AICI

➡️ Revocation – Netherheaven (2022) – 9 din 10 (recomandat pentru cei ca mine)

Am spus, și o să o repet de fiecare dată când o să am ocazia, sunt mare fan de progresiv sau tehnic, death metal. Și tocmai de asta sunt și extrem de pretențios. Sunt destul de rare albumele de gen care mă mișcă și îmi dau starea aia de bine pe care o caut.

Marea majoritate a trupelor care își încearcă puterile pe terenul bolovănos al death metalului progresiv, încearcă cumva să imite sau pendulează între Death și Necrophagist, Nile și Archspire. Revocation nu revoluționează genul, nu își împinge muzica spre viteza dementă a celor de la Archspire, pentru că asta este, mai nou, tendința genului. Nu, Revocation, își au propriul drum, propriul ritm, cu părți în care viteza sufocă, urmată de solouri care ar da clasă multor trupe de heavy, apoi cu pasaje care se trag din partea tradiționalistă a death-ului. Vocalul se armonizează perfect cu instrumental, producția este ireproșabilă, treabă de profesioniști de la început până la sfârșit.

Dă-i play AICI

➡️ Holy Fawn – Dimensional Bleed (2022) – 8 din 10 (album recomandat de doctorițe psihiatre)

M-a luat prin surprindere în mod plăcut materialul ăsta, pentru că ce primesc din partea celei care joacă pentru FC Hipocrate, tratez din start cu cea mai mare îndoială de care sunt în stare. Nu știu dacă fac bine, prefer abordarea asta, plus că enervez lumea însă atunci când îmi place ceva din ce mi-a recomandat, savurez totul cu fiecare fibră. Cât ține faza și nu îmi sare medicu la jugulare, continuăm așa.

Foarte delicat albumul, plin de un aer melancolic, cu o compoziție celestă care îndeamnă la introspecție. Sincer, cred că este necesar ca să pot cuprinde și cântări cum trebuie întreg materialul, mai trebuie să îl ascult încă o dată. Mi-a fost trimisă recomandarea vineri seara și toată recenzia a fost scrisă în timp ce îl ascultam, așa că nu am putut digera totul așa cum merită. La prima strigare nu am ce să reproșez.

Dă-i play AICI

Atât pentru duminica asta. Am început deja să schițez ce aș vrea să scriu data viitoare, o să fie o listă ceva mai lungă, pentru că doresc să ating cât mai multe dintre propunerile voastre. Aaa, da, și de data viitoare o să pun și o parte din abominațiile muzicale prin care trebuie să trec ca să fac listele astea.

Mă înclin, vă doresc dragoste și încercați să nu ieșiți prea mult și prea des din viața voastră. Al vostru, Edelweiss.