Eu nu prea mă uit pe tvr. Unde „nu prea” se poate traduce lejer prin „niciodată”.
Well, zapam mai înainte și-am dat peste știrile din sport de pe tvr. Am avut așa, în ordine: handbal, tenis de masă, atletism, fotbal, volei, canotaj, tenis pentru sportivi în scaun cu rotile și ceva raliuri.
Nicio știre despre Gigi Becali, nicio știre despre cine s-a combinat cu cine, nicio știre despre ce mașină și-a cumpărat Ana-Maria Prodan. Totul a fost doar sport curat și, mai ales, au prezentat și știri din niște sporturi despre care celălalte televiziuni nu zic niciodată nimic.
Mi-au plăcut știrile din sport de pe tvr, o să mai trec pe-acolo. Gen, în fiecare seară în care voi fi acasă.
Interesant.
Comentariu beton!21
Băi, chiar foarte. Și cică nu e o întâmplare, că-mi zice lumea de pe Facebook.
@MV: Bine-ar fi să rămână tot așa.
Comentariu beton!15
Mi se pare cel mai curat si complet buletin de stiri. Abordeaza toate sporturile in care sunt implicati romani.
Comentariu beton!44
Da, frate, exact.
He he! Generația X! Sa vezi când o sa cauți, ca mine, emisiuni gen Viața Satului!
Stiri curate, par imparțiale, stiri care nu sunt mitraliate în 15 secunde. Mișto
Comentariu beton!27
Ăăă… nu prea era vorba despre asta. Io mă uit la televizor exclusiv la sport și la Las Fierbinți. Vorbesc despre televiziuni, că televizorul îl folosesc și pentru canalele de streaming.
Ca teveristă cu ștate vechi, mi-a crescut inima sa aud ca cineva mai apreciaza ce produce „bătrâna doamnă” a instituțiilor media. În jur, lumea nu comentează decât despre nepotisme și audiențe sub nivelul mării. E drept, sunt mici…dar asta spune multe despre nivelul publicului privitor. E greu să concurezi cu manele, limbaj suburban și neamuri proaste.
Comentariu beton!61
Bine, pe alocuri e greu să concureze și cu propria lor incompetență. Am văzut, tot așa zapând, secvențial din ceva show. Exact a anii 95 arăta tot, n-am știut cum să schimb mai repede. Dar da, în rest înțeleg bine de ce îți crește inima.
TVR a avut (și cred că încă mai are) cea mai solidă echipă de știri pe sport, f mulți ani. Oameni cu enorm de multă experiență, cu documentare ca la carte, mulți din ei foști practicanți ai sporturilor respective. Au pierdut practic tot departamentul in 2008, au reconstruit și mă bucur să aud că au rămas la fel de buni
Comentariu beton!35
Uite o informație pe care n-o aveam. Tare.
Eu pornesc tv-ul tot timpul de pe butonul 5 al telecomenzii unde este protvhd şi dau doar în sus ca să caut altceva. Zici tu că de la 5 în jos ar fi ceva interesant?
Încearcă mâine, pe butonul 3, de la 19.45. 😉
Pe Protv nu există seară să nu se numere, într-un fel sau altul, oile ăluia.
Comentariu beton!20
Gata, merg sa altoiesc nevasta. Dupa ce ca prin iunie a scos TV-ul sub scara, zilele trecute l-a donat la doi baieti, bronzati in toate anotimpurile.
Asta e de neiertat.
Ne bucurăm că ai găsit un motiv justificat 🙂
Interesant. Am retinut.
Multumesc @MV
Da unde te duci tu seara de nu esti acasă?
Comentariu beton!16
Buna observatie !
Eu nu ma uit la tv , pentru ca tot ce este rau , se arata lumii intregi .
Prefer sa citesc pe aici si pe colo , dar nu vreau sa ma uit la tv . Ce este rau , se arata de zeci de ori pe zi , ce este bine … cu mila , daca atrage audienta .
O seara buna !
Am reinceput sa ma uit de aproape un an la TVR. TVR 1 ȘI TVR 2. Cred ca in proportie de 80% numai pe TVR 1si 2 ma uit.Stirile sunt cele mai ok, fara informatii „pretioase” despre toate nulitatile, siliconatele si parvenitii din orice domeniu. Au si cateva emisiuni f bune. Exclusiv in Romania este una dintre emisiunile pe care le urmaresc. Ma mai uit la Castiga Romania emisiunea prezentata de Virgil Iantu. Tot pe TVR 1 am revazut multe filme vechi foarte bune. Pe TVR 2 este o emisiune” Reteaua de idoli” prezentata de Irina Păcurariu. Ff buna emisiunea. Mic dejun cu un campion este o alta emisiune de pe TVR 2 pe care o urmaresc cu placere. Si emisiunea prezentata de dimineata pe TVR1 este net superioara oricarei emisiuni prezentata la aceeasi ora la alte televiziuni.
Sotul este fan emisiuni sportive, stiri despre sport. Pentru ca acolo chiar vorbesc despre sport , nu despre cu cine s-a cuplat nu stiu ce fotbalist si ce paparuda si-a aratat nurii pe plaja.
Comentariu beton!39
Mai este o emisiune duminica „Gari de poveste”, superbe povesti ale garilor vechi din tara si Garantat 100%.
Comentariu beton!24
O mai ține careva de p-aici minte pe madam Eugenia Vodă și-al ei „Profesioniștii”? Doamne, ce-mi plăcea emisiunea aia. N-am știut niciodată de ce au scos-o. Uneori m-am mai uitat pe iutub la ea, din nostalgie
Comentariu beton!22
Poate n-o mai fi vrut ea.
Posibil, naiba știe. Sau poate n-a mai avut pe cine să invite…
Am vazut in ultima perioada pe TVR reluari ale emisiunii . F buna emisiune.
Preferata mea, dintotdeauna. http://www.eugeniavoda.ro/ro/emisiuni
Legat de partea sportiva, cea mai smechera treaba la TVR e emisiunea Replay, o placere sa o urmaresti!
TVR are în general un program mai bun decît s-ar crede.
Am uitat sa mentionez o emisiune absolut superba de pe TVR1: Izolati in România. O minune de emisiune! Deci dupa cate se vede TVR este din punctul meu de vedere peste orice alta televiziune romaneasca.
Si prezentatoarele au cele mai mici decolteuri la rochii. Nu li se vad „plamanii” . Ca zilele trecute era o fata care prezenta vremea la Pro TV cu o rochie cu decolteul pana sub coaste si niste gâlci umflate cu pompa. Asa interesat era soțul meu de timpul probabil ca nu putea sa isi desfasoare activitatile zilnice daca nu vedea cum o sa evolueze treburile dpdv al timpului probabil. 😄
Comentariu beton!12
Corect! Am observat și eu asta.
Cătălin Ștefănescu are niște emisiuni profi, e un tip foarte fain!
Marina Constantinescu – Nocturne… o emisiune de suflet! Tot ce ține de teatru e aici.
Și concertele de la Festivalul Enescu și alte concerte din țară, nu vezi așa ceva la restu’ televiziunilor.
E câte ceva de văzut, făcut cu profesionalism!
Minune mare. Cineva care chiar mai da stiri, fara barfe, fara cancan, fara citate din Becali.
Exact! Nimic din mizeriile de pe la ate televiziuni, fara emisiuni despre silicoane si viata unor nulitățisi prostituate prezentate ca vedete, fara chiloțăreală si prezentarea unor paparude ca fiind exemple de urmat, fara prezentatoare imbracate ca la sexi bar.
Buna ziua !
Este o chestie interesanta pe care am vazut-o si anume . Azi dimineata cand am citit comentariile , majoritatea aveau „manuta verde” fara o „manuta rosie” acum , majoritatea au cate o „manuta rosie”
Cineva vrea sa fie doar contra la tot , interesant ! 🙂
Ești nou pe aici, este? 😁
Cineva, când se trezește, vine și dă cu roșu-n toti, indiferent de subiect.
Îți dai seama cât timp are, și ce bine stă cu nervii? N-aș avea răbdare….
@ MV Da , sunt junior 🙂
Ma bucura aceasta stire. Poate o sa revin ca abonat al unei televiziuni in aceste conditii. A TVR-ului.
De câte ori vin în țară numai pe TVR 1 și 2 ne uităm. Au programe culturale, despre România uitată, tradiții, transmisii în direct cu orice în afară de fotbal. Și pe Prima Sport sunt tot alte tipuri de sport: de exemplu am văzut echipa de rugby a României jucând în Argentina și Peru. Au câștigat și s-au calificat mai departe.
Acesta este motivul pentru care eu in masina ascult doar Radio Romania Actualitati.
Stiri, emisiuni, reportaje, toate fara tenta politica, fara cancan, fara inerpretari. Doar informatie si atat.