N-o să găsiți prea multe cuvinte azi aici, din două motive. Primul ar fi c-am intrat în casă la ora 23.35, după o zi întreagă de condus, și nu știam cum să mă bag în pat mai repede.
Și-al doilea e ăla că mă seacă la suflet când se termină lucrurile frumoase. La propriu, mă seacă, am așa o senzație de tristețe care mă face praf. Dacă mă mai apuc și să scriu despre asta, îmi fac și mai rău.
Și nici n-are cum să fie altfel, pentru că Volvo Experience Tour a fost, fără îndoială, una dintre cele mai mișto experiențe prin care am trecut în această viață.
A fost așa ca un fel de carusel de emoții, la propriu, cu suișuri și coborâșuri, cum eu n-am mai trăit. În doar 7 zile am trecut prin toate stările posibile:
De la dormit în cort sub cerul nopții, la camere luxoase de hotel și la gospodării țărănești;
De la relaxare și liniște, la adrenalină și senzații tari pe versanți de munți, pârtii de bob și albii de râuri;
De la mâncăruri gătite la ceaun și pe grătar, la dish-uri preparate de Chefi cunoscuți;
De la făcut baie în piscină, la bălăcit în ciubăr;
De la udat până la genunchi de roua dimineții, la făcut saună pe veranda casei;
Și-aș mai putea continua cu „de la-uri” încă două zile, că tot aș mai găsi și altele. Cum naiba să nu mă sece la suflet că s-a terminat? Uite, mă pregăteam să pun punct textului pe care-l citiți, când am văzut că nu sunt singurul care simte așa.
Cam atât pentru azi. Dar promit să mă revanșez de mâine încolo. Și n-o zic doar așa, să mă aflu în treabă, ci pentru că am o surpriză mare de tot. Poate cea mai mare de până acum.
La final, să nu-i uităm pe cei care au făcut posibilă această experiență pe care am încercat să v-o aduc și vouă în fața ochilor, de șapte zile încoace, atât cât am putut și cum m-am priceput:
🎌 Michelin
Vă las și pozele de ieri, ultimele.
Doară tot ce este frumos se sfârșește. Măcar ești mai îmbogățit
Comentariu beton!27
Adevărul e că chiar sunt mai îmbogățit. Eu cred în expriențe, nu în bunuri.
Absolut superb! Mi-am notat cateva chestii de incercat, pacat ca n-am masina!
Poezie ce-a scris Mester!
Comentariu beton!14
Da, cât pe ce să-mi dea și lacrimile.
Tot ce e bun și frumos se termină repede. Sau e imoral. Sau îngrașă. 😛
Comentariu beton!27
Iar mie mi s-au întâmplat toate trei. 😛
Da, e regula celor trei ”i” : imoral, ilegal și îngrașă.
Viata este inainte,poti repeta experienta,poate in alt format. Ma bucur pentru voi !
Îmi imaginez cam cum te simți… Și pe buna dreptate. Și eu aș mai fi vrut dacă eram în locul tău.
Până una-alta, zi mulțam ca ai avut parte de experiența asta și că a fost mai faină ca prima, din câte văd.
Sunt convinsa că o să mai vină și altele, nu neapărat de genul ăsta.
Pai da. Scuze, explicatii, tz, tz 😉
Ma bucur pentru tine 🙂
Aștept mâine 👌
Oare înconjurul pământului în 80 de zile? 🙃
gata, zi bogdaproste și nu mai plînje, că ce-ați avut voi, puțini oamini pot să povestească; „capra” asta a murit deja, că nu degeaba #aiheitiu da’ poate dai un spoiler despre „capra” cea nouă, să vedem cît de intens îi vom dori decesul?
am menționat că #aiheitiu pentru BOLBO Michelin Tour? da’ pe pozitiv, ăvcors?
Comentariu beton!12
Nu mai are rost să dau spoiler. Că mâine aflați tot. 😁
Off topic pentru care imi cer scuze anticipat. Dar scriu aici pentru ca, daca mai tin bine minte, printre cititori se afla si insotitoare de zbor si poate stiu raspunsul. (Da voi scrie pe site-ul celor de la Wizz dar robotelul lor e pe langa subiect, deja am incercat, iar pe mail cica imi dau raspuns in 30 de zile si s-ar putea sa fie prea tarziu).
Asadar: ce power bank (baterie externa pentru incarcat telefon, tableta, laptop) este permis la bordul avioanelor Wizz (stiu deja ca nu se accepta nimic in bagajul de cala)? Ma refer la putere. Am gasit ceva pe net care zice ca maxim 100 Wh e acceptat de toti operatorii aerieni dar ce este peste (al meu este 150 Wh) depinde de la o companie la alta.
Multumesc
Șef, nu mi-am pus niciodată această întrebare. de fiecare dată când am plecat pe câte undeva, am avut la bagajul de mână, și eu și fashionista, câte un power bank de câte 10.000 mah. La cel de mână, da? Adică se vedeau pe scanner. Nu ne-a zis nimeni nimic vreodată.
Asta depresie, nu?😀😀😀
😁😁😁
Multumesc pentru raspuns
10000 mah este echivalentul pentru aprox. 50 Wh
Ce vreau eu sa iau cu mine este 30000 mah.
(era raspuns pentru MV dar se pare ca nu l-am dat unde trebuie…)
Ah, ok.
Frumoasa tara avem 🙂 Ma bucur pentru experienta voastra si ma bucur si ca o impartiti cu noi, astia care nu putem face aceleasi lucruri pentru moment. Weekend minunat tuturor!
Of, Doamne, cum v-am urmarit postările! Și pe-ale tale și ale Marei. 🤩😍
Și câte oftaturi… Și câte visuri…😊
Mulțumesc frumos c-ați împartășit cu noi!
E,normal că orice e frumos se termină, mai trecem și la sapa de fiecare zi,chiar dacă sapa ta e o muncă inteligentă și de care nu e toată lumea capabilă. Ce vreau să spun strict pe subiectul întregii săptămâni e că nu pricep de ce iau mânuțe roșii când zic că avem și noi o țară frumoasă, pozele de zilele astea,și nu numai ne arată o mică Elveția, Austria și altele .Adică, dincolo de evenimentul organizat și sponsorii lui,unde a fost interes de a scoate România la lumină, chiar s-a făcut ceva în care merită să investești intr-o vară, să ai amintiri frumoase pentru mulți ani.
Ce frumooss! Amintirea asta nu ti-o poate lua nimeni, face parte din tine deja, bucură-te! Din asta suntem construiți! Ai avut norocul să trăiești așa ceva! Mi se pare că n-o să uit nici eu și n-am participat. Eu mă bucur pentru tine! Mai vreau…..
Jos pălăria, Mircea!
Fain, ti-am spus ca te invidiez pt munte,si nu am glumit, nu sunt sofer cu experienta, asa ca doar logica m-ar fi facut sa ma bucur de partea auto, dar partea cu muntele, e ceea ce incerc in fiecare an sa bifez.Intoarcerea in natura, in cabane brute, neconectate la energie, mirosul cafelei in diminetile inghetate, roua care te face sa pasesti ca un greiere beat prin iarba, soparle, urcus, urcus, afine si merisoare inghitite hulpav, sete, apa rece, hribi indesati prin buzunare,râsul celor dragi, urcus,, o, fuck”, ma dor incheieturile, hai ca mai ai putin,urcus, sa nu raman in urma,sa nu raman in urma, picioare incaltate bagate in paraul rece, parca acum ceva ani era mai rece, mai avem o zi, putina tristete , apus frumos, putin ,,sequence” sa ii bat artistic, parca am baut putin prea multa visinata, bea apa, fii lucida, bingo, miros de brad si de pamant. Da,m-ai facut sa imi starnesc dorul. Dorul de munte si de persoane dragi!
Comentariu beton!15
Când era fiu-miu mai mic și se termina vreo tabără, vreo petrecere, vreo vacanță, îl apuca plânsul. Inițial m-am panicat, aoleu, ce-ai pățit? „A fost așa frumooos!”. Ăăă, ok, pfiu.
Și-acu’ noi ce facem, să-ți mai urăm „tristeți” din astea sau nu? Ia că mă risc eu: după următoarea aventură să plângi cu muci și sughițuri, na!😛
Comentariu beton!16
Asa-s si eu, si-or mai fi si altii, dupa ce se termina vreo vacanta sau vreo iesire care mi-a placut. Drept urmare, pentru protectia-mi personala si pastrarea unui mood elevat incep deja planificarea urmatoarei. Asa am la ce ma gandi si mai diminuez din nostalgie.
Minunata experienta, Mihai!
Cred ca toți ne simțim asa când se termina ceva frumos. Dar nu nimic data viitoare va fi și mai și…
Băi, cred că a fost cea mai tare experiență. M-am transpus acolo de multe ori și îmi pare mie rău că s-a terminat. Anyway, life goes on cum ar zice francezul.
De mâine pare că ne dai rău la temelie. Team work, că altfel nu-mi explic nește chestii. Calea undelor, podcasturi? Vom vedea de mâine.
Băi, faptul că avem în jurul nostru niște oameni incredibili cu care putem trăi experiențe la fel de incredibile, faptul că avem vârsta la care putem fi recunoscători pentru toate astea, faptul că există acest internet care ne oferă posibilitatea să vedem lucruri, pentru mine este un motiv de bucurie. Și parcă mi se mai pare că trăim într-o lume un pic mai bună și mai frumoasă. Așa pansament la suflet este bula asta cum nu știu dacă tu realizezi😍.
Normal că realizez. Că de aici îmi iau și eu energia.
Bun așa, îți doresc de acum să ai de ce să plângi cât mai des! 😁
Și nouă, să avem motive de „We hate Vasilescu”!
Urmează doar o pauză în care să-ți întipărești aventura în minte și suflet. Urmează alta, cu siguranță. Și la cum ne-ai obișnuit, sigur va fi cel puțin la fel de mișto. Îți doresc.
Normal că se lasă cu tristeți existențiale după o asemenea experiență fabuloasă..
Şi eu la întoarcerea de la Malaga mă simțeam super tristă, m-am readaptat cu greu. Acum mă consolez cu gândul la o altă escapadă, dar mai spre toamnă, că no, mai trebuie să şi muncesc 😀
La anunțul de mâine nici nu îndrăznesc să mă gândesc..
Merită să îți faci un album, sau măcar o poza canvas, sa o pui pe perete. Una care ți-a plecit cel mai mult
Asta chiar nu e o idee rea. Mulțumesc.
Domnule @Marean, scopul mașinilor promovate de MV este exact diminuarea sau eliminarea poluării, că vorbim de hibrid și full electric.
Hellau, ce vorbim aici?
@Mareane, domnnu’, m-ați făcut să râd. Vedeți că nu toate mașinile promovate eray SUV. În plus, dacă șoferii din România ar conduce cum se coonduce în tururile auto organizate de Meșter, rata accidentelor de circulație ar fi spre zero. Cât despre poluare, mă faci din nou să râd. Da, domnu’ Marean, de-aia există un program rabla, să mai scape lumea de gunoaiele de masini vechi care poluează și să cumpere unele noi, dacă se poate hibris sau electrice (adică fix cum erau TOATE cele din tur) care nu prea poluează. La electrice poluarea fiind zero total.
Eu aș spune că prin cele două experiențe prezentate de Vasilescu&Co, au făcut ceea ce nu a realizat nici un Minister al Turismului în ultimii 30 de ani: au adus în prim plan locuri unice, superbe și experiențe autentice, pe care le poți încerca în România, cu oameni direct implicați.
it ain’t over until the fat „lady” sings 😀
@Mihai, poate că mai sunt români care se duc în vacanță cu măgărușul care cară desagii în spinare. Mai știi?
Băbăete, ba că-i scump să stai la resortul ăla, ba că nu are nume românesc, ba că te duci cu mașina până acolo și poluezi. Pfff… așa mi se pare că strugurii sunt acri pentru unii🙂
Domnu Marean, stiti cate tone de apa se polueaza la fabricarea unui tricou? Dar a unei perechi de chiloti?
Nu ati vrea dvs sa umblam toti in curu gol sa fim eco? Ca io as cam vrea da n’am gasit destui adepti sa incepem un razboi impotriva firmelor care produc orice. Orice produs chiar fie el bio sau eco, are o poluare asocita, cu transport, stocare, consum, spalare etc.
Da’ la curent nu vreti sa renuntati? Ca si ala e produs din surse poluante mai ales in unele tari ca Jermania.
Ce facem? ne mutam la copac la curu gol si roadem crengi ziua mare?
Sau, stati ca am o idee cretina rau:
Ne straduim sa fim responsabili si rezonabili, si sa facem fiecare ce putem incepnad de la a nu mai arunca tigarile pe geam si terminand cu reciclare si consum pe baza nevoii nu a puterii de consum.
DVS banuiesc ca scrieti aici dand la pedale ca sa produceti energie verde, si netu il platiti donand $perma produsa prin metode manuale ce nu polueaza.
E unu’ pe care-l urmăresc, nu prea încarcă multe videoclipuri (cam leneș & miserupist, zice că se ține de asta și a lenevit dintr-o dată; ce ți-e și cu bătrânețile la oameni), a postat asta oarecum de curând cu tristețile.
Zic să-i răspunzi că pare interesant, sau ceva pe subiectele de politică, economie, așa, să mai tresari din tristețea asta.
https://www.youtube.com/watch?v=YHYFlHRDj8g
Frăguțe ați mâncat?
Daaaaaa. Mara era în extaz.
Băi, da! Foarte fain. La mai multe. Ca s-avem ce povesti. 😎
Să nu mă urăști mâine, da? 😁
🤔. Numa’ puțin. 🤣🤣🤣
Dacia Logan alba. Cea mai fiabila. Plus ca se va integra bone în peisajul de la destinație;).
Dupa ce anul trecut am ramas fara nimic si am luat-o de la sfantul zero, gen am ramas doar cu hainele pe mine, mi-am propus ca bulendre cumpar fix strictul necesar si in rest adun momente. Cum avem o zi libera fara ploaie o tiram pe undeva la vizitat cate un loc. Cu bitzele sau ce-o fi. Momentan am 5000 de poze in telefon :)))) cu locuri faine….din pacate nu le pot pune pe retele si in nici un caz cu locatie. dar va veni si ziua aia.
Oricum, Barbosul a fost generos cu mine de cand am ajuns pe meleaguri straine. 🙂