Oare cum îi mai țin nervii pe oamenii ăștia?

Da să i lase sa stea acasă ce atâta Germania, ce atâta salvare, selecție naturală cum am ajuns la concluzie. Nu mă mai stresez, nu ma mai enervez pentru că nu se merita

nu putem decat sa speram ca au devenit cumva imuni la prostia crunta…sigur ca,asa cum ne enerveaza pe noi,poate si ei injura in gand si se intreaba retoric: de ce dracu ma zbat eu sa il salvez pe asta,daca el nu vrea??!! cert e ca mai traim si datorita lor, sa incercam sa nu ii bagam pe toti in oala nesimtirii si a spagilor… in rest, sa traiasca dacii liberi! si noi, mai umili,pe langa ei…

Că veni vorba de doctori cumpărați, indiferenți, socrul meu este intr-un spital din Suceava, pe secția de Covid, nevaccinat, 70 de ani, cardiac, cu cancer de prostată și ăia trag cu dinții de el să îl țină în viață. Nu le-am dat un leu, socrul meu nu e vreo vedetă, e un om și atât. Respect pentru ei!

Până nu se face Big Brother direct de la ATI, cel puțin o săptămână, direct pe canalizarea de la Antene, dacii liberi vor găsi mereu fel de fel de conspirații.

Na, că m-am grăbit să mă laud eu🤦‍♀️
Colegii care trebuie să meargă și pe aripa covid sunt terminați. Doar un caz: pacientă dializată, salvată în trecut (pre-pandemie) din nenumărate complicații amenințătoare de viață, incluzând plimbare cu elicopterul la București, nevaccinată biensur, aterizează în aripa covid suflând cu juma’ de plămân. Se face tot posibilul pt ea, Tocilizumab, cai verzi pe pereți, boala își vede de treaba ei->stop->aleluia.
Atât în timpul internării, cât și după deces, circ curat cu aparținătorii, mai ales soțul. Toți de o inteligență sclipitoare, sunând din oră în oră să mai bage o fisă la placa cu criminalii. Deocamdată par să se fi potolit. Colegii nu știu sincer cum rezistă..

Dupa pandemie, nu stiu cati dintre medicii care se lupta de mai bine de un an jumate cu toate necazurile (pacienti, lipsuri de toate felurile in spitale, trecuti prin covid cel putin o data, familii uitate pe acasa, presiune mediatica) vor mai ramane in tara…

@Maria B iti inteleg perfect frustrarea si pornirea spre a fi complet agnostic.Eu nu m-am regasit in niciun cult religios ci in bun simt si stiinta, mi-a placut matematica punct.Preotimea de azi fie ca sunt ortodicsi, catolici, musulmani sunt niste bipezi aroganti ce se cred mai presus de oameni care si-au sacrificat sanatatea si viata sa fim.noi bine.Nu am vazut ca au pus-o la rang de sfanta pe Marie Curie asa ca ei sa stea sa vanda iconite de 150 lei bucata acelora care cred ca ii protejeaza de covid, SARS, Mars si cate o sa mai vina peste noi.Si in evul mediu se rugau si dadeau cu tamaie la orice boala sau pandemie dar aia aveau o scuza ca nu exista stiinta si ce avem azi.Imi pare sincer rau ca nu si-a luat o zmetie in cap

Doctorii adevărați își dozeaza bruma de energie rămasă pentru a munci,nu o irosesc in înjurături sau scandaluri.Si eu cred că sunt pe calmante,că-s oameni totuși

Tocmai imi creștea si mie tensiunea cand citeam si pe urma am zis ca nu merita nimeni sa mor eu de inima. Ia mai da-i in cacat, sa crape!
Ma gandesc ca si doctorii ajung la aceeasi concluzie. Fac ce pot si aia e!

Nu mai rezista nimeni, asta e realitatea. Lucram cu covid/pe lângă covid de aproape 2 ani, eu, soțul, cumetri, prieteni buni, așa fost sa fie. A fost groaznic din primele zile, când toți erau acasa dar medicii la spital, când nu știai ce va fi de copilul tău dacă …nici nu pot sa imi amintesc aceste zile. Ordine si ordonanțe, detașări, stat cu bagajul la ușa ca in caz de … te muți de acasa. Între timp panica aia acuta s-a transformat in boala cronica, nici nu mai știi de ce te ridici dimineața din pat, dacă nu ar fi copiii….poate doar pentru ei. Suntem înjurați, blamați, am fost amenințati, ne-am vaccinat copiii cu teama ca vor fi arătați cu degetul la școala ( au fost, din fericire nu de multe familii dar au fost). Nu înțelegem încă cum si de unde, cum am ajuns aici, in nebunia asta si delirul asta total. Cum pot crede unii ca medicii vor sa ii omoare, ca așa, peste noapte, toți s-au pus de acord sa omoare oameni la întâmplare. In spital. Milioane de medici care pana mai ieri tratau si încercau sa salveze, din Martie 2020 au devenit brusc criminali, inclusiv ai propriilor familii. E logic ca singura varianta este sa lăsam in urma aceasta țara, nu cred ca mai avem loc in ea.

Mihai, fashionistul din viața mea este UPU cu 30 de ani de muncă în spate. Zice așa: 1) în 30 de ani de muncă nu a vazut atîta moarte cîtă a vazut în pandemie 2) să-i ajutăm pe toți că oamenii sînt tulburați, derutați de informațiile care le vin din toate direcțiile, multe, de multe feluri și toate în contradicție cu celelalte, că ce vină au ei că statul i-a lăsat baltă cu educația, cu informațile, cu comunicarea pe timp de pandemie, cu toate 3) relația cu cu pacienții ”negaționiști” dificili e relativ ușor de gestionat, ei țipă, se zvîrcolesc fără masca de oxigen pentru foarte scurt timp, își epuizează foarte repede resursele fizice și își pun masca la loc și zac fără vlagă o vreme lungă. Pacienții cu forme complicate de boală, în stare gravă de abia dacă au resurse fizice să vorbească, necum să se mai opună la ceva 4) relația cu membri de familie ”negaționiști” a devenit mod de lucru oarecum formalizat, cînd încep să zbiere că vor externare, îi ascultă max. 3 minute, după care îi întreabă ce anume vor, îi pune să semneze și îi lasă să-și externeze rudele. Ei existau și înainte, cer absurdități medicale după consultări cu vecinii de scară, vînzătoarea de la aprozar și liftiera spitalului, doar că acum sînt mai mulți și problema medicală e aceeași, iar timp de convingere nu e prea mult. Unde mai pui, că există oricînd, la orice moment al zilei, altul care așteaptă loc la oxigen, un pat de ATI, un loc la transfer, lista tragică a ”rezervelor” e lungă și asta consolează puțin. Devine un fel de mod de lucru, e disponibil să-i ajute pe toți, cine acceptă e îngrijit cît se poate de bine în condițiile date, cine nu acceptă e liber să decidă personal, sau prin rudele lor care au împuternicire pentru asta. Nu prea e timp de discuții și enervări cînd există în permanență 100 de bolnavi, toți grav, la maximum 7 doctori, din care doar 4 sînt cu gradele profesionale care să le permită să ia decizia medicală finală. Problema este cu rudele pacienților în stare foarte gravă, intubați, nimeni nu a făcut acte de împuternicire pentru deciziile legate de sănătate, rudele cer ceva, dar doctorii nu știu dacă chiar aia își doresc/și-ar dori pacienții și asta îi apasă pe doctori cel mai tare. Și mai e problema celor care scapă, au și ceva venituri și nimeresc drumul pînă la un cabinet de avocatură și care încearcă să deschidă acțiuni în instanță pentru ”malpraxis”, li s-au administrat antivirale,antiinflmatorii și antiinflamatoare, cînd exista, nu-i așa, Ivermectina ”care e dovedită că este eficace”. Și avocații ăia acceptă și formulează plîngeri. Pe ăștia îți vine să-i bruschezi puțin. Dar nici de ăștia nu mai găsește nici timp, nici energie să se everveze. Frustrarea e mare, cînd fiecare centimetru pătrat de suprafață este ocupat de paturi, tărgi, scaune ocupate cu oameni, la doctori le vine să dea negaționiștii jos din pat și să-i înlocuiască cu alții care acceptă tratamentul, cu alții care nu au COVID, dar a dat mașina peste ei, au căzut, au făcut infarct, au făcut AVC, și nu au loc. E greu de povestit, pot să-ți spun că după un an și mai bine de ture de 12 ore, la rînd, la rînd, în cicluri de cîte 4 zile – o zi de zi, o zi de noapte, o zi ca și mort și o zi relativ funcțional, are coșmaruri în nopțile pe care le doarme acasă, cred că face pitiriazis și în zilele în care e acasă nu se poate concentra să ducă un lucru simplu pînă la capăt, în cazul în care se poate mobiliza să se apuce de el, om în toată firea, cu 30 de ani de muncă în spate în care a văzut multe rele. Dinspre partea mea, aș putea să arăt adrese și solicitări de la asociații profesionale serioase, corporații reputate, sefi de insituții, etc. care cer să: se renunțe la distanța dintre birouri din spațiile deschise că ei nu au atîta spațiu, să se scurteze perioada de carantinare pentru că ei nu se pot dispensa de anumiți angajați, să se renunțe la recomandarea de izolare la domiciliu în caz de febră și stare proastă pînă la venirea rezultatului la test că durează prea mult și îi costa bani, să se redeschidă complet activitățile care implică oameni mulți la un loc că pentru ei nu rentează doar cu vaccinați, etc, etc, că să înțelegem cu toții cam pe unde ar mai fi din vina pentru situația de acum. Astea sînt doar cîteva exemple de solicitări să decidă ”autoritățile sanitare” ca virusul să se transmită de la distanțe mai mici, să aibă perioadă de incubație mai scurtă, boala să-și scurteze timpul de contagiozitate și, în general, să evolueze ceva mai predictibil. Cum nimeni nu a verificat ceva în mod consecvent, putem estima că nu au avut nevoie să aștepte să se schimbe recomandările și că au făcut cum i-a tăiat capul ca să nu-i afecteze la productivitate. Cam așa.