De covid se poate muri în multe moduri, dar dacă ești un dac liber adevărat, o poți face într-un singur fel.

În primul și în primul rând, nu te vaccinezi. Niciodată și sub nicio formă. Nu e atestat științific că guvidele există, nu l-a văzut nimeni. Nici măcar la televizor, la domnu’ Gâdea, nu sunt convinși că există. Nu-ți bagi tu substanțe necunoscute în corp pentru ceva despre care nu se știe sigur că există. Și chiar dacă ar exista, tu plesnești de sănătate, de covrig-19 mor doar ăia bolnăvicioși cărora oricum le era sortit s-o mierlească.

Umblă, umblă cât mai mult, ieși din casă, du-te la toate protestele împotriva botnițelor, dar, mai ales la cele împotriva vaccinului cu care vor ăștia să-ți fure libertatea. A zis și doamna Șoșoacă că trebuie să ieșiți să protestați, iar dumneaei e senator, știe cel mai bine.

Când nu de duci la proteste, intră în magazine, intră în mall-uri, mergi cu ratb-ul și nu purta mască nicăieri. Dacă-ți cere cineva să-ți pui mască sau să-i arăți certificatul verde, fă scandal și sari la bătaie, e dreptul tău inalienabil de persoană liberă să faci asta.

Dacă totuși se îngroașă gluma și nu te mai lasă ăștia pe nicăieri fără căcatul ăla de certificat, sacrifici 100 de euro și-ți faci un Johnson la chiuveta. Acum chiar le-ai dat fatala, acum poți să intri pe unde vrea cușma ta de demn urmaș al lui Burebista.

La un moment dat, de la atâta umblat și ieșit pe-afară, o să simți ca te ia răceala, că, na, s-a făcut cam frig. Știi simptomele, că doar ai mai răcit de atâtea ori, nu e ca și cum ar fi prima oară. Mai strănuți, mai curge nasul, faci un pic de febră, simți durerea aia în tot corpul, fix cum ți se întâmpla și până acum în fiecare toamnă sau iarnă.

Tratamentul e clasic, îl știu și elevii de școală generală: o țuică fiartă înainte de masă, după care bagi niște șunculiță afumată, d-aia de la socru-tău, luată de pe burta porcului, cu șoriciul moale de se topește-n gură. Mai pui lângă o ceapă spartă-n pumni și gata, te mai oprești când ai dat gata o pâine întreagă. După masă termini ibricul de țuică fiartă. Două zile de tratament d-ăsta și se duce naibii orice răceală. În cel mai rău caz, dacă simți că nu se duce și nu se duce, bagi o aspirină sau un paracetamol.

Cam din a patra sau a cincea zi de răceală, începe să te ia și tusea. Abia acum îți dai seama că nu e chiar un guturai, e mai păcătoasă decât te așteptai, e răceala d-aia rea ca atunci când ai adormit mort de beat în fața blocului și ningea afară, de te-au scos dimineața din ditamai mormanul de zăpadă.

Dar ai tu ac de cojoc și pentru asta, așa că treci la artileria grea: îi zici lu’ nevastă-ta să caute antibioticul ăla bunu, de la tanti Nușa, ăla de merge la orice, n-a existat să te doară sau să ți se umfle ceva și să nu te facă bine antibioticul ăsta pe care scrie ceva în rusă.

A trecut o săptămână și muista asta de răceală nu numai că nu te-a lăsat, dar acum când începi să tușești nu te mai oprești și simți că nu mai ai aer. Nevastă-ta hotărăște că e cazul să cheme salvarea. Ai vrea s-o bagi în pizda mă-sii, că nu hotărăște ea în locul tău, dar, când să deschizi gura s-o înjuri, simți cum ți se taie respirația de tot și ți se rupe filmul. Când îți revii din nou, ești în salvarea care gonește spre spital.

Ai ajuns la spital, dar n-au locuri decât pe hol. Te pun pe un scaun și te lasă în plata Domnului. Încerci să faci scandal, dar nu reușești din cauza pâlniei cu oxigen pe care ți-au pus-o bulangiii ăia de pe salvare la gură.

Începi să te îngrijorezi un pic când vezi că în jur e plin de prieteni și colegi de proteste. În colț, pe un scaun cu rotile horcăie Gioni de la apa nova, șefu’ la dacii liberi dă pă Pantelimon; pe scaunul de lângă ușă stă aproape prăvălit Jumară, fost șofer pă troleu, actualmente taximetrist; lângă geam e Limbă cu care te știi de când lumea, c-ați fost colegi la profesională. Toți au privirea tulbure și țin în brațe tuburi de oxigen din care încearcă să inspire, dar nu prea reușesc.

Cinșpe minute mai târziu apar unii îmbrăcați în cosmonauți care-l bagă pe Jumară într-un sac și-l cară afară. Săracu’ Jumară.

Te încurajezi că ție n-are cum să ți se întâmple una ca asta, tu n-ai cum să mori, tu ești puternic, ești sănătos tun, tu n-ai comorbidități d-alea de la care mor fraierii. Jumară era bolnăvicios, toată lumea știa asta. Tu ești ca o stâncă, n-ai avut nevoie de doctori niciodată, n-ai mai călcat prin vreun spital de la paișpe ani, de la operația de apendicită. Ai mâncat sănătos toată viața ta, numai de la socru-tău de la țară. Porc crescut cu boabe de porumb, nu cu chimicale. Vin natural, din via din spatele casei, țuică din prune culese cu mâna ta. Prăjituri făcute în casă, de nevastă-ta, nu porcării de la magazin. De unde să ai tu boli ascunse sau comorbidități?

N-apuci să te dezmeticești bine, că iar vin muiștii ăia îmbrăcați în cosmonauții și-l iau și pe Limbă. Tot într-un sac l-au pus. Săracu’ Limbă.

Mai trec vreo câteva ore bune, simți că nu mai ai aer și-ai vrea să dai disperat din mâini către doctori să-ți schimbe butelia de oxigen, dar nu mai ai putere. Într-un târziu se apropie o asistentă de tine, ca prin vis o auzi cum strigă spre cineva: Ăsta moare dacă nu-l băgăm acum la intubare.

Toată lumea ridică din umeri, la intubare încă nu e loc, trebuie să mai moară cineva ca să te poată băga. Asistenta îți schimbă măcar butelia de oxigen. Cu ultimele puteri încerci să-ți dai seama dacă criminalii ăia de doctori n-au băgat în tub substanța cu care omoară bolnavii ca să-i poară declara morți de covid. Efortul te secătuiește, simți că rămâi de tot fără aer, nici măcar tubul de oxigen nu mai face față. Inspiri din toate puterile, dar plămânii tăi refuză să se umple.

Undeva, în colț, merge un televizor pe un post de știri. Sonorul e dat la minim, dar pe imagini se vede clar cum doamna senator Șoșoacă urlă la niște oameni. Cineva cere sonor ca să audă ce zice. Dar tu nu mai apuci să afli la cine urla doamna senator, că mori sufocat cu tubul ăla de oxigen în brațe, horcăind, cu ochii aproape ieșiți din orbite și cu mâinile ridicate spre tavan, încercând îngrozit să mai inspiri măcar o dată.

Acasă, nevastă-ta și cu fiu-tău cel mare se chinuie degeaba să dea de tine, te sună pe mobil, dar mobilul sună în gol. Nevastă-ta e disperată, că de vreo trei zile a început și ea să tușească rău și să simtă că rămâne fără aer. Copiii pare că sunt bine, doar lu’ ăsta mare a început să-i curgă nasul.

Sfârșit.

O fi textul ăsta un pamflet, dar ultimele două paragrafe sunt purul adevăr, așa se moare de covid: singur, complet singur, și sufocat. Probabil unul dintre cele mai cumplite moduri în care poți muri. Oameni buni, lăsați prostiile și orgoliile, mergeți și vaccinați-vă. Vaccinul îți crește șansele să nu mori cu un tub în gât, vaccinul este singura noastră șansă să scăpăm de mizeria asta de pandemie.

sursa foto