Am văzut acum la știri un reportaj care m-a lăsat cu gura căscată. Managerul general al Spitalului Județean din Călărași a reușit să angajeze 20 de medici specialiști. Asta după ce a renovat tot spitalul și-a început construcția unei aripi noi. N-am reținut cum îl cheamă, dar omul e tânăr, pare că n-a trecut nici măcar de 35 de ani, vorbește coerent și credibil, dar, mai ales, vorbește ca cineva care VREA SĂ FACĂ TREABĂ.

Și toate astea, în condițiile în care doar în ultimul an, la nivel național, peste 2100 de medici și asistenți au cerut eliberarea certificatului care le asigură profesarea medicinei în străinătate.

Uite că în condițiile astea, omul de la Călărași reușește să angajeze medici. Cum? Păi hai să vi-l citez pe unul dintre medicii angajați, tot un tip tânăr (parcă nefrolog era) care a ales să facă naveta București – Călărași: „cred în proiectul de aici pentru că prefer să construiesc ceva de la zero, în loc să încerc zadarnic să schimb lucruri deja construite”.

Dacă nu știți să vă traduceți fraza asta în sensul ei corect, ăla care nu poate fi zis pe post, înseamnă c-ați trăit degeaba în România.

Altfel, chapeau bas pentru domnul manager general, asta e prima știre bună despre un spital DE STAT din România de nu mai țin minte când.

P.S. Am găsit și știrea, e aici.