Bag capul pe ușa dormitorului să-i spun ceva fashionistei, dar n-apuc, că mă panichez ca dracu’ când observ că plânge:

– S-a întâmplat ceva?

Nimic, tăcere și lacrimi, multe lacrimi.

Panica mea crește cu o viteză amețitoare. Deja mintea mi-o luase razna, în fracțiuni de secundă mi-au defilat prin fața ochilor toate decesele posibile din familie. Așa că revin pe un ton vădit îngrijorat, în crescendo:

– Ce-ai, femeie, de ce plângi? CE S-A ÎNTÂMPLAT?

Abia acum, când mi se simte din voce că am pulsul la 200, catadicsește să-mi răspundă:

– Nu s-a întâmplat nimic, citesc o carte foarte frumoasă.

Ce-i drept, da, are în mână ceva carte, dar de aici până la lacrimile alea e distanță lungă. Așa că replica mea vine zdrobitor:

– Și dacă era o carte urâtă, ce făceai? Râdeai?

Am închis ușa exact când cartea cea frumoasă zbura spre locul unde cu o secundă mai înainte fusese fața mea. Cică sunt un insensibil sau ceva.

(27 iunie 2021)

sursa foto: freepik.com