Campionatul ăsta European a reușit, în ceea ce mă privește, o chestie extrem de tare și foarte rară: să mă facă să mă sucesc.

Nu l-am văzut cu ochi buni încă de pe vremea când s-a anunțat organizarea asta stranie cu meciuri în ainșpe țări. Pur și simplu creierul meu nu rezonează cu disiparea asta a meciurilor și suporterilor, lucru care m-a făcut pentru prima oară în viața asta să nu-mi pese că începe Europeanul. Când au mai venit și amânarea din cauza pandemiei, iar ulterior necalificarea României, interesul meu a scăzut brusc spre zero absolut.

Eu, care eram în stare să-mi iau și concediu dacă erau Campionat Mondial sau European (mi-am și luat de vreo două ori), de data asta eram total detașat și aproape indiferent.

Daaar, cu toate astea, pentru că sunt un individ slab și supus tentațiilor, am văzut aproape toate meciurile. Și zic „aproape”, pentru c-am ratat fix două, din faza grupelor: Țara Galilor – Elveția și Danemarca – Finlanda. În rest, indiferent pe unde ajungeam sau ce făceam, mă întorceam în camera de hotel pentru meciuri. Desigur, aș fi putut sa le văd pe la terase, dar eu nu sunt genul „vedem meciul la terasă”, n-am făcut asta în viața mea, eu iau fotbalul în serios.

Apropo, era o încântare să-i asculți pe comentatorii ăia spanioli (în Spania am stat cel mai mult, deci acolo am văzut cele mai multe meciuri), poate nu înțelegeam eu chiar tot ce spuneau, dar vreo 80% tot bungheam. Diferența de la ei la Mironică & Co este exact cea de la naționala Spaniei la a noastră.

Nfine, problema e că de fiecare dată când mă întorceam în cameră pentru meciuri îmi spuneam că e ultima oară când mai fac asta. Nivelul competiției era agonizant de jos, toate meciurile erau atât de slabe, că pur și simplu simțeam că mi-aș face un bine dacă nu m-aș mai uita. Poți număra pe degetele de la o singură mână meciurile cu adevărat bune din faza grupelor, în rest, totul era așa un chin și-o jale, că de fiecare dată îmi mi juram c-a fost ultimul meci la care m-am uitat. Doar că nu reușeam să mă țin de cuvânt și-a doua zi eram iar în fața televizorului.

Apoi au început optimile și dintr-o dată totul s-a schimbat. Deși au început tot prost, tot cu un meci foarte slab, a urmat Italia – Austria care m-a făcut să ridic o sprânceană, iar imediat a venit și Cehia – Olanda, primul meci care m-a făcut să scot vreun sunet (sunet ireproductibil aici) la ediția asta a Europenelor.

După care au urmat cele trei optimi de vis care m-au făcut să respir din nou fotbal: Croația – Spania, Franța – Elveția și Suedia – Ucraina. Iar acum, când vorbim, de-abia aștept sferturile, semifinalele și finala, am pus pe hold orice alt plan aveam, până după finală.

Așa că, dacă tot avem treabă azi și mâine, că încep sferturile, ce-ar fi să ne jucăm? Hai să băgăm pronosticuri pentru toate patru meciurile, să vedem care e ăl mai specialist în fotbal de pe blogul ăsta.

Așadar, avem așa:

Vineri 2 iulie

➡️ sfert 1: Elveția – Spania (ora 19:00, St Petersburg)

➡️ sfert 2: Belgia – Italia (ora 22:00, Munchen)

Sâmbătă 3 iulie

➡️ sfert 3: Cehia – Danemarca (ora 19:00, Baku)

➡️ sfert 4: Ucraina – Anglia (ora 22:00, Roma)

Încep eu ca să vă dau curaj:

Sfert 1. Se califică Spania, deși mi-aș dori Elveția.

Sfert 2. Se califică Italia, deși mi-aș dori Belgia.

Sfert 3. Se califică Cehia.

Sfert 4. Se califică Anglia, deși mi-aș dori din tot sufletul Ucraina.

P.S. Sper că știați de ce nu s-a calificat Olanda, da? Dacă nu, aveți mai jos explicația științifică. 🙂