Nu știu cum funcționați voi, dar pe mine mă mai apucă din când în când să mă gândesc ce s-a schimbat în viața mea sau cât de mult m-am schimbat eu în decursul vremii. De obicei, mă trigger-uiesc de pe la vreo poză veche, peste care dau accidental, sau când mă întâlnesc cu vreun amic cu care nu m-am mai văzut de mult tare.
De data asta m-am activat de la o discuție despre intrarea României în UE, în 2007, intrare fără de care, s-ar fi putut ca viețile noastre, ale tuturor, să fi avut o cu totul altă turnură. După care mi-am dat seama că tot 2007 a fost de fapt anul în care practic mi s-a schimbat complet viața.
Eram un tip blazat, dependent de jocurile pe calculator. Mă rog, nu jocuri”, ci „joc”, că nu jucam decât unul singur: fifa. Dar doar asta făceam, ziua mergeam la muncă și seara/noaptea jucam fifa online. Așa curgea toată viața mea, așteptând să vină vineri seara ca să mă pun pe consolă si să nu mă mai dau jos până duminică târziu în noapte.
Dar asta nu e tot, că întotdeauna se poate mai rău. Aveam un job călduț care mă ajuta să supraviețuiesc, dar cam atât, și niciun fel de ambiție personală. Iar asta se putea constata cu ochiul liber din proporțiile pe care ajunsesem le am. Practic, eram un mastodont, la aproape 120 de kilograme, care doar mânca și se juca fifa. Sună extrem de promițător, nu?
Nu-mi dau seama care a fost exact declicul, cert este că într-o bună zi mi-am zis „așa nu se mai poate”. Dar cel mai important este că am și trecut de la nivelul de „zis” la ăla de a și face. Și-am făcut. Și șase luni mai târziu ajungeam la o greutate care să-mi permită să mă văd cu alți ochi de fiecare dată când mă uitam în oglindă.
De-aia am zis mai sus că 2007 este anul care mi-a schimbat complet viața. Atunci am fost pregătit să înțeleg că pentru a reuși ceva, trebuie mai întâi să-ți propui acel ceva, după care să faci tot ce ține de tine ca să ajungi la rezultatul pe care ți-l dorești. Că e bine să ai visuri și ambiții, dar e și mai bine să nu rămâi doar la nivelul în care le ai, ci să ți le și îndeplinești.
Exact pe același principiu, un pic mai încolo, am reușit să scap și de adicția de fifa: m-am ridicat într-o zi de la consolă și nu m-am mai așezat niciodată înapoi. Cum fix pe același principiu, mi-am transformat și hobby-ul în job: mi-am propus să trăiesc din scris și să fac tot ce ține de mine ca să reușesc asta. Bine, asta s-a întâmplat câțiva ani mai încolo, dar totul a început în acel an 2007, an în care mi-am dat seama că dacă îți dorești neapărat ceva, trebuie să faci tot ce ține de tine ca să reușești.
Am făcut această introducere, pentru a vă provoca să-mi spuneți ce ambiții, visuri sau dorințe aveați voi acum 14 ani. Dacă aveați, desigur. Iar dacă aveați, ați reușit să vi le îndepliniți? Dacă nu pe toate, măcar una sau două. V-ați schimbat în ăștia 14 ani? Dacă da, în ce fel?
Articolul de astăzi este scris în parteneriat cu Sameday. Înființată exact acum 14 ani, în 2007, Sameday m-a provocat să vorbesc despre ambițiile mele pe care am reușit să mi le îndeplinesc. M-a provocat să facem aici, când își aniversează ce 14 ani de viață, un adevărat #BuletinDeAmbiții.
Dar până mi le ziceți voi pe ale voastre, o să vi le las aici pe cele reușite de Sameday:
➡️ Peste 3.500 de angajați și parteneri
➡️ Extinderea companiei în Ungaria
➡️ Peste 1.300 lockere easybox în România și Ungaria
➡️ Inovație permanentă în tehnologie, pentru a îmbunătăți constant experiența consumatorului. După evaluările KPMG, Sameday este brandul cu cea mai mare creștere a Consumer Experience-ului în 2020.
Le urez să nu se oprească aici, c-avem nevoie de servicii de curierat moderne și bine puse la punct.
Și-acum, să vă aud poveștile despre ce-ați făcut în ultimii 14 ani. Glumesc, mi-aș dori doar să-mi povestiți măcar despre o ambiție pe care o aveați cu 14 ani în urmă și-ați reușit să v-o îndepliniți.
P.S. Poate n-o să vă vină să credeți, dar băiatul ăsta din poza de mai jos sunt eu, cu 14 ani în urmă.
Asadar,interiorul schimba exteriorul sau invers? Felicitări pentru determinare și perseverență.
Comentariu beton!20
Exteriorul nu poate schimba niciodată nimic.
Mulțumesc.
Serios tu erai ăla din poze? Ce sa zic, decât să nu te mai întorci la ce era în pozele alea.
Felicitări încă odată și ne ești un model de hipster cool la aproape 50 de ani.
Legat de Sameday, felicitări lor, dar să mai schimbe mașinile alea că multe arată ca Remblăru lui Andy Anderson.
@Ionut, io eram. 😀
In 2007 eram deja plecat din tara si fumam de 10 ani cam 7 țigări pe zi cu pauze in weekend cand nu fumam sau băgăm mai puțin. Am reușit să mă las de fumat. Am mai fumat apoi ocazional in vacante cate un pachet, apoi o tigara pe luna, apoi 2 pe an si de 2 ani nu am mai fumat nici o țigară.
Comentariu beton!34
Nu vreau să te dezamăgesc, dar șapte țigări pe zi și pauză în weekend nu prea seamănă a fumat. Altfel, felicitări! 😜
Mihai, pe vremea cand înotam, o singură țigară fumata, mă afecta la inot în urmatoarele 2-3 zile. Simțeam ca am capacitatea pulmonara mai redusa cu un 10-15%.
In zilele bune, daca ma strofocam, treceam bazinul de 25m pe sub apa. Daca nu aș fi fumat vreodată, aș fi putut să îl trec dus întors.
Pe vremea când fumam în liceu, mă strofocam sa alerg 2-3 ture de oval de 400m fără oprire, pt proba de bac. Soțul verișoarei, nefumător, alerga 10-12 ture în același ritm.
Orice țigară fumata te afectează.
Înțeleg că față de alții fumam puțin, dar la chefuri băgam un pachet. Odată am fumat 30 de țigări intr-un club, m-am simțit nasol odată ajuns acasă. Am înțeles ce face excesul. O ruda ce lucra în domeniu distribuție tutun ajunsese la 6 pachete pe zi. Deci am fumat puțin pt că am încercat să controlez fenomenul cât am putut, conștient fiind de efecte.
Si la chefuri mai trăgeam și câte un trabuc în plămâni…
Fără îndoială că orice țigară afectează. Eu încercam să-ți spun că la șapte țigări pe zi, plus weekend cu zero țigări, nu prea e dependență. Sau, ma rog, o fi dar e mult mai lejer.
Eu l-am avut exemplu „bun” pe taica-meu. Fuma cam un pachet pe zi, dar cand il auzeam uneori cum tusea, am zis ca tigarile nu-s de mine.
Am fumat suficient sa fiu dependent, si fumam marci tari, lucky strike de import facut in Germania, LM rosu, Marlboro rosu, Assos, Dunhill, Viceroy etc. cea mai mare dependenta mi-o dadeau tigarile Davidoff. Mai mare dependenta decat tigarile mi-a dat cofeina și fastfoodul ;).
Cea mai mica alcoolul.
Acum mi-am amintit de pachetele de 10 tigari, cand eram student numai de alea imi permiteam ;))
Am râs cu zgomot la asta cu „cea mai mare dependenta mi-o dadeau tigarile Davidoff”. Se vede din cum scrii despre asta că habar nu ai ce e dependența de nicotină. :))))) Dar lasă că e mai bine să nu știi.
P.S. Băieții, care sunteți fumători pe aici, lămuriți-l voi unde e problema, că pe mine nu mă crede, zice că am ceva cu el.
@Cucurigu, dacă nu ai simțit niciodată că îți bate plămânul mai tare decât inima pentru o țigară… nenicu ceea ce făceai tu nu era dependență… era mai mult o prosteală de gașcă!
Comentariu beton!23
Ehh .. eu îl felicit că nu mai fumează de 2 ani. Acum înțeleg de unde are bani de SUV 🤪
Comentariu beton!16
@HM, nu mai fumez zilnic din 97 cand m-am lasat si am devenit fumator de ocazie. De 2 ani nu am mai fumat nici o tigara, dar si atunci can am fumat ultima data am bagat 2-3 tot anul si 4-5 anul anterior. Deci am economisit din 2007 pana acum ceva :). Dar aparent nu am fumat destul de mult timp si cantitate, ca din economiile rezultate din renuntare sa ajung sa imi cumpar Ferrari :))
Aproape 31 ani de fumat. De la 2+ Carpati fara de Sf Ghe/zi, apoi 2 Snagov/zi, apoi 2 Vikend/zi, apoi 2 BT/zi, apoi 2 Assos/zi, apoi 2× Camel/zi, apoi 2 Marlboro rosu/zi am redus in 2 ani la 1 Marlboro rosu/zi, apoi 1 Marlboro light/zi, apoi iquos 1 pachet/zi. Am trecut de vreo 2x si prin intoxicatie tabagica.
Apoi intr-o zi nu am mai suportat mirosul de niciun fel de tigara si le-am abandonat pe toate. Au trecut aproape 3 ani de atunci si in continuare mirosul de tigara, in special de spatii inchise & lucruri afumate dee tigara imi provoaca repulsie. Nu am simtit nicio secunda regret, dorinta, tentatie, etc. Fuse si se duse. Daca mi-ai fi zis sa ma las ca e bine, e pt sanatate, pt 1 milion de euro, pt whatever, ti-o furai cu entuziasm, ca mi-erai ruda, prieten sau doctor cunoscut.
Nici in ziua de azi nu pot explica deplin declicul.
Dar ma bucur ca s-a produs.
Pentru mine, un trigger a fost in spital, dar a mai durat 8 ani sa ma las. Eram internat pt o operație, și în 2 seri au adus 2 in salon operați cu amputare de picior. La vizita medicală de dimineață, toti viitorii medici îi întrebau daca au fumat mult, de s-a distrus in așa hal circulația încât s-a ajuns la amputare. Eu fumam de 2 ani dar discuția m-a pus pe gânduri si 2 săptămâni dupa externare nu am mai fumat. Unul din cei 2 fusese miner in minele de uraniu ale lui Ceaușescu…săracul om.
Deci un declic undeva exista in subconștient.
Acu’ 14 ani, fix la sfârșit de luna mai, îmi dădeam demisia de la jobul care mi-a plăcut și m-a marcat cel mai mult, și tot acu’ 14 ani mă însuram (fără legătură cele două evenimente). Deci acu’ 14 ani….. „Lasciate ogni speranza voi ch’entrate” gen… 🤣🤣
Comentariu beton!21
Serios? Așa bine te-am nimerit pă evenimente? 😀
Bazil, noi ne-am intersectat la lift (ăla nou) de la jumitatea lui 2006. Dar eu nu mi te aduc aminte altfel decât suPtțirescu.
Cât despre visuri, ma am vreo 3 kg și ajung la 80. Văd io după cum dau jos 10. 😂
Știi cum e, cu primele trei e mai greu. :))))
A, nu, io p’alea 3 trebuie să le pun ca s-ajung coloșa.
E o reminiscență din preistorie, când făceam sport și eu nu ajungeam nici măcar la cea mai ușoară categorie. Și vorbim de categoriile pentru seniori. 😁
Nu inteleg ce legatura au oamenii aia din poze cu articolul.
Mda … știi cine a fost strămoșu’ lu’ Google Photo ? Vasilescu Foto 😉😋
Acu’ pricepi sau facem o schemă, un cântecel, o poezioară?
@Morrissey, hai c-am făcut P.S. la articol ca să întelegi legătura. 😉
Hai mai baieti, era un compliment diafan mascat sub o retorica vag amuzanta 🙂
Bravo Vasilescule!!!!! Jos cu palaria!
Si nu pentru ca ai facut asta acum nu stiu cati ani ci pentru ca te-ai mentinut. Si te-ai tinut de controlul greutatii, de scris, de facut ceva miningful cu viata ta.
@Mihai, bomboanele din pomul de Craciun, tu le-ai mancat? 🙄😂
@Emil, bomboanele le-am mâncat io.
Și încă mai mânc. Poate-poate. 😂
@Sfintia Sa, esti un norocos. Eu ma ingras numai cand ma uit la ciocolata pe rafturi!😧🤤
Vorba bancului … ne fwtem sau ne cântărim 🤭
În 2007 aveam maximum de potențial : ~107 kg și 2 hernii de disc. Nasoală situație. Am reglat-o din alimentație și mișcare simplă. Doi ani mai târziu îmi ziceau colegii din corporație că mă mișc precum gazela. Unde or fi văzut ei gazelă de 75 de kile !?? Deh, niște IT-iști 🤣😂
Comentariu beton!28
Pai hai, copy paste mode on.
Copy Paste mode ON :
Se iau Ion si Marie. In noaptea nuntii Ion peste Marie:
– Da Marie, spune-mi nu-s grieu?
– Nu Ioane, haide!
Peste minute:
– Da Marie, nu-s grieu?
– Taci Ioane si haide!
Mai trec minute:
– Da Marie, chiar nu-s grieu?
– Apu Ioane draga ce facem acuma ne futem sau ne cantarim?
Comentariu beton!31
În perioada asta în 2007 pregăteam voios petrecerea de 1 an pentru primul copil. Tot pe-atunci am zis bye bye vieții corporatiste, în plin concediu de maternitate. O decizie care s-a dovedit a fi una bună, dar așa am descoperit că am fitilul un pic cam prea scurt în unele situații. Mi-am propus să-l mai lungesc, l-am mai lungit o țâră cu timpul, dar e încă work în progress. 🙂
Comentariu beton!19
Io nu înțeleg cum e asta cu futilul 🤭
Adiq vă sare muștarul cam repede ? Mici detalii … draci, cozonaci 😉
Stii cum e Anduta, iese unul, intra altul..
Mmmm, cozonaci cu muștar. Sună bine! 😛
Morrissey, de copii zici? Ei doar ies! 😁
@Anduța, deci tu nu mai muncești din 2007? Wow!
Ha, cum ai tras această concluzie? 😀 În corporație nu mai muncesc din 2007.
Ah, pfff… ce dezamăgire. Credeam c-ai găsit CALEA. 😇
Nu fata, de oameni intrati/iesiti din corporatie zic. Si anul 2007. Doar nu te-ai gandit la altceva, nu?? 😀
Mare lucru nu mi-am propus, de obicei nu funcționez cu planuri pe termen lung. Tot ce vreau e să fiu sănătos, după care mă orientez în funcție de situație. Nu mă plâng, până acum a fost bine, sunt un om norocos în general.
În 2007 m-am însurat prima dată. Nu știam că „îngerul” de fată se va transforma-n „Satana” în doar 7 ani. 😀 😀 😀
si a doua oara tot nu stiai? 😀
@Cucurigu: m-a mâncat în cwr și-n loc să iau un Albendazol m-am însurat, dar la N2 nu i-a luat mai mult de-un an pentru „transformare”. 😀 😀 😀
Dar poate că ai dat și tu o mână de ajutor la ”realizările” astea 🙂
@Laura G: da, am și eu vina mea. Am oferit totul gratuit, fără să cer nimic în schimb.
N-am fost un „bărbat adevărat”. În ambele cazuri.
lol, si cam ce ai oferit gratuit si ce trebuia sa ceri? 😀
intreb pentru un prieten
@John Temple, man ști cum se spune că a treia oară e cu noroc 😇
asa e cand te iei dupa Steinhardt, care spune ca „daruind vei dobandi”
@BaGheRa,
Păi și primele 2 dăți a fost cu noroc. Norocul lui că a scăpat de ele. Și invers 🙂
@BaGheRa: nu, mersi. Mie nenorocita aia de țidulă îmi provoacă vomă.
@Cucurigu: Steinhardt are dreptate. Foarte mare dreptate.
O să fie puțin cam lung dar asta este:
În 2007 în prima parte eram anul V de facultate și visam să termin cât mai repede facultatea și să iau examenul final. Mai aveam 2 examene rămase până în licență și să fiu sincer, la momentul respectiv, nu credeam că le voi trece ca să intru în licență. Am avut însă noroc și puțină inteligență.
Pe unul dintre ele, care nu cred că îl treceam în veci, am avut inspirația să îmi iau lucrarea de licență fix la profesoara respectivă. Am avut norocul că m-a acceptat! Între mine și profesoara respectivă, a fost un fel de clinci prin anul 3 – motiv pentru care mi-am pierdut bursa. Atunci credeam că ea este de vină… după mi-am dat seama cât de bou puteam fi. Îi mulțumesc că a lăsat diferențele la o parte și m-a primit. Nu am dezamăgit-o… am obținut maximul care se putea obține la lucrarea de licență!
Cel de-al doilea profesor mi-a dat examenul cu fix 3 zile înainte de licență! Cu acest profesor am avut să spunem o mică glumă a noastră, prin anul 2, pe care la fiecare examen, susținut la una din materiile dânsului de-a lungul facultății, m-a rugat să i-o explic. Nu am făcut-o niciodată! Mi-a zis că îmi dă examenul, că nu vrea să fie el cel din cauza căruia ne ratăm viața ca ingineri. M-a pus să promit că nu o să pun piciorul într-un șantier niciodată. Fac o mică paranteză ca să se înțeleagă. Prin anul 3 ca să îmi fac bani de mare mă duceam pe santier, aghiotant… știți voi omul bun la toate care îl ajuta pe meseriaș. Îmi făceam banii, mă duceam la mare și aia era.
Revenind, eu, prostan, pe vremea aia, habar nu aveam ce însemna șantier pentru profesor. Pentru mine însemna un santier de construcții și eram și cam cu nasul pe sus spunând eu domn profesor ce să caut într-un șantier… în gândul meu, o să fiu inginer ce naiba, mă duc eu la mortar și la betoane. Când am ajuns în primul șantier m-am gândit la vorbele lui înainte să intru pe poarta șantierului :).
Cu o zi înainte de licență o furtună puternică m-a prins pe afară. În drum spre casă, a picat un geam care s-a spart la 5 metri în fața mea. Prin gândul meu trecea ideea cum că ia uite bă frate am învățat atât și nici măcar nu apucam să dau licența, nici prin gând nu îmi trecea mie, la momentul respectiv, că puteam să dau colțul dacă alergam puțin mai repede decât o făcusem până atunci.
În partea a II-a a anului m-am angajat și după asta mi s-a schimbat total viața într-un mod pe care nu mi-l imaginam vreodată. Ca să vă spun drept și ca o concluzie, înainte de 2007 nu credeam că voi părăsi orașul în care m-am născut! După 2007 totul s-a schimbat și cerul a fost limita…Am avut ocazia să cunosc oameni din diferite culturi, să învăț, să gândesc și să mă dezvolt într-un alt mod decât o făcusem până atunci!
Dacă stau să mă gândesc bine acum că spui asta 2007 pentru mine a fost un an al schimbărilor… majore din toate punctele de vedere!
Comentariu beton!41
Lasă astea, zi-mi dacă te-ai vaccinat. 😀
Mâine am rapelul… dar am răcit si nu cred că o să îmi facă! Cred ca o să mă reprogrameze. Și mă oftic că doream să mă duc la meciuri pe stadion!
O să-ți facă. 😉
Pfoaaa… Măi Omule ce tare ești!!! 💖
Moamă… În ce hal eram acum 14 ani… Tânără și nefericită… 😂😂😂
Da. După câțiva ani de zbucium, am ajuns la 42 de ani tot tânără și zbuciumată însă fericită.
Da. Sunt pe drumul pe care Eu mi l-am dorit și-mi place.
Comentariu beton!15
Anul 2007 a fost anul decisiv, a fost anul cand m-am casatorit si de atunci totul a fost o continua schimbare. Imi place postura de mama de 3 copii in care ma aflu, drumetii la munte mai multe decat oricand, o viata implinita. Multumesc! Frumoasa amintire!
Comentariu beton!18
Hahaha acum 14 ani l-am cunoscut pe actualul meu sot. Deci da, a fost anul care ne-a schimbat viata.
Şi eu pe al meu, fix la asta mă gândeam…
Fetele, nu e același, da? 😛
Îmi expira interdicția pentru spațiul Schengen. La fix.Si mă măritam. La fix.
Comentariu beton!24
Nu te măritai tu, doamna se însura cu tine. Ca să nu mai fie dubii. 😀
In 2007, eu si al meu sot am simtit ca avem o casa cam mare si goala si ar fi timpul sa facem un copil. A inceput un lung sir de dezamagiri si drumuri la medici, analize …. S-a terminat cosmarul in 2009 si in 2010 a venit prima minune. Dar tin minte si acum discutia noastra la un pahar de vin in 2007 , 1 iunie.
Comentariu beton!18
Deci ați sărbătorit alaltăieri. 😀
Acu 14 ani imi faceam planuri alaturi de mama, planuri mari de viitor. Acu 14 ani aveam aproape 20 si eram cu un picior plecat in Erasmus cu faculta pe care “urma s-o urmez”. 4 ani mai tarziu m-am trezit cu planurile facute si fara mama. Da’ nu ma plang. De 10 ani (ca in 2011 s-a intamplat), desi m-am trezit singur, doar un an am fost asa. Ca pe urma au inceput bucuriile. 😛
P.S. – n-am fost asa gras niciodata :))
Lasă că ai timp, abia ai trecut de 30. 😉
I`m not getting there man! :)) ma bazez pe faptul ca am destule exemple de „asa nu”.
Acum 14 ani pe vremea asta puneam la bătaie un plan pe termen îndelungat:dacă să facem încă un copil ,că poate ne iese fată, și n-o avea autism,ca și băiatul. Iar viața mi-a dovedit că bietul soț răposat în 2010 avea dreptate, e fată, are 13 ani și puțin, nu are probleme de gen,și e un elev model la școală, poate în compensare cu ce n-am putut avea la primul copil.Deci 2007 a fost un an fabulos…a ,și atunci am cunoscut ce înseamnă pe viu teambuilding, până atunci era o nebuloasă la care numai șefimea avea acces.
Comentariu beton!21
Să te întreb ce-ai făcut în teambulidingul ăla, să nu te întreb? :)))
Io nu mai știu exact ce făceam săptămâna trecută și tu vrei să știu ce făceam în 2007?!
Deși dacă mă gândesc bine, din anul ăla au început să o ia lucrurile razna și să dispară unul câte unul cei din familie.
Comentariu beton!14
🙁 N-am vrut să-ți provoc genul ăsta de amintiri.
Ei, e ok acum. Doar că am rămas cel mai bătrân mohican.
@Gabil, dacă citeşti cometariile majoritatea celor care îşi amintesc ce au făcut în 2007 sunt cei care au dat bac-ul, căsătorit, făcut copil, primul job… Vorba ta, nici eu nu mai ştiu ce am făcut ieri dapăi în 2007 🙂
Acum 14 ani am inceput sa lucrez la o multinationala, fapt ce mi-a facilitat 4 ani mai tarziu, emigrarea in Australia! Chiar un an care mi-a schimbat viata!
Practic in 2010 am zis „trebuie sa imi schimb jobul, aici nu am nici un viitor”. Si in acelasi timp am gasit doua oportunitati: sa lucrez in „oil&gas” offshore, sau sa merg la multinationala. Fiecare cu avantajele si dezavantajele ei. Am ales cea din urma, si nu imi pare rau de loc.
La 47 de ani paraseam Romania, iar 4 ani si jumatate mai tarziu, deveneam cetateni australieni, un lucru de care sunt cu adevarat mandru!
Comentariu beton!31
Rectific: in 2006 am luat decizia de a-mi schimba jobul! In 2010 Australia era deja „pe teava”!
În 2007 m-am angajat prima oară în Germania. Mă căsătorisem 2 ani mai devreme, lăsasem casă, job, părinți în urmă pentru un om fabulos. Nu vorbeam o boabă de germană deși învățasem 5 alte limbi. Aveam deja primul copil și muream de frică ce voi face în viață, pentru că în România, lăsasem în urmă un job într-un minister. Toți mă speriau și îmi spuneau că la nemți trebuie începi de jos. În 2007 am decis sa merg la cel mai dur curs de germană organizat de universitate. Eram în grupă între 23 și 26. Erau 6 Module, la fiecare modul luau examenul maxim 4 din grupă. Presiunea era enormă pentru că un modul costa 790€ pt 2 luni. Dacă nu luai examenul trebuia repetat modulul. Făceam teme 3 ore pe zi cu copilul în brațe. Am luat toate examenele șnur și la sfârșit, cei de la firma unde era angajat soțul, m-au văzut la o petrecere și au stat de vorbă cu mine. Au fost atât de surprinși de cât de repede am învățat limba, încât a doua zi aveam oferta pe masă. În 07 Noiembrie 2007 mi-am început cariera în Germania. Colegii de muncă spun despre mine că dacă omenirea vrea vreodată să colonizeze noi planete, trebuie să mă trimită pe mine întâi, precis găsesc o soluție încât să fie posibil.
Comentariu beton!70
foarte tare!
@Ano, nu vrei tu să veniți să colonizați mai întâi România? Dar așa pe stilul nemțesc. 😀
România nu poate fi colonizată. Mediu mult prea neprietenos. 😅 Glumesc eu, dar la momentul căsătoriei toată familia mea făcea presiune pe el să se întoarcă și să rămânem în țară. Răspunsul lui a fost și dacă primește 1 milion de euro nu se întoarce.
Avem prieteni care au făcut experimentul, după ce au trăit aici 15 ani s-au întors. El a primit un post de director general la Automobile Bavaria în Cluj. 2 ani mai târziu au plecat. Au spus că stilul nostru neaoș este de a nu respecta nimic. Oamenii nu au mai rezistat psihic sa trebuiască sa dea șpăgi și sa folosească pile pentru orice rahat. Condițiile contractului inițial erau ajustate în funcție de cum hotăra conducerea de la București. Vă dau un exemplu, în primul an au primit o locuință de serviciu cu chirie 1000€, anul următor 500€ iar ulterior trebuiau să caute ceva la 250€. Deși ei aveau negru pe alb în contractul inițial, locuință de serviciu 1000€. Când s-a ajuns la asta s-au săturat. Așa că încă nu mă încumet sa recuceresc România. Dar eu tot româncă rămân și îi oblig pe nemți sa învețe lucruri despre România. Îi aduc în țară sa facă concedii și sa își schimbe percepțiile idioate că noi suntem mai proști numai pentru că suntem din est.
Comentariu beton!17
A, nu, noi nu suntem mai proști pentru că suntem din est. Noi suntem mai cu moț, tocmai pentru tot ce-ai scris mai sus. 🤔
😂suntem cei mai cu moț! Știu ce zici, dar pe mine m-a învățat viața să iau fix ce e mai bun din genele românești. Dacă am avea măcar 10%din corectitudinea nemților am cucerii lumea. Fără educație serioasă și conștiinciozitatea lucrului bine făcut nu reușim nimic, iar asta se vede în toate domeniile.
In 2006 firma la care lucram ne-a dus la training vreo 2 luni in Dublin. Mai fusesem plecata din tara, dar doar ca turist. Eh, alea 2 luni m-au dat peste cap. Eu, fata lu’ mama, cu o situatie foarte confortabila acasa si fara nici un motiv stringent, gen foame, de a pleca, nu am mai avut stare. 2007 m-a prins extrem de fericita pt ca insemna ca puteam pleca fara stressul vizei. Si am reusit in 2009, intai Olanda un an si din 2010 happy in Portugalia. Unde nu voiam initial sa raman, ca deh nu sunt atat de cool ca olandezii, dar m-a cucerit pe nesimtite asa si am ramas… 2007 a fost extrem de important si pt mine, pt ca sigur nu as fi plecat daca nu intram in UE, chestiile la negru si situatiile de risc nu sunt chemarea mea 🤭
Comentariu beton!18
Locuiești în Portugalia? E țara mea preferată din Europa. Unde anume stai?
Se numeste Almada, e pe malul celalalt al raului fata de Lisabona… cam toti lucram in Lisabona, dar de cand cu boomul turistic preturile la case au explodat teribil. Plus cele mai misto plaje din zona metropolitana aici sunt. Si eu m-am indragostit de Portugalia, desi nu la prima vedere. Dar desi sunt multe probleme de coruptie etc si pe aici, totusi eu nu m-as mai da dusa. Peisajele, vremea… acum de cand lucrez acasa vara ma trezesc un pic mai devreme, dau o fuga pe plaja vreo ora si dupa aia job. Plus picnic seara tot pe plaja… plus vremea buna, de 10 ani nu mai stiu ce e aia geaca sau palton… priceless… cand mai vii da de veste, ca iti recomand cateva locuri de neratat
Fii pe fază zilele astea. 😉
Sunt mereu pe faza 🤭
Acum 14 ani eram un copil care voia sa plece de la tara, dintr un satuc uitat de lume, sa fie medic veterinar, sa poate trai linistit, sa aiba suficient venit sa cutreiere lumea, un om bun langa el cu care sa imparta lucrurile astea si un caine tembel de care sa se planga.. Le am bifat pe toate cu determinare si fara sa mi pese de capra vecinului.. Acum, pe langa astea, imi doresc sa mai lucrez oleaca cu mine legat de implicare in tot felul de cauze pierdute :))). Dar per total, cred ca depinde mult si de un gram de noroc, pe langa determinare si multa munca!
Comentariu beton!24
Să știi că și cauzele pierdute au rostul lor în viață. Nu-ți reproșa că te implici în ele, că n-ai de ce.
Mie mi s-a născut singurul meu nepot, în 2007. Nu e realizarea mea personală, dar e bucuria vieții mele. Iar vara aceasta vine o nepoată, de la celălalt copil al meu.
Comentariu beton!20
Să-ți trăiască!
Exact acum 14 ani lucram tot în Pipera. Era primul șantier în care mi s-a dat ocazia să îmi asum responsabilități. De la băgător de seamă am ajuns să coordonez vreo 15 echipe, să verific calitatea lucrărilor și să aprob situațiile de lucrări.
Da, șantierul ăla mi-a schimbat viața. Mi-a plăcut ce făceam și mi-am asumat din ce în ce mai multe responsabilități în șantierele în care am lucrat. Și am fost apreciată. Dar pe fostul l-a deranjat din ce în ce mai tare persoana care am devenit.
Azi sunt singură, lucrez din nou în Pipera și mi s-a oferit ocazia să îmi asum responsabilități suplimentare și sunt apreciată pentru tot ce am învățat în ultimii 14 ani pe șantiere.
Comentariu beton!25
Hai că din ce știu eu, nu mai ești chiar singură. A apărut la orizont un cavaler frumos cu paloșul gros. 😛
@MV, a apărut, dar cam rămâne la orizont. 😞
Când te vei mai intreba de ce suntem aici, de ce există această legătură dintre noi toți, sa ne citești poveștile de azi. Uite câți ne-am căsătorit în 2007.😜
2007 cel mai tare an pe care l-am trăit în viața asta. Eu l-am pregătit pe 2007 din 2006, când l-am anunțat pe bărbătă-miu: vezi că miercuri mergem la Constanța să depunem actele de cununie. Ah, și la anu’ facem nunta la Huși. Adică în 2007. Planul a mers exact așa cum îl pregătisem. Nunta a avut loc pe 5 mai. De ziua bărbatului. Că să nu uite niciodată data.😀
Trei luni mai târziu, mi s-au înmuiat genunchii de poftă la un miros de pâine caldă. Trei teste de sarcină am făcut în ziua aia. Știam că nu pot face copii. Teste pe care le am și acum. Șase luni mai târziu l-am născut și pe „căpșor de mesanger”.
Tot în 2007 am semnat actele la bancă pentru casă. Și tot în 2007 a venit șefă-miu și mi-a zis că e momentul unei schimbări.
Comentariu beton!32
Bănene, dar chiar că v-am nimerit pe toți. Foarte tare!
Dap, inca una proaspat casatorita ,dar in 2006…cu visuri ,si planuri si iubire din belsug. S-a ales praful multi ani mai tarziu, m-a schimbat asta ff mult. Am devenit puternica si am realizat multe singura. Apoi mi-am luat viata in valiza, am lasat casa, munca de o viata, m-am transferat cu munca intr-un loc la polul opus si….cu Dumnezeu inainte . Ce-o fi pregatit si pentru mine, oi vedea.
Din 2007 am încheiat legăturile cu orașul în care am crescut (și unde mergeam la părinți), odată cu decesul mamei (31 dec. 2006), că tata a fost mai grăbit cu vreo 5 ani.
Din iunie 2008 am decis să-mi dezmorțesc articulațiile și m-am apucat de dans – 12 ani superbi, până la pandemie. Din 2014 am renunțat la job-ul de birou și am lucrat de-acasă, online, iar asta mi s-a potrivit la fix 🙂
Comentariu beton!13
Băi, mama ta a murit chiar în ultima zi a lui 2006? 🙁
Da, în jur de ora 16 când ne îndreptam voios spre un revelion în alt oraș. Am schimbat traseul. Dar nu revelionul a fost problema, cât aranjamentele de rigoare în zilele de 1 și 2 ianuarie.
Nasol tare. 😞
In 2007 mi-am cumpărat apartament, ocazie cu care am văzut pentru prima dată coada pt vizionarea unui apartament. Cînd spun coada nu mă refer la 3 oameni ci la un „cîrnat” care se întindea de la etajul 4 pina la etajul 2. Efectiv am fost șocat. Și că sa fie amintirea pe de-a-ntregul a vremurilor de dinainte de ’89 cu cozile la carne, cînd am ajuns pe la etajul 3 (am trecut pe lîngă acea coada că nu am știut ce așteaptă lumea) s-a transmis din gura-n gura „s-a dat” echivalent cu „s-a terminat carnea”. Era perioada imediat de după acceptarea in UE și prețurile apartamentelor creșteau cu 1000 euro de la o săptămână la alta. Pina la urma am reușit să cumpărăm apartament și să începem să ne clădim viața cu adevărat.
Vasilescu felicitări pentru renunțarea la obiceiurile culinare nesănătoase dar cu jocurile pe consola ce ai avut?
Ți-a scăpat partea în care ziceam că doar asta făceam, mă jucam fifa?
Eu acum 10 ani, nu 14, îmi dădeam demisia de la Tarom. A fost un moment care mi-a dat insomnii și înainte și după. Pentru că am iubit foarte tare aviația. Dar ce se întâmpla acolo, îmi crea frustrări teribile. Iar în clipa când am intrat în colaps, fizic dar și mental, mi-am dat demisia pe fax. Din Muntenegru. Eram în concediu și pur și simplu mi s-a făcut rău când m-am gândit că mă duc iar la birou.
Comentariu beton!14
Mai poți să iei bilele la preț redus? 😛
Dada. Am bilete de staff pe viață. Și rudele de gradul unu. Că așa era CCM-ul când am plecat. Am fost în Thailanda cu 110 euro de persoană. Bilete valabile cu toți partenerii codeshare ai Tarom.
începînd din 2007 primesc la Crăciun o felicitare; bine, de fapt pe 25 ale fiecărei luni; scrie așa: “vă reamintim că suma datorată aferentă creditului…”; dacă nici asta nu mai e schimbare majoră…
astfel ne-am mutat la casă
Comentariu beton!28
Șerif, la cât ești pe drumuri, ți-ai luat casă ca să aibă unde sta doamna. 😉
2007 am plecat din tara 🙂 si am aterizat în Cehia. Viziunile mele ca beau prea mult au fost spulberate din primele zile 🙂
Interesant, eu am aterizat in Brno in noiembrie 2006 😀 unde am stat pana in 2010.
Ii cunosc cam pe jumătate dintre românii de acolo.
Se nastea fiimea cu fix o zi inainte de unicul concert King Diamond la Bucuresti!… Desigur, nu l-am ratat :-D!
😀 😀 😀 Să-ți trăiască!
In 2007 am terminat a doua facultate, dupa ce mi-a fost clar ca nu mai pot sa traiesc din ce-am invatat la tinerete.
Aveam 40 de ani si-mi tremura mana pe pix cand am dat proba scrisa de la licenta, in rand cu tinerii din promotia mea, eheeee!!! Dupa asta, am fost de-a dreptul fericita cand m-am regasit printre cei 5 absolventi cu 10 la oral.
Apoi, tot in 2007, ne-am infiintat firma noastra la care „am muncit si nopti, dar am muncit si zile”, peste jobul obisnuit, ca sa putem s-o tinem in viata si sa mai castigam un client, si inc-un client, si tot asa.
Iar astea doua reusite personale ne-au adus liniste, bucurii, relaxare mentala, ne-au facut mai increzatori in ceea ce putem si ne-au unit ca familie si mai mult.
Si nu in ultimul rand, in 2007 am iesit prima data spre vest si de-atunci ni s-au deschis ochii si mintea spre tot mai multe intamplari frumoase.
Asta a fost 2007 la noi, atat s-a putut!
Comentariu beton!21
„Nu-mi dau seama care a fost exact declicul, cert este că într-o bună zi mi-am zis „așa nu se mai poate”” coane îmbătrânești. Fiind unul dintre cei ce te-am citit încă de la Arhi, și ceva mai tânăr ca tine, pot să-ți reamintesc: „… atunci când nu realizat că nu pot să mă închei la șireturi…”. Citat aproximativ căci și eu am totuși o vârstă.
Acum 14 ani. Eram blocat între o carieră și o relație. Ambele toxice. În toamnă am încheiat 3 ani de relație zbuciumată și am întâlnit-o pe Noi2 pe actuala soață. Cacariera am mai târât-o încă un an când într-o dimineață la ieșirea din tură am raportat comandantului „Pe serviciul meu nu s-a întâmplat nimic deosebit iar eu îmi dau demisia”. În 10 zile deja eram subcontractor ISAF în Bagram Airfield. Iar de atunci la fiecare schimbare de job plecam la min. 2x față de precedentul.
PS: acum trebuie să ne întâlnim la 20 ani după promovare. Foștii colegi așteaptă pensia. 2 sunt deja tineri pensionari. Și 2 am ieșit din sistem.
Acum 14 ani aveam o depresie cruntă, de n-aveam ambiție nici să trăiesc. Renunțasem la orice îmi plăcea: scris, citit, plimbări în natură, ieșiri cu prietenii, dormeam cât puteam de mult și mă trezeam plângând. Nu credeam că am să ies vreodată din starea asta. La un moment dat, mi-am zis că asta nu-i viața și am tras de mine să-mi revin, mi-am lăsat și prietenii sa mă ajute (ăia care nu dăduseră bir cu fugiții sau pe care nu-i îndepărtăm eu) și după șapte ani de întuneric am reușit să ies la lumină 😊
Acum, după 14 ani, sunt un om relativ fericit (mai am câte o criză de anxietate, dar o țin sub control), am scris cinci romane și plănuiesc să public unul dintre ele, încă nu m-am hotărât pe care 😁, nici nu mai stau la bloc și nici n-aș mai sta vreodată. Am ceva mai multe kile decât acum 14 ani, că așa e când crești porci, trebuie să-i și mănânci, dar le rezolv eu și pe astea.
Comentariu beton!24
De la unul care trece prin depresii sezoniere, noiembrie – martie, un sfat: eBook
x 5 Altfel s-ar putea să nu le mai publici niciodată așteptând să te decizi în care să spargi banii pe publicare print.
Dacă vrei și monetizare le poți face NFT.
Succes!
In 2007 faceam cea mai mare gresala din viata mea, cumparat casa prin banca in Romania. Gresala care m-a tinut in loc pana in 2015 cand venit mintea la cap(a se citi, bagat pixu in casa si in multinationala vietii) si mutat in Anglia. Deci as putea spune ca anul in care am facut cea mai mare schimbare in viata mea e 2015.
Cel mai mare urs din România nu a fost împușcat, a slăbit 🤣🤣🤣
2007 – mă „pregăteam” pentru licență. În august am plecat în Spania, la părinți, să-mi echivalez diploma – am luat-o în mână și am băgat 1 an de șantier. Nu regret, dar mă mai gândesc – din când în când – what if?
Succese tuturor și să ne auzim cu bine și la următorul bilanț.
@Doctore, ești drăgălășenia întruchipata. Auzi la el: ursul.. 😀😀😀
Ești bun la ridicat moralul, ca un cui în talpă.
@Elena – da, da, mi s-a mai spus.
PS Cred că ai scris greșit „coi” 😈
Acum 14 ani pierdeam un copil. Inca nenascut, dar totusi l-am considerat un copil. Am aflat vestea fix de Florii, asa ca multi ani dupa nu mi-am mai sarbatorit onomastica.
Acum 14 ani… aveam 7 ani😂
Deci în afară de ambiția de a mă trezi și a merge la școală, nu prea aveam alta.
Felicitări pentru schimbare!
Acum 14 ani?!
Ma „incaltam cu fesul” de cat de prostanac eram!
Credeam ca nu exista viata in afara Bucurestiului, ca singura distractie e sa te imbeti pana ti se taie filmul in club si dupa sa mergi la masaj erotic, beam 4l de suc cu zahar/zi, mancam aprox 1 kg de forneti/zi, d-astea.
An cu an, greseala cu greseala, cucui cu cucui de la dat cu capul de pragul de sus.. mi-am mai revenit. Unde mai pui, s-a gasit chiar si o crestina care sa ma ia de bun!
Si da, daca vrei sa vedeti ceva interesant puteti da click pe link-urile de mai jos, e motivationala transformarea.https://imgur.com/lbbxSathttps://imgur.com/3Ns9YrO
HTTP ERROR 404
https://imgur.com/lbbxSat
======================
https://imgur.com/3Ns9YrO
======================
poate asa vrea
In 2007 aveam copil mic, da’ mic de tot, si trageam tare la doctorat (lucram noaptea, ca ziua nu puteam). In paralel cu doctoratul duceam si un job de programator, mai mult sau mai putin de duzina, care platea facturile. Tocmai ne mutasem si facusem un mic credit, eram cam pe minus. Am ‘valorificat’ doctoratul ala in 10 ani, am schimbat domeniul in care programez, ca sa ‘sar’ mai sus, la mult mai multi bani. Acum e muult mai bine, dar anii aia am tras, nu gluma.
În 2007 încă locuiam cu părinții, eram prietenă cu actualul soț, lucram ce-mi plăcea și n-aveam alte griji mai mari decât să lucrez și să mă văd cu el. Dilemele „majore” erau unde să mai ieșim, ce facem în weekend, vorba cântecului – ca la 20 (și un pic) de ani.
14 ani mai târziu, muncesc același lucru, dar mai specializat și îmi place și mai mult pentru că pot fi mai selectivă cu proiectele. Tot n-avem cine știe ce preocupări mai semnificative decât ce să facem în weekend – ieșim sau lenevim (lăsând la o parte contextul pandemic), ce mai mâncăm (gătim sau comandăm), când și unde mergem în vacanță.
Am avut și perioade tulburi, atât unul cu altul, cât și separat, sub multe aspecte, sper să nu mai revină.
În 2007, luam o decizie grea atunci dar benefică după cum am văzut ulterior.
La jobul actual la fel ca la tine, calduț, devreme acasa, bani cât să fie bine, echipă super ok. Evenimentele s-au precipitat si am plecat care încotro, am intrat în alt domeniu (construcții) și atunci am văzut cum de ce iți este frică nu scapi, eu atehnică – în scurt timp a trebuit să mă reinventez. Dar atunci am avut și cel mai mare șoc, perioada de probă, când lucram la ambele joburi, am fost plătită la fel ca și ceilalți angajați.
Eu plecată de la companie( stat) în care plăteai tot ce lipsea, aici răspundeai doar față de client! Sincer mi-a prins bine plecatul în privat deși în 2008-2009 a fost greu în domeniul meu dar șefii mei au păstrat toți angajații la muncă!
Este ca și a doua casă pentru mine și le mulțumesc că au avut încredere în mine la început!
Foarte faină tema articolului și foarte mișto poveștile scrise azi.
Despre 2007? A fost primul an în care ne-am permis două concedii. Până atunci, mai răruț, că-i mai draguț, asta a fost situația. Dar în 2007 am făcut prima ieșire din țară și m-am îndrăgostit pe veci de Florența. Apoi am reușit să mergem și la mare, la bulgari, țin minte prețul și acum, 620 euro, 2+1 persoane, 7 nopți. Atunci am testat faimosul allinclusive și am decis că nu-i de noi :))) deși în comparație cu căsuțele sau campingul cu care eram obișnuinți părea totul de vis. Țăranul tot țăran!
Drăguț ai scris și bravo pentru ca singur ai realizat despre ce este ok și ce nu.
Mă bucur că pasiunea ta a devenit și job și bucurie pentru noi toți :)!
In vara lui 2007 plecat cu geamana in Grecia prin Work and Travel. A fost o super experinta atat cu rele(grecii se purtau naspa cu cei din alte tari, unii clienti jeguri etc.) dar si cu bune( intrat in contact cu oameni din toate tariile Europei, unii clienti super misto de la care am avut de invatat. Primit cadou de la unul din clienti cartea Harry Potter and The Deathly Hallows dupa ce a terminat-o 🙂 .
Din banii stransi aici cumparat primul laptop. In acel an de Craciun cumparat cele mai multe cadouri pentru familie.
Tot acolo am trait si prima mea dragoste adevarata. A fost un an interesant.
@Mihai, nu te cunosc personal, dar jur ca poza de pe blog cu alea din articol…. Nici o treabă. Sigur ești același om? 😁
In 2007, terminam liceul, intram la facultate și lucram.
În 2007 aveam 1 an de când scăpasem de dependența de cola/pepsi, dependență care m-a costat niște nopți nedormite, niște absențe și problemele aferente. Mbine, locuiam singura de 1 an și aveam ceva depresii, care s-au dus cu timpul, odată cu maturizarea. Dar am realizat că toate mizeriile trăite înainte, în timpul și după acel 2007, m-au făcut adultul de azi.
14 ani mai târziu…. Nu mai beau sucuri deloc, din acel 2007. Chiar life changing. 😅
În 2007 am terminat primul an de facultate, foarte dezamăgită de restanțele la biochimie și anatomie. Cu toate acestea am luat hotărârea să nu renunț la medicină, să mă mobilizez pentru restanțe și să merg înainte pe drumul acesta. Se pare că mi-a ieșit până la urmă 😇
Da, așa s-ar părea. 😀
Acum 14 ani imi faceam buletinul 🙂 bătrânilor!!
Dacă tu ai impresia că la aproape 30 de ani mai ești vreun adolescent… :)))))
Inseamna ca suntem de-o seama. Eu pe langa faptul ca imi faceam buletinul eram dependent de cs 1.6
Preferăm să ni se spună „seniori”. Tineretul ăsta, câtă lipsă de respect, dom’le! Pfff!
😃
In vara anului 2007 am plecat pentru prima data din tara tocmai in USA cu programul pentru studenti Work and Travel (super program). A fost prima data cand am zburat cu avionul. Socul a fost mare cand am ajuns aici. A fost o experienta interesanta; am strans bani si mi-am cumparat un laptop. M-am plimbat cand nu munceam. Sase ani mai tarziu m-am mutat definitiv in USA. ☺️
Acum 14 ani preocuparea mea de baza era sa imi fac stocul de cerneala pentru stilou si sa imi cumpar picuri (alea care sterg cerneala ca greseam) pentru scoala 😀
În 2007 am dat BAC-ul, am intrat la facultate, am fost cu fetele la mare și din a doua săptămână de ASE, m-am angajat. Intrasem la taxă, și ca să mă asigur că nu-l aud niciodată pe taica-miu că-mi reproșează cumva că m-a ținut el în facultate, am preferat să plătesc singură taxa. Am pornit cu ambiții mici și nu din cele mai bune motive. 😅
Cam asta a fost preocuparea mea în anul ăla, după ce-am terminat cu examenele. Dar aș putea să zic că a fost, și este, una importantă pentru mine, independența financiară adică. Altfel, abia dădeam cu nasul de viață și n-aveam vreun plan măreț. Nici acum nu am vreunul foarte clar.🙈
Ma tot intreb cum de ai nimerit anul acesta si cum de sunt atatia oameni pentru care 2007 a adus o schimbare.. Inspirat ca de obicei…
An greu si frumos.. am pierdut un om drag si apoi a venit pe lumea ea.. minunea fara manual de instructiuni.. si acum dupa 14 ani tot mi-ar trebui unul🤣
Vrei să-ți spun un secret? Sunt convins că orice an puneam, tot așa s-ar fi întâmplat. Mereu facem lucruri mișto, doar că uităm de ele și avem nevoie să ni le aducem aminte.
Someday… acum 14 ani, nu cred că am făcut ceva deosebit 🙂
Băi, ori ai stat toată ziua să ştergi comentarii ori nu a simţit nimeni nevoia să zică ceva de firmele de curierat.
Azi cred că e prima zi când chiar n-am șters, n-am editat, n-am nimic.
@Shoricule, poate pentru că vizitatori cu buletinul încă verde sunt puțini, așa că majoritatea comentatorilor sunt cei cu „pe vremea mea, maică”. Iar p-ăștia știe pensionarul șef cu ce să-i atingă la corazon. Acuș începe și cu reclamele la Carmol frecție, stai nițel. 😜
Înseamnă că ceva s-a schimbat în bine de nu mai vorbeşte lumea despre curieri. Avem un curier, Vlad, de la Sameday care aduce şi preia colete de la magazin şi pare mulţumit cu ceea ce face. Probabil cu pandemia asta s-a mai „aşezat” zona asta de biznis în sensul că lucrătorii au priceput cât de bun este un job stabil şi patronii au înţeles ce bun este un lucrător care îşi face treaba şi este plătit bine.
Eu am și scris despre asta, destul de recent. Personal, consider că în ultima vreme serviciile de curierat s-au îmbunătățit mult de tot.
@didina, mai citeşte o o dată comentariile. Majoritatea comentacilor au dat bacu’ sau au terminat facultatea în 2007.
De azi, sunt @nenea Shoric.
A… m-ai prins, nenea @Shoric. 😀 😀 😀 Nu am citit comentariile. :))))))))))) Înseamnă că avem prospături pe tarla. Bun.
@didina, sunt ceva prospături pe tarla care au potenţial. Nu’ş ce să zic, io mai stau pe aicişa vreo 2-3 ani şi-mi bag dosaru’ de pensionare. Ştii ceva, o fi plătit blogăru’ contribuţiile ?
@Shoric, n-a plătit, că n-au intrat banii pă vaccin de la Bilgheiț.
@Shoric, a plătit o laie, ăsta își face nunta pe banii noștri.
În 2007 eram într-o relație toxică din care am ieșit de-abia după doi ani. Dacă aș putea să apelez la vreo magie care să schimbe ceva din trecut ar fi să nu îl fi cunoscut pe el. Nu consider că am ieșit mai puternică din relație. Și desigur că am mai suferit și pe urmă, dar nu ca atunci. Pe Mr. Blanc l-am cunoscut în 2012 și deși nu avea nici cea mai mică intenție să se însoare în următorii 5 ani, după un an ne puneam pirostriile. Pe 8 iunie împlinim 8 ani de căsnicie. Fără fluctuații de greutate la noi, ne menținem datorită copiilor. 😅
Au zburat anii rapid de tot.
„Pentru 98′ „mi-a rămas în minte ca apogeul distracțiilor care s-au întins pe vreo 20 de ani!
Toate firmele de curierat tind să alunece pe panta Poștei Române!
Acu’ 14 ani:
– prima depresie
– primul divorț
– primul zbor cu avionul
– prima ieșire din țară
– prima reținere de către poliție
A fost un an dat naibilor!