Nici eu nu-mi explic de ce, dar am făcut greșeala să mă uit la amicalul României cu Georgia. Mă rog, de fapt cred că știu de ce, pentru c-am văzut toate meciurile naționalei de când e Mirel Rădoi antrenor. Știți, mie îmi place Mirel, dar ce-mi place mie nu contează.

Un singur lucru vreau să spun, lucru pe care l-am constatat după toate meciurile astea de când e antrenor. Rădoi vrea să facă echipa asta să joace ofensiv, lucru de lăudat și pentru care este foarte bine văzut de specialiștii din fotbal. Pe motiv că, uite domnule, în sfârșit vine cineva la națională care vrea să schimbe mentalități, care vrea să ne învețe să jucăm ofensiv, cu posesie, să subordonăm adversarul, vorba lui Ilie Dumitrescu.

Așa o fi, dar eu cred că și Mirel și toți specialiștii, care cred că jocul pe atac și posesie sunt armele viitorului pentru naționala României, uită o chestie extrem de importantă: echipa asta juca apărare-contratac, lungă și pe-a doua, chiar și pe vremea când aveam jucători capabili sa preia mingea din alergare sau să facă un dribling în regim de viteză.

Știți voi, un Hagi (nu, nu ăsta micu’), un Sabău, un Gică Popescu, un Ilie Dumitrescu, un Viorel Moldovan și alții pe care-i cunoașteți și voi la fel de bine. Dacă nici cu băieții ăștia care erau fotbaliști adevărați, nu jucători de fotbal, nu reușeai să joci pe posesie și atac, ce te face să crezi, Mirele, că o să reușești cu Nedelcearu, Chiricheș și Alibec? Nu de alta, dar e ca și cum ai antrena o gloabă de căruță pentru derby-uri pe hipodrom. O să alerge bietul cal, că n-are încotro, dar tot pe ultimul loc va ieși mereu.

Iar în momentul în care te bate până și Georgia într-un amical fără nicio miză, Georgia care, cu tot respectul, dar e cam cea mai slabă echipă care putea să te bată, e momentul să schimbi tactica. Că alte gloabe n-ai de unde să iei.