Unul din prietenii mei, ce tocmai au fost la Praga, are o chestie a lui. Daca nu-l intereseaza ce-i povestesti, omu’ nu se poate concentra la ce-i spui. Incepe sa se foiasca, se uita pe langa tine si pana la urma te intreaba cate o chestie care nu are nicio legatura cu ce-i explicai tu. Asta in cazul fericit. Pentru ca se poate si altfel. In timpul povestirii tale, cand isi pierde interesul, te poti trezi cu un „mai da-i/da-l ma in p**a mea” (acordul se face in functie de numarul persoanelor despre care povesteai). Moment in care iti dai seama ca ar trebui sa schimbi subiectul, ca asta il plictiseste teribil. Treaba e ca, replicile mai sus amintite, sunt valabile doar cu noi, prietenii lui. Pe sotie n-o poate intrerupe in modul aceste barbar.

Si pe acest fond, draga lui consoarta, mai venea cu povesti de la ea de la serviciu. Povesti ale carui personaj central erau, de obicei, doamna Nemes. Sefa si colega de birou a sotiei. Chinul dracului. Pe omul meu il interesau povestile despre doamna Nemes, cam cum va intereseaza pe voi daca ploua acum in Antananarivo. Dar nu avea ce face, statea si rabda pana se prindea nevasta-sa ca vorbeste singura. Azi asa, maine asa, povestile cu doamna Nemes curgeau, spre nefericirea prietenului meu.

Intr-o buna dimineata, cei doi soti pleaca spre serviciu. Impreuna, cu masina. Ajung la locul unde lucreza ea si chiar inainte sa coboare, sotia zice: „ce bine, uite-o in spate si pe doamna Nemes, o sa urcam impreuna”. Prietenul meu intoarce curios capul, s-o vada si el pe femeia care-i colora serile. Si in momentul ala, baaaaam, un nou orizont se deschide. Omu’ vede venind pe trotuar o business-woman din aia ca in filme. Sexy si rea. Frumoasa de pica. Genul pe care fiecare din noi visam s-o avem sefa si sa ne „pedepseasca” atunci cand ratam task-urile. Ce sa mai, fanteziile fiecarui corporatist erau transpuse in „doamna Nemes”. Care capatase brusc o fata (si ce fata) si un corp (si ce corp) in mintea prietenului meu.

Ei bine, dragii mei, din momentul acela povestile cu doamna Nemes au inceput sa fie foarte bine tolerate in casa celor doi soti. Nu mai erau plictisitoare. Daca treceau doua zile fara sa auda de ea, venea intrebarea „si doamna Nemes ce mai face” ? Sau „hai draga s-o invitam si noi pe doamna Nemes pe la noi…lucrati de atata vreme impreuna…o sa zica femeia ca suntem salbatici”. Ati inteles ideea.

Si iata ca intr-o seara, prietenul meu trece cu masina, sa-si ia sotia de la munca. Ea coboara, intra in masina si rosteste vorbele care l-au facut pe prietenul meu sa simta din nou ca la 16 ani: „mai stai un pic, ca vine si doamna Nemes cu noi”. Ta-daaam ! Aripi de inger falfaiau in jur.”Da iubito, cum sa nu, o asteptam”. Cateva minute de dulce asteptare mai tarziu, sotia zice: „hai ca vine”. Se impieptoseaza omu’ meu, se indreapta, pune mana stanga pe volan cu nonsalanta lui Alain Prost, isi ia zambetul de „eu sunt eu si cine mai e ca mine” si intoarce capul s-o salute pe doamna Nemes. Care tocmai deschidea usa la masina. Si in momentul ala da cu ochii de una din cele mai mari „balabuste” pe care le vazuse in viata lui. Imensa, ba. O balena incerca sa se urce la el in masina, pe usa din spate. In timp ce cobora de la volan, ca sa mearga s-o impinga, si-a dat seama de crudul adevar: prima oara se uitase la o alta femeie.

Noroc ca sotia prietenului meu si-a schimbat locul de munca. El are cosmaruri si acum la numele de „Nemes”.

mihai_vasilescu-grasa2