LATER EDIT

Avem câștigătorii celor cinci invitații. Mă rog, e impropriu spus „câștigătorii” pentru că toate cinci sunt reprezentante ale sexului frumos (să mai zică cineva că femeile n-au noroc):

  1. Laura G
  2. Alexandra V
  3. roxana moraru
  4. Melina Constantin
  5. Monica

Pe toate cinci le rog să-mi trimită urgent câte un email (pe adresa de la „Contact”) ca să ne mișcăm cât mai repede. Nu de alta, dar joi vine iceefestul peste noi.

Pentru azi mi-am zis că ar cam fi cazul să vă fac un cadou deosebit. Pentru că meritați. Și nu fac mișto, chiar meritați, am strâns aici una dintre cele mai mișto comunități din online-ul românesc.

Așa, despre ce e vorba, dacă tot lucrez la cooperativa de digital, mă bate gândul să vă fac cadou CINCI bilete full pass la Upgrade100 (the new iCEE.fest). Nu știu dacă apreciați treaba asta la justa valoare, dar un bilet full pass costă nici mai mult nici mai puțin de 390 de euro. Aici găsiți la ce anume o să aveți acces de banii ăștia (practic, aproape la tot, că de-aia-i zice full acces; doar pentru secs cu speakerii sau speakerițele nu garantez, trebuie să vă descurcați pe cont propriu), iar aici aveți agenda festivalului ca să vă faceți o idee despre ce va fi pe-acolo și ce-ați vrea să vedeți.

Dar dincolo de orice altceva, merită să fii la Upgrade100 măcar pentru atmosfera de festival tech. Sunt două zile în care poți să asiști la o mulțime de prezentări wow sau să cunoști oameni mișto, iar asta valorează mai mult decât banii. Nu aveți idee cât am tânjit să ajung și eu la festival, înainte să lucrez la coperativa de digital, doar că mereu eram… ăăă… cam subțire financiar și niciodată nu-mi permiteam să-mi cumpăr bilet.

Mbun, acum trecem la partea în care vă explic cum ajung la voi biletele. Simplu, tot ce aveți de făcut este să vă puneți frame-ul festivalului la poza de profil, pe Facebook. Frame-ul îl găsiți aici și-l puneți extrem de simplu, din două click-uri. După care copiați link-ul pozei de profil și mi-l lăsați într-un comentariu pe blog. Duminică, pe 9 iunie, îi trag la sorți pe cei cinci care vor fi acolo.

Atenție! Un singur amendament am. După ce-i trag la sorți pe cei cinci, o să verific dacă mai au frame-ul pus la poza de profil. Și-o să fac asta pentru că nu mi se pare fair să și-l pună doar pentru concurs, dacă-ți dorești să fii la festival cred că poți sa faci efortul minim de a ține un frame câteva zile. Dacă ai câștigat și n-ai frame-ul, merge următorul de pe listă. Greșesc cu ceva?

Gata, în încheiere vă mai spun doar că în anii trecuți am avut aici, pe blog, inclusiv câștigători din provincie care și-au luat concediu și cazare în București, special pentru iCEE.fest, așa că io zic să vă bagați la concurs și, în cazul în care câștigați, să nu vă faceți alt program pe 13 – 14 iunie. Vă promit eu c-o să merite fiecare minuțel petrecut acolo.

Iar dacă nu va interesează subiectul, poate riscați un share. Pe mesageria privată a paginii primim zeci de mesaje, în special de la studenți, așa că poate faceți cuiva un pustiu de bine.