Astăzi, 24 Ianuarie, aniversăm Mica Unire. Partea și mai tare este că s-ar putea să aniversăm chiar începutul șmecheriei la români. Stați că vă explic imediat.
Pe 5 ianuarie 1859 l-au ales domnitor pe Cuza, în Moldova, după care, pe 24 ianuarie, l-au ales și în Țara Românească și gata treaba. Chestie care nu le-a picat prea bine nici turcilor, nici austriecilor, pe motiv că încălca flagrant prevederile Convenției de la Paris din1858. Doar că oamenii ăia care se așezaseră la negocieri omiseseră să specifice clar, în textul Convenției, că domnitorii aleși în cele două principate trebuie să fie persoane DIFERITE. Well, și uite-așa Europa civilizată începea să audă încet-încet de noi.
Mno, ce voiam eu să vă-ntreb. Vouă nu vi se pare ca Unirea asta a fost făcută tot pe sistemul „noi suntem români, suntem cei mai șmecheri, regulile sunt făcute pentru fraieri”?
Nu de alta, dar pot să pun pariu că nemților nu le-ar fi trecut în vecii vecilor prin cap una ca asta. De francezi nu mai zic, că ei mai întâi s-ar fi predat și pe urmă mai stăteau de vorbă.
La găsit portițe de scăpare și cum să întorci o lege/convenție/tratat în interes propriu, nu e nimeni mai priceput. Poate rușii.
Comentariu beton!24
Poate… nuș ce să zic.
De fapt ești ofticat ca mergi la muncă azi, asa-i?
Comentariu beton!33
Ăăă… n-am mers nici ieri.
Ăăăăăă…cum ai zis cu șarlele?
Comentariu beton!15
Mno, pe mine m-au trims acasă pă motiv dă gripă. N-am vrut să plec, m-am zbătut mult până m-au scos afară.
Și te mai primesc înapoi? Că pe mine aia cu zbătutul mă cam îngrijorează! Stau destul de aproape de spitalul de neurologie și psihiatrie de aici, de la Brașov și cunosc două persoane care lucrează acolo. Pot pune o vorbă bună!
Comentariu beton!22
@Victore, parcă e după ei.
VictorR adică vrei să îi pui o vorbă bună să îl internezi la …. cum se numește spitalul? E. cumva?
@HM: Ăla e! 😉 Dar nu mai e sus pe deal, pe Eminescu, că s-a retrocedat clădirea. Sunt vis-a-vis de colegiul „Andrei Șaguna „.
Emineeeescuuu….
@Vasilescuuuu, ce origine are virusul gripal ? I-ai analizat tulpina cu care ți-ai stresat colegii de …muncă?
Bă, tu ești întors de la țâță?!
Comentariu beton!32
Cine naiba se mai intoarce de la țâță?
Zici că nu sunt în grupul care trebuie?🙄
Comentariu beton!19
Clar.
El e întors de la multe. Stai liniștită, nu pleca urechea la zvonuri defetiste. Ești EXACT în locul unde trebuie să fi.
Comentariu beton!15
@Victore, mulțumesc pentru intervenție! A fost la fix.
Eram cu bagajele la ușă deja.❤
Comentariu beton!15
@Eleno, te duci cu valizele după tine la muncă? Sau ești liberă azi?
@didino, numa’ puturoșii își fac sărbătoare din fiecare zi.
@Eleno, deh, ce sa zic, sa fie primita!
Si sa stii ca Unirea a fost facuta corect, aveau completurile legal constituite
Comentariu beton!17
@Moatza, scrii din vârful patului, este?
Asta o fi fost prima smecherie oficială pă cap de țară?
Că de ultima nu vreau să știu, încă n-am deschis site-ul de știri… mi-e frică.
Ie posibil.
Ținând cont că în istorie mai mult am luat decât am dat, să ne bucuram zic….
Comentariu beton!38
Ahahahahaaaaa. Corect. 😀
🙂
„Sir Stephen Lakeman nu înţelesese nimic din jocul lor complicat, cu arestări, lovituri de teatru şi acuzaţii regizate, soldat cu un exil excesiv de mediatizat, deci teatral, al fostului Domn şi cu aducerea lui Carol I în cel mai strict secret, în ciuda măsurilor luate de austrieci şi de ruşi. Se mângâia, poate, cu gândul că nici agenţii celorlalte mari puteri nu pricepuseră nimic din ceea ce se întâmplase la Bucureşti.” Despre Sir Lakeman, aka Mazar Pasa. Sursa: historia.ro
Comentariu beton!19
Iată dovada că românii încă nu descoperiseră expresia „csf, ncfs” și au găsit o soluție.
@Mihăiță, o fost ceiuțu’ rece, de nu ți-a priit?
Comentariu beton!20
O fost prea fierbinte. M-a ars la limbă.
Pfff… amator, @Mihaie, să te luminez nițel. Prepari ceaiul și, pănă-i numa’ bun de băut, aplici pulpițe de căprioară fragedă pă urechi, să-ți ieie întâi durerea dă cap.
Comentariu beton!13
Convenția de la Paris, aidoma altor convenții internaționale, nu a ținut cont de voința tuturor popoarelor pe care le afecta. Dacă s-ar fi întâmplat asta ar fi însemnat că nu s-ar fi raportat la noi ca la un popor vasal (a se citi de rang mult „inferior”). Nu ne respectau atunci, nu primim respect nici acum. Deci nu am absolut deloc vreo străbatere de conștiință pentru că s-ar fi supărat ei, atunci, că niște vasali nu le-au adus la îndeplinire „dorințele” lor de liniște și „propășire” strict personală. Eu MĂ BUCUR că unor români, deși nu toți aveau această „nobilă” etnie, le-a venit această idee. A fost o găselniță minunată, de-a dreptul. Ar trebui să-i amintim mai des și mai cu drag. Cuza știa bine la ce se înhăma și nu s-a dat deoparte. Azi îmi trăiesc viața în România, nu în Austro-Ungaria, ȘI DATORITĂ ACELOR „ȘMECHERI” CARE I-AU „FĂCUT” pe occidentali.
Comentariu beton!70
absolut de-acord!
au aplicat principiul pur romanesc ” daca nu-i poti convinge, ameteste-i!”
Comentariu beton!25
Cine poate cunoaste vointa popoarelor? Exista macar asa ceva? Nu cumva a fost vointa unei elite care a știut să se impună vointei unei alte elite, cea reprezentată de antiunionistul moș Ion Roata?
Chiar asa minunata a fost acea găselniță? Nu cumva România prost încropita de azi e chiar rezultatul acelei decizii?
Nu-ș ce să zic de nemți. Vezi glorioasa unire a Germaniei cu o parte din Austria făcută de germani sub atenta îndrumare a iubitului lor Furer. Știu că Hitler era austriac, dar și ei sunt tot un fel de frați cu nemții. :d
Și atunci germanii au încălcat prevederile tratatului de pace în stil mare. Părem amatori pe lângă ei.
Comentariu beton!16
sau când au intrat în Cehia (cred) pe motiv c-aveau niște etnici ”oprimați” p-acolo și să se unească cu ei….
Mai degraba din inertie turistica. Oricat de buna ar fi berea, cine se poate opri la Pilsen fara sa dea o raita si prin Praga? La momentul respectiv etnicii oprimati erau deja alipiti de vreo trei luni la patria mama, in urma acordului de la Munchen.
Cum e aia cu , să.i fuți cu propriile arme !!!
Comentariu beton!18
Părerea mea e ca in contextul asta scopul a scuzat mijloacele. A fost cel mai bun lucru care ni se putea intampla atunci.
Comentariu beton!19
@savarina, nu vrei să mai găsim niște scopuri?
Am zis in contextul acesta și M-am referit doar la acest caz 🙂
Păi Cuza a fost Tatăl Șmecherilor. De asta e atâta șmecherie în zonele astea două. S-au prins și ardelenii, dar mai târziu.
Comentariu beton!20
Zi repede unde e capitala dacilor liberi 😋 Atât!
Cuza e ăla de umbla în travesti și cu aia mică și cu aia mare. Te fac ardelenii de oca.. ră, dară ?
Eu ma bucur ca in sfarsit dupa atatia ani avem in frunte o femeie puternica, care are sange in instalatie si le spune verde in fata occidentalilor tot ce ii trece prin cap.
Traiasca mica unire !
Comentariu beton!16
@Mariuse, tu nu prea ai cunoscut multe femei la viața ta, este?
Comentariu beton!17
De ce ai mai vazut tu pe vreun lider cu sange n pwla sa le zica alora ca vrea sa descurajeze NATO?
Viorica rulz!
Comentariu beton!14
O femeie care citeste de pe foi cuvinte. Asta avem… Putem sa o punem in loc pe Sophia (the robot) fara probleme . Cauta prestatiile prim-ministrului de acum si chiar din parlam. european (cred ca a avut una sau doua luari de cuvant in toti anii aia cat a fost pe-acolo; cel putin atat am gasit, restul au fost interpelari in scris) si compara de ex cu ..nu-mi vine numele…a fost la mediu..fiul cu masina inmatriculata in Bulgaria la un moment dat in timp ce ea punea taxe de mediu ). Nu stiu de ce nu e ea prim-ministru sincer… mi-e mai antipatica decat VVD (macar VVD nu e o tata) dar cred ca i se potrivea mai bine descrierea facuta de tine, si macar as fi inteles mandria si bucuria de a te reprezenta in lume.
Vokrys, ce fumezi?
Nu e ca și cum au fost luați prin surprindere. Turcii și austriecii ăștia.
După 1848, unioniștii români, au militat, au făcut lobby puternic pentru unirea principatelor, acțiune care a costat foarte mult desfășurată pe parcursul anilor și finanțată de I.C.Brătianu, care și-a vândut o moșie pentru asta.
Apoi, Inalta poartă otomană și-a băgat nasul și a reușit să organizeze falsificarea alegerilor ad-hoc, la care reprezentanții poporului ar fi trebuit să își exprime opțiunea față de unire. Cuza, pârcălab de Galați la aceea vreme și-a dat demisia din funcție și i-a arătat cu degetul. Tot el, a reușit să îi atragă de partea sa pe partizanii Sturzilor.
Toate acestea, văzute în ansamblu, au dus la apariția vorbei neaoșe: cine sapă groapa altuia, cade singur în ea. Că înclinație pentru șmechereală a existat și va exista, dacă e vorba despre teritorii și influențe.
Și uite așa, am dormit eu azi, ca belfărul, până la 10. Iar turcii și austriecii sunt la muncă, ahahaaaa!
Comentariu beton!44
Suntem singura nație care își alintă copilul cu,, hoțomanule”și te mai miri că i-am păcălit p’ăia dintr-o biată convenție europeană? Pe urmașii lor i-am păcălit mult mai rău, ne-au admis in Uniunea Europeană! 😉😂
Comentariu beton!28
Practic, azi sărbătorim începutul bancurilor cu moldovenii din Brăila și Buzău. Pentru cele cu cei din Brașov a trebuit să se mai aștepte vreo câteva zeci de ani. Bănuiesc că e ceva legat de lentoare, calm etc.😜
Aștept cu nerăbdare să avem liber peste câțiva ani pentru a sărbători chestii ca primul preș(edinte) invizibil, primul prim-ministru obiect, unirea Voluntariului cu Bucureștiul sub domnia Gabrielei Încălecătoarea, data la care s-a dat oug pe amnistie și grațiere, inaugararea celei mai de neam prost catedrală din lume și alte asemenea.
Comentariu beton!26
E, pana si Putin ca sa nu fie acuzat de japca pe fata, de anexare, de blitzkrieg, de nerespectarea Tratatului de la Helsinki, de alea alea, a trebuit sa faca la fel, spune un fel de blitzunire, referendum ca vor ucrainienii sa treaca la ei. Asa ca … Ne-am descurcat mai devreme ca altii !
Bine Bă Bărbate! Bagi Boantele Bine Bă Blitzare 🤪
Țar cu Bile FaBerge FaiaBtaru Bulit🤪
Aștept primul comentariu de maxim angajament , acela cu : cine e Cuza ? Ne vom tăvăli pe jos de râs când îl vom auzi !
Nu sunt sigur da cred că a jucat extremă stânga pe partea dreaptă la fc botoşani.
Ce ştiu sigur este că Unirea mică este la 500 de ml iar Unirea mare la 1000.
Comentariu beton!31
Cu za? Sau fără za? Aceasta-i întrebare!
@VictorR „Ză daks cums from ză trucks” parcă a zis un bunicuț vesel al lui Alexandru Ioan CuZa. Cavalerul de s-o remarcat la 1859 avea costumul cu o singură za și o Elenă…
VictoR, ce costum ai ? De cyBorg, de TuBorg?
Eu știam de Zarea Cuza Vodă, echipă de fotbal în liga a 4-a. Asta, așa, ca să combinăm fotbalul cu beutura și istoria într-un mod profesionist. 😜
Pt HM: Borg, Bjőrn Borg! 🎾😁
Cine e Cuza? Ala de avea club de striptease la standul Titan?
@Shoric, eronat: Unirea mica are 200 ml, Unirea mare are 2L si e numai pentru profesionisti 😉😉😉
Să știți că știm că e ăla de la Noaptea târziu. Dăh…Face cântece după alții. Bac-ul, Sesiune și Le-am spus și gardienilor rulz!!!!
Mihai, lasa-ma, te rog, sa rad cu lacrimi si sa-mi cada bine!!! La cafe!
CLICK AICI ! Vei rămăne mască, cănd vei afla cine este femeia cu care s-a întălnit Cuza, în seară zilei de 23 ianuarie 1859 ! Asta putea schimba cu totul istoria Romăniei !
Comentariu beton!23
ȘOC ! Dezvăluiri șocante ale străbunicii Denisei de la Bambi, femeia care s-a întalnit cu A.I.Cuza ! CLICK AICI să vezi pe cine era înmatriculată caleașca lui Cuza ! NU O SĂ ÎȚI VINĂ SĂ CREZI !
(publicitate). Fabrica de Ţigle Muschong Lugoj , Banat „Tot ce este mai bun, mai frumos şi mai nou, puteţi găsi la noi. Siguranţă desăvârşită – contra trăznetului, prafului, ploii şi zăpezii în pod”
. Țiglele fălţiute model 253 şi ţiglele solzi de la „Muschong”.
@Paco practici jurnalism galben 🙂
@Aline, ce-am făcut ?!?
@Paco asa se numeste tipul de jurnalism care prin titluri bombastice cauta sa atraga un numar cat mai mare de click-uri.
Paco, te iubesc! Am mereu lacrimi la comentariile tale.
Sper să nu fie Doamna prin bucătărie pe la ustensile când citește comentarul ăsta.
Comentariu beton!18
@Elena P Di ce ? Micul Paco – noul model, acum și cu franjuri😋
@Adina Există cineva cu surplus de batistuțe. Cere și ți se va da…
@Adina, dacă intră azi Doamna aici, o să se înnoade lacrimile la amăndoi…
Mie personal mi se pare ca s-a facut pe sistemul Think Outside the Box. Nu orice incalcare de regula este rea in sine.
”Mno, ce voiam eu să vă-ntreb. Vouă nu vi se pare ca Unirea asta a fost făcută tot pe sistemul “noi suntem români, suntem cei mai șmecheri, regulile sunt făcute pentru fraieri”?”
Mie, în principiu, îmi place asta cu respectatul regulilor/legilor, mai ales dacă regulile sunt bune, desigur. Bune după capul meu, proaste poate după alte capete. Pe de altă parte, mă gândesc că legală și supusă unor reguli a fost la un moment dat și sclavia, cum ar fi fost dacă cei care au contribuit la abolirea ei s-ar fi preocupat mai mult de respectarea legii și nu de dreptate/moralitate?
Comentariu beton!20
Anduța! Latiinii aveau o vorbă: ”Non licet Jovi quod licet bovi”! Adică ce e plăcut lui Jupiter, nu e plăcut boului, omului de rând. Care reguli bine făcute? Ale lor? Bune pentru ei? Suntem în asentiment sau nu mai suntem? Acum, legându-ne de discuțiile de ieri, cu trimiteri la Divinitate, putem spune că ceea ce e făcut de mâna Domnului nimeni să nu mai desfacă! Poate a fost voință divină să se unească valahii cu moldovenii! 🙂
Comentariu beton!14
Victor R, deci gândul bun de la Dumnezeu să fi fost, nicidecum șmecherie. Îmi place cum sună asta 🙂
Francezii făceau la fel. ei au principiul ăsta de drept, pe care l-am preluat și noi ”dacă nu e interzis, înseamnă că e permis”. 🙂
Mie personal, de asa smecherie, nu imi pare rau. Astazi, cei cu inima romana, se pot injura cu drag unul pe altul!
I-auzi, @Mariuse. Incepi tu primu’? Ca să am eu ultimul cuvânt, nu de alta.
Dacă e vorba de mine, gresesti.Eu nu înjur și nu vorbesc urât,sunt un domn,ce pwla mea.
@Marius M si spune-i ca barbatii au tot timpul ultimul cuvant…
I-aș spune dar înca nu-s lămurit dacă are cu mine sau cu altul.
@Marius,
Cu tine, da.
Don Michelle, ce nu prea știe lumea e că, atunci când s-a decis treaba, nea Alex era la teatru, cu două domnișoare. L-au cătat băjeții, recte nea Mihai Kogălniceanu și i-au transmis: vină, bre, urgent, că tocmai ai fost ales domn. Uite-așa s-a trezit tânărul colonel, cu tot cu mustăcioara lui neagră direct domn. Acu, discuții or fi fost ceva, nu zic nu, dar, el ave o mare durere-n coamnele coate de domnie. Că, după aia, a dat de pământ cu ninja, de i-a găurit pe la averi, a făcut reforme peste reforme (să fim sinceri, gândite de Kogălniceanu și alții, dar, puse magistral în aplicare de el), sunt alte povești. Uite, de aia e bine, bre, să mergeți pe la teatru. Nu știți care vă procopsiți președinte mâine-poimâine. 🙂
Comentariu beton!20
Aia zic și io. 😀
Troleală de oltean level 99.Plm,te-au expediat ăia de la muncă acasă că esti fix ala care răcește când are gripă deja de două zile si o arzi cu troleală istorica pentru nubi.
Șșș… 😛
@Paco si @HM .Vreau batistutee, acuuum! Chiar nu mai vad nimic!
@Elena iti multu pentru atentie. M-am mai eliberat! De stres! hahahahaha
@Adina, Doamna lui @Paco e un fel de mamăl și tatăl Xenei. Noi o cam știm de frică. Și tu păreai așa relaxată :)))).
Aaa,mereu i-am prostit,ba pe unii ,ba pe altii.Incepand cu taiatul copacilor la inaltimea unui om si facut din ei niste momâi ca sa para ca sunt osteni multi sau pusul mortilor pe crenelurile cetatilor cu armele in maini si terminand cu intrarea in UE,cand am promis ca le dam fabrici,uzine si alte intreprinderi si pana la urma i-am prostit pe prostalaii de europeni si le-am bagat pe gat bancile,padurile,gazele,petrolul,serviciile,energia,apa,canalizarea si nevestele trimise ca badante in Italia.Ce mai !
I-am prostit numa-numa !
Comentariu beton!13
Problema este ca mai toate tarile au procedat intr-un fel sau altul, in mod similar. Si daca nu, au facut-o prin varsare de sange, care nu este mai etic in niciun caz. Cand interesul national primeaza, nici nu prea mai conteaza cum se infaptuieste asa ceva.
Nu te intrebi ce treaba aveau turcii si austriecii sa decida ce trebuie sa faca romanii? Cine sau ce le dadea acelor imperii drept sa decida soarta altora?
Aia nu e smecherie ce-i drept e doar dictat: stai in banca ta si fa ce zicem noi ca are sa fie bine, numai ca niciodata nu era bine pentru tine era doar pentru ei.
Atunci cand e vorba de asemenea interese se justifica orice „smecherie” care iti permite sa le dai cu tifla celor care de altfel nu aveau nici un drept sa iti decida soarta.