Hai c-am reușit să vă strâng la un loc tot ce aveți de făcut astfel încât de-acum încolo să vă bucurați de zboruri cât mai plăcute. Și voi, și cei din jurul vostru. Știu că m-am trezit cam târziu, perioada de concedii s-a cam dus, dar sunt la fel de valabile și pentru la anul sau pentru city break-uri. Așadar, aveți mai jos tot ce trebuie să știți atunci când vă pregătiți de un zbor low-cost, iar multe dintre ele se pot aplica chiar și la cursele normale.
- Este foarte important să te așezi cât mai din timp la coada de la poarta pentru îmbarcare. Cu cât mai deveme, cu atât mai bine, astfel o să eviți pericolul ca avionul să plece fără tine. Nu te lăsa prostit de aparenta liniște a celor care stau pe scaunele din sala de așteptare. Nu vor decât să-ți adoarmă vigilența și, cum ai lăsat garda jos, să sară în picioare și să-ți ia locul.
-
Dacă ai optat doar pentru bagaj de mână, fă scandal și nu te lăsa intimidat de nimeni, chiar dacă trolerul tău are niște dimensiuni impresionante. În niciun caz să nu plătesti taxa suplimentară pentru bagaj de mână supra-dimensionat. Se știe că toate companiile aeriene sunt puse pe căpătuială și tu nu ești fraierul lor. Comunică-i asta scârbit fetei de la check-in. Iar dacă ai făcut check-in-ul online, râde-le în nas și zi-le că nu mai au ce să-ți facă.
-
Este vital să te urci primul în autobuzul care te transportă spre avion și, odată ajuns în el, să te proptești cât mai temeinic în dreptul ușii și să rămâi strong pe poziții, indiferent la încercările disperate ale altor călători de a intra și ei. Mai au încă două sau trei uși la dispoziție, tocmai pe a ta s-au hotărât s-o folosească?
-
Nu te culca pe-o ureche, încă n-ai ajuns PRIMUL în avion! Astfel, când se oprește autobuzul, ia-o la fugă disperat spre scară. Pentru buna dispoziție a celorlați pasageri, strigă tare în timp ce alergi: “cine-i ultimul e prost”!
-
Odată ajuns în avion, arată-le celorlați cine e șeful, stabilește încă de le început ierarhiile. Cea mai la îndemână metodă este să stai în picioare, pe culoar, și nu lași pe nimeni să treacă de tine. Fă asta macar cinci-zece minute și abia apoi ocupă-ți locul.
-
Dacă, în drumul tău, dai de vreun alt călător care te incomodează, nu-l lăsa nici să respire. Cum l-ai văzut că se oprește și încearcă să-și pună bagajul sus, îl împingi tare cu umărul şi mormăi nemulțumit spre el ca să-l faci să înțeleagă că tu ești grăbit. Să se miște naiba mai repede.
-
Nu respecta niciuna dintre indicațiile care vin de la membrii echipajului. Ți se cere să-ți pui centura sau să ridici parasolarul? Nu te conformezi nici mort. Cineva trebuie să le arate că nu pune botul la toate prostiile lor.
-
Du-te la toaletă exact când avionul rulează pe pistă și se pregătește pentru decolare. Atunci e cel mai liber și nu trebuie să stai la rând. Ignoră stewardesele care vor încerca să te oprească. Să facă bine să înțeleagă că tu exact atunci faci pe tine.
-
În timpul zborului, crești frecvența drumurilor la wc în funcție de locul pe care stai. Dacă ai prins loc la geam, te duci măcar de patru-cinci ori. E fun să-i ridici p-ăia de lângă tine în picioare și mai alungă din monotonia zborului.
-
Dacă ești fumător, tot la toaletă poți să-ți rezolvi liniștit dependența de tutun. Ușa se inchide ermetic, deci luzării ăia din avion n-or să știe ce faci tu acolo. Mai ales dacă ai grijă să sufli fumul direct în vasul wc-ului.
-
Ai grijă mare, jmecherii ăia din echipaj vor încerca să-ți vandă câte ceva de mâncare. Negociază la sânge și cu voce tare, hotărât, orice ți-ai cumpăra. Nu uita să le comunici că astea nu-s prețuri normale și că sunt niște hoți care vor să se îmbogățească pe spinarea ta. Plătește cu o hârtie de 100 de euro și apoi întreabă din minut în minut când o să primești restul.
-
Ai terminat de mâncat? Acum e cazul să te relaxezi sau să tragi un pui de somn. Descalță-te și, dacă scaunul se poate da pe spate, nu ezita. Doar n-o să dormi ca fraierul încălțat și stând în fund?
-
După binecuvenita odihnă, fă glume deochiato-porcoase cu stewardesele. Cu voce tare și hăhăiește-te zgomotos. Numai așa vor fi savurate și de ceilalți pasageri.
-
FOARTE IMPORTANT! Nu uita să aplauzi la aterizare. Ba chiar ar fi indicat ca tu să fii cel care dă tonul. În timp ce bați din palme, strigă tare de două-trei ori „Bravo”.
-
După ce ai terminat cu aplauzele și strigătele de încurajare, te ridici în picioare, dai bagajul jos și stai pe culoar. E important să faci asta câtă vreme avionul încă mai rulează pe pistă, altfel n-ai realizat nimic. Ignori suveran avertismentele stewardesei, deschizi telefonul și începi să-ți suni toate rudele și cunoscuții ca să-i anunți c-ai aterizat.
-
După ce vi se dă ok-ul pentru ieșire, repeți scenariul de la îmbarcare, cum te vezi pe scară, o iei la goană spre autobuz ca să fii sigur că ești primul.
-
La coada de la poliția de frontieră, te strecori prin învăluire cât poți tu de în față. Ca să nu bați la ochi, depășești doar câte o persoană, maxim două, în același timp.
-
Mai ai un singur hop de trecut: banda de bagaje. Norocul tău că aici chiar poți să te dezlănțuiești. Calcă-i pe fraieri pe cap, trage-i, dă din coate, fă orice ca să fii acolo în față, lipit de bandă, și să poți zbiera victorios: ăla negru cu mânere albe e al meu!
Gata, aveți tot ce vă trebuie pentru ca viitoarele voastre zboruri să fie ca la carte.
Când ajungi în dreptul numărului de pe bilet, așează-te pe ce loc vrei tu, că tot acolo zboară avionul. Dar, cel mai bine e să te așezi oriunde vrei tu în avion…că oricum e loc pentru toată lumea.
Comentariu beton!26
@Ananas, aptosult. Nu rămâne nimeni pe jos.
:)))))))))))))))))))))))))))))))))))))))
mulțumesc mult, de data viitoare nu voi mai fi în categoria fraieri.
Nimic despre vorbitul la telefon cu acșient?!
Nici despre cum te deranjează ceilalți pasageri, eventual vreun bebeluș care plânge sau ochelaristul ăla care citește și tu trebuie să-i dai peste carte când te frichini?!
Comentariu beton!18
@Vera, păi ceilalți pasageri te deranjează din principiu orice ar face.
@Mihai dak nau valuarea ta…
Comentariu beton!14
Excelent!! Dar sa nu uitam ca mancarea din avion trebuie savurata. De aceea se recomanda plescaitul si vorbitul cu gura plina.
Daca cumva cumperi vreun parfum e foarte indicat sa il deschizi si sa dai de vreo 5-7 ori ca sa simta si ceilalti aroma.
In timpul somnului si dupa descaltare e musai sa folositi suportul de picioare aflat pe scaunul din fata. Multi sunt salbatici si isi tin bratele acolo, dar arata-le tu cum se calatoreste.
Comentariu beton!25
@Radu Sibiu, nu, boss, cel mai important e să-ți sugi dinții după ce termini de mâncat.
Anxiety increasing…
Comentariu beton!11
As mai adauga ca in loc sa iei autobuzul spre avion, sa iti inchiriezi o masina care sa te lase la avion. ..ca doar nu stai cu plebea.
Hai mă Mihai. Nu m-aș fi gândit să numesc țâțâitul ăla neplăcut “să-ți sugi dinții” :)) Mai on topic, am venit odată de la Paris lângă o tanti care după decolare și-a scos ouăle (fierte), le-a curățat pe șervețel, a scos brânza și era all set. Atunci am aflat ca e voie cu pachețel, cel puțin la low cost.
Am dat reply de pe telefon, habar nu am ce cauta sub comm asta, il voiam mai sus…
La ultimul meu zbor cu low-cost (anul ăsta) a stat lângă mine o pereche: româncă + italian. După 10 minute de la decolare și-au scos mâncarea din paporniță și au servit prânzul.
Jur, habar n-aveam că ai voie cu mâncare în cabină și să mănânci din traistă. Data viitoare știu ce am de făcut 🙂
@Laura G, zacuscă?
Captain Vasilescu is speakin’ : u’ll eat ‘till u die : Pită cu slană 😋( traditional bread with pig fat – pentru necunoscători)
Comentariu beton!11
@Mihai,
Mi-a fost jenă să mă chiompesc, eram și cam șocată, convinsă fiind că vine însoțitoarea și-i ia de urechi. Dar nu.
Oricum, au mâncat consistent că 1/2 de oră au tot foșnit, tăiat, întins. Nu priveam dar auzeam 🙂 Și ea, desigur, îl mai întreba dacă vrea d’aia sau d’ailaltă…
Habar n aveti bai.Daca vreti sa iesiti in evidenta va luati la pachet crap la gratar cu mamaliguta si nu uitati nici mujdeiul de usturoi.Sau eventual daca sunteti mai saraki merge si o portie de hamsii cu mujdei,efectul e cam acelasi.
Comentariu beton!15
Laura G.
Era cumva papornița cu brânză și praz moștenită de la Nea Mărin, din vremea când era miliardar?
@Florin MG,
Nu știu dacă fix aia, dar sigur era o paporniță. Așa, mai evoluată, cu fermoar 🙂
Laura G.
Înseamnă că nu-i aceeași paporniță. Aia de care vorbeam eu era servietă diplomat. Taman bună pentru un avion „de fițe”.
Anu’ ăsta am zburat de vreo 4 ori, și intern, și extern, și n-au mai fost aplauze la aterizare. S-a sălbăticit rău lumea asta, dom’le! Ne ducem de râpă!
Cel mai mult mă distrează ăia deranjați de zgomotul făcut de copii în avion. Cum văd pe unul că pufnește nemulțumit și superior din nas, cum le zic la pitici: „Hai, acum, un cântecel vesel: Roțile de-autobuz se-nvârtesc…Un, doi, trei, și…..” Haos!😂😂😂
Comentariu beton!32
@Ionuț ăăă, voi nu știți engleză?! uii on dă baz go ran-dă-ra ran-dă-ra ran-dă-ra… :)))
Comentariu beton!17
Pai, ce-i drept, zgomotul facut de copii in avion e foarte enervant.
Se dezbate încă. Ce zici?24
@Dan, corect. Să vezi cum e zgomotul făcut de copii în casă. Îți vine să-i legi la gură.
@Vera, ba da, știm și engleză, dar se mai încurcă la versuri și se opresc. Ori noi vrem să ducem cântecelul până la capăt, nu?😂😂
@Dane, foarte enervant. Aproape la fel de enervant ca toate celelalte chestii scrise p-aici și care, surpriză, le fac adulții! 😜
Comentariu beton!20
@Ionuț, din numărul de thumb downs deduc că iubitorii de aplauze nu prea suportă copiii.
@Mihai, da, corect!😂😂
Mă doare-n paișpe de thumbs down, cum bine știi. Sunt mulți care n-au aflat că avionul e mijloc de transport în comun și nu propria sufragerie.
Comentariu beton!19
Stati ba, @Mihai si @Ionut, ca are si @Dan dreptate. Astia din articol au niste copii foarte enervanti, ca doar sunt miniaturile parintilor, nu? Sunt nestapaniti, vorbesc tare si se razgaie, arunca prin avion cu mancarea, se urca cu picioarele pe vecinii de scaun, iar parintii ii admira sugrumati de mandrie. Eu cred ca la aia se refera Dan. Sper. Altfel se activeaza Super-Rabid-Mom… si nu vrem asta!
Comentariu beton!23
Foarte urat, ionut. Cum tie nu-ti place sa-i asculti pe ceilalti calatori urland in avion unul la altul, nici ei nu ar trebui sa-ti asculte copiii urland cantece vesele.
@Ionuț,
Normal că n-au (mai) aplaudat. Au citit blogul ăsta. Le-a fost jenă să n-apară prin online 🙂
@E.O. ia fă un exercițiu de imaginație: ori distragi atenția copiilor și-i „dresezi” tu cu o carte/un joculeț/un cântecel în pătrățica voastră… SAAAAUUUUU… le scoți lesa și le zici scurt „șo pă ei”, în timp ce tu-ți pui niște Bach în căști!
Aud?
Comentariu beton!15
Total de acord ca e greu sa strunesti un copilas si sa il faci sa stea locului cateva ore, dar uneori mai intervine si bunul simt al parintilor. Pot intelege si accepta mai usor plansul unui bebe sau un entuziasm exacerbat, decat un copil de 5 ani care alearga(!!) nesupravegheat prin avion sau un infant care sa iti bata in scaun (si de vreo cateva ori si in cap) cu o jucarie din plastic. Desigur, argumentul parintilor in ambele cazuri a fost ca “ e doar un copil, domnisoara…”
Comentariu beton!26
Am venit ieri cu taromul şi surpriza! AU APLAUDAT! *rolling eyes*
@E.O., păi d-aia îi pun să cânte. Ca să-i acopere pe restul. Fiindcă, nu-i așa, un adult responsabil care știe să-și regleze timbrul vocal, apucăturile și să-și cultive răbdarea este fix același lucru cu un copil pe care e fizic și psihic imposibil să-l ții nemișcat câteva ore pe un scaun. Da, știu, am mai auzit-o p-aia cu copiii care n-ar trebui să călătorească cu avionul. Sau să fie duși la restaurant. Sau să se joace prin parcuri. Sau, în general, să nu fie copii că-i deranjează pe adulți. Curios este că aceste opinii nu prea le-am întâlnit pe la alte nații. Mă opresc aci. 😁
Comentariu beton!23
@Ionuț. Da, măi, niște barbari. Nu numai că își iau copiii cu ei, dar le și permit să alerge sau să se târâie pe jos. La o crâșmă pe un puști l-a apucat cântatul, iar ciudații de la mesele din jur au cântat cu el, apoi au aplaudat. 😱
Comentariu beton!15
daca ai copii galagiosi stai dracu acasa si lasa-i pe ceilalti sa se bucure de vacanta
Se dezbate încă. Ce zici?14
@Mihaela la cum arata avioanele Taromului e si normal sa se aplaude. E chiar o performanta ca ajung la destinatie si nu se dezintegreaza pe traseu.
Comentariu beton!14
@Vera, auzi ce zice @TDC! Îl preiei tu sau mi-l lași mie?😂😂😂😂
@TDC prostii ca tine ma fac sa-mi doresc sa am 3 metri si la.ba piciorului de juma de metru ca sa te pot calca pe cap.
@Ionut ma duc la masa. Daca, pana ma intorc, nu ti-ai bagat p.ula, mi-o bag eu. Am zis!
Se dezbate încă. Ce zici?17
@Vera, nu mi-o mai bag că nu merită. Și iar mă trage @Habarnam de urechi că arunc cu pwli p-aci.😜
@TDC, coa’, tu îți petreci vacanța în avion? Ce sărac! 😂😂
Comentariu beton!14
Fiind un cavaler desăvârșit urmează:
@TDC,bagă amigdalele în mel.Până la copii,văcare.Merci.
Comentariu beton!16
@TDC,
Sau, dacă ești așa sensibilos/
sensibiloasă, nu mai bine stai tu acasă?
Există niște dopuri de urechi din ceară, foarte eficiente dacă e musai să ieși în lume, așa sensibil; bietul de tine.
Comentariu beton!17
Prânz înfulecat – check!
Scos verdeața dintre dinți – check!
Aprins țigara – check!
Constat lipsă de limbaj trivial… – error!
Să-mi bag p.ula în vacanța ta, @TDC!
P.uli băgate – check!
Comentariu beton!23
Băi, n-aveți niciun strop de empatie pentru pensionarii cu nervii în piuneze. Ce oameni!
@TDC, bossulică, te ajut eu. Mergi în vacanță în Siberia, Antarctica sau în nordul Islandei, acolo e liniște. Evită cu orice preț vestul Europei, locuitorii de-acolo au buba la cap, își lasă plozii să-și vadă de copilărie.
Comentariu beton!17
Ce chestie, cand eram copil, puteam sa stau nemiscat pe un scaun si sa tac din gura. La fel si ceilalti copii. Ce fac copiii dumneavoastra la ore, urla si canta si fug prin clasa?
Curios ca radeti de prostii din avion da aplaudati ca focile domnul cu cantecelele in gura mare. Asta da ironie.
Dacă ești genul copoi de vânătoare, amușină până o găsești pe tipa căreia îi e frică de zbor, aruncă ceva glume nesărate și de prost gust după care părăsești scena ca un machoman curajos, hăhăind singur, mamă ce spiritual ești.
Comentariu beton!11
De-aia am plecat în concediu cu mașina! 😛
Doamne, chiar ieri încercau unii sa aplaude in avion și se auzeau ba doi din fata, ba doi din spate, ba doi de la mijloc. Oribil, absolut oribil.
Pe bune că nu înţeleg cu ce deranjează aplauzele. Mie mi se pare un gest frumos, nederanjant. Sunteţi voi prea preţioşi.
Îţi place sau nu: 0 0
După decolare ia la răsfoit revista companiei aeriene. Musai trebuie să scoți toate interjecțiile pe care le cunoști. Oprește-te la paginile cu mâncare, oftează lung, nemulțumit(-ă). Cheamă însoțitorul de zbor și întreabă dacă produsele alea mizerabile sunt tot ce au în meniu sau au și ceva comestibil. Dă ochii peste cap, trântește cu năduf tipăritura și nu-i mulțumi, că nu ți-a dat răspunsul pe care-l așteptai.
Când, în sfârșit, poți cumpăra de mâncare, cere o supă. Uită-te fix în ochii domnișoarei drăguțe care te avertizează că-i fierbinte și ai grijă să remarce toată scârba pe care ai clocit-o în ultimele 30 de minute. Nu-i mulțumi nici acum, zeama aia nu-i la temperatură optimă pentru consum. Soarbe zgomotos, oftează, asudă, trage-ți mucii. Tare, să se-audă până-n cabina de pilotaj. Atent(-ă) la muci, varsă-ți supa fierbinte în poală.
Noroc că doamna era multilateral dezvoltată, iar cearșaful folosit pe post de pantaloni a absorbit tot lichidul. S-a consolat, apoi, cu un bax de ciocolată și prăjiturele. Pesemne îi scăzuse glicemia de nervi.
Comentariu beton!14
Nu fa dus inainte de zbor, nu! In avion e racoare, raman porii deschisi, vrei sa ajungi bolnav la destinatie? Totusi contracareaza c-un parfum bun, puternic, oliac’ di miros suav di trandafiri da bine.
Mananca bine inainte de zbor, hotii astia au niste preturi!!! Ceva gustos, savuros, c-un damf de usturoi, o dusca de tuica de-aia buna de tescovina de la tataia, bun!
Te ia somnul, nu te sfii, abia ajungi odihnit la destinatie, bun de-o tura prin mall-urile capitaliste. Ia o pozitie ferma, ca capul sus-stindard si fa ce stii mai bine: incepe sa horcai mai ceva decat porcii astia hacuiti de pesta, zi-le cu nadejde! Iar daca o surprinzi pe cucoana aia care rasfoieste cartea cu zgomot de te deranjeaza ca se holbeaza la tine, arunca-i o privire ofuscat, i-auzi, dom’le, n-are voie omu’ sa doarma!
Comentariu beton!17
Azi o să fiu un pic Gică contra. La sfatul 1: la ultima mea călătorie cu avionul am lăsat poporul să se înghesuie în picioare la coada de îmbarcare si am urcat printre ultimii. Și apoi caută tu Ady loc să-ți pui bagajul, că era plin de bagajele celor care au urmat sfatul cu trollerul supradimensionat. Și la dus și la întors, că nu m-am învățat minte. În condițiile în care rucsacul meu era mai mic (ca formă, dimensiuni, volum și greutate) decât rucsacul nepoților când îi scoate mă-sa 2 ore în părculeț. Era o călătorie de-o noapte, n-aveam mare lucru de luat.
@Ady, întotdeauna când am pățit asta, mi-au luat stewardesele bagajul și l-au pus în spațiile de depozitare rezervate pentru echipaj. 😉
Da, dar pe avionul cu care călătorea @Ady, nu era nici un stuard…
@Mihai, îți dai seama că până la urmă s-a găsit un locșor și pt bagajul meu. Gen la 3-4-5 locuri distanță. Dar tot era un pic iritant.
Sau dacă ești răcit și ai probleme cu sinusurile, nu folosi decongestionante nazale niciodată. Nici măcar înainte de a face check in. Trage nasul vârtos și suflă-n șervețel după. Așa e bine. Și pentru barosăneală maximă, desfă șervețelul și uită-te mirat la ce a ieșit din nasul tău.
@Dilimache, fără glumă, dă și tu niste denumiri de decongestionante. C-am rămas în urmă cu tehnica.
Că-s răcită și de 2 zile vorbesc de parcă locuiesc într-un butoi. 🙂
Sinupret, cel mai bun
Mulțumesc.
@Ady
Bixtonim
Bixtonim Xylo
Bixtonim Xylo Aroma – cu mentol si eucalipt
Olynth
Olynth HA
Duo Nasal
Biorinil
Flonase
Cosinus
Otrinase
Muconasal
Rinonef T
Dacă incep cu formele de apa de mare, izotone/ hipertone mă dă Mihai afară de pe aici.
Cp.
Comentariu beton!11
Miki ești farmacistă ? 😋 La ce pomelnic ai înșirat pot face așa supoziție?
Parcă ai avut ceva probleme cu insomniile? Right ?
@Miki,
L-ai uitat pe Vibrocil.
1. Dacă ești farmacistă, am o îngrijorare: e ceva in neregulă cu el? 🤔
2. Dacă nu ești: să știi că ai omis multe produse de gen din lista ta și nici nu le-ai scris frumos, in ordine alfabetică. 😂
3. Dacă răspunzi că doar alea sunt bune, revin cu întrebarea de la 1., chiar dacă nu e îndeplinită condiția cu meseria.
4. Dacă nu răspunzi deloc mă duc și cumpăr sinupret. 😁
Well, eu le pun copiilor picaturi Tobradex in nari cand sunt mucioase.
Nasonex.
Nimic.
@Elena P, Nimic, picături sau supozitoare ?
@Shoric, nimic-nimic😜.
@HabaRnaM
Nu sunt farmacista.
Lucrez in domeniul pharma/ sănătate de vreo 14 ani.
Cu unii care citesc/ comentează/ dau share la postări mă cunosc personal dar…. sunt sigura de faptul că ei nu știu că eu sunt Miki 😘😛.
Da, am avut o perioadă mai tulbure care m-a afectat profund. De aici problemele cu somnul.
Partea bună e că mi-am revenit. Partea mai puțin bună e că sunt mai frumoasă, mai dură si mi-am cam pierdut din … inocență ca să zic așa.
@Solandi am scris ce mi-am adus aminte. Mai sunt multe.
M-a zgâriat ‘ Sinupret e cel mai bun’.
Nu există ‘ cel mai bun’ exista ‘ potrivit pt pacient in acest moment pe această afectiune’
Scuze că am uitat Vibrocil.
Toate decongestionantele sunt nocive dacă sunt luate ‘ după ureche’ sau că ‘ așa a zis Miki pă net’ ori dacă sunt luate mai mult de 3- 5- 10 zile
@ all.
Eu una, pun decongestionant doar cand nu pot sa respir deloc si ma simt prea nașpa să fac inhalații.
In rest… Apă fiartă cu sare și ‘ abureală’ cu prosop in cap. Desfundă nasul foaaarte bine.
Nerecomandat hipertensivilor.
@Miki, Dilimache, ziceți mă „picături de nas”, nu băgați oamenii în ceață cu descongestionantele voastre. 🙂
@Miki picăturesc cu talent (conform rețetei de la medic sau conform prospectului – e jale când scrie de 3 ori pe zi, max 5 zile) (alternez produsele la fiecare răceală), plus apă cu sare, + inhalații cu diverse uleiuri volatile, + spălături nazale cu apă de mare + uns pe piept cu Vapo Rub, dar congestia tot acolo e de fiecare dată. Zici că mi-a turnat cineva beton în nas.
Am crezut că Dilimache se referă la altceva, mai bun, mai rapid, mai alea alea. Momentan sunt la a treia zi în care respir aproape exclusiv pe gură în ciuda a cam tot de mai sus și nu e fun deloc.
În sala de așteptare, nu-ți pune bagajul pe jos. Pune-l pe scaunul de lângă tine. Nu ai de unde să știi dacă a spălat cineva podeaua și nu ai chef să-ți murdărești hainele „de bune”. Ignoră-i cu talent pe cei care vor să stea pe scaun. O pot face stând pe bagaje.
Tot în sala de așteptare, dacă tu călatorești singur și ai ochit trei locuri libere, pune-te pe ăla din mijloc. Cei care pleacă însoțiti pot sta și separați. Ce atâta apropiere?!
Sună-ți toți cunoscuții și spune-le urlând ofertele de la duty free. N-ai bani, nu le poți cumpăra nimic, dar trebuie să știe că sunt mult mai ieftine decât în magazine. Așa de-al dreacu’ ce ești tu, bagă zânzanie. Ah, și nu uita să-l testezi în sală acolo sau în avion direct.
Mai e și cazul când intri în duty și începi ca înecatu’/înecata să te dai cu toate testerele. Normal că la final ieși pufnind pe nas că nu-ți place niciunul. Dăhhh.
Și dacă tot i-ai sunat, spune-i fiecăruia în parte că tu nu te mai întorci. Rămâi în civilizație că te-ai săturat de cocalari.
Comentariu beton!26
Bă, dacă al tău copchil n-a reușit să facă tot avionul să cânte cu el, cursa e ratată.
Comentariu beton!17
Nu prea am zburat cu low,nu sunt fan zbor dar la 90% din ultimele zboruri mi-am întâlnit nemesisurile.Ăia care vor să socializeze.Care te întreabă de carte,de viata.Bă,plm stiu că avem o garnitură de tren cu cuvinte,da’ de ce tii tu să mi le spui pe toate în zece minute.Vă spun io teroriștii de aia deturneaza avioane.Este unu mutalau ca mine si pică pe capu’ lui un nevorbit.Ăsta avea alt obiectiv unde să se arunce în aer,da’ cât plm să suporti.De aia merg cu masina,vizitez,dorm frumos in pat,vorbesc cu oamenii care îmi plac,copiii,sotia,prietenii de o viata sau vorbesc ei între ei si eu tac.Asta este ocupatia mea favorita,să tac.
Comentariu beton!32
edelweiss
E-hei…tăcerea asta nu-i așa de simplă cum cred unii…
Comentariu beton!13
Asta e natura taciturnului…….tace, tace, dar cand rabufneste, rabufneste (vezi iesirile tale de ieri)…….@edelweiss am fost muta in viata sociala multi ani……..dar cand am defulat nu vrei sa stii „cum am dat cu oamenii de toti peretii” cu cuvintele…..ps faptul ca nu ai putut face ieri misto de BJ imi da cu virgula… sunt doar constatari din exterior….atat….
Blowjob?Nu mă înțelege gresit,dragă Ioana,îmi place să mi se su.ga pwla dar nu când sunt muscat de vipera.Si nu de catre un nene.De fapt în momentul ala să primesc un bj de rescue este ultima manevra la care m-as gândi.Ca unu care a trecut prin două accidente de motor,cu ceva între 13 si 18 fracturi,să mă uit in fisele de externare,iau moartea in serios.Ca si primirea unui bj.In conditii cât de cât normale care să nu implice fuga la spital.
Tu dai cu cuvintele,eu prefer să strâng de gât.Chestie de gusturi si de dementa.
Comentariu beton!14
@edelweiss man, o sa mai cujet
Mana sus cine mai e dezamagit ca Ioana si-a sters mesajul catre „omul comun”, edelweiss!
Comentariu beton!11
Vera, prezent!
Chiar doream să o întreb dacă e pregătită pentru aterizare 😀
Vera, Mona, din anumite motive, de vreo 2 saptamani dorm 3-4 ore pe noapte….de aceea sunt un fel de zombi……ieri am „simtit’ o frica la @edelweiss……da, scrisesem sa se bucure de viata, generalitati, peace man, cand imi mai arunc odata ochii cu atentie si am citit ca „man” a vazut moartea cu ochii la propriu, de aceea am sters si am zis ca voi mai cujeta…….si am cujetat……ok, edelweiss man, frica de moarte, care la tine e mai mare decat in mod obisnuit…..vrei sa discuti aici sau „e problema mea, ma descurc” (tii minte cum ai pus problema in cazul Paco man).
Ioana,măi dragă,respect moartea asa cum respect si viata.De unde Bicu’ si Gillettu’ meu ai tras concluzia că mie îmi este frică de moarte mai mult decât în mod obişnuit?Cu ce plm măsori frica asta?Trebuie să fii foarte prost să nu iti fie frică de moarte.9 ani de box,9 luni de beci la nemti,doua accidente de motor,ultimul dur si asta tot la nemti,merg la fel de voios cu motorul,crezi ca frica mea de moarte este mai mare ca la restul?
Acu vreo doi ani am oprit masina să ma si anume pis într-o pădurice.Am crezut că văd aluni si am dat nas în nas cu o familie de mistreți,vier,scroafe si neste pui.Tot timpul am cutit la mine.Stii ce am făcut?Am multumit celui de sus că a făcut dictai planeta si avem loc să fugim curajos în directii opuse.Dacă mi-a fost frică?Cum dracu să nu,eram căcat de frică.Mă faceau tăiței.Bolt dacă alerga lângă mine,îl scuipam în gura din plin fuleu.Dacă aia fugeau după mine mă pisam si pe Tarzan,cum mă urcam în primu pom.Noroc că aia surprinsi si cu bun simt au rupt-o in directia opusa.
Dă-mi trei kile de frică moderata de moarte,Ecaterino
Comentariu beton!19
@edelweiss spune drept, căutai zmeură în pădurice?!
Comentariu beton!12
Fricoiosule 😋 până să aterizez în stâna lu’ Bucur am purtat și io brișcă la mine. Permanent. Tradiție de familie. Cuțâtu’ de lemn îi zicea tata … când te întâlnești cu ursul / vierul în pădure să ai cu ce răzui pantalonii de maro 😉
Jok E : Usaineee… te strigă Safta 😋
Mann,io am niste reguli de aur:
Esti aproape de bel.irea pu.lii si este loc,fugi,bă da’ fugi.
Dacă sunt chestii dubioase,nu te duci ca prostu’ să vezi ce este.Stai dracu la distanța ca vezi bine si de acolo.Dacă este nasol,aplici regula de mai sus.
Maxim de eficiența cu minim de efort.Nu am nici o străbătere să iti dau o ranga in cap pitit după colt.Nu suntem la turnir.
@Vera,nu.Doar un pis cinstit.
Comentariu beton!11
Cam ai dreptate Floare de colț, cam ai 😉 vorba blogărului șăf.
@edelweiss man, de unde am tras concluzia: am trecut razant pe langa moarte de vreo 2 ori, nu intru in detalii ca sa nu pierd esenta. Deci, premisele de plecare la citirea articolului au fost cam aceleasi. Asa ca am citit articolul si am raspuns scurt: BJ. , fara sa citesc inainte comentariile. Apoi m-am luat cu mainile de cap dupa ce am citit cata teorie si filozofie s-au facut, cand trebuia sa fie doar caterinca. So, din punctul meu de vedere, daca nu e ceva acolo in tine din ce-am mentionat, you, @wise man, cu cuvintele ferme si haioase la tine (de regula!!!) ar fi trebuit sa zici: BA, SA SI-O SUGA SINGUR!
Ioana,îmi pare rău ca te-am dezamăgit.Nu ai fi prima.Tine aproape.In.mod sigur o să se mai întâmple.Pot si mai rău, să stii.Fac multe chestii contrare unanimitatii,doar asa de al dracu.Mă satisface.
@wise man, am observat ca e pielea a dracului pe tine, da’ na acum nimeni nu e perfect……..ps. sper ca ai prins ideea (esenta)………tinem aproape……
Wise man, ai vazut „Peaceful Warrior”?
https://www.youtube.com/watch?v=gegNMYvY_yg
Când avionul intră într-o zonă cu turbulențe, ridică-te în picioare și urlă cât te țin bojocii: „O să murim! O să cadă avionul!” Așează-te apoi liniștit înapoi în scaunul tău și bucură-te de haosul creat.
Comentariu beton!18
1.Ca o femeie evoluata dupa 10 de Spania iti bati copilul de 2 ani in avion pentru ca nu intelege ca trebuie sa stea cu centura.Plescaituri peste maini, amenintari, fara nici o jena ca tu stii cum sa iti educi copilul
Chiar m-am gandit serios daca sa chem asistenta sociala, fiind noapte am zis sa nu le stric somnul…
2.Ca sa iti treaca timpul mai usor, te imprietenesti cu colega de scaun, iar daca una e emigranta si cealalta din Romania se vor gasi multe de povestit.
O intrebi fara nonsalanta tot: cat castiga, cat plateste chirie, cate camere si ce suprafata are casa in care locuieste, cat e alocatia pentru copil, cum e cu sistemul medical, cat costa gradinita, ce mananca si cat plateste pentru mancare etc.Iar colega iti raspunde la fiecare intrebare, asa cu mandria omului realizat, de fapt singura realizare notabila e ca in acea tara poate manca tot ce isi doreste…
Comentariu beton!13
@zaluda nu inteleg punctul 2. Care e problema?
@Vera
Din punctul meu de vedere e cam indiscret sa pui astfel de intrebari unui om pe care nu il cunosti.Eu le incadrez la detalii personale, nu zic ca e neaparat bine, limita vietii personale e estimata diferit de la individ la individ…
Comentariu beton!12
@zaluda limita e aia pe care o dictezi TU. Daca interlocutoarea a raspuns si a incurajat dialogul, nu vad problema. Unii trancane despre absolut orice.
@Vera
De accord cu tine, in cazul acesta tine de receptor daca raspunde sau nu la intrebari.De aceea ziceam ca depinde de la individ la individ cum interpreteaza situatia….
Ce fraiera sunt!!! Da’ las’ ca ma fac eu mare si-o sa ma apuc si eu sa calc alti fraieri pe cap! Nu de alta, dar Mihai trebuie ascultat, ca stie ce spune!:)))
Recomand fumatul in toaleta. Nu exista senzori de fum si nici camere video. Daca totusi esti prins, sa nu le zici unde ai aruncat tigara si nici sa semnezi foaia pe care ti-o da stewardesa. Astfel cobori garantat primul din avion si ajungi primul la terminal cu o masina vip, cu sofer inclus.
@Danyzus,
Pățanie personală? 🙂
@Laura G: nu personala, dar eram in avion. O femeie a fumat in toaleta si a fost ulterior descoperita de o stewardesa. A fost rugata sa spuna unde a aruncat tigara si sa semneze un fel de proces verbal prin care isi asuma fapta. Daca nu recunostea urma sa fie chemata politia dupa aterizarea avionului. Cum aia a refuzat sa recunoasca o coborat prima din avion, cu politia langa ea, si a plecat tot prima direct cu masina politiei de frontiera.
Mereu cu low, dupa buget, coane Fanica! Nu am intalnit mari nepoliteturi totusi…Poate ca au fost dar le-am acoperit cu marea fericire ca am invins frica de zbor.
Am fost tipul de persoana care a spus : niciodata in avion! Si cum niciodata sa nu spui niciodata…
Un pic ma plictisesc la cozi si controale. Prezinti pasaportul si biletele nejustificat de des, parerea mea.
O data la trecutul prin poarta, a sunat. M-au dezbracat si m-au verificat la sange. Nu aveam nimic. Si azi e mister pentru mine. Sa fi fost creierul meu din metal? Ori inima cumva? Din metal pretios, of course…:)…
Zi buna tuturor!
In legatura cu aplaudatul…e ciudatel dar nu-mi displace foarte mult. Il inteleg.
Comentariu beton!14
Sărut mâna doamna GMT! Nu îmi doresc să fiu Gigi contra dar eu nu înteleg povestea cu aplauzele. Nici în avion, nici la cinema și- cu atât mai mult!-la înmormântări! Și tocmai pentru că e ciudat gestul l-au și parodiat Mihai și colegii de blog. Eu personal am rămas … uimit acum vreo 35 de ani când aflat în vizită în București la un văr, m-a dus omul la sala polivalentă de-am văzut „Sfântul ” cu Roger Moore, iar la final aplaudau oamenii ca la o plenară P.C.R.!!! 😣
Comentariu beton!11
@VictorR, cum să nu-l aplauzi pe Sfânt?
La înmormântâri n-am întâlnit, dar cred că m-aș fi pișat pe mine de râs.😂😂
Bine, la noi și treaba cu claxonul e ciudată. În sud se claxonează la înmormântare, în Ardeal la nuntă, de-au rămas ai mei mască la nunta mea când i-au auzit p-alde socru-meu cum claxonau în drum spre local.😂😂😂
@Ionuț: Ah da, claxonatul! Altă chestie ce mă dă pe spate! Am cărat nuntași și la nunți la care participam și la nunți la care doar pentru asta fusesem chemat. Clar am fost ăl mai tăcut șofer! Gen @edelweiss! 😉
@Ionut, inseamna c-ai ratat inmormantarile televizate ale tuturor vedetelor raposate in ultimii ani.
@VictorR, ăăă… vrei să vii la nunta mea?! Am pălincă bună! Și Tuborg… ăăă… Bere! Bere am vrut să scriu. 😉
@moatza, singura vedetă sunt eu, daaa?😂
D-aia n-am urmărit nici o înmormântare televizată până acum.😜
Buna sa va fie ziua, domnule VictorR! Nu toti oamenii se simt confortabil in aer, sa o luam babeste…Omul daca nu are picioarele pe pamant- bine infipte- nu se simte sigur, protejat. Aerul iti da o senzatie de neliniste, ca o recunoastem sau ba. Sigur ca ti se poate intampla ceva naspa si pe pamant, omul poate muri oriunde si cam oricum. In avion parca te simti mai neajutorat, mai fragil, de aceea se aplauda la aterizare. Iata, am ajuns cu bine pe pamant, suntem din nou in siguranta. Stiu ca e aiurea dar omul are acea bucurie: ca nu mai e suspendat in vazduh.
Tocmai am fost sa ridic un certificat de handicap pentru o ruda. Buluc. Vreo 50 de insi. Iese o doamna functionar la noi si anunta ca se vor striga numele persoanelor in ordine alfabetica. Ce intelege romanul? Ca trebuie sa se duca gramada peste masuta unde se afla doamna respectiva. Pe linga mine (asteptind linistit litera D) trece lovindu-ma cu coatele de oltean un nene cu o carte de identitate in mina, disperat ca isi pierde locul in fata. Curios, ma uit la ea: Zaharia Ion… Reminiscente de pe vremea Impuscatului. Treij da ani si degeaba!
Comentariu beton!19
Păi tu nu știai că el era Zaharia Ion Întâiul ☺
Comentariu beton!13
Acum ceva ani,zbor de noapte, au început la un moment dat niște hurducăieli și picaje în gol de-am sărit ca arsă din somn. O voce feminină suavă și calmă ne anunța în stație că sunt goluri mari de aer, turbulențe, condiții nu știu cum de vreme și ne mulțumea frumos că am ales să zburăm cu ei, asta în timp ce zguduiala era în toi. I-am reconstruit în gând discursul, care se încheia ceva de genul ”ne pare rău pentru disconfortul creat, vă mulțumin că ați ales compania X și să murim împreună”. La aterizare m-am alăturat cu entuziasm aplauzelor.
Comentariu beton!23
Eu nu aplaud, ce draq, doar nu-s focă la circ 😋. În schimb țin minte primul zbor și bucuria că-s în viață. Școala de pilotaj de la Ghimbav, un avion cu un singur motor în față și 2-3 locuri, pilotul veteran cu sticla de wiskey și țigara din dotare în colțul gurii,mereu. Aaa și eu, inconștientul de 20+. Și ZBOR și vânt în plete și pilotul nu avea nici o jenă în a face acrobații după ce a dat drumul la planor. Senzații deosebite. La aterizare am sărutat pământul, pilotul, tooot… mă pupam singur că-s în viață.
A avut omul dreptate. N-am frică pe ăstea mari de pasageri. M-a vindecat – șocant, dar eficient.
Comentariu beton!13
@HabaRnaM,
Să înțelegem deci că tu nu aplauzi ci pupi tot ce e in jur, la aterizare? 😎
Comentariu beton!19
Anduța,
La o fază din asta pot să acompaniez aplauzele cu un zăngănit de dinți, pentru eliberarea mâinilor ar fi nevoie de personalul de la întreținere.
Tin minte că dupa primul zbor am avut o febră musculară la mâini, nici piaptănul nu reușeam să-l țin ca lumea.
Acum sunt mai calmă, aș aplauda dar sunt concentrată să-mi fac cruci în cerul gurii 😀
Comentariu beton!11
@Solandi a fost o dată-n viață, precum virginitatea 😋 Nu-mi permite fizicul, din păcate, că aș încerca să sar cu parașuta ☺
Prefer, unde se poate, să ”pilotez” eu =>mașina.
Habar, eu am fost martor la mai multe tipuri de aplaudat:
-ca foca la circ – zbor normal, fără evenimente, aterizare obișnuită, n-am înțeles aplauzele. Probabil de complezentă. La astea nu particip, nici nu mă enervează, ignor.
– ca defulare și recunoștință pentru pilot/echipaj/avion- că am ajuns safe la destinație după un zbor dificil, pe exemplul dat.
– ca felicitare pentru măiestria pilotului/piloților- au fost vreo două zboruri în care sincer, la aterizare, am fi putut lejer băga ața în ac, atât de lină întâlnirea roților cu pista. M-am băgat și la astea, nah 😛
Solandi, îți dai seama cum ar fi ca toți nevindecații de teama de zbor cu avionul să reacționeze ca Habar atunci? Deja aplauzele par chiar binevenite 🙂
Mona, fac și eu cruci în cerul gurii, și nu doar după călătorii cu avionul, ci și după cele cu mașina, mai ales dacă nu conduc eu. Când sunt eu la volan n-au decât să-și facă ceilalți 😀
Comentariu beton!20
Și să nu uităm că stewardesele sunt toate niște ștoarfe ,te poți da la ele liniștit.Montează niște orgii monstruoase cu piloții în camerele de hotel.Dacă te ignoră,îi poți atrage atenția că ar fi cazul să își scoatâ figurile din cap și să lase bășinile.
Comentariu beton!15
@Paco
Le cunoști pe toate? Ai participant la orgii cu toate? Nu cred. Atunci mucles!
Ciprian, e un fel de adevăr valabil gen „toți bărbații e porci și umblă cu vipere” 😋 Ai prins-o ?
Cât despre faza cu mucles, îs convins că tace. Doar n-o dicta comentariile..
Ești vre-un steward, cumva? Ai unghiile date cu lac? Gud lac!
Ps. Apropo, mi s-o bușit Dragon Assistantu’ pe Win8.1. Vre-o soluție viabilă exceptând Cortana știți?
Sincer la cat de frumosi sunt unii piloti si sexoase stewardesele alea si eu as participa la acele orgii.
Sincer eu nu am vazut sau auzit basinile lor, dar de.., le-a auzit Paco pe toate. 🙂
ăăăă, pipăl, ding ding ding, egzistă sarcasm, aț auzit dă dansu’? Ie la @Paco în traistă…
Comentariu beton!15
@Ciprian, gizăs, man. Ieri i-am zis @Verei „marș” că te vota pentru comentariul tău mișto. (Te votasem eu prima și nu-mi plac intrușii).
Dar azi îi zic: @Vero, soo pă el!
Mai stai puțin pe aici. O să vezi că toți suntem miștocari. Și facem și mișto de noi.
Uită-te mai jos ce comentariu ii las @Anduței la întrebarea adresată Verei: ghici cine aș vrea să fiu?
Comentariu beton!13
A durut bătaia asta cu pietre. Nu sunt o ștoarfă, doar le-am ținut partea. Cineva trebuia să o facă. 😁 Glumeam.
Deci. Da, am sărit în sus și n-am sesizat sarcasmul. Se mai întâmplă. Am întâlnit destul de mulți inși pt care o femeie era ștoarfă pt că l-a refuzat pe el dar s-a culcat cu vreo doi prieteni de-ai lui. Nu-mi place să aud asta și intervin.
@Paco Am sărit calul la faza cu mucles. Recunosc, scuzele mele.
Retard zici? Asta e fiecare cu lipsurile lui.
@Habarnam Nu, nu sunt steward, dar poate mă recomand ca fiind să particip la o orgie.
@Elena P Mai stau pe aici. Am să vă citesc, să încerc să vă cunosc și am să comentez, problema e că nu prea am timp liber.
@Cipriane, @Mihai (șefu’ de gașcă, pentru novici) nu s-a ostenit să pună regulament p-aci, deși a fost solicitat insistent (salutări din depărtări, @Anduța). De foarte multe ori:
– comentariile-s la mișto / sarcastice
– avem inside jokes. Dacă-ți dă cu virgulă, probabil e o treabă preluată din trecut, de pe FB sau de pe coclauri (unii au ajuns să se cunoască mai bine)
– batem câmpii. Avem belelele noastre, suntem sătui de ele, aici ne permitem s-o luăm razna. În parametrii împuși de ză Big Boss, desigur.
La injurii apelăm rar, doar dacă se sare calul (vezi cazul lui @TDC), avem alergie la mucles și alte manele. Ah, da, să nu uit. @Elenei trebuie să-I faci scheme cu X, Y, Z, altfel se bulversează. Pe @edelwiess e bine să nu-l stresezi, ca să nu te alegi cu un topor (virtual, desigur) în tâmplă, @Laurei trebuie să-i dai înghețată (numa’ vara, că-i sezon, iarna nu știu ce preferă), iar pe @Vera să n-o calci pe bătături. O să afli tu ce și cum pe parcurs. 😂 Spor la rupt gâtul în taste!
Comentariu beton!13
@Didina Merci.
@didina mama, ce generala ai fost cu „sa n-o calci pe bataturi”. Practic, fiind barbat, uneori si daca respira ma calca pe nervi. 😀
@Ciprian, relax, ne jucam frumos. De cele mai multe ori. Uite, zilele astea au fost cam misto, deci urmeaza o schisma ceva, o porcaiala, o paruiala. Bunutu sa ne aiba in paza. pe toti!
Didina, uitasem de regulament :-))))))), mulțumesc că mi-ai adus aminte 🙂
Comentariu beton!13
Acum un an ma intorceam din Malta exact in noaptea de Inviere 🙂 Patru domni distinsi ( pantaloni trening+ tricou cu guler+ vesta de fas; nu cumva sa ii surprinda vremea in vreun fel ) au asteptat cu nerabdare 12 noaptea, au ciocnit oua, s-au urat de Inviere si au inceput sa le manance cu pofta (mai aveau la ei drob, cozonac si pasca) ..Se evidentiasera din aeroport ptr ca strigau zgomotos unul la altul ” baaaaah…astia nu au kfc aici in zona libera..ce fraieri…e mic aeroportul..de aia mah…” Norocoasa cum sunt, au stat langa mine in avion; asa i-am si remarcat ca sunt credinciosi 🙂 Bonus: la sfarsit au vrut si poze cu insotitorii de zbor 🙂
Comentariu beton!13
Ati uitat de cei care mananca in avion si arunca pe jos.
Anul trecut am fost in Maroc cu low cost(doar cu astea merg, ca de, bugetu). Pai se vedea care erau localnici si care nu. In spatele avionului unde au stat localnicii numai gunoaie, ambalaje, mancare. Am facut o fata incat una din stewardeze a crezut ca am atac de panica. Cand si-a dat seama la ce ma uit, a zimbit si s-a apucat sa stranga din gunoaie. Se vedea pe ea ca era cam obisnuita cu aceasta „priveliste”.
E multe sfaturi bosulică.
Cine crezi ca poate să le țină minte?
Nu cre’ că-i om in stare să le facă pă toate.
Pentru astfel de manifestări se recomandă legitima lecitină cu salam dă soia 😋
De fiecare dată când merg cu avionul, îmi aduc aminte de sfaturile astea. Stau ca prostul pe scaun în poartă la aşteptare şi râd, băi da’ râd, de se uită toți ăia care stau la coadă, în picioare, de-o oră şi nu stiu ce se intâmplă.
Dacă ai prunc pănă-n 10 ani și-i pui vreun film sau joc pe tabletă, nu cumva să-i pui căștile. Cum să nu se bucure tot avionul de piuieli, trosnituri, fragmente de muzică de bâlci căntată la xilofon și mini-explozii preț de 3 ore jumate?
În fața mea la check-in era unul cu un bagaj de 40 de kile. Limita companiei pentru biletul premium era 30. Omul părea surprins.
Dacă ai copil, pedepsește-l dacă se oprește din izbitul cu picioarele în scaunul din față, sau măcar admonestează-l dur. E altitudine, scaunele-s incomode, trebuie să-și facă gimnastica.
Dacă-ți pui scurta în compartimentul de sus, nu uita să-i arzi una peste ochi și ochelari cu pulpana plină de nasturi grei vecinei de scaun și apoi să te uiți ciudat.
Poate nu aveau casti, poate se stricasera, poate copilul nu suporta castile… Tu de ce nu ti-ai pus castile cu muzica ambientala, sa iti calmezi nervii aia nervosi?! ^^
Jesus, voi astia fara copii (sau aveti, dar ii incuiati in debara cand plecati in vacante, inteleg) sunteti niste acrituri. Luati cu xanax, stresatilor!
Acum nu vreau sa fiu carcotas dar daca in avionul ala era o vipera sub un scaun si se isca un supt de venin spontan in timpul zborului parca altfel suporta lumea golurile de aer…
Cu vipera mișunând de capul ei prin avion? Nu știu ce să zic. Poate după ce o instalau frumos pe un scaun și îi fixau și centura.
Să fie la îndemână.
Marius M, crezi? Mie sincer nu mi-ar aduce vreo alinare să-l văd pe vreunul care va muri otrăvit și zdrobit în caz de prăbușire, pe când eu doar zdrobită. Umor macabru, nu m-am putut abține. Stai așa că te susțin vesel mai jos, că văd că ți-a plăcut mult articolul de ieri. 🙂
Solandi, cred că a omis Marius M să zică de tufele de zmeură instalate strategic sub fiecare scaun. Era un zbor mai special 🙂
Comentariu beton!17
Nu ii suport pe cei care dorm in avion.Acum mai bine de treizeci de ani 9 racani inclusiv subsemnatul + intr-un AN 2 (un biplan monomotor care e folosit si de aviatia utilitara) care „se tara” sa ajunga la 1000 de m, la un moment dat motorul a dat un rateu puternic si intr-o milisecunda toti eram in picioare buluciti la usa si urlam la instructor sa deschida dreaq usa, sa nu murim in sicriul ala.Am sa fac o paranteza sa va spun ca un parasutist militar pe vremea aia complet echipat NU PUTEA sa se ridice fara ajutor de pe banca.Pe cel de langa usa il ajuta instructorul apoi la randul lui cel ridicat il ajuta pe urmatorul si tot asa pana eram toti in picioare,Revenind la poveste, urla instructorul la noi sa trecem inapoi cuminti pe banci, ca nu s-a intamplat nimic, ne intoarcem si stupoare un racan moldovean dormea dus sforaind cu capul pe spate.Jap un bocanc la fluierul piciorului si un „scoala fututi mortii matii”.Se trezeste el buimac si zice „nu mai da-ti mah, ca nu am auzit nici o sirena de comanda salt”.
PS: eu cred ca si pilotii mai ales cei de pe low cost aplauda la fiecare aterizare.
Sunt aterizari bune cele care avionul ramane intreg si sunt aterizari excelente cele in care avionul ramane intreg si fiecare coboara pe picioarele lui.
Comentariu beton!11
Nici eu nu-i suport pe-ăia care dorm în avion. Mai ales pe bebeluși sau copii. Sau pe cei obosiți. Sau pe cei care n-au altceva mai bun de făcut, sau vreo treabă, cum ar fi să sară din avion.
Comentariu beton!20
@Anduta statistic vorbind probabilitatea sa se strice un avion in zbor e mult mai mare ca cea sa ma muste o vipera in timp ce noi ne plimbam hai hui pe munte.
Dar si asa in ambele cazuri,eu totusi prefer sa am o parasuta langa mine..!!!
Daca te roaga un alt pasager sa-si puna bagajul de mana la picioarele scaunului gol de linga tine nu-l lasa, ia-l cu „Mind your own business !”, da-te strain desi te lamentezi in continuu cu toapa de nevasta-ta in romana.
Comentariu beton!11
@Ciprian ,mucles îi spui la ..-..,nu mie.Ești atăt de retard că nu ai prins trolling-ul.Faza mi-a povestit-o o amică spanioloaică stewardesă ,pe un zbor din Dubai .Primită de la un conațional de al tău blindat cu lanțuri,ghiuluri și brătări de 7 karate ,luate din bazar de la turci.Care a hărțuit-o tot zborul.Că la debarcare țăranul metalifer a swpt-o original(soțul tipei e polițist,e altă poveste.)
Bun.În altă ordine de idei.@Alin spunea ieri de ceva scenarii.Sunt foarte curios ,cu acceptul lui Mishu,evident,cum s-ar transpune în slove ,o călătorie cu avionul,ai cărei pasageri sunt membrii acestui blog…Jur că sunt foarte curios.😂😂😂Curaj ,dragii mei..
Comentariu beton!16
călătorie cu avionul zici? Eu șed cuminte, cu muzică în căști și ceva tărie în bot. Dacă se depresurizează/se prăbușește aveonul, îmi aprind o țigară. Atât!
A, și trebuie minim 7 rânduri între mine și Anduța! Si tot minim 7 de Faiantar.
Comentariu beton!13
Cuști are avionu’ ăla ? Îs presurizate și anti vipere ? La manșă e Captain Planet Vasilescu?
Ahjahaha Paco … bagă ce mai stai … dacă ai timp și chef firește 😋
Dacă reușește să-l zboare la sosire ne așteaptă lăutarii și un ciopor de bocitoare profesioniste alături de o firmă de organizat evenimente(nunți, botezuri, cumetrii)
Ps. Geamăna nu are voie lângă pilot … că fwte zboru’. Elena stewardesă!! Solandi în turnul de control!!
Comentariu beton!15
Vera, și ce te faci dacă e vorba de o călătorie cu un avion deturnat de un terorist? Ia ghici cine vreau să fiu eu :-)))))
Comentariu beton!16
Io nu mă urc.Asa m-a învățat mama:să nu iau bomboane de la necunoscuți si să chem miliția,să nu culeg zmeură in sort sa ajunga sa te molfaie toti dezaxatii,să nu mă urc în avion cu necunoscuti de pe net ca să ne cunoastem.fix in avion.Nu m-a învățat că nu e bine să fac grătar in pu.la goală.Vă astept io cu masina.Sau nu.Mai mult ca sigur nu.Puteti să luati voi toti un avion si eu altul.Asa putem sa stăm de vorbă fără stres.
Comentariu beton!13
@Anduța daca esti tu in avion, ORICINE va vrea sa deturneze avionul sa aterizam de urgenta si sa fugim care incotro :))
Comentariu beton!13
@Anduța ce culoare să aibă călușul ? Dar cătușele ?
Eu mă urc binișor cherchelită și cu dopuri în urechi.
Ce fac mai departe … poate îmi spuneți voi, la aterizare, s-ar putea să am nește lipsusuri 😀
Vreau să stau lângă Ionuț, dacă se poate, eu sigur mi-am uitat trusa de supraviețuire pe undeva și mă bazez pe a lui. Dacă nu are trusa la el măcar dă tonul la muzică, deci tot e bine.
Comentariu beton!14
Păi măi, @Paco, așteptăm scenariul. Am văzut că te pricepi. 🙂
Iaca info: îmi place să mă dau cu avionul, îs foarte relaxată. Stau întotdeauna la geam (dacă nu călătoresc cu fie-mea), cu căștile pe urechi. Dacă se poate să-mi dai bilet pe lângă @Safta și @Vera ți-aș fi recunoscătoare.
Comentariu beton!12
Știți ceva, dacă se poate, eu mi-aș dori să fiu la business class, singură. Vreau să dorm pe avion, n-am chef de socializare :-))))) Vorbim prim postări, dacă e 🙂
Comentariu beton!19
@Anduța, parașuta?!🙄
Comentariu beton!15
@HabaRnaM,
În turnul de control? Adică mă lăsați pe sol? Știam eu că îți sunt dragă. 😉
Dacă nu sunt in tură în turn, vin cu voi. Și stau eu lângă Anduta. Sau lângă oricare dintre voi. Parol
Comentariu beton!12
@Mona, n-ai citit ieri că eu plec la drum complet nepregătit? Nu ziceau fetele că am trusa doar acasă?😂😂😂
După atâtea și atâtea zboruri sunt încă stresat și mi-e frică, am tensiune oscilantă și niciodată nu știu cum reacționează când sunt în aer, răspind monosilabic și neatent, nu vrei să-mi vezi fața când sunt turbulențe (soția zice că-s alb ca un cadavru), și stau cu punga pentru vomitat în mână tot drumul, inclusiv când îi distrez pe pitici.
Am tot felul de scenarii prăpăstioase în minte și să-l ferească personajul imaginar principal pe ăla care ar dori să le afle.😂
Mai vrea cineva să stea lângă mine în avion?
Solandi pe cine lăsăm atunci, așa mai de încredere? Pe MAS ? Laura G nu prezintă încredere că e dependentă de înghețată 😋
Vin și eu lângă voi, țin călușul la îndemână. Cătușele i le pun Saftei ca să nu mai scrie comentarii ofensatoare 😊. De zbor nu îmi e frică, de nebuni cam da, droarece sunt imprevizibili 🤔
Îl luăm și pe Ionuț? Aduc eu rachiu de pere ori ceva țuică dă prună și lumânări în caz de se vomită de pe lumea asta pe cealaNtă 😎.
Elena, la cutia neagră mă gândeam eu, că e singura care supraviețuiește în caz de ceva. Dar dacă e să fiu parașuta, vă rog cu lacrimi, nu a lui Sorin, că-mi cresc picioare și mă arunc singură din avion. Iar lui puneți-i un somnifer, să doarmă și la trezire să nu se mai suporte. Muhaha, cum se zice pe-aici :-))))
Solandi, am pus „rezervat președinte” pe locul de lângă mine la business class. Șampania o bei rece sau la temperatura camerei? 🙂
Comentariu beton!20
@HabaRnaM,
La cum se prezintă scenariul până acum mai bine lăsăm turnul pe pilot automat și ne urcăm toți la bord. Inclusiv edelweiss. Merg pe ideea că numai în formație completă și dementă putem ateriza întregi. Cu sau fără aplauze.
@Anduta,
E perfect, mulțumesc. Nu știu ei ce pierd. Mă vor invidia tot drumul.
Comentariu beton!12
Ionuț,
Ce naiba omule, povestești ce am făcut eu în avion, așa direct???
Ia-o și tu mai pe ocolite, mai discret că ajungem amândoi la cala de bagaje.
Aha, HabaRnaM, observ, observ, sunt eu cherchelită dar te-am mirosit cu țuica aia.
Deci gata … rezervări, șampanie, perdeluțe … se încinge atmosfera. Nu mai vreau cu voi 😋 Vă părăsesc și îl târâi și pe Ionuț, alb ca varul-neputincios și nepotrivnic,mă duc în spate la plebe. Îmi iau și aripioare KFC pentru senzații tari și picante … dacă apucăm aterizarea și nu cumva aselenizăm pă Lună. Îl predau fără roșeață și alte alterări pe Ionuț trio-ului didina,Vera și Safta ….hahahhaa.
Mona tu iei țuica, eu rachiul … bem bine .. și apoi scoatem jocu’n curte … ăăa pă aripă am vrut să scriu🤣 hâc
Comentariu beton!12
Gata, îmi sunteți dragi, sunteți simpatici, dar cred că vă ajung din urmă cu matiz-ul.
Prea beți mult 😁 că doar nu o să vă spun că îmi e frică de zbor 😂 și acum am ajuns și pe aripa avionului!!!
@Mona și @Ionuț, șanse de deces
– accident de avion – 1:11.000.000
– boli cardiovasculare – 1:6
Bine că vă e frică de avion. 🙂 Vă aduc brownies dacă mă lasă ăștia să urc cu ele în avion. Sau nu vă plac dulciurile? 😛
Comentariu beton!12
@edelweiss, mai ai un loc în avionu’ tău ? că nici mie nu-mi place să zbor cu toţi săra.. ăăă, nebunii la lowcost. 🙂
Comentariu beton!12
Shoric te’reaq dă simpatic, te bagi pă privat-jetu’ lu’ Floare de colț, păi ce … ai muncit tu cu el la rapiță,a? Murmuri A.S.I.A – ia-mă cu tine-n bagaje pe undevaaa..
Pentru tine special mai cumpăr ce-mi cumpăr și mie… o cămășuță cu șireturi😋 Ce culoare să fie ? Verde prăzuliu? Roz plămâniu? Roșu castaniu? … pentru mai multe culori caută-l pe Captain Rocket MV, el e cu d’astea.
Comentariu beton!11
Ah, didino, ce-mi faci tu mie? Brownies cu zacuscă? Hai că m-ai convins 😂😂😂
La câte am citit eu azi pe-aici, rămân eu la turnul de control.
@HabaRnaM, ce dacă-s dependentă de înghețată? Nu-mi ia mințile mai mult decât o călătorie cu voi în avion 🙂
Plus că, aș avea controlul zborului. Și doar din vorbe (șoptite pilotului) vă bag în turbulențe. Așa, un pic, de distracție.
@Mona, îmi dai turbulențe la mansardă. 🤕
Cum brownies cu zacuscă? De obicei torn sos de ciocolată peste ele. Desigur că putem schimba rețeta oricând, dar să nu contați pe mine la mâncat.
Didino, eu pun la bătaie zacusca, doar nu o să vin așa cu mâna goală!
@Mona, dacă aduci și pâine de casă, d-aia cu miez pufos și coajă crocantă, vă las vouă toate prăjiturile.
@Eleno, ești pă fază? @Mona are zacuscă. 😂
@Vera ,nu te trage pe fesieri…Vreau să citesc un scenariu.Cu nume,fapte și întâmplări…
,,Vasilescu se plimba cu trotineta pe culoarul dintre scaune.Era iritat de insistența însoțitoarei de bord ,care ,deci helou ,l-a rugat de șapte ori să meargă să se joace afară(avionul zboară la o altitudine de 7000 de metri
Deasupră mării.)Un picior se ivește dintre scaune și îi troznește un șut tiriboanței.Vasilescu se dezechilibrează,eșarfa se agață de ghidon și lovește în cădere paharul lui..????Continuați voi.
Comentariu beton!19
N-are timp să cadă.Io ascult de personalul pregătit si îl arunc in cala si din cala afară.De fapt nu am nevoie de motive,il arunc oricum.Si asa-s prea multi.Blogheri.Vă fac un bine credeți-ma.Păcat că sunt in alt avion.
Comentariu beton!13
@Paco, ăa nu e scenariu. E necrolog.
Comentariu beton!11
Elena, nu e necrolog, nu te speria. E ușurel ca un fulg la dietă, va coborî în siguranță pe sol, lin precum o frunză ce cade din copac. Iar bine nu ne face Edelweiss nouă, ci lui Mihai, dar cred că a vrut să nu ne zică așa, pe direct. De fapt, nu m-aș mira să fie chiar o înțelegere tacită între cei doi, ca să nu se afle niciunul în avion cu noi. E, m-am prins?
Comentariu beton!20
NU . Sec ? Fără apă minerală cu bule mici 😋
@Anduta, am zis necrolog pentru că sigur-sigur cineva va muri😂😂.
Buey, io dorm făr’ di griji în avion.
Oricum, într-un fel sau altul toate se dau jos din cer.
@Sfantu și dacă mori o faci doar odată 🙂
Am avut odată o călătorie de vreo 40 de min de la Amsterdam la Norwich… am zis că nu mai ajung întreg. S-a zburat pe o furtună năpraznică. 40 de min cât a durat zborul era un continuu cutremur.
Chiar dacă au fost enumerate și de @Mișu unele dintre ele… sunt chestii ce mi s-au întâmplat prin călătoriile mele cu avionul.
– În bagajul de mână nu ar trebui să ai obiecte contondente, arme sau obiecte care pot fi considerate arme (n.r. eu am zburat cu un patent timp de 1 an de zile până mi-a fost oprit în Germania), lichide, deodorante, ș.a.m.d care să fie în recipiente mai mari de 100 ml. În UK bulangii nu m-au lăsat să trec la bagaj de mână cu o paletă de tenis de masă. Probabil le loveam pe stewarde cu ea peste fund.
– Atunci când treci prin filtru nu te descălța de ceea ce ai în picioare, doar pentru că așa face și cel din față. În cazul în care ți se cere acest lucru, cere „șosetele albastre” care te vor proteja de praful de pe jos .
– Atunci când treci prin filtru și acesta o să țiuie, nu ridica mâinile, ca în vestul sălbatic că nu te împușcă nene nimeni. Tot ce trebuie să faci este să urmezi instrucțiunile. Filtrul va țiui deoarece ai ceva metalic la tine, uitat prin buzunare, sau este setat pe modul sensibil.
– În momentul în care o stewardesă (steward) îți cere în mod politicos să îți scoți căștile / să ridici parasolarul / măsuța sau să îți tragi scaunul în poziție normală, tu ca o maimuță needucată ce ești, nu trebuie să îți dai în petic și să îți etalezi coeficientul de inteligență scoțând pe gură cuvinte care nu își au rostul, mai ales în română dacă aia este de altă naționalitate, ci trebuie să te supui. Acesta este un protocol care trebuie urmat de toată lumea, inclusiv de către tine maimuță needucată.
– Pentru că tu stai pe locul respectiv, asta nu înseamnă că spațiul compartimentat pentru bagaje aflat deasupra ta, îți aparține și nimeni nu îl poate folosi, doar pentru simplul fapt că ai plătit biletul de avion :D. Acel spațiu este la comun și poate fi folosit de către toată lumea, chiar și de cei aflați la mare distanță față de scaunul tău.
– Dacă ești român și călătorești împreună cu un alt român… vorbiți frate româna, nu trebuie să vă dați mai inteligenți decât sunteți, pentru că asta este limba pe care o cunoașteți cel mai bine și evitați să vă faceți de râs în cazul în care interlocutorul dvs. nu înțelege ce ați spus și vă întreabă în limba maternă, să repetați ceea ce ați spus.
– Nu trebuie să aplauzi, dacă pilotul aterizează în condiții de siguranță. Din ceea ce știu eu acest obicei își are originile undeva în India unde oamenii mulțumeau pilotului că i-a adus teferi la sol, asta în condițiile în care 8 din 10 piloți aveau probleme la aterizări. Chiar dacă pare ceva dificil și tu te bucuri că a aterizat cu bine și prin aplaudat îți arăți recunoștința, ai putea face același lucru și cu un șofer de taxi sau de autobuz care te duce de la A la Z. Bun îmi imaginez că este la o scară mai mică și că munca pilotului de avion este mai complexă, dar privind individual cam este același lucru. Un om este responsabil pentru viața ta și este plătit pentru asta, cu cât este mai complex cu atât recompensa bănească este mai mare. Deci… de ce ai aplauda? Cel puțin așa gândesc eu.
– Ultimul la care m-am gândit eu ar fi atunci când ai aterizat să vorbești la telefon. Frate nu poți să mai aștepți câteva minute până te dai jos din avion? Trebuie să afle neapărat persoana de la celălalt capăt al firului momentul în care pilotul a pus „pasărea” jos?
Doresc pe această cale să o felicit pe doamna Ecaterina Teleoancă femeie pilot în cadrul TAROM. Cum pilotează dânsa mai rar… și am zburat nene cu avionul de multe ori și doar de puține ori cu low-cost.
Comentariu beton!14
@Aline, nu-mi zice! Tu nu mai ai muncă..
Comentariu beton!11
@ElenaP de ce crezi asta?
Vedeți ce se întâmplă dacă rămâne vreunul in afara avionului? Îi rămân toate apucăturile celor plecați în voiaj doar lui, și se crează haos.
Fiindcă comentezi la ore nepotrivite.😂😂😂
Comentariu beton!12
@Alin, dacă-mi răspundeai cu „sunt șef pe programul meu”, sau „scriu și eu un comentariu mai lung și gata mă taxezi”, sau „am plecat de la muncă. Scriu din avion, sarako” era ceva. Dar așa mă pui să-mi explic gluma și nu pot sa fac asta. Nu te supara.😜
Comentariu beton!11
Alin sta in avion langa Anduta si cand nu erau atenti Habarnam le-a inversat paharele
Comentariu beton!15
Și-așa se explică lungul, detaliatul și foarte frumosul comentariu al lui Alin.Super, Sorine. #haicasepoate 👏.
Comentariu beton!19
„Foarte frumosul” 😂😂😂😂.
@Anduțo, ai momente când ești de-a dreptul ucigătoare.
Comentariu beton!12
@ElenaP chiar aveam în minte comentariul doi… pe care l-ai postat. Și apropo scriam din parcare de la Metro chiar după ce ieșisem de la muncă din rafinăria de la Brazi, dar fără săraci nu vezi ca azi suntem bogați… mergem toți cu avionul. Cred că vreo două săptămâni am o lucrare acolo.
@Ionut un pronostic la meciurile de astăzi?
@Alin, n-am nici cea mai mică idee ce meciuri sunt astăzi, așa că n-am nici pronosticuri. 😕
@Ionut si-o ia CFR iarasi au aia 2-0
Elena, știu, mi s-a mai zis, e contribuția mea la problema suprapopulării planetei 😛
Comentariu beton!13
Așa ceva…
Lipsește omu’ juma’ de zi de aici și când revine găsește totul în aer. Că nu vă mai rabdă nici pământul.
Laura G ….e gen „ridica-ma la cer” k nu ne mai rabda pamantul..plin de vipere..chiar acum comandantul aero-blog-navei : nenea (pentru prieteni) Mishu anunta ca am atins altitudinea celui de-al 7 -lea cer…mai avem two level pana la the 9….si ne anunta k de fapt suntem pasagerii unui avion fara pilot, aka drona de fabricatie china si cu el pilot, lungit pe canapeaua din sufragerie si incurcand fregvent telecomanda dronei cu cea a TV.
@Sorin aurolacul,
Aha, așa se explică de ce nu pot să mă rujez liniștită în avionul ăsta. De la drona 🙂
@Ciprian,
Azi ai avut botezul focului de înjurături. N-o lua prea personal, dacă nu era @Paco, se găsea altcineva să te boteze, că suntem destoinici și săritori 🙂
Doar fă cum zice @Elena.
Când a fost botezul @Anduței, toți i-am apăsat pe cap în apa cristelniței, dar ea nu și nu. Cred că are niște branhii secrete sau ceva.
bula in care traieste Anduta e mai groasa k blindajul orcarui tank ever build….eu recunosc, desi am folosit cea mai buna munitie disponibila, nu am zgariat nici vopseaua
Comentariu beton!11
@Sorin verificã nene pușca poate tragi cu gloanțe oarbe.
Mă apuc de citit comentarii… și revin.
Alin am tras in ea si cu gloante gen „dragostea e oarba” si tot nimic…..deci pentru binele tau si al nostru nu bea din paharul ei si in general evita bauturile lungi…par inofensive cand le consumi dar se aduna toate pe capul tau cu dureri maxime a doua zi….si @Paco poate sa iti confirme k pentru astea nu exista „pastila de a doua zi”
@Sorin ce vrei boss sa îi fac comentariului respectiv. Nu e ca și cum l-aș putea împărți în mai multe comentarii, doar ca să fie ușor de citit… Astea au fost impresiile mele după vreo 250+ de zboruri cu avionul. Din astea doar vreo 10 au fost cu low cost-ul și doar vreo 2 au fost plătite din buzunarul meu.
Laura, am mai zis cred, am o sensibilitate la stricatul coafurii 🙂
Comentariu beton!11
Este interesant că nu a comentat nimeni cu : Da’ dacă nu vă plac ţăranii de ce folosiţi companiile lowcost ? Înseamnă că pe aici nu prea intră şi nu comentează „It-işti” care câştigă de la 5000 de euro în sus ca la alţi blogheri.
PS. ştie cineva dacă blogheru nostru a aterizat ? că a făcut un anunţ ceva dimineaţă şi după aia, mucles, a rămas în radio silence şi zburat sub radar.
@Shoric, ha?
aha 🙂
Faci ore suplimentare ca să-ţi cumperi avion particular ?
a aterizat doar dupa ce a aplaudat…..s-a tinut „tare” dar instinctul primar „aterizeaza in mortzii matii odata” a fost mai tare
@Shoric,
De ce aș alege companii de linie în locul celor lowcost? Restricțiile sunt aceleași iar diferența de preț nu întotdeauna cumpără diferența de educație. Dar poate cumpăra multă înghețată 🙂
@Laura G. aia e, am auzit că dacă vrei, îţi aduc şi o roabă de şampănii.
@Shoric,
Șampania pentru fete, roaba pentru băieți. Da’ roaba să fie un pic mai tinerică, așa 🙂
Unde-i @HabaRnaM cu insomniile lui? Sau a leșinat de la turbulențe? Ale avionului sau ale rachiului de pere…
Hahaha nu am leșinat și nici n-am băut. Îs cam amețit de foame … tu’i supa măsii de roșii. Am băut o singură dată în avion. Erau groaznice turbulențele de ziceai că se rupe sicriul zburător. M-am pus pe un râs, efectiv am făcut o criză de râs. Am zis că dacă e să mor măcar să mor cu zâmbetul pe buze și fără implicații veninoase 😋
Băi,ia,toată lumea la culcare!Cursele low cost nu zboară noaptea că n-au faruri la avion și oricum sunteți extenuati dupa venin și zbor:))
Uăi veninosule … nu faci din cocoș găină și o culci fără lumină.. capisci? Ce atâta somn. O viață aveți și și pe aia o dormiți. Eu încă mai am treabă, responsabilități… alea alea.
Ai ieșit precum co-pilotu’ din cabină să ne faci nouă program. Ce-ai făcut la separeu,a ?
Chilotu’ chilotează avioane 😊… bine MV sigur numără oi la ora asta 🤨
Și dacă n-au faruri, ce? N-avem noi lanterne la telefone?
Ia uită-te la el măi, nene, l-o pălit tupeu’ peste dejte la ora asta! O fermentat zmeura-n tine, @Mariusică?
@HabaRnaM, neah, io cred că MV a fost pe Arena Natională şi acuma sărbătoreşte în Piaţa Victoriei victoria fcsb-ului
Ce tot strigați după MV? Vă certați mai bine cu el decât cu noi? Ee…
Tu crezi ce vrei. Posibil să caute vre-o viperă low cost pentru guvernu’ prost. Nu le am cu foolbalu’ deloc. Îs un român fericit 😉
Certați? Eu mă cert cu perna că vreau să mă… dorm😴
Unii neni se pregătesc să alerge.La 5.40.10 km.Apoi 5 seturi de îndreptari cu bara si 4 de ramat.Apoi pe câmp.#Programdegravizi.
Io fac cafea. Must.drink.coffee!!!!
Azi e vineri almost weekend! Bag pwla mă duc la muncă. Fără cafea!
Eu nu beau cafea până la 8 30 dar șssst 🤫 câini,pisică etc .. deja-s la treabă 😋
@HabaRnaM aia nu e pisică, e jucărie. Ce față are ăhăhăhăăă
@Habar eu nu beau deloc. Dacă mă duc la vreo nunta ceva și vreau să nu mă ia somnul bag o cafea.
La 5.30 sărbatoaream prima zi din miniconcediu pe afara cu potaia.Apoi am bagat cornu-n perna,acum m-am trezit dar sunt cheaun de cap,mi-am fwtut programul.Si am doua zile de rezolvat probleme adunate pe parcursul anului.Bag o cafea,si mai vedem.
De două zile citesc doar comentariile, M’HAI, îm’ pare rău, voi rezolva problema in week-end, sper! 😛
De acord cu voi, cu Paco@, imi place în(de) avion(ul) trotinetistului, zbor cu mare plăcere mereu. Iau un loc la geam, mă bucur să observ, eventual de-un bă(â)ț in scaun.
Buey, nu am muci, da’ mă tratez. :)))
Bloggus forum să fie!
Re: comentariul de ieri de la 15:23.
Vera, eu nu te-am jignit.
Dar tu îți permiți să mă faci ”acritură” și să te rățoiești la mine cu mâinile-n șolduri.
Uite că nu am nicio problemă cu copiii prea mici să știe că trebuie să înghită ca să nu-i mai doară urechile, cu pruncii obosiți, surescitați, care plâng și strigă. E mult mai stresant pentru copii decât pentru adulți zborul cu avionul.
Am, însă, o problemă cu părinții pe care-i doare sub coadă de regulile bunului-simț într-un spațiu public (exemplul cu gălăgia și căștile). Și cu părinții care cred că odrasla lor e miezul din dodoașca lumii și-i permit să dea cu picioarele în scaun la nesfârșit si să se comporte ca domnul Goe.
”Copilul nu suportă căștile” e la nivelul ”copilul nu suportă scaunul de mașină”. La fel de justificat.
Zbor destul de des. Îmi amintesc cu drag de băiețelul de vreun an jumate care făcea ture pe culoar chicotind, urmărit de taică-su. De fetița care desena liniștită. Și cu înțelegere de bebelușul care-a plâns trei ore în continuu, bietul.
Dar pentru pruncul mai mare care-a stat tot trei ore cu ochii beliți în mizeria aia de joc gălăgios n-am decât milă.
« ”Copilul nu suportă căștile” e la nivelul ”copilul nu suportă scaunul de mașină”. La fel de justificat. »
aaaa, NU! Nu e acelasi nivel. Daca nu vezi asta…
In rest, de acord. Si sper ca de la Altex ti-ai cumparat ochelarii aia performanti de m-ai vazut ratoindu-ma ca o precupeata. Pentru ca fix asa am facut! Pfiiii!
@X-leasco cred că am fost și eu cu tine în avion băiețelul de vreun an jumate care făcea ture pe culoar chicotind, urmărit de taică-su. Dap îmi aduc aminte!
Sa stiti ca si eu am aplaudat la aterizare. O data. Prima data cand am zburat. M-au durut urechile asa de tare ca plangeam la aterizare. Asa mult m-am bucurat ca am scapat de chin incat m-am alaturat celorlalti si am aplaudat fervent.
Spune-i pasagerului din fata ta sa nu-si lase scaunul pe spate, ca tu ai de lucru pe laptop
Madrid – Bucuresti, low cost, doamna din fata mea a cumparat vreo 5 parfumuri si s-a parfumat cu toate.
Mancare in avion imi iau, daca e cazul, biscuiti, covrigi, turta dulce.
Cand am fost impresionata de aterizari foarte line (4 aterizari de manual cu British Airways) am transmis felicitari pilotilor.