Bătrânii, acești sinucigași „simpatici”

Mie îmi pare nespus de rău de ei, unii par atât de pierduți, de neajutorați, sunt ca niște copii ridați și cocoșați. Presupun că pe lângă sentimentul de inadecvare, mai apar tulburări în sfera cogniției, a atenției, percepției, afectelor, etc. Toate astea cumulate chiar îi fac neatenți și incapabili să discearnă corect potențialele pericole.
Îi exclud aici pe acei bătrâni răutăcioși, nu știu dacă au devenit așa din cauza vârstei, a lipsurilor și depresiilor, dar, cumva, la bătrânețe ești tot tu, cel din tinerețe, eventual îți ies mai bine în evidență anumite trăsături.
Zilele trecute, sprijinit de un gard, pe o căldură infernală, un bătrân ținea în mână o dalie ( sau o hortensie, nu sunt sigură). O vindea. Nu cerșea, nu. Vindea o floare. M-a terminat chestia asta.
Îmi imaginez că în alte țări – din alea civilizate, există sisteme de protecție a vârstnicilor, capabile să-i cuprindă și să-i protejeze atunci când ei nu mai sunt capabili s-o facă.

Mie mi-e tare milă de ei. În comparație cu copiii sărmani care au o viață înainte și pot alege ce să facă cu ea, bătrânii ăștia sunt generația care n-a avut e ales. Ei sunt sensibilitatea mea. Unii sunt atât de pierduți în meandrele vieții și atât de singuri că nu le mai pasă ce li se întâmplă. Un bătrân mi-a zis odată pe o vreme caniculară că n-are ce să facă acasă. Poate doar să se spânzure că e singur și bolnav.
Să nu se înțeleagă că sunt de acord cu cei răi, ex: torționarul, sau cu ăia cu replici acide. Cu ăștia mă iau în clonț până cheamă salvarea pe motiv că au făcut atac cerebral. Aaa, și nici Highlander Iliescu nu-mi place.

ca incearca sa se sinucida nu ma lezeaza asa tare … nu cat faptul ca nu ii lasa pe altii sa traiasca. sa exemplific .
in studentie locuiam in militari si ca sa ajung in piata romana #9 unde incercam sa ma fac mai desteapta luam zilnic faimosul – cel putin pe vremea aia – 336. la 8 dimineata, cand se ducea lumea la scoli si munci, era atat de aglomerat ca de multe ori reuseam sa ma urc in al doilea sau al treilea care venea in statie (si presupun ca aveam noroc , ca locuiam mai la capat de linie…). un sfert, ca sa nu zic jumate din calatori, pensionari nene, mergeau o statie sau doua pana la piata sau la mega… cativa ani m-am intrebat cinci dimineti pe saptamana de ce satana se duceau fix la ora aia – nu la 6, nu la 9.30 – ca nu se terminau castravetii sau ardeii la veteranilor pana la 10, zau, am gasit mereu si la 7 seara… Iar daca tot insistau sa se calce in picioare cu astia napastuiti de soarta care n-aveam ora pe alese, de ce cu sacosele de rafie , care mi-au nenorocit mai multe dresuri decat vreau sa imi amintesc, si m-a durut, ca eram copil sarac pe vremea aia …. (mai voiam sa mai scriu dar m-am enervat , ma duc sa imi pun un pahar de vin si s-o sun pe mama sa stea tapana in casa , preventiv asa, desi ea e cuminte de felul ei pe canicula ; si voteaza nepotrivit varstei ei si judetului rosu in care locuieste …)

Cand după patrujdeani si ceva de munca iei pensie 800 de lei,te doare in cur pe unde traversezi.Cand iti platesti medicamentele cu împrumuturi de 2000 de lei luati de casa de întrajutorare a pensionarilor,te doare elegant in pl cate grade’s afară.Nu mai vorbesc de elitele care au sclavagit la CAPeu care boieresc pe 300 de lei.Bine ca dam ajutoare la toate ciorile discriminate care isi doresc integrarea cum îmi doresc eu o pl cu bile in dos.Se bucura ca laponu’ de caldura la 10 lei in plus la pensie.O societate este caracterizată de fericirea copiilor si de linistea bătrânilor,noi ii lasam de 27 de ani pe zdrentele astea sa se pi.se pe ambele.

Cred că se adună mai multe lucruri care conduc la asta. Cunosc persoane care, cu 20 de ani în urmă, erau brici şi rezolvau orice problemă, cât de complicată. Erau în stare să se descurce prin hăţişul birocraţiei noastre cu o tenacitate de invidiat, iar acum, la bătrâneţe, îi văd cum par depăşiţi de simpla completare a unui formular, unde greşesc şi când îşi scriu numele. Par tot mai mult „rupţi” de lumea asta, tot mai neadaptaţi, întocmai ca nişte copii mici. Lumea largă, din jur, se topeşte în ceaţă. Asta ar putea fi o explicaţie pentru traversat.

O altă problemă este frustrarea creată de vârstă. Le e greu să înţeleagă (şi, dacă înţeleg, le e greu să accepte) că nu mai au rezistenţa, forţa şi îndemânarea de la 20 ori 40 de ani. Ar vrea să aibă acelaşi randament ca atunci când organismul funcţiona la parametri maximi, când n-aveau probleme cu insolaţia, cu mâncarea nepotrivită, iar orice accidentare ori durere trecea de pe o zi pe alta. Cred că e crunt să asişti la deteriorarea propriei fiinţe şi, probabil, te agăţi de fiecare lucru care-ţi poate prelungi iluzia că încă mai eşti ok, că n-ai devenit o simplă creatură dependentă de alţii. Asta ar putea fi o explicaţie pentru faza cu temperaturile şi cu comentariile faţă de tineri. Nu de alta, dar, la 40 de ani, ştiai că te poţi lua şi la trântă cu nesimţitul ăla şi nu realizezi că acum, dacă tânărul îţi dă o palmă, te adună lumea cu făraşul de pe jos.

Astea sunt lucruri pe care le-am observat la persoane care au îmbătrânit în jurul meu. Şi încerc să lucrez asupra mea, să învăţ să accept că va veni o zi când voi fi la fel. 🙂

Eu as adauga si batranii care se incapataneaza sa mai conduca, desi clar nu mai au ce cauta la volan.
E o categorie mai mica fata de ce ai mentionat tu mai sus, dar mi se pare mai periculoasa – pentru ei si cei din jur.

Se numește,, Războiul Lumilor” de H G Wells.Bătrânii au descoperit o altă civilizație nouă, grăbită,nerăbdătoare și cu un mod extrem de rapid de evoluție și dezvoltare,căreia nu se pot adapta.La 42 de ani am fost diagnosticat cu început de Parkinson.Asta înseamnă că la 62 de ani voi primi un glonț în cap,pentru că și caii se împușcă,nu-i așa?Procesele cognitive s-au deteriorat,sunt conștienți că au devenit impotenți fizic și mental,de aici apare răutatea și încrâncenarea și indiferența în raport cu mediul înconjurâtor.
Acu câteva zile,eram pe terasă și trei puștani înjurau un bătrân șchiop cu baston,care le-a atras atenția că vorbesc urăt și înjură pe stradă.Nu vreți să știți ce potop de invective și înjurături și-a luat moșul de la niște puțoi.Omul trăia în lumea lui,unde exista respect și considerație.Arhaică,dar aia era lumea lui.M-am ridicat de la masă și am urlat odată la puțoii de stepă ,de au fugit ca potârnichile care încotro.E un impact între două lumi diferite,iar noi cred că trebuie să avem un pic de răbdare și înțelegere.Vorba bunicului meu ,care a fost în lagăr în Siberia:,,eu ca tine am fost,tu nu știu dacă o să ajungi ca mine”