E posibil să fi văzut deja pe trafictube imaginile de mai jos. Dacă nu, uitați-vă la ele. Doi nesimțiți se șicanează în trafic, apoi unul dintre ei își cam ia o mamă de bătaie. Pentru că, da, amândoi sunt nesimțiți, doar că dacă unul dintre ei este pe persoană fizică, în timp ce pe celălalt l-a cam durut la lupă că e într-o mașină de firmă. Ce să zic, mișto, bine ați venit în jungla traficului bucureștean unde supraviețuiesc doar șmecherii și băeții de băeți.

Ceea ce aproape sigur nu ați văzut este comunicatul celor de la Black Sea Suppliers (societatea care deține Loganul implicat în incident):

-în urma investigațiilor desfășurate în rândul angajaților de la punctul de lucru din Mun. București, am stabilit că autoturismul din respectivele imagini face parte din flota de autoturisme ale societății și că acest autoturism a fost condus la data de 01.04.2017 de o persoană care nu este angajatul SC BLACK SEA SUPPLIERS SRL;

Citiți-l pe tot. O să vedeți cum o scaldă că ăla nu e angajat la ei și tocmai în ziua aia împrumutase mașina cuiva, nu se știe cui. Iar pentru asta va fi sancționat.

Părerea mea pesonală este că mint de îngheață apele. Și că băiatul tare-n pumn e chiar angajatul lor pe care-l acoperă pe sistemul „acum n-o să dăm omul afară pentru câțiva pumni împărțiți în trafic, doar n-a murit nimeni”. Ceea ce, dacă e adevărat, mi se pare mizerabil.

Admit și posibilitatea să nu mintă. Poate chiar au un angajat pe care îl doare în cur de regulmentele interne ale societății. Well, păi greșelile se cam plătesc. Te-a interesat putin spre deloc că nu aveai voie să împrumuți mașina companiei cuiva din exterior? Iar pe ăla l-a interesat și mai puțin că pe ea scrie „Black Sea Suppliers” și s-a luat la bătaie în trafic? Ghinion. Te duci mătăluță și cauți frumușel alt loc de muncă. Punct.

Atât de simplu. Și uite așa o să învățam cu toții că regulile și regulamentele sunt făcute pentru toți, nu doar pentru fraieri, și nu se negociază.

P.S. Blochează în plm ușile dacă vezi ca vine bizonul spre tine să te pocnească și nu te știi vreun vice-campion național la semi-ușoară. Și chiar dacă te știi, blochează ușile și filmează-l pe idiot. O să fie mult mai distractiv la Poliție. Pentru că, da, altă greșeală majoră este că ăla care si-a luat bucățile în dinți n-a mers sa depună plângere la Poliție. De ce s-o facă? Doar nu el s-a dus cu ochii vineți acasă.

mihai_vasilescu_bataie_trafic1