Toată adolescența mea, ba chiar și mulţi ani după, m-am certat cu taică-meu pe tema fumatului. Omul efectiv nu se putea obișnui cu ideea că fumez și mă ardea pe unde mă prindea. Rezultatul? Mai abitir îmi venea să pun țigara în gură. Știți cum e, nu s-a născut încă omul care să-i poată interzice ceva unui adolescent.

Cred că era fie-mea prin clasa a șasea când mi-a zbârnâit telefonul într-o zi la muncă. În partea cealată era dirigintele care mă sunase să-mi spună c-a prins-o fumând în parcul din fața școlii. Se strânseseră mai multe fete și poșteau liniștite o țigară când le-a surprins în flagrant măreţul dascăl. La care io mi-am manifestat calm o oareșcare curiozitate:

– Cum, dom’le, chiar în parcul din fața școlii?

Omul mi-a confirmat sec:

– Da, chiar acolo.

– Bine, zic, lăsați că vorbesc io cu ea când ajung acasă.

Credeam c-am terminat discuția. Ți-ai găsit.

– Cum, nu sunteți supărat?

Și-abia atunci mi-a picat fisa. Îi distrusesem zen-ul cu calmul meu olimpian. Omu’ voia să vadă sânge, să mă audă cum scot flăcări pe nări, să mă enervez naibii odată. M-am conformat, ce să fac, doar nu era să-i stric ziua de tot.

– Ba da, sunt foarte supărat, lăsați că vede ea diseară.

Gata, s-a liniștit. O secundă crezuse că nu sunt un părinte responsabil.

Pe drum spre casă am cumpărat un pachet de țigări și o brichetă (pe vremea aia încă nu mă lăsasem de lăsatul de fumat). I le-am pus fie-mii pe birou și i-am zis doar atât:

– Dacă vrei să fumezi, fumează, doar să ai grijă să nu dai foc la casă!

După care m-am mai întors o dată din ușa camerei:

– Dintre toate locurile de pe lumea asta, tu n-ai putut sa fumezi decât în PARCUL DIN FAȚA ȘCOLII? Chiar atât de fraieră ești?

Și-am ieșit.

Iar acum, ia ghiciți voi dacă fie-mea a mai pus vreodată țigara în gură?

mihai_vasilescu_copil_fumand