Dacă-mi cureți în ogradă, te omor!

Ce faci tu, ca Primar al unei localități rurale din România dacă vrei să aduni oameni pentru o acțiune de muncă voluntară care are ca scop strângerea gunoaielor ce zac „la liber” peste tot? Păi ce să faci? Știind ce putori sunt, îi minți. Pui niște afișe prin sat, ba mai transmiți și pe cale orală că e invitată toată lumea să vină la Primărie unde e petrecere mare de „Zilele Comunei”, cu mici, bere și lăutari. Pe banii Primăriei, evident.

În ziua stabilită, când locul geme de țărani (e tot satul venit, inclusiv bătrânii, blonavii netransportabili, copiii de țâță și morții neîngropați încă), ieși și îi anunți că petrecerea se amână pentru că a intervenit ceva deosebit de important. Aici poți sa bagi orice motiv, că a murit Iohannis și e doliu național sau că a înviat Hitler și ne pregătim de război, nu contează, oricum sunt prea proști și leneși ca să înțeleagă sau să verifice.

După ce le-ai dat „vestea rea”, le spui că profiți de faptul că s-au adunat absolut toți acolo și vrei să-i anunți că la sfârșit de săptămână are loc o acțiune de curățare de gunoaie a localității și îi inviți să li se alăture tinerilor de la oraș care vor veni cu acest scop. Bineînțeles, te faci că n-auzi înjurăturile și ocările de genul: „Ce să caute oții ăia dă la oraș la noi? Loazele naibii, să nu-i prind la mine pă islaz că le rup țurloaiele”.

Apoi te uiți la ei cum pleacă, dezamăgiți și nevoși că n-au primit nimic moca și îți pui nădejdea în cei șase bețivi ai satului, rămași pe loc cu speranța secretă că, după ce pleacă toți, vor primi totuși ceva de drojdit. Îi iei pe fiecare dintre ei în parte și le promiți că dacă vin la acțiunea cu „orășenii”, le cumperi tu răchie din banii tăi. Câte o sticlă întreagă pentru fiecare. Cinci dintre ei, printre înjurături groase și flegme de dispreț aruncate în țărână, acceptă. Al șaselea îți zice doar: „Primare ești prost, bă, d-aia nu te mai votez”. Și pleacă și el scârbit.

Spre norocul tău, în ziua „acțiunii” vin toți cinci, pentru că niciunul dintre ei n-a avut norocul să-i pice băutură de pe undeva, iar la crâșma din sat nu le mai dă „pă caiet jnapanul dă cârciumar”, până nu le intră ajutoru’ social sau alocațiile la plozi. Spre nenorocul tău, niciunul dintre ei nu pune mâna să muncească, așteptând doar să treacă ziua și să vii cu răchia promisă. Spre ghinionul tău absolut, ceilalți săteni se țin de cuvânt și-i iau la bătaie pe „loazele de orășeni” veniți să le curețe mizeria din sat.

Este că pare scenariu de film românesc care urmează să ia premiu la Cannes? Well, din nefericire este aproape purul adevăr, aveți știrea aici, în caz că vă scăpase. Am înflorit doar la partea cu „mințitul” ca să vină oamenii la Primărie, dar nu sunt convins c-aș fi foarte departe de adevăr.

Cam ăsta este, dragii mei, harnicul și primitorul țăran român. Știți voi, ăla despre care învățam la școala cât e de neasemuit. Hmm, se pare că în zilele noastre a râmas doar partea cu „muitul”. Și cel mai rau e că o dă, n-o ia. Că doar nu degeaba văd la televizor, an după an, cum le iau apele casele, cum stau câmpurile nelucrate și cum așteaptă în fiecare iarnă să vină armata să-i deszăpezească. Țară de gospodari, ce să mai.

sursa foto