Nu înțeleg o chestie. Când m-a mâncat în cur și am scris despre ipocrizia graselor, mai aveam foarte puțin și eram linșat virtual. A lipsit un vârf de ac. Dar când femeia asta, Olivia Steer, scrie o așa enormitate delirantă, de ce plm n-o exmatriculează de pe net zecile de mii de feminizde și de apărători ai binelui? Citiți și minunați-vă, iar apoi puneți-vă și voi întrebarea: oare există vreo șansă s-o oprească cineva înainte să moară oameni?

Ați văzut despe ce este vorba în articol, da? Practic, doamna Steer a descoperit singură, de capul ei (mai precis, a extras din context), cum au fost tratate de un cancer la sân inexistent circa 1,3 milioane de femei. În plus, vine și cu o concluzie absolut năucitoare:

“Credem că multe cancere de sîn agresive detectate în urma mamografiilor repetate încetează să mai fie vizibile prin screening după șase ani, ceea ce sugerează că mersul natural al tumorilor canceroase la sîn tinde spre regres spontan”.

Dacă n-ati înțeles, vă traduc eu: cancerul de sân agresiv se vindecă singur. Se usucă și cade, gen.

Frate, și nici măcar n-ar fi asta problema cea mai mare, așa și eu pot să scriu că am descoperit beneficiile curative ale mâncatului de căcat dimineața pe stomacul gol. Că doar nu mă doare tastatura. Problema este că există o grămadă de cetățeni, mai puțin dotați la mansardă, care pun voioși botul la ce debitează femeia. Aveți aici cea mai pertinentă replică, la articolul ei dezaxat, pe care am citit-o. Vă rog din suflet s-o faceți și voi. Merită fiecare cuvințel de acolo.

Iar atunci când mă rog s-o oprească cineva, nu mă refer doar la acest articol. Prin aproape tot ce-a scris, tanti asta anulează din condei toate progesele pe care le-a făcut medicina în ultima sută de ani. Dacă ar fi după ea, ne-am întoarce la vremurile când erau șanse mari să mori de la o banală gripă. Eu sunt extrem, dar extrem de curios, ce-ar face în cazul în care s-ar alege cu o peritonită, de exemplu? S-ar trata la ea acasă cu măceșe, mămăligă vârtoasă și puterea vindecătoare a gândurior sau ar da fuga la cel mai apropiat spital, ca s-o ajute niște “doctori incompetenți și diabolici” să n-o mierlească?

P.S. Am cunoscut cândva o familie care trăia tot după principii din astea “naturiste” duse la extrem. Aveau doi băieți (sper să-i mai aibă și acum), iar cel mai mare dintre ei era răcit și-i curgea nasul rău. Nu de mult, “dăcât” de vreo lună si jumătatea trăgea de răceala aia și de nas. Vă dau cuvântul meu de onoare că ăla micu’, din cauza mucilor care-i curgeau în canități ce ar fi putut alimenta o mică hidrocentrală, făcuse șanț între nări și buza de sus. Dar mă-sa nu i-ar fi dat o aspirină nici moartă. Am plecat de le ei din casă în stare de semi-șoc.

P.S. Săracu’ Andi…

mihai_vasilescu_vaca