Sunt bune, da, ca să nu trăim cu impresia că numai pe la noi se plimbă cetățenii cu scara după ei.

Știți voi farsele alea în care se montează un buton mare roșu într-un loc public, foarte circulat, și chiar lângă el se pune un anunț cu „vă rugăm insistent, nu apăsați pe butonul roșu”? Le știți? Atunci cunoașteți că în scurtă vreme apare primul imbecil care citește avertismentul și apoi, ghici ce, apasă direct pe butonul roșu.

Cam ăstia sunt oamenii, frate. Când le spui să nu facă ceva, mai al dracu’ se încăpățânează.

Uite, cum a facut și băiatu’ ăsta. Omu’, fotograf profesionist, și-a luat acreditare la Rio, pentru Jocurile Olimpice și s-a dus în Brazilia să tragă atleții-n poze. A citit el câte ceva despre infracționalitatea de la fata locului, a văzut câte ceva pe net si la tv despre rata criminalității, dar a ridicat din umeri, s-a scărpinat la ouă și și-a zis: „aiurea, aste-s știri făcute pentru fraieri, MIE n-are cum să mi se întâmple”. 

Ce-a făcut el când a ajuns la fața locului? Pai ce să facă, s-a dus la plimbare prin oraș cu aparatură foto în valoare de vreo patruj’ dă mii dă dolari după el.

Ce facem noi când suntem infractori brazilieni și vedem pe stradă un guguștiuc care mai că nu strigă „jefuiți-mă”? Păi, ce să facem? Doar n-o sa dezamăgim omul? Îl jefuim. Trimitem o tipă bunuță să-l țină „umpic” de vorbă și între timp îl lăsăm fără rucsacul cu „dă toate”.

După care ne distrăm când îl vedem la televizor cum se lamentează pe toate canalele pe motiv că: „Să moară mama dacă știu ce și cum s-a întâmplat. Nu mă așteptam”. 

Cum era? Când ești mort, tu nu știi, e greu doar pentru ceilalți. La fel și când ești prost. Well, se pare că de data asta i-a fost greuț numai lui. Ceilalți s-au făcut cu aparatură foto de 40.000 de coconeți.

Să fie primit, zic.

mihai_vasilescu_prost