Începem azi seria de articole cu sfaturi despre emigrare, articole pe care le-am primit, în urma apelului meu, de la cei câțiva dintre voi care s-au apucat să scrie și mi le-au trimis.
Azi îl avem pe cel scris de Lucian despre cum să NU emigrezi în Belgia. Da, știu, destul de nasoluț că începem cu ceva negativ, dar le voi publica exact în ordinea în care mi-au fost trimise. Și cum colegul Lucian s-a mișcat cel mai repede, cu el voi începe.
Așadar…
…
Cum să NU emigrezi în Belgia
Informațiile sunt relevante pentru iulie – decembrie 2019. Posibil ca, între timp, să fi intervenit modificări.
Context
2 soți, copil de 1 an. Ambii studii superioare (master), eu vorbitor de engleză, italiană și germană. Soția – engleză începător. Nașii copilului, ne-au propus să locuim cu ei o perioadă lungă, nedefinită, și să împărțim costurile de chirie, utilități, mâncare (perfect rezonabil).
Zonă
Am ajuns îm Roeselare (partea flamandă) duminică seară. Luni eram la interim (agenția de plasare de muncă), marți eram chemat la fabrica de cartoane (Soenen) pentru ”interviu”, o formalitate. Miercuri dimineața eram deja la muncă.
Dacă nu știi flamandă sau franceză, după zonă, te poți angaja doar necalificat, doar prin interim și doar pe contract săptămânal. Cam după 6 luni, fabrica, dacă ai raport favorabil de la supervizor/manager, te angajează direct pe durată nedeterminată, pe același post de necalificat, cu o mică creștere la salariu.
Muncă și bani
Contractul pe care l-am semnat la interim era calculat la plata cu ora. Nu mai rețin exact suma, dar cu tot bonurile de masă, după impozitare, aveam cam 2100 euro pe lună. Impozitarea ți-o stabilești singur, erau/sunt 3 praguri. Eu am ales pragul intermediar, parcă 18%. Am declarat că am 2 persoane (1 adult+1 copil) în întreținere. Ceea ce s-a dovedit benefic financiar, pentru că la calculul anual al impozitelor datorate am primit înapoi de la statul belgian vreo 1700 de euro, pentru aproximativ 6 luni de muncă.
Programul de lucru era standard. În fabrici, cu puține excepții, erau 2 ture (dimineață de la 5.30, de seară de la 13.30). Statul Belgian oferă cursuri de limbă atestate (5 sau 6 module, nu mai știu exact. Aveai nevoie de minim 2 module, atestate, să încerci să te miști către un white-collar job). Aveam 3 cursuri de câte 4 ore pe săptămână (manual, caiet, teme, tot tacâmul). Am talent la limbi străine și aveam și dorința de a reuși repede așa că făceam progrese substanțiale. În celelalte 2 zile, aveam cursul de integrare unde învățam ce era necesar despre Belgia, în special relația cu instituțiile și legislația lor. Programul de muncă și cel școlarizare mânca destul de mult din zi, ceea ce ducea la oboseală și fricțiuni inerente acasă.
Cheltuieli
Salariul meu cam de 2100 pe lună. Utilitățile erau acceptabile, în jur de 100 euro pe săptămăna (partea noastră), 300 la chirie (50%), iar la market cu 150 euro (50%) cocoșam căruciorul în fiecare sâmbătă pentru 4 adulți și un copil. Și, ne-am și plimbat, vizitat chestii: Oostende, Bruxelles, Blankenberge, Passchendaele, Ypres, Bruge, și la muzeu și la cafenea și la fast-food și unde am mai vrut. Plus câte o haină, un moft.
Acte și birocrație
La primărie, mi-am făcut programare pentru rezidențiat (trebuie declarată adresa unde locuiești – nu toți proprietarii acceptă să își dea acordul pentru a folosi adresa să obții rezidența, iar după depunerea actelor vine polițistul de cartier să verifice dacă ce ai declarat reflectă realitatea), am declarat că sunt căsătorit și avem și un copil minor.
Problemă – pentru că fraude, statul belgian nu acceptă certificate de căsătorie mai vechi de 1 an de la data solicitării rezidenței. Chiar și cu drumuri la ambasada și obținerea unui duplicat valid, tot trebuie adus un certificat de căsătorie oficial. Ambasada știe de lucrul acesta dar…atât. Singura cale este să declari pierdut certificatul și să soliciți reemiterea de către Starea Civilă din orașul unde te-ai căsătorit = drumuri, timp, nervi și bani.
Partea pozitivă – cam în 2 săptămâni aveam ”buletin” de rezident, card bancar, iar soția și copilul erau prinse în asigurarea mea. Fapt divers, halucinant pentru mine atunci. La 11 eram la ghișeu la primărie (erau 2 alocate imigranților, se vorbea și în engleză) pentru depunerea actelor pentru toți 3. Le-am depus, și apoi m-au trimis la spital pentru a iniția și fișa copilului (era cu schema de vaccinare). Am ajuns la spital pe la 12.30 și eram așteptați…
Locuința
Chirie. Totul se face prin agenții, sunt multe și sunt și multe oferte (apartament sau casă) după preferințe. Toate sunt standard (living+1 (2) dormitoare, loc de parcare, electrocasnice mari), prețurile variau destul de mult dar nu erau inaccesibile. Pentru un apt. cu 3 camere, prețul decent era cam 600 de euro. Restul, de la pat la orice trebuie cumpărat. Aveam puși bani deoparte (10.000 euro) pentru asta, dar nu sunt luați în calcul drep ”colateral” pentru că nu reprez
În fapt – te duci la agenția imobiliară, cu extras de cont, cu adeverință de salariat, cu buletinul de BE, declare cu cine ești. Adică, transparență totală. Condițiile sunt standard – avans pe 3 luni plus 1 lună garanție (cu mici variații). Dar, proprietarul decide…se poate ajunge chiar și la licitație. În cazul meu – contract prin interim, singur salariat, cu 2 persoane în întreținere, cu soția ”nerecunoscută” de statul Belgian, reprezentam un risc. Deci, șansele de a obține chirie era infime.
Dacă ai copii
Copil mic. Big problem, pentru că locurile la creșe (stat sau particulare) sunt limitate, alocările se fac cu ani înainte. Gluma amară era că mai întâi făceai rezervare la creșă și apoi treceai la procesul tehnologic. Cel mai devreme găsisem loc la creșă/grădiniță peste 2 ani. Deci, soția era blocată în casă = frustrări, discuții sterile, totul în standby pentru 2 ani.
Anturajul
Partea cea mai proastă, experimentată de mine, a fost că grupurile de români sunt enclavizate. Foarte puțini ies, socializează cu societatea belgiană. Este același program repetitiv – luni-vineri la muncă, sâmbăta zi de cumpărături + curățenie generală zici că e Paștele+Crăciun în fiecare săptămână, iar duminică, grătarul traditional din curtea unui român unde se vorbesc 3 teme mari și late: câți bani câștigi, ce mașină să îți iei și cât de bulangii sunt belgienii, mama lor de rasiști care vorbesc numai flamandă.
Nu sunt interesați să se integreze, să învețe limba, să promoveze, să își deschidă un mic business. Șoc și groază când am spus că m-am înscris la cursul de limbă și integrare. Sfaturile pe care le-am primit atunci, de la alții stabiliți de ani de zile, nu pot spune, retrospective, că au fost chiar bine intenționate. Iar într-o casă unde trăiesc 2 familii, dintre care una are și un copil mic, se vor ivi discuții.
Am întâlnit și câțiva români care aveau și cetățenie, care erau și manageri/supervizori (și la birou și la fabrică) sau aveau și un business.
Concluzie
Barajul lingvistic limitează opțiunile, contractul determinat (legat de limbă și vechime) influențează cât de repede și ușor de poți muta în chirie, sursele de venit, copilul mic sunt factori determinanți negativ.
Am fost plecat 7 ani pe vase de croazieră. Știu ce înseamnă munca, adaptabilitatea continuă, rezistența la stress și regulament/procedure (nu am făcut armată, dar cine a fost pe vas de croazieră știe despre ce vorbesc). Marele dar, este că acei 7 ani am fost singur, nu am avut o relație stabilă ceea ce a ușurat psihicul meu considerabil.
Chestia cu integrarea cred că e marea problema a românilor oriunde se duc. În Spania e la fel.
Cu oricine stai de vorbă, afli că se duc la un restaurant romanesc in weekend. Sa mănânce sarmale și pastramă. Sau ciorba de burta.
Să ne înțelegem. Și mie îmi plac. Dar prefer sa le fac acasă atunci când îmi e poftă. În rest, daca tot sunt aici de atâția ani, încerc restauratele locale sau internaționale.
Nu spun că mă feresc de români, dar nici nu am prea multe tangențe cu comunitatea românească. Înțeleg tradițiile, obiceiurile, faptul că vrei să trăiești ca acasă, dar las-o în mă-sa de treabă… dacă tot vrei ca acasă, atunci rămâi acasă. Dar dacă emigrezi, fă tot posibilul sa devii parte din societatea în care trăiești. Nu spune nimeni să renunți la tot ce te definește, dar dacă tu cauți numai sarmale și cozonaci, mai bine stăteai acasă.
În Belgia știu cum e. Am prieteni buni plecați acolo. Din fericire își fac verile prin Spania.
Comentariu beton!133
@Claudiu, de acord cu tine. Daca nu incerci sa te integrezi in tara de adoptie, mai bine stai acasa. Belgienii se poarta foarte bine cu cei care fac un minim de efort ca sa se integreze. Cei care nu vor sa invete limba sunt priviti foarte rau. Si uite asa apare radicalismul.
Comentariu beton!28
Exact! Și eu stau în Spania, și văd exact ce descrie @Claudiu. Și aici e asemănător cu ce scrie @Lucian – fmm de spanioli băsiți, sunt rasiști etc.-. Normal ca nu te bagă in seamă dacă tu nu ieși, nu socializezi cu ei, negi din răsputeri tradițiile lor (că na, singurele tradiții bune sunt celor ale vajnicilor urmași ai dacilor, restul sunt prostii), doar nu vrei să vină ei la tine acasă să te invite să ieși la o bere. În fine, e trist când auzi ca singura emoție din viața lor e grătarul cu mici din weekend, cu maneaua pe fundal (era să zic în surdină, dar nu e cazul) 😢 . Și să curgă hate-ul, dar încerc să evit pe cât pot comunitatea românească (am 2-3 prietene și atât).
Comentariu beton!57
@Claudiu și Helena.
Cum să nu ies din casă și să văd/mănânc/beau/orice și altceva? Plus, cu tot snobismul de rigoare, Belgia e un muzeu în aer liber.
În electorala 2020-2024, împreună cu colegul meu de birou am analizat voturile, influențele socio-demo și local dar și diaspora. Sumarizând – tehnologia (ProTv Internațional pe steroizi) au transformat imigrantul român într-o struțo-cămila care deși lucrează în Vest, psihicul lui a rămas în fața blocului sau pe uliță. Roaming aproape gratis, date și mai gratis, programe TV în limba română….așa că nu a mai fost necesar să se integreze, să învețe limba mai mult decât să ceară …nimic, căci nici la market nu e nevoie să vorbești. La 1900, când emigrai, erai plecat pentru totdeauna din satul tău. Mai ajungea poate o scrisoare pe an. Deci, erai obligat să te integrezi.
Și, mai este o chestie dură – ca grup suntem niște idioți. Chestie experimentată de pe barcă – în primii ani am fost în HK și Singapore, unde pe vas eram 20 de români între 2000 de indieni, chinezi, filipinezi, indonezieni, vietnamezi…niște ”orezari” împuțiți. Cum să mănânci mâncare de aia? Nu, noi rupem McD pe unde ajungem. Așa că…cum să ieși în oraș să bei o cafea cu dichis, un cocktail sau un pahar de vin sau o bere dintr-aia bună că doar ești în Belgia, nu? Să stai gură-cască la o masă, pe un trotuar cu piatră cubică și să numeri stropii de ploaie? Să urci în turla bisericii de unde vrei tu și să numeri treptele și să te amuzi pe chestia asta? Să mă bușească plânsul într-unul din cimitirele WW1 unde pe cruce albă după cruce albă scrie doar ”Known unto God”, să stau pe dealul de la Waterloo și să văd cum se înclină cușmele Vechii Gărzi sub salvele englezilor?
Ehhh, am încercat (parțial am reușit) să nu las chestiile personale să strice articolul. Cred că cei mai mulți români care au s-au integrat și și-au făcut o viață ”acolo” au fost cei care au stat departe de grupurile de români.
Comentariu beton!92
@Lucian: te pup pe frunte… 🙂
Comentariu beton!16
@Lucian, mă înclin 👏🏼👏🏼👏🏼👏🏼👏🏼👏🏼.
Văd ca nu contează țara și “piedicile” birocratice, romanul are aceleași ifose și e clar ca cine vrea sa se integreze și să facă parte din societate, o face.
Ai scris foarte frumos și foarte clar.
Comentariu beton!12
Este la fel peste tot, adica cel putin in UK, unde sunt de 8 ani. Bisericute, vorbesc doar ei intre ei au pe cate un guru care ii invata ce si cum, si n-ar invata limba teafăre! Aplica toti in draci la facultate, pt a primi nu stiu cat ca imprumut pt a se sustine in timpul facultatii, dar ei nici nu vorbesc limba..nu stiu cum se descurca, sau daca macar se duc la cursuri.
Am fix 2 prieteni romani, un cuplu, cu care eram prieteni inca dinainte de a pleca din tara, dar din pacate sunt la 2 ore cu masina de noi, deci ne vedem răruț. Aici, mai nimic. Bine, nici noi nu sintem aia sa socializeze la greu. Avem prieteni Estoni, Bulgari, Englezi…cu care ne mai petrecem timpul liber si pe care ii mai chinuim cu cate o sarma si un cozonac…si suntem si noi chinuiti la randul nostru cu delicatesele lor 😀
Comentariu beton!19
Am vazut asta cind am fost in Canada in 2003. Franta a fost mult timp un teritoriu unde se emigra foarte greu, deci erau putini romani in vremea aceea, iar dupa au venit ITisti, medici, nu aveau (au) aceste obiceiuri.
Dar in Canada!!! Erau aceleasi bisericute, birfe, certuri, ca si in Ro. Si eu m-am intrebat la ce-au mai plecat din tara daca tot asa vor sa traiasca…
Comentariu beton!15
@Claudiu eu din start am preferat integrarea. Probabil din cauza asta nici în grupul surzilor nu sunt, deși este un număr surprinzător de mare de surzi români în urbe – nu-i interesează nici localii nemți și nici ceilalți români care aud. N-am călcat nici un restaurant românesc de când sunt în Germania, mai merg la magazine românești de o brânză la burduf, zacuscă, mici, murături specifice (gogonele, gogoșari) etc. N-am făcut nici un grătar românesc sau participat la vreunul, maghiar uneori. Deloc n-am dor să trăiesc ca în România. N-am văzut nici un program TV românesc, dar spre oroarea Boss-ului oltean rup la greu internetul după filme cu subtitrare în română, fiind surd nu mă interesează sonorul, restul familiei au Amazon Prime și altele câteva.
Comentariu beton!26
@AleBlaga: dă-mi detalii, te rog. Spui că ești surd. Să înțeleg că nu auzi absolut nimic? Sau doar ai o deficienta de auz. Pe care, de altfel, multi o avem.
Eu, de exemplu, aud de la 14 hertzi până pe la 8000. Frecventele înalte nu le aud. Dar mă deranjează teribil frecventele joase.
Eram în spital cu mama acum câteva luni, și nu puteam sa stau într-o zonă pentru că mă deranja teribil un zgomot. Eram singurul care nu putea sta acolo. Un motor care făcea zgomot pe 28 de herți. Măsurat cu aplicație specifică. Nimeni din jur nu îl auzea. Pe mine mă înnebunea.
Soția, în schimb, are o sensibilitate la frecventele înalte. Până pe la 14-15 mii de hertzi. Pe care eu nu le aud deloc.
Sincer, mare curaj ai avut, ca vorbitor de 3 limbi străine, să te muți într-o țară unde nu se vorbește niciuna din ele.
Oricum, chapeau pentru pasul făcut!
Comentariu beton!28
Mulțumesc. Am considerat, mereu, că dacă pot să învăț (mai ales limba) pot să mă descurc.
Comentariu beton!25
Copilu’ greu tare, sper ca sunteti bine toti trei! Acum treci la capitolul II- te rog si continua!
Mulțumesc, suntem bine toți 3. Soția și-a continuat cariera, pișcoțica e in clasa I, iar eu sunt pe baricade, pentru ele. Am un job, nu o carieră.
Nu înțeleg la ce te referi cu cap.2.
Comentariu beton!23
Apropo de “romanii nu cauta sa se integreze” – am descoperit ca la gradinita junei mici e o mama romanca. Raritate avand in vedere ca e o gradinita privata care accepta copii de la 6 luni si mamele romance de la scoala junei mari se uita la mine ca la un extraterestru cand le spun ca ambele june au fost trimise pachet la gradinita 4 zile / saptamana la venerabila varsta de 1 an si 2 luni, cand a trebuit eu sa ma intorc la lucru (UK)
Aceasta gradinita (testata cu succes de juna mare 3 ani pana am trecut la testele scolii) are populatie copiliceasca preponderent indiana (as avea aici niste comentarii DE CE dar ma abtin). Deci meniul este adaptat majoritatii.
Eh si aceasta mama mi se plangea azi dimineata ca “nu mai poate cu cate curryuri le dau”. Aceste curryuri sunt de 2 ori / saptamana.
Dar cam asa. Plecam dar luam bula la pachet, sa nu cumva sa ni se deschida orizonturile.
Comentariu beton!18
Mmm greu de crezut dar până să vin în Germania habar nu aveam ce-i aia coriandru (numele da, planta ba) și nici de diferențele dintre chimen și chimion (Kümmel la nemți). Mă refer la semințe și frunze, care se vând ca atare în aproape toate magazinele germane. Și am decis că nu-mi plac nici una nici alta, chimenul ca și mărarul nu le-am suferit niciodată. Coriandrul și chimenul sunt părți esențiale ale a curry-ului și ras-el-hanout și uneori nimeresc arome prea intense de chestii de ălea, deci no-no. M-a surprins că nici soția nu prea tolera – am folosit de ălea și m-a luat la inchiziție să identifice prafurile diabolice să-le arunce. Copii se mai descurcă.
Mulțumesc, suntem bine toți 3. Soția și-a continuat cariera, pișcoțica e in clasa I, iar eu sunt pe baricade, pentru ele. Am un job, nu o carieră.
Nu înțeleg la ce te referi cu cap.2.
Nici in Elvetia nu e usor daca ai copil. Cresa e cam 600 de franci pe luna. Gradinita nu stiu. Dar daca ai copil, unul din familie trebuie sa lucreze doar pt chirie si casa de asigurari de sananate, pe care o platesti tu, nu angajatorul. Si e din aia cu francize. Si nu exista sistem de stat, ci doar privat. Asigurarea copiilor o platesti tot tu. Deci daca-s 3 in familie, lunar merg in medie 480 de franci de persoana doar pe asigurari. In care evident, nu ai nimic inclus, doar dupa ce platesti franciza aia de 2500, incepe sa fie usor diferit. Daca nu stii germana, nu prea poti accede la joburi bune, ca nu te ia nimeni. Am facut si scoala in domeniu, dat daca nu vor, nu te avanseaza, poti sa stai in cap. Am cerut de 3 ori jobul de supervisor si nu vor sa mi-l dea, prin urmare raman tot pe post de camerista. Aia e. La ei functioneaza bine totul online, absolut toate institutille functioneaza intre ele online, deci nu te plimbi. Doar cand vii trebuie sa mergi la comuna sa te inregistrezi ca ai venit. De obicei se ocupa angajatorul de permisul de munca. Mancarea e destul de scumpa, in special carnea. Din pacate, nu au o bucatarie ok incat sa zici ca mananci traditional de la ei ceva wooow. Din contra, e cam jele :))))) Sunt multi portughezi, cum sunt romanii in Italia, multi italieni pe granite. Nu am avut de a face cu ei prea mult. Sunt platiti net superior noua, imigrantilor. Tin minte ca o colega, care lucra la spa, a facut niste ochi cat casa cand i-am zis ca salariul cu care raman dupa ce pica toate e 2300 de franci, cum adica asa putin? :)))) Cu copiii e si mai complicat. Nu le place sa lipsesti de la serviciu din cauza copilului. Am avut o colega care avea si are probleme cu fiu-su. Presupun ca un fel de autism, ca nu e ok deloc copilul. La final nu i-au mai facut contract. Nu e usor in afara, nu e nici imposibil, depinde si de ce asteptari ai. Pt noi e mai usor ca nu avem copii si nici nu vom avea. Altfel, te descurci la limita.
Comentariu beton!26
Naga, presupun ca e vorba de franșiză.
Succes, Buzaul se descurca oriunde.
Care-i treabă cu Buzău? Că eu acolo m-am născut. 🙂
mi-amintesc ca si Naga era de prin Buzau.
Deci moldoveni amandoi… 🙂
@moatza, eu sunt jumate bistriteanca si jumate bihoreanca 🙂 Nu sunt din partea Moldovei 🙂 da, e sistem de ala cu fransize. Io i-am zis franciza :)))
Naga, deci nu ai comentat tu niciodata ceva legat de Buzau?
Atunci gresesc, te confund cu altcineva probabil.
si edit: Buzau nu e in Moldova 😆
cel putin, nu pana-n McD 😆
Da, dar eu stateam dupa McD. Asa ca sunt moldovean… 🙂
@NagaQueen am fost de căteva ori în Elveția, da’ să-mi bag picioarele pe unde se vorbea germana și italiana. M-a simțit în elementul meu în zona francofonă, în special Geneva. N-am lucrat dar am stat în concediu la un văr al soției, care până la urmă s-a repatriat. Parcă aș vrea să merg în Elveția, mă descurc cu germanicii de acolo că am cetățenie germană, dar nu știu cum să caut ceva de lucru pe acolo.
Bai copii, Moldova incepe la Milcov, voi chiar nu stiti Hora Unirii?
(Buzoieni amandoi, si eu si sotul)
@AleBlaga…
Au si ei asa numitele case de forta de munca, unde poti cere ajutor cu posturile si domeniile in care vrei sa lucrezi. Au consilieri care te ajuta. Daca stii germana, clar ai avantaj. Eu, cand am plecat, nu stiam decat engleza si oarece franceza din amintiri. Am invatat din mers italiana, chit ca o mai stalcesc si acum. Eu locuiesc si muncesc in Ticino unde italiana e de baza. Ideea e ca, inainte de a cauta o locuinta, ar trebui sa ai deja un loc de munca, ca sa dovedesti ca ai cu ce plati. Majoritatea fac contract pe un an. In cazul meu, care sunt sezoniera in domeniul hotelier, si locuim in casele de personal ale hotelurilor, chiria e cat dureaza sezonul. Dar esti conditionat sa lucrezi la ei, la externi nu inchiriaza.
Sincer, evit romanii in afara ca e chiar aiurea cu ei. Anul asta am avut o colega si am zis ca mi-i rusine ca-s romanca pt prima data. Pentru ca e o persoana cu care se lucreaza foarte greu si TOTI colegii s-au plans de atitudinea ei. Mereu nemultumita de absolut tot, bombanitoare tot timpul; iti vine sa te iei de cap cand ai de lucrat cu din astia. O evitam la greu. In rest, am evitat sa intru in grupuri de romani online sau pe acolo. Activitatile in zilele libere sunt cumparaturi, mancare, curat, spalat haine :)))) si de multe ori plecat pe coclauri si munti de noi doi. Avem norocul ca avem aceleasi preocupari si ne suntem suficienti. AleBlaga adresa mea de mail e [email protected], promit sa ma interesez de institutiile care se ocupa de forta de munca sa te directionez catre ele. IMi poti scrie sa ramana un mail de contact acolo.
@moatza
Nu imi amintesc sa fi facut vreodata vreun comentariu despre Buzau sau partea moldoveneasca a tarii, prin simplu fapt ca nu am avut si nu am tangente cu oameni de acolo. Si nici nu cunosc zona 🙂 Deci e posibil sa fie o confuzie 🙂
Multumim Lucian!🍺
Multumim, Lucian.
In primul tǎu comentariu pe subiect citisem ca nu este acceptat ca funcționarii sa vorbeasca in alta limba decât flamandǎ? Nici macar in francezǎ sau englezǎ?
Studiile din Ro nu v-au putut fi echivalate? -multumesc.
@Greta, da este adevarat. Nu au voie si daca o fac, risca amenda sau au cate o plangere la dosar facuta de cate un belgian pur sange🙄.
@Greta
Studiile, da fără problemă. Nici măcar nu era nevoie de traducerea sau legalizarea lor. Ba chiar, am adus și niște adeverințe de la locurile de muncă din România pentru sindicat și vechimea în muncă.
(Nu am spus eu că nu au voie să folosească altă limbă în afară de Flamandă).
In Roeselare, la primărie erau 2 ghișee pentru limba engleză. Indiferent de problemă, la cele 2 mergeam. Bonurile de ordine de la „poartă” erau predefinite, si inclusiv la programările online puteai să te ceri la ghișeu „englez”.
Comentariu beton!11
Eu locuiesc de 18 ani in Belgia. Mare parte din punctele enumerate de Lucian sunt inca de actualitate.
Eu nu am avut prea multe probleme pentru ca sunt casatorita cu un belgian.
Problema actelor civiele acceptate de primariile din Belgia este ca aici actele se emit la cerere si au o anumita valabilitate. Statul român iti da un document permanent. In cazul in care il duci la primarie si ti-l accepta, ai grija sa si il ceri inapoi pentru ca risti sa ramai fara el. Persoanele casatorite cu cetateni belgieni pot cere cetatenia dupa 3 ani. Ceilalti dupa 5.
Eu nu cunosc prea multi români. Adica cunosc, dar nu ma bag in grupurile astea pentru ca de obicei sunt discriminata. Culmea ironiei e sa fii discriminat de grupurile de români din tara de adoptie pentru ca esti casatorit cu un cetatean belgian. Asa ca ma feresc ca dracul de tamaie.
Ah, si sa nu uit. Eram insarcinata in 2 luni. Nu stiam decat eu si sotul, dar cresa a trebuit sa cauram, ca altfel riscam sa nu avem loc pentru copil. Concediul de maternitate e doar vreo 3 luni jumatate.
Comentariu beton!27
Îți da și statul român, se numește extras de certificat de naștere sau căsătorie, se eliberează pe loc și este în orice limbă vrei.
Am o mare admiratie pentru toti cei care isi asuma schimbari atat de drastice! Si o mare tristete cand imi dau seama ca majoritatea celor plecati, indiferent de nivelul studiilor, sunt oameni muncitori, onesti, capabili, care aduc valoare acolo unde se afla…
Comentariu beton!23
E un personaj în filmul ”If It’s Tuesday, This Must Be Belgium” care fură orice flecușteț îi iese in cale, e singurul care a plecat in croazieră cu geamantanul gol.
Cam așa ar trebui emigrat, cu puține așteptări.
Comentariu beton!15
Dacă vom face pasul ăsta vreodata, oriunde, eu plec cu gândul să mă integrez. Ca de aia am pleca, că nu mai suportăm românismele. Aș învăța limba, aș încerca să socializez, să respect obiceiurile. Și cât mai puțin contact cu restul de români, mai ales cei care aduc România cu ei.
Comentariu beton!19
te salut, @Lucian și te felicit pentru atitudinea privind integrarea; consider că indiferent de motivația emigrării cheia succesului e adaptarea la societatea respectivă; pînă la urmă nu te-a invitat nimeni să le fii profesor asociat, tu vrei în societatea aia, so, they play, you dance!
keep up!
PS în mod deosebit apreciez discreția privind neplăcerile cu „neamurile” (dacă rețin bine, în comentariul tău inițial era un bemol) …
Comentariu beton!19
Sincer, nu aș fi avut o problemă să rămân la Soenen și să promovez când și dacă trebuia. Managerul de secție era de vreo 30 de ani în companie, de la ucenic de când se montase prima mașina de rulare a hârtiei.
Pentru mine era un monumen. Nu sufăr de „guler alb”, un job e un job. Pentru mine, frustrarea a rămas pentru că eu consider Belgia o țară permisivă pentru imigranți, cu șanse reale de avea o viață frumoasă, lipsită de griji.
Da, era un bemol pentru că era un comentariu. În articolul propriu-zis nu își avea locul, nici obiectiv și nici subiectiv.
Comentariu beton!14
Lucian, sa îți fie bine acolo unde ești! Până la urmă, cred că asta e cel mai important! 🤗
Am plecat in Belgia in 2002( Romania nu era in UE), munceam la negru ca nu aveam acte. Am fost ajutata enorm de belgieni cu sfaturi, de la ei am stiut ca daca sotul isi face acte ca „independent eu, ca sotie am dreptul la munca. Mi-am adus baiatul ( 16 ani) imediat, nu am vrut sa-mi abandonez copilul ( fata era in anul 3 la facultate, ea a ramas sa-si termine studiile!). M-am inscris in audienta la unul din cele mai bune licee din Bruxelles, Athénée Royal d’Auderghem si i-am spus directorului ca nu avem acte, ca muncim „la negru” dar ca vreau sa imi inscriu copilul la liceul condus de el, nu am sa uit niciodata ce mi-a spus: „Avec ou sans papiers, peu importe, l’enfant doit apprendre”, si l-a inscris! A terminat cu brio, a facut si facultatea de informatica, actual este IT pentru NBA pentru Asia, Africa si Europa!
In 2005 am reusit sa terminam cu actele, nu am vrut sa platim avocat ( o romanca ce lua banii de la romanii necajiti dar nu facea nimic pentru ei!) , sotul electrician independent eu ( cu copil in scoala si fata la facultate in Romania nu am avut timp sa fac studii si echivalari asa ca m-am angajat cu contract sa fac ceea ce stiam mai bine: bucatareasa personala la milionari! Am lucrat pentru Raymond Leblanc, patronul editurii Lombard, editorul revistei Tin-Tin si detinatorul casei de filme Belvision. ..apoi pentru alte familii bogate. In privinta socializarii am avut prieteni belgieni, niciodata nu am putut sa ma integrez in grupurile de romani ( sunt multe de spus aici!) In 2022 am primit scrisoarea oficiala ca in 2023 implineam varsta pensionarii, cat am muncit in Belgia , cat am cotizat si ce pensie voi avea! In martie 2023 am implinit varsta, pe 1 aprilie am primit prima pensie. In iulie 2023 ne-am intors definitiv in tara, am cedat o asigurare medicala beton si viata de acolo pentru prietenii de aici, pentru teatru, spectacole, socializare si nu regret nici o clipa!
PS Iti trebuie o doza de nebunie/aventura sa pleci asa in lume dar singurul lucru pe care il regret este ca nu am plecat imediat dupa ’90!
PS2 Cat am stat in Belgia am calatorit in 18 tari, am avut minim 2 vacante pe an, am vazut locuri minunate, vacante pe care nu le-as fi vazut daca ramaneam aici!
PS3 Din 2011 am si cetatenia belgiana!
Comentariu beton!46
Lucia, felicitari! ar fi interesant sa ne spui si cum ai reusit sa fii bucatareasa personala de milionari, poate ajuta pe cineva. Ma gandesc ca-ti trebuie networking serios.
Comentariu beton!12
Felicitari, Lucia! Ai muncit si ai reusit! Fata ta ce a facut dupa ce a terminat studiile in Romania?
@moatza, in 2005 se publicau posturile vacante in Vlan, un ziar cu anunțuri. Pâna atunci lucrasem, cum am mai spus, la negru, in curățenie ,dar fiind o fire sociabilă, mă imprietenisem cu belgienii pentru care lucram iar când am vrut cu contract, toți mi-au dat referințe bune, fără de care nu te primește nimeni! Pur și simplu m-am prezentat la anunț și m,au plăcut, am avut o lună de probă după care mi-au facut contract permanent. Când i-am facut prima dată borș lui monsieur Leblanc ( 90 de ani) m-a chemat și mi-a spus „Unde ai fost acum 5 ani, acum 10 ani? De ce ai intrat asa tarziu in viața mea?”… 🙂
Comentariu beton!19
@Nepotica, fata mea a venit in 2004 și ea, cu soțul ei, este senior manager intr-o firma anglo,americana, ginerele este secretar la Partidul Socialist European( pe linie administrativă, nu politic!)
Felicitari!
Ai surprins o mare problema a unor diasporezi, enclavizarea. Din fericire exista si oameni decenti, plus ca, daca iti vezi de treaba, incepi sa ai prieteni si din alte natii. Si pana la urma chiar nu mai conteaza de unde sunt, daca sunt oameni OK.
Cand am emigrat noi, fata avea 5 ani si putea merge la kindergarten (clasa zero) din toamna (noi am emigrat in ianuarie). Nu gaseai pre-school nici sa te dai peste cap, asa cum ai spus si tu, intai faci inscrierile si dupa aia te pui sa faci copilul. Noi, care am venit cu el gata facut si rupti in dos, nu avem nicio sansa, asa ca, daca nu m-am maritat cu Rockefeller, sa dau un salariu pe preK, am stat acasa cu fata pana s-a dus la scoala. Nu a fost chiar atat de rau, ca a invatat engleza, sa scrie/citeasca si ceva matematica, asa ca nu a fost cea mai proasta din curtea scolii.
Te admir pentru tot ce ati realizat. Prima chirie e cea mai grea, noi nu stiu daca prindeam ceva OK, ca nu aveam credit score. Ne-am mutat cu nasa fetei (ca divorta), asa ca am mers pe mana ei. Barbata-miu era cica frate-su, ca nu intelegeu multi de ce sta asta cu fie-sa de 13 ani, inca un cuplu si un copil de 5 ani la gramada. 🙂
Am citit textul si comentariile si desi nu-s plecat din tara, am niste prieteni din UK care se potrivesc perfect cu poveștile voastre. In 10 ani si au facut prieteni doar romani, vecinii englezi sunt toti niste ciudați etc. Singurele activități sunt cumpărăturile si nelipsitele gratare sau șprițuri cu romanii. Cred ca problema nu este ca isi creaza o comunitate de prieteni romani, pana la urma si altii din alte tari la fel procedează in mare parte. Eu sunt de parere ca problema lor este ca mereu se uita cu jind după Romania, o vorbesc de rau si spun ca nu s-ar intoarce pentru nimic dar in sufletul lor tot in Ro traiesc. Si abia acest lucru ii radicalizează. Eu ma minunez ce îmi povestesc prietenii de care menționam.
Comentariu beton!17
@Vlad păi cam la fel și în Germania, Italia și Spania și pe unde au emigrat românii. Sub socialism eram în găleată cu toții așa că am învățat să supraviețuim bazându-ne unii pe alții. În vest însă e individualism feroce iar să ajuți pe alții e consum de calorii și timp (facerea de bine e f**”*e de mamă), nici rudele nu se ajută între ele. Un lucru e sigur, puțini indigeni știu realmente cum să te descurci în propria țară, prin prisma propriilor experiențe că de învățat de unde? Așa că le e greu să ajute pe alții, neștiind cum, cazurile cele mai fericite fiind cele în care au fost implicați în organizații având tangențe cu problemele emigranților sau au auzit de poveștile lor.
Într-un fel e normal să le fie dor de România. Încă visăm să ni se dea de lucru și locuință. E nostalgia tătucului care veghea și organiza, nu-ți mai băteai tu capul. Nu-ți căutai de lucru, nu dădeai garanție/cauțiune la locuința inchiriată, asigurări, categorii/clase de impozitare etc. Practic era egalitarianism (în nenorocire), în vest ești nonstop pe bancul de probe.
E foarte interesant articolul sa vad perspective diferite. Ce descrii tu am vazut in Italia, in Elvetia nu ca eram in comunitate mixta.
Fiul meu este în Norvegia. Căsătorit, doi copii. Acum aproape 10 ani când s-au mutat acolo aveau numai fetița, care avea 4 ani. Românii pe care i-au cunoscut le spuneau cât de urmărit ești de statul norvegian atunci când ai copii, și că abia așteaptă să greșești ceva ca părinte și să-ți ia copilul. Nu vă spun cât de stresați au fost până au înscris fetița la grădiniță, au început să relaționeze cu părinți norvegieni și au realizat că nu este așa. Într-adevăr, dacă sesizează probleme în ceea ce privește copilul intervin ,dar nu îl iau din prima, ești ajutat, consiliat și apoi după multe etape îți iau copilul. Nu mai spun că atunci când fiul meu a avut probleme la coloană a stat aproape un an acasă până a fost totul ok. A făcut fizioterapie, a fost plătit, consiliat. E clar că nu sunt câinii cu colaci în coadă niciunde, dar dacă tu cauți sa te integrezi ești ajutat.
Am locuit 18 ani in Belgia, in Wallonia, zona de limba franceza. E drept ca am venit cu contract de munca pentru care angajatorul s-a obligat sa imi scoata permis de muncă (pana in 2014, cand s-a deschis piata muncii pentru romani). In zona unde munceam si locuiam nu prea erau romani, e drept ca nici nu i-am cautat cu orice preț, dar aveam prieteni in Luxemburg, deci ne vedeam relativ rar. Am avut norocul sa locuim la țară, casa cu curte, vecini extra care nu au facut vreo diferență ca nu eram belgieni. Cred ca e tara cea mai primitoare din Europa pentru imigranții care au chef de muncă si care vor sa se integreze. In foarte scurt timp dupa ce am ajuns am fost promovată, e drept, intr-o industrie restrictiva pentru femei dar am reușit. Statul s-a ocupat de dosarul meu de pensie, inclusiv cea din România, asa ca, la fix o luna dupa ce am implinit 65 de ani am primit pensia, suma o stiam cu luni inainte. Nu am murit de dorul produselor românești ca mai erau ceva magazine, uneori ajungeam pana in Bruxelles sa gasim Eugenii sau pufuleți. Cei mai tristi mi se pareau romanii din piața de la Abattoirs din Bruxelles, adunati in jurul tarabei de mici. Jecmaniti de preturile magazinelor românești, de singuratate si nesiguranță. Nu mai vorbesc de comunitățile din jurul bisericilor ortodoxe. Dupa primii ani petrecuti in Belgia simteam ca nu pot sa ma integrez in nici un fel de comunitate de romani. In fond ajungeam in România cel putin odata pe an, as ca nu ma rupea prea tare dorul. In rest, doar cuvinte de lauda la adresa acestei tari, sistem de sanatate beton, protectie sociala buna, oameni calzi, nici un fel de bariera socială.
Bună ziua, am găsit site-ul întâmplător căutând informații despre emigrare..Am avut o tentativă de a ne stabili (împreună cu iubita) în toamnă lângă Charleroi, avea un contract cu o firmă de recrutare în domeniul medical, dar fiind neserioși am renunțat. Neserioși în sensul că nu ne-au oferit suportul pentru găsirea unei chirii, așa cum era stabilit. Eu am rămas încă cu ideea de a emigra în Belgia( mai mult în Flandra aș vrea) și am încă câteva neclarități. Cum este mai bine..să vin cu contract de muncă stabilit din România sau să caut acolo prin agențiile de recrutare? Din ce am văzut la început se fac contracte pe perioade mai scurte..și aici intervine problema găsirii unei chirii..nu ai loc de muncă…nu poți închiria nimic..nu ai chirie..nu ai acte..cum lucrezi legal? Aici am multe neclarități ,poate se găsește cineva să explice pașii corecți care ar trebui urmați.
@Radu N. Daca poti face rost de un contract inainte sa ajungi acolo e perfect, iti faci imediat actele, chiria si cardul bancar, in 6 luni te acomodezi si pe urma poti sa incepi sa cauti altceva, atata vreme cat gasesti un job mai bine platit, mai aproape de casa, care ofera mai multe avantaje, poti sa inchei contractul, nimeni nu te poate tine cu forta! In zona flamanda oamenii sunt mai reci, uneori rasisti, daca nu le vorbesti limba refuza sa iti raspunda( rar, dar gasesti!) in schimb toti stiu si engleza franceza( desi refuza sa vorbeasca 😉 ,e mai curat, mai bine platit, mai…raceala germanica,daca vrei! In zona valona sunt mai latini, mai primitori, extrem de rar rasisti, daca vorbesti franceza ( fara accent, cu greseli inerente) ei te admira, francezii in general invata foarte greu o alta limba straina! Eu am lucrat numai in zona franceza, acolo mi-am facut si prieteni pe viata si de ei am fost ajutata enorm!
Este cineva care poate oferi si sfaturi utile pentru emigrare in Belgia?
Foarte bun articolul si instructiv. Mi-as fi dorit sa plec dar sotul, un patriot (in sensul bun al cuvantului) si poate un pic fară simtul aventurii, nu a vrut neam, nici inainte de 89 (putea ramane pe undeva) si nici dupa, spre dezamagirea baiatului care pana la urma a plecat singur cand a putut.
Nu stiu cum m-as fi acomodat, dar cred ca treaba cu enclavizarea se datoreaza cel mai mult baierei de limba si lenei de a face totul sa inveti limba tarii in care ai emigrat. Si de la enclavizare apar toate celelalte chestii negative decrise pe aici…
Foarte interesant, dar fara concluzii personale: mai este acolo, cum a evoluat, ce fac acuma etc.
Atât cât se poate povesti.
Mult succes!
Oamenii dau detalii personale în măsura în care își doresc. Textul este la fel de util și fără ele.