Hai c-am tras la sorți câștigătorii termosurilor personalizate.
Așadar, prieteni, iată-i pe cei cinci:
- infektus
- ASD
- MihaelaS
- S
- costicămusulmanu
Felicitări și să le folosiți în cât mai multe locuri mișto!
Din acest moment, cei cinci au la dispoziție 48 de ore să-și revendice premiile, răspunzând email-urilor prin care i-am înștiințat c-au câștigat.
Doar așa se poate demara procedura prin care se poate ajunge în posesia termosurilor.
Ca să nu mai rămân cu premii nelivrate, cum am mai pățit, după 48 de ore în care nu mi s-a răspuns la email, apelez la rezerve. Iar rezervele sunt următorii de pe lista generată de tragerea la sorți, fix în ordinea în care au fost extrași.
Evident, voi face update-uri aici ca să aflați dacă am apelat la rezerve, dar le voi trimite și email-uri celor intrați în cărți.
Pe scurt, voi face tot ce ține de mine sa nu rămân cu vreun termos nedat. Că e păcat, s-au înscris peste 350 de oameni pentru ele, de-aia am făcut și articol separat, pe lângă update-ul la cel cu concursul.
Prin urmare, doamnelor și domnilor câștigători, vă aștept pe email să vă validați premiile.
Ca fapt divers o să vă spun că unii oameni au noroc din ăla porcesc, prieteni, și când e să câștige, apăi nu se poate opune nimeni. Unul dintre câștigătorii de azi, cel cu numele ASD, a fost prima rezervă alaltăieri, la espressor, adică a ieșit al doilea la tragerea la sorți. Prin urmare, în caz că nu-l validam pe cel care ieșise primul, la el apelam, dar n-a fost cazul.
Și uite că n-a fost să ia espressorul, dar la termosuri nici Bărbosul n-a mai avut ce să-i facă, că tot al doilea a ieșit. 😊
Acestea fiind zise, sper să mai am premii din astea care să vă placă.
Felicitări! Sigur o sa fie mai aromată cafeaua băută din termos Tchibo, cu dedicație de la @MV
O cană vreau, o cană vreau, Tchibo să ne trăiaaaaaască. 🤭
Vrem poză cu termosul și @costicămusulmanu! Să-l vedem energizat de la cafeaua Tchibo, când bagă kilometri pe drumurile patriei.😍
Felicitări tuturor câștigătorilor!
Comentariu beton!21
Eh….asta e! N am avut norocul de a mi bea cafeaua sâmbătă n tren!🥹 Sa mai faci trageri😁
Câștigătorii sa se bucure de ele!
Salut!
Raspuns la mail.
Multumesc frumos!
Văzut, ți-am răspuns.
Sper c-ai citit articolul până la capăt, da? Nu te-ai oprit după ce ți-ai văzut numele printre extrași. Nu de alta, dar pari un caz special. :)))))
Citit, citit.
Sunt cafegiu de mulți ani, probabil de asta s-a lipit premiul de mine.
Asa de mandra ma uit la termosul meu🤩😍 pe care l-am castigat anul trecut. Si mai fericita sunt cand il folosesc😉.
Felicitari castigatorilor si sa se bucure de ele.
P. S. Cred ca ASD a calcat in ceva zilelea astea 💩😁. Cat de CosticaM, el o sa isi poarte termosul cu el tot timpul. Daca nu in masina, sigur la intalniri cu bulgarii😀.
Pct. 5 a fost blat!😂😂
Mă, blat n-a fost, că nu prea ai cum să faci, dar chiar m-am bucurat când am văzut numele lui @costicăm printre extrași.
blat e ăsta de-l mănînc io acu’; de pizza; cu ton și ceapă; la buzău, în parcare la lidîl;
trebuie să mărturisesc că de la 16,15, ora la care mi-a intrat mesajul, pe messenger, de la @MV „băi, să știi că m-am bucurat tare când ți-am văzut numele printre cei extrași” mă gîndeam la 2 lucruri:
1. să scriu o miștocăreală cum că m-a sunat Mihai dimineață să mă pregătesc de cîștig; ceva în genul radio Erevan; postarea asta tocmai mi-a tăiat cheful, chiar dacă e troll…
2. ce dracu’ cer să scrie pe termos, „costicămusulmanu” nefiind chiar cel mai inteligent lucru de afișat zilele astea prin Ioropa…; cre’că o să meargă la fie-mea premiul, mai mă gîndesc
mulțumesc, @MV și Tchibo, pentru premiu!
acu’ mă duc pe mess să mulțumesc și acolo, că așa e civilizat
Comentariu beton!13
@costicămusulmanu. Nu trece numele pe termos. Leagă două fire de capac și gravează un ceas. Așa poți să-l plimbi în siguranță!
Comentariu beton!15
@costicăm, păi e simplu, scrii numele fetei tale pe el. Și uite-așa o să-ți fie și mai drag să-l ai cu tine.
@Adorian, o sugestie pentru culoarea firelor? multifilar sau plin?
bre, am fost și eu invidios pe alți cîștigători, da’ la tine e ură pură!
chiar mi-ar plăcea să bem o bere într-o zi! you’ve made my day!!!
@Adorian, am scris un comentariu amu’ fo 6-7 ore, da’ s-o dus internetulu’ de suflet; cu satelitu’; pentru că mi-a plăcut replica ta, o să-l reiau, din memorie:
ai vreo sugestie pentru culoarea firelor? ce să fie, multifilar, plin?
boss, am invidiat și io la vremea mea, da’ la tine pare că-i ură de-a dreptu’! respect!
ziceam, în comentariul original, că în continuare mi-ar face plăcere o bere cu tine; ești unul dintre cele mai ludice spirite de pe aici.
PS nu-s nebun, avînd în vedere ora la care scriu, pur și simplu acum am ajuns acasă; și am zis, dacă tot stau la un mini cognac și un 30′ de teve, să răspund unui comentariu care m-a zguduit de rîs
O, tu, Mare Câștigător de Termos, păi tu bei cognac și vinuri alese și vrei sa ne vedem la bere? Ma simt oarecum jignit…
Sa trăiești, Costică! Nu e nici ură nici invidie. E doar caterincă!
Păi nu ne vedem noi să bârfim și să punem la punct strategia țării pentru următorul cincinal? Poate organizează Șăfu dă blog o întâlnire a followărilor în vreo seară, să râdem și să glumim live. Doar o sugestie… Numa zic…
Să le urăm celor cinci purgație lină, de la atâta cafea. 🙂
Comentariu beton!15
Amin si doamne ajută, că știi ce vorbesti. :))))
Asta a durut! La așa felicitări, ce să-ţi mai dorești în plus, bei cafeaua cu noduri…
În topic, felicitări tuturor și săriți fiecare cu cate un guest post, că a obosit Mihai de la atâtea articole, mai pleacă și el prin vreun concediu, ceva
Dacă ar fi prezentat Duban extragerea rămâneau doar 3 termosuri.
Multumesc!
Acum simt ca datoram fiecare cate o poza cu termosurile, cu Bled pe fundal…
vrem, nu vrem, trebuie sa ne punem la drum! <3
Ăștia zic, la zodia mea, că o să-mi basculeze astrele fericirea în sufragerie dar văz că nici un termos nu-s în stare să câștig. Niște polish de chakre nu pui la bătaie? Mă duc într-un colț să plâng.
Glumesc. Felicitări câstigătorilor și așteptăm runda următoare!!
Aparat de cafea mi-am cumpărat, că prea l-ai lăudat și ți-am dat dreptate, este într-adevăr magic. Mi-ar fi plăcut să am și un termos din ăsta, arată foarte mișto, dar, după cum ziceam, nu am avut niciodată noroc la trageri la sorți din astea! Oricum, felicitări câștigătorilor și să se bucure de premii!
Amu…sâ li stăpâniț sănătoş…ce drec să mai şi zici!!
Felicitări câștigătorilor!
Are dreptate @S, ar fi drăguț să vedem o poză cu toate termosurile după personalizare! Sunt sigură că va avea și @musulmanul inspirație ca să se bucure de premiu în drumurile lungi.
Termosurile acestea se pot cumpăra de undeva? Am căutat pe internet, dar nu am reușit să le găsesc.
N-am nici cea mai vagă idee. 🤷♂️
Felicitări !
Felicitari castigatorilor! (zise ea cu unghia in gat) 🤪. Mai am o sansa la Mara, poate poate.
Nu știu de ce am impreSSSia că altgoritmu i-a ales pe cei 5 că suna bine litera S 🙂
n-auzi, bre, că scrie numele pe bilețele și le traje din pălărie, ca neanderthalienii!?
btw, am scris 2 replay-uri la comentariul lui @Adorian, da’ plm ști une-or mărs…
@cossticămusssulmanu este bun și locu 5. Nu e pe podiumul de premiere da ești și tu pe acolo.
S-or dus la răcoare, că așa pățesc comentariile cu vorbe porcești, gen „sug@stie”, și trebuie să aștepți să le scoată Șăfu. Felicitări. Scrie „costică musulmanu” în arabă, că lumea nu prea știe și crede c-or fi ceva chestii ornamentale. Dacă vrei să fii bine văzut în unele zone, poți scrie și „turu doi ânapoi”.
Am scris și eu un reply la reply da’ a avut aceeași soartă cruntă. Aștept să se trezească Marele Șăf, poate îl aduce înapoi.
Felicitări cîștigătorilor, să vă bucurați de ele.
Costică, mă bucur în mod special pt tine, ai nevoie fiind mereu pe drumuri.
Felicitări câștigătorilor! ☕☕☕☕☕