Probabil este cel mai sarcastic și agresiv video, despre greșelile cel mai des întâlnite, pe care l-am făcut până acum.
Dar să știți că am și o justificare pentru sarcasm și agresivitate: mi se pare, de departe, cea mai imbecilă greșeală pe care o poate face cineva.
N-ai cum să scrii „să ne de-a” sau „să de-a la toată lumea” decât dacă îți curge scuipat din gură, cu tot respectul.
@mihai.v73 N-ai cum să scrii „să ne de-a” decât dacă ești extrem de ρɾѻѕt, cu tot respectul. #greseli #limba #română🇷🇴 ♬ sunet original – Mihai Vasilescu
Multumesc. Sa dea Domnul!
“Dar ceeee, pe FeBe nu suntem la școală, ca să scriem musai corect!”
Cea mai penibilă scuză, pentru cea mai penibilă exprimare. Nu că ar fi ceva adevărat în asta. Cine scrie cu copitele o face oriunde, nu stă să analizeze “stai că aici scriu corect și dincolo fac un borș”.
Comentariu beton!48
„important e mesajul”.
I-auzi, fmm!
Hai ca ai fost pur si simplu de-a dreptul! Sa dea Dumnezeu sa inteleaga mai multi.
Comentariu beton!16
Biluţe nu am făcut la ora de română, dar ţin minte că mi-am scuturat într-o zi mătreţa. Atât mi-a adus atunci capul.
Să dea la toţi tururile înapoi! De la izmene!
Comentariu beton!13
Eu mi-am spart capul la ora de română. Se pune? 🙂
Sa îți dea Dumnezeu sănătate pentru efortul depus. Doar că, la cei care ar trebui să își revizuiască modul în care scriu verbul a da, până și autocorectul dă eroare și are dubii când trebuie să sugereze o variantă de a scrie. 😅
Comentariu beton!12
Păi la ei autocorrectul e de vină pentru tot, că altfel ei scriu foarte corect. 😛
Autocorrectul nu e dac mândru și vrea să le bage bețe-n roate. 😁
Comentariu beton!11
Suveranist 1. Huoo globaliști, să v-ă iau la muue.
Suveranist 2. Ce prost ești, să ne de-a, nu să ne i-a.
Comentariu beton!73
:)))))))))))))))))))))))
am râs cu muci!
chapeau!
Tocmai cand ma gandeam ca indivizii aia nu au habar ca „dea” e verb, ai mentionat in video ca pentru ei cauza e pierduta. Din pacate 99%, cred ca habar nu au ca acel cuvand nu se desparte pentru ca e verb.
Comentariu beton!11
Si pe mine m-a umflat rasul când a zis de verb. Daca aia scriu cu copitele, slaba speranță sa aibă idee ce-i ala un verb.
Pffff! Mie îmi place aia cu „ânapoi”!!! Hi hi hi!!!
„eu găsesc soluții tehnice, am făcut facultate tehnică, d’aia dau textele la corectat (not, așa le dă mai departe) s-o facă filologii 🤦 doctor în fizică, eu mor puțin în fiecare zi.
Cum n-ai cum să scrii așa? Dacă ești analfabet exact așa scrii. Ce spui tu aici, ei nu vor lua „ân seamă” oricum.
Ce mi place mie optimismul și avântul tău tineresc, vecin cu naivitatea! Păi tu ai vorbit vreodată, mai pe larg așa, cu un analfabet? Că dacă nu, îți zic eu: îi doare pe ei în pluă de cratimă și de alte amănunte nesemnificative! Și știi de ce? Pentru că deviza lor este că nu contează cum scrii, important e cum gândești. Joac-o pe asta!
Vis-a-vis de videoul tău, pentru care iți mulțumim dealtfel, ca în fiecare marți, are totuși o mică eroare: când vine vorba de analfabeții cu voce, corect nu se spune/scrie „să dea”, ci „să ia”. Ce le dăm noi.
Bă frate, nu vreau să fiu rău, poate-s unii care n-au avut posibilitate să meargă la școală, cine știe ce i-a împiedicat! Dar acum nu-i împiedică nimeni să tacă înplm. Creierul care nu te poate ajuta să scrii corect în limba maternă, nici să emiți o opinie validă, în orice domeniu, nu te poate ajuta! Poate-s prea intransigent/pătimaș dar ….
Comentariu beton!18
Videoul de azi mi-e clar că nu-i ajută, că i-am mai și luat la lupă. Dar cu alte videouri eu cred că i-am mai ajutat pe unii care vor să învețe.
Cand citesc un mesaj cu greseli grosolane de limba si gramatica, pentru mine mesajul respectiv nu mai are importanta. Trec peste el fara sa il termin de citit. Exceptie fac mesajele cu erori de tastare dar astea se recunosc imediat. Oricine mai greseste cand tasteaza un mesaj. Justificarea „am scris dintr-o bucata si repede” nu tine. Daca greseala se repeta este clar nestiinta si nu graba sau deget bagat gresit.
Comentariu beton!13
orice om âi este frică
de a cratimă mititică
Comentariu beton!26
*â-i
…şi de rima lu’ Costică!
‘trăiţi! 🙂
Comentariu beton!24
Ce tur 2 ânapoi? Nu le da-ți nimica. Să se descurcă fiecare cu cea rămas din turu’ 1. Cui nu-i ajunge, da-țile turu’ pantalonilor! Eeei, comedie!!
Comentariu beton!28
Respect, man! E o adevărată provocare sa scrii cum ai scris tu aici.
Îmi permit, totuși, o corectare: n-ui.
Comentariu beton!14
M-ă scuzaț. Autocorectu’.
Comentariu beton!23
De-a l-ai corectat dea, dar mă întreb de ce la sfârșitul videoului ai scris ânapoi și nu înapoi?
Păi ori suntem corecți până la capăt ori nu mai suntem?
🤔
Păi ca să le fie mai ușor să înțeleagă. Scuze, să ânțeleagă.
Boss, ai scris gresit in titlu „ânnapoi” 😜
Cred ca aceleași personaje scriu și „î-mi” . Întotdeauna m-am întrebat de la ce vine, in mintea lor, „î”-ul ăla
Să se dea minte la toți, până în fund la taxatoare 😁
Comentariu beton!11
Mie mi se pare că e de-a dreptul inutil să le explici. In primul rând, ei nu urmăresc articolele tale. In al doilea, nu îi interesează pe ei nimicurile astea. Când mintea îți este ocupată cu problemele mari ale omenirii (globalismul, soroșismul, pandemia, familia tradițională, dacii liberi etc), problemele de gramatică devin minore. Pur și simplu, nu mai este loc pentru așa ceva. Nu ânțeleg totuși efortul de a scrie cu â la începutul cuvântului. Am încercat chestia asta, a trebuit să aleg â in ciuda autocorectului.
Concluzia mea e că oamenii care scriu așa fac un efort conștient, fiind convinși că așa e corect. Dacă la „de-a” mai există, cât de cât, scuza cu autocorectul, pentru ânapoi nu există. N-ai cum, frate, pur și simplu nu ai cum.
Comentariu beton!12
Azi e ziua mea. (Happy birthday to me) și o nepoată studentă îmi scrie „Să fi-ți fericită ” . Îmi venea să răspund „I-ți mulțumesc ” dar mi-era că nu se prinde. Așa că am dat like.
Comentariu beton!33
:))))))
La mulți ani!
🙄🙄
La mulți ani sănătoși!
La mulți ani! 🌹
L-a mulți ani, fericiți!
La mulți ani, @Elvira! dacă vă aranjează dați-ne datele și îi scriem noi nepoatei…
„La mulții anii sănătoșii și fericiții” 😜
Din ce am constatat, pe Tik Tok, FB şi comentarii în ziare, necunoasterea limbii române a devenit o marcă a „patriotismului” şi „suveranismului”.
Dacă ar ști ce e un verb, ar ști și ce e un papagal penibil și nu l-ar vota pe Jeorjescu sau pe Jeorjică. Cel mai mare grad de ridicol îl ating atunci când scriu mesaje din alea patriotarde, în care apără România și românismul, dar nu știu să scrie corect în română.
Am râs cu lacrimi! Foarte tare!🤣😂
Vasilescule, n-ai tu treabă, de vină sunt ciacrele 😀 Și că nu s-a ridicat Tărtăria, amu atât s-a putut, maică, te legi de bieții oameni, dar ce-au făcut, au furat, au omorât?
Au dat în cap? Pardon, au d-at ân cap
@ametist: Poate că au dat în cap, dar au și făcut 😛
Sa de-a domnu, ca e r-upt din rai😀.
Așa de tare mă zgârie pe ochi â-ul ăla la început de cuvânt încât nici nu am observat, în prima fază, de-a-ul.
Propun să vă potoliți cu mimarea analfabetismului că mă ia cu fiori.
„Sa se dea” e oricum obsesia romanului, dintotdeauna. Sa se dea, sa se faca, etc. Adica zero responsabilitate individuala.
„Scuipa-t din gura”.
There, I fixed it!
“Sa ne deie”, asta e varianta corecta.
Comentariu beton!15
“Sa ne de-a turu doi anapoi”. Nu se chinuie ei cu diacritice și apostroafe.
La literatură sunt și mai multe perle. Ia citiți aici: „Ion o bătea pe Ana până nu mai putea. Vasile Baciu a fost foarte dezamăgit că a rămas însărcinată Ana, pe care o vroia pentru el.” Citat din memorie, a fost epocală. Dar a scris „pe care”… Eee, altfel discutăm, vroiam sau nu vroiam.
Ăștia cu „vroiam” au totuși niște cunoștințe de gramatică. Șubrede, dar au. Probabil le-a trecut pe la urechi vreodată că e corect atât „voiam” cât și „vream” (mai rar folosit, dar corect, din câte știu) și, din astea două, au făcut „vroiam”, care le sună familiar din cauza formei de prezent „vreau”.
Fără prea mare legătură cu subiectul, adică mai spre partea meteo: cică e bine că s-a mărit ziua cu o oră, acuma ne putem da cu sania pe lumină. Mă rog, pe acolo pe unde a nins zilele astea.
Am citit de nu știu câte ori „scuza” că nu contează cum scrii, contează mesajul, dacă cititorul înțelege ce-ai vrut să spui.
Aș înființa o poliție a limbii române, care să detecteze analfabeții imbecili care se dau pe net și să-i pună la zid. Ce să facă apoi cu ei? O privește!
No să-se de-a nimic, că ăștia nu știe dăcât să i-a…